Indreptatirea prin credinta
Expresia “indreptatirea prin credinta” nu exista in Biblie, in schimb poate fi intalnita o expresie echivalenta: “neprihanirea prin credinta”. Cele doua expresii sunt sinonime, prima fiind folosita mai ales in limbajul teologic, iar a doua apartinand limbajului biblic. Ambele expresii vorbesc despre lucrarea speciala pe care Dumnezeu o face in dreptul omului pacatos care se intoarce de la viata sa de pacat.
Daca Dumnezeui ar fi asa cum Il zugraveste Satana: un Dumnezeu aspru, tiran, nemilos si razbunator, un astfel de subiect nu ar exista in doctrinele niciunei biserici, iar omul pacatos nu ar avea nicio sansa sa revina la starea initiala de fericire, armonie si viata vesnica.
Instanta de judecata a cerului
Termenii: “indreptatit” si “indreptatire” sunt legati de justitie. Despre ce judecata e vorba in cazul omului pacatos, care a pierdut privilegiile initiale pe care le avea la Creatiune ? Este vorba de instanta de judecata a cerului, mult diferita de ceea ce se petrece pe pamant, in instantele judecatoresti.
In aceasta instanta cereasca, judecator este Insusi Dumnezeu, procurorul este Satana, acuzatul este omul, iar martorii sunt ingerii. Unde este diferenta fatza de instantele de judecata omenesti ? Diferenta consta in faptul ca, in cazul instantei ceresti, toti sunt acuzati si toti acuza.
Dumnezeu este acuzat de Satana ca este aspru, egoist si tiran, deoarece a dat o lege prea grea pentru fiintele create. Insa Dumnezeu este acuzat si de catre om pentru aceleasi motive. Primii nostri parinti, in incercarea lor de a se dezvinovati, au aruncat vina mai intai unul pe altul, apoi pe sarpe, si in cele din urma, pe Cel care l-a creat pe sarpe, adica pe Insusi Dumnezeu.
La randul sau, Satana e acuzat de Dumnezeu pentru rebelinuea pe care a initiat-o in cer si apoi pentru aducerea pacatului si razvratirii pe pamant. Dar el este si tinta acuzatiilor omului. Satana e acuzat de acesta pentru amagirea din Eden, dar si pentru ca el este la originea tuturor ispitelor si a raului care se intampla pe pamant.
Omul e si el acuzat de Satana. In Apocalipsa 12,10, Satana este numit “parasul fratilor nostri”, iar in Zaharia 3,1-3, Satana este vazut stand la dreapta marelui preot Iosua pentru a-l acuza. Insa omul este acuzat si de Dumnezeu datorita infidelitatii sale fatza de El si alierea cu Ispititorul.
In concluzie, instanta cerului este de o complexitate deosebita, toti fiind in acelasi timp acuzatori si acuzati. Se impune insa o observatie importanta: daca Dumnezeu ar fi asa cum este zugravit de Satana, El ar fi incheiat judecata in doi timpi si trei miscari, nimicind pe loc atat omenirea cazuta in pacat, cat si pe Satana si ingerii care l-au urmat, ca autor moral al intregului rau existent in Univers.
Din fericire insa, Dumnezeul Bibliei nu este asa cum Il zugraveste Diavolul: “Doresc Eu moartea pacatosului? zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui rele si sa traiasca ?” ( Ezechiel 18, 23 )
Si pentru ca Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu al dragostei, El a cautat un mijloc pentru ca omenirea aflata pe banca acuzarii sa aiba sansa achitarii vinovatiei pacatului fara a se calca Legea si fara ca Satana ( procurorul ) sa mai poata obiecta ceva. Acest mijloc este viata , lucrarea, moartea, invierea si mijlocirea lui Iisus Christos, Rascumparatorul omenirii decazute: “Si sunt socotiti neprihaniti fara plata, prin rascumpararea care este in Christos Iisus” ( Romani 3,24 ).
Iata ca in instanta de judecata a cerului a mai aparut un personaj: Iisus Christos, Avocatul si Mijlocitorul omului pacatos.
O intrebare si un raspuns
Intrebare ( sugerata de Satana ): “Fi-va omul fara vina inaintea lui Dumnezeu ? Fi-va el curat inaintea Celui ce l-a facut ?” ( Iov 4,17 )
Raspuns ( dat de Duhul lui Dumnezeu ) : “Si in gura lor nu s-a gasit minciuna, caci sunt fara vina inaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu” ( Apocalipsa 14, 5 ).
Asadar, exista o solutie la problema pacatului, iar aceasta solutie este una favorabila omului. Prin harul lui Dumnezeu, omul pacatos, vinovat de calcarea Legii divine, poate ajunge la aceeasi stare de nevinovatie pe care o avea la Creatiune.
Definitie
Indreptatirea prin credinta este lucrarea lui Dumnezeu prin care omul pacatos, care se intoarce la El, este eliberat de vinovatia sa, este repus in drepturi si este socotit neprihanit ca si cum nu ar fi pacatuit niciodata.
Indreptatirea nu este o simpla iertare de pacate, ci o lucrare complexa, in etape, prin care omul este adus de la trapta de pacatos vinovat de inalta tradare, la starea de fiu al lui Dumnezeu, socotit neprihanit, ca si cum nu ar fi pacatuit niciodata.
Feluri de indreptatiri
Biblia identifica doua feluri de indreptatire: o indreptatire realizata de om prin eforturile sale personale si una realizata de Dumnezeu. Apostolul Pavel aminteste de cele doua feluri de indreptatire in Epistola catre filipeni: “Si sa fiu gasit in El, nu avand o neprihanire a mea, pe care mi-o da Legea, ci acea neprihanire care se capata prin credinta in Christos, neprihanirea pe care o da Dumnezeu prin credinta” ( Filipeni 3,9 ).
Omul pacatos a incercat intotdeauna sa iasa de sub povara vinovatiei sale, construindu-si propria indreptatire. Insa acest fel de indreptatire nu este una veritabila si nu poate fi primita de Dumnezeu. De ce ? Din cel putin doua motive:
1) Aceasta indreptatire se bazeaza pe eforturile omenesti, nu pe meritele si harul Domnului Christos.
2) Legea nu poate oferi neprihanire, caci ea nu poate rezolva problema pacatului
“Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului.” ( Romani 3,20 )
Cat costa indreptatirea omului pacatos ?
Pe om nu-l costa nimic, insa pe Dumnezeu L-a costat enorm de mult, caci El a trebuit sa plateasca pretul rascumpararii prin jertfa lui Christos: “Caci stiti ca nu cu argint sau cu aur ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Christos, Mielul fara cusur si fara prihana” ( 1 Petru 1,18.19 )
Pierderea indreptatirii
Da, indreptatirea poate fi pierduta. Invatatura potrivit careia un om care a fost mantuit este pentru totdeauna mantuit, este nebiblica si face parte din amagirile lui Satana. Biblia spune clar ca neprihanirea poate fi pierduta daca omul nu duce lupta credintei pana la capat.
“Cand zic celui neprihanit ca va trai negresit, daca se increde in neprihanirea lui si savarseste nelegiuirea, atunci neprihanirea lui se va uita si el va muri din pricina nelegiuirii pe care a savarsit-o.” ( Ezechiel 33,13 )
Doua sunt caile prin care se poate pierde indreptatirea: prin respingerea harului lui Dumnezeu si prin caderea si ramanerea omului intr-o stare de pacat.
Ramanerea in neprihanire
Odata ce a fost indreptatit, omul isi poate pastra neprihanirea numai printr-o credinta practica, manifestata prin ascultare de Legea lui Dumnezeu. Aceasta Lege nu poate sa ne indreptateasca, insa poate, prin ascultarea de ea, sa ne ajute sa pastram darul neprihanirii primit de la Dumnezeu prin credinta. Ascultarea vine nu ca o conditie a neprihanirii, ci ca o consecinta a ei. Omul va asculta de Lege nu pentru a deveni neprihanit, ci tocmai pentru ca este socotit neprihanit.
Fazele indreptatirii
1) Neprihanirea atribuita este acea lucrare de curatire si indepartare a vinovatiei morale. Se mai numeste si iertare, fiind o lucrare de o clipa, si reprezentand titlul nostru pentru cer.
2) Neprihanirea impartasita este trairea neprihanirii atribuite. Ea reprezinta procesul cresterii spirituale, dezvoltarea caracterului si biruinta deplina asupra pacatului. Este lucrarea unei vieti intregi si reprezinta calificarea noastra pentru cer.
Putem asemana lucrarea indreptatirii cu ceea ce se intampla in scoala. In urma examenului de licenta, un student primeste o diploma. Aceasta reprezinta titlul lui in ocupatia pe care si-a ales-o. Calificarea lui insa de abia acum incepe, prin aplicarea zilnica a principiilor invatate in scoala, prin noi acumulari de cunostinte si experiente.
Biblia face patru afirmatii aparent contradictorii, spunand ca noi suntem indreptatiti fie prin har ( Romani 3,24 ), fie prin sangele lui Christos ( Romani 5,9 ), fie prin credinta ( Efeseni 2,8 ), fie prin fapte ( Iacov 2,24 ) . Contradictia este doar aparenta, caci fiecare text vorbeste de altceva. Astfel, harul este izvorul indreptatirii, sangele lui Christos este mijlocul indreptatirii, credinta este conditia indreptatirii, iar faptele reprezinta dovada indreptatirii.
Harul lui Dumnezeu este izvorul indreptatirii. El a fost adus la noi prin intemediul sangelui lui Christos. Noi il primim intinzand mana credintei si, ca dovada ca am primit acest dar, il folosim si il manifestam prin faptele noastre zilnice.
Lori Balogh
