Testamentul Vechiului Testament
Niciodata nu va fi prea mult sa vorbim si sa invatam despre camin. Acest subiect ramane mereu actual, indiferent de generatiile care vin si trec pe pamant, indiferent de locul geografic in care isi traiesc viata oamenii, indiferent de epoca in care traiesc sau de oranduirea sociala existenta. Caminul este un subiect pe care incepem sa-l studiem aici pe pamant, dar care nu va fi epuizat nici in vesnicii.
Cine poate participa la o discutie despre camin ? Doar parintii, asupra carora apasa toate responsabilitatile caminului, sau si copiii, adolescentii si tinerii necasatoriti ? Poate ca urmatorul dialog dintre o fetita si mama ei ne va ajuta sa gasim raspunsul:
„Mamico, ce este casatoria ?”
„Cand un tatic si o mamica se invoiesc sa locuiasca in acelasi apartament, sa se ajute unul pe altul si sa discute frumos unul cu altul…”
„Atunci… inseamna ca taticu si cu tine n-ati fost casatoriti intotdeauna…”
Asadar, raspunsul este: „Toti”. La o astfel de discutie pot participa toate categoriile de varsta:
– Copilul din leagan, chiar si el este implicat in problemele caminului. Plansul, ganguritul sau rasul lui sunt manifestari ale unor probleme apartinand micului sau univers, dar care devin probleme ale intregii familii.
– Prescolarii si scolarii mici au si ei ceva de spus in problemele caminului, ca unii care fac si ei parte din el. Desi sunt de varste fragede, ei sunt fini observatori ai relatiilor si problemelor caminului lor.
– Adolescentii, cei care isi pregatesc aripile pentru a-si lua zborul din cuibul caminului parintesc, au si ei un cuvant de spus in problemele caminului. Visurile lor, intrebarile lor si nelinistea de a actiona independent atunci cand se afla la rascruce de drumuri, sunt tot atatea probleme ale caminului.
– Tinerii, aflati in pragul implinirii si in asteptarea zilei in care vor auzi ecoul glasului iubirii lor strigand: „Mama” si „Tata”, sunt si ei parte a caminului.
– Parintii, trecuti de etapa visurilor si purtand pe umeri greaua raspundere a castigarii existentei si a educarii copiilor, au si ei un cuvant greu de spus in problemele caminului.
– Batranii, bunicii, pensionarii, care nu mai au grija unui serviciu si a educarii copiilor, dar care fac cunostinta cu alte probleme necunoscute de ei pana acum: singuratatea, neputinta si boala, nu pot lipsi din aceasta discutie despre camin, ca unii care si ei fac parte din el.
Asadar, toti: copii, tineri, parinti si varstnici deopotriva, pot si trebuie sa vorbeasca despre camin si sa fie preocupati de binele lui.
Are Dumnezeu si Cuvantul Sau ceva de spus despre camin ?
Raspunsul este: ”Categoric, da !” Biblia vorbeste uimitor de mult despre camin si problemele lui. In Vechiul Testament gasim: o istorie, care ar fi trebuit sa fie mareata prin ascultare de Dumnezeu; o Lege, care ar fi trebuit sa devina viata pentru cei ce o implineau; invataturi, care ar fi trebuit sa devina intelepciunea poporului ales; mustrari, care ar fi trebuit sa aduca pocainta; fagaduinte, care ar fi trebuit sa intretina speranta venirii lui Mesia; profetii, care ar fi trebuit sa lumineze calea poporului lui Dumnezeu, ajutandu-i sa inteleaga mersul vremii.
Dar, din nefericire, toate aceste comori ale Vechiului Testament nu si-au atins scopul. Istoria glorioasa a poporului ales s-a frant din cauza neascultarii. Legea a devenit o simpla litera care ucide, pierzandu-se din vedere spiritul ei: iubirea de Dumnezeu si de aproapele. Invataturile divine nu i-au facut mai intelepti pe evrei, caci le-au inlocuit cu invataturi omenesti. Mustrarile lui Dumnezeu nu i-au determinat sa se pocaiasca. Fagaduintele, in marea lor majoritate, nu s-au implinit, datorita necredintei lor. Iar profetiile, multe dintre ele, au ramas neintelese…
De ce acest esec national ? E vorba de poporul ales, nu de un popor oarecare … De ce apostazia in care au cazut ? De ce dezbinarea nationala ( doua regate, in loc de un stat national unitar ) ? De ce robia in locul prosperitatii si libertatii ?
Raspunsul il gasim in ultimele doua versete ale Vechiului Testament:
„Iata, voi trimite pe prorocul Ilie, inainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare si infricosata. El va intoarce inima parintilor spre copii si inima copiilor spre parintii lor, ca nu cumva, la venirea Mea sa lovesc tara cu blestem.” ( Maleahi 4, 5.6 )
Acestea sunt ultimele versete ale ultimei carti a Vechiului Testament. Este cuvantul de incheiere, o mostenire spirituala, un adevarat testament al Vechiului Testament. Acesta incepe cu caminul edenic, si se incheiei tot cu un camin, de data aceasta cu probleme. Vechiul Testament nu este altceva decat o istorie care incepe cu starea edenica a familiei si continua cu destramarea ei. Incheindu-se cu aceste versete, Vechiul Testament parca striga catre noi, cei care traim in timpurile Noului Testament, aducandu-ne aminte inca odata de lucrurile care sunt cu adevarat importante in viata.
De fapt, profetul Maleahi ne arata ca esecul national al poporului ales se datoreaza in mare parte familiei. Istoria sfanta ar fi trebuit scrisa in inimile copiilor, pentru ca ea sa continue in ei si prin ei. Legea ar fi trebuit imprimata si ea in mintea si inima copiilor, pentru ca atunci cand cresteau sa nu cada in mrejele inselatoare ale paganismului si idolatriei. Invataturile sacre ar fi trebuit sa fie repetate in fiecare familie, la plecare si la intoarcere, iar fagaduintele ar fi trebuit sa fie prezentate copiilor ca implinindu-se in viata lor. Mustrarile ar fi trebuit sa-i avertizeze pe copii cu privire la urmarile neascultarii, iar profetiile ar fi trebuit sa trezeasca in copii dorinta de a veni Mesia si de a se pregati pentru acest eveniment.
Dar lucrurile acestea nu s-au intamplat… Poporul ales a decazut pe toate planurile, fagaduintele nu s-au implinit, iar Mesia, desi a venit la timpul profetizat, nu a fost recunoscut si primit. Si toate acestea pentru ca parintii nu si-au iubit cu adevarat copiii, iar copiii s-au instrainat de parintii lor.
Cand spun ca parintii poporului ales nu si-au iubit cu adevarat copiii, nu vreau sa se inteleaga ca i-au alungat de acasa, sau ca nu s-au ingrijit de hrana sau imbracamintea lor. Nu gasim scris asa ceva in Biblie. In sensul cel mai omenesc cu putinta, evreii isi iubeau copiii, la fel cum o face un budist, musulman, hindus sau ateu. Insa ei nu si-au iubit copiii asa cum le cerea Dumnezeu. Ei nu s-au ocupat de educatia lor asa cum ar fi trebuit sa o faca in pragul venirii lui Mesia.
Legatura dintre parinti si copiii lor nu era de asa natura incat ei sa poata sta in prezenta lui Dumnezeu. Din punct de vedere omenesc, in familiile lor exista o legatura satisfacatoare, insa din punct de vedere divin, aceste familii treceau drept apostaziate.
Profetul Maleahi deplange tocmai aceasta situatie. Familiile, prin neglijarea educarii copiilor, erau nepregatite pentru venirea lui Mesia. Acesta este motivul pentru care profetul Maleahi pune problema in felul acesta: „Ca nu cumva, la venirea Mea, sa lovesc tara cu blestem.”
Remediul pentru decaderea poporului Israel, in viziunea profetului Maleahi, este schimbarea atitudinii de pana atunci: pe de o parte, intoarcerea copiilor si parintilor la Dumnezeu, iar pe de alta parte, o atentie sporita data educatiei in familie.
„Intoarceti-va la Mine, si Ma voi intoarce si Eu la voi, zice Domnul ostirilor. Dar voi intrebati: „In ce trebuie sa ne intoarcem ?” ( Maleahi 4,7 up. )
In ce trebuiau ei sa se intoarca si sa faca o reforma radicala ? Ne raspunde prima parte a versetului 7: „Din vremea parintilor vostri, voi v-ati abaut de la poruncile Mele si nu le-ati pazit…” Iar versetul 4 din acelasi capitol spune: „Aduceti-va aminte de Legea lui Moise, robul Meu, caruia i-am dat in Horeb randuieli si legi pentru tot Israelul.”
Sa observam ca Legea divina fusese data „pentru tot Israelul”, nu doar pentru parinti si varstnici, ci pentru toti membri familiei. „Si poruncile acestea pe care ti le dau astazi, sa le ai in inima ta. Sa le intiparesti in inima copiilor tai si sa vorbesti de ele cand vei fi acasa, cand vei pleca in calatorie, cand te vei culca si cand te vei scula.” ( Deuteronom 6, 6.7 )
Exista oare porunci separate pentru parinti si copii ? Poate fi gasit undeva in Biblie un Decalog al celor maturi, si unul al celor mici ? De la ce varsta sunt valabile Cele Zece Porunci pentru un om ?
De ce oare exista la unii parinti aceasta mentalitate gresita: „Este inca un copil…” ? Si daca este inca un copil, minciunile lui, furtisagurile lui, demagogia lui, precum si micile lui inselaciuni, nu numai ca nu sunt condamnate, ci chiar sunt incurajate, facandu-ne sa zambim intelegator. Si astfel, copacelul verde creste, dar stramb. Iar cand va deveni un copac falnic, cine-l va mai putea indrepta ?
Iata de ce Dumnezeu le-a cerut tuturor parintilor sa aiba aceste porunci in propriile lor inimi, pentru ca apoi sa foloseasca orice prilej pentru a le intipari in inimile copiilor lor. De la ce varsta ? Nu ni se spune, insa stim ca adevarata aducatie se face din leagan, iar dupa unii chiar cu noua luni inainte de nastere.
Adesea, poate fi auzit in dreptul unei persoane ( tanar, copil sau matur ) care calca Legea lui Dumnezeu, scuza: „Inca nu e botezat”. Deci, neapartinand bisericii, acea persoana nu ar avea obligatii fatza de Legea lui Dumnezeu…
Ati auzit sau ati citit undeva ca exista o Lege pentru cei botezati, membri ai bisericii, si o alta Lege pentru cei ce nu sunt inca ? Are Dumnezeu doua legi deosebite, doua cumpene diferite, doua masuri diferite dupa care ii va judeca pe oameni ? Categoric nu ! Biblia ne invata clar ca Legea Morala este o lege vesnica pentru orice suflet care se naste pe acest pamant, indiferent ca e vorba de copii sau parinti, botezati sau nebotezati, credinciosi sau atei.
Greseala parintilor evrei a fost aceea ca ei nu s-au ocupat de educatia copiilor lor, pregatindu-i pentru cer. Ei au pierdut din vedere ca educatia adevarata nu inseamna numai informare, ci mai ales formare. Nu doar intelectul copiilor trebuie modelat, ci intreaga lor fiinta, vizand nu doar viata aceasta, ci mai ales vesnicia.
„Iata ca voi trimite pe prorocul Ilie”, spune profetia lui Maleahi. Cu aceasta promisiune divina si cu aceasta solutie se incheie Vechiul Testament. Dar de ce Ilie ? Ce rol a avut acest mare profet in educarea tineretului poporului Israel ?
Cand ne gandim la Ilie, avem in minte imaginea unui mare reformator, care i-a infruntat singur pe cei 850 de preoti pagani ai lui Baal si ai Astarteei pe muntele Carmel. Desigur, aceasta a fost o parte importanta a misiunii sale, insa nu mai putin importanta a fost lucrarea sa in domeniul educatiei.
Va aduceti aminte cum s-a exprimat Elisei, urmasul lui Ilie, cand acesta s-a suit la cer ? „Parinte, parinte… Carul lui Israel si calarimea lui !” ( 2 Imparati 2,12 ). De ce se exprima Elisei in felul acesta ? Datorita lucrarii de educatie, Ilie a fost un adevarat parinte spiritual pentru toate categoriile de varsta, intorcand inimile copiilor si tinerilor spre parintiilor, si ale parintilor spre copiii lor.
Preluand lucrarea lui Ilie, Elisei, la randul lui, a devenit si el un parinte in mijlocul copiilor lui Israel, astfel ca la moartea lui, imparatul Ioas a exclamat: „Parinte, parinte, carul lui Israel si calarimea lui !” ( 2 Imparati 13,14 ).
Profetul Ilie a fost chemat de Dumnezeu intr-un timp de mare apostazie nationala, fiind inspirat sa se ocupe in mod deosebit de educarea copiilor si tinerilor. Scolile profetilor intemeiate de Samuel in diferite locuri din tara, unde tineri seriosi, evlaviosi si inteligenti urmau o educatie aleasa si dupa principiile cerului, au fost in atentia directa a lui Ilie.
Inainte de inaltarea sa la cer, Ilie a facut o ultima vizita in aceste scoli situate in Betel si Ierihon, sfatuindu-i si incurajandu-i pe tinerii care invatau acolo. Daca poporul evreu a cunoscut o prosperitate deosebita pe vremea lui David si Solomon, aceasta s-a datorat in mare masura spiritului de evlavie cultivat in aceste scoli, spirit care apoi s-a raspandit in fiecare familie din intregul popor.
„Ca nu cumva la venirea Mea…” Prima venire a Domnului Christos a gasit poporul nepregatit pentru acest eveniment. Cauza ? In familiile poporului ales s-a neglijat adevarata educatie. Copiii s-au instrainat de Dumnezeu, iar cand Mesia a venit, ei nu L-au recunoscut si nu L-au primit.
Oare ce se va intampla la a doua venire a Domnului ? Din nefericire, istoria se repeta. In multe familii crestine exista altare ale Domnului, dar si altare inchinate lui Baal. In multe familii parintii urmaresc mai mult dezvoltarea intelectuala a copiilor lor, acordand prea putin timp formarii lor pentru vesnicie. Si, pentru ca Dumnezeu nu doreste o asemenea stare de lucruri, El Insusi promite ca va reinvia spiritul lui Ilie in familiile crestine.
Ce anume trebuie sa imprime un parinte responsabil in inima copiilor sai ?
– Sa-i ajutam pe copii sa-L cunoasca pe Dumnezeu asa cum este El: bun, iubitor, neprihanit, sfant, iertator, indelung rabdator, milos… Cand copiii Il vor cunoaste pe Dumnezeu asa cum este in realitate, iubirea lor fatza de El se va naste in mod firesc, ca si respectul si temerea fatza de Persoana Sa.
– Sa le imprimam copiilor obligativitatea de a asculta de Legea lui Dumnezeu, aratandu-le ca fericirea lor depinde de ascultare. Trebuie sa le aratam ca nu exista porunci mici sau mari, si ca ei nu sunt scutiti de a asculta de Dumnezeu chiar daca nu sunt botezati in biserica lui Christos.
– Trebuie sa le imprimam respectul fatza de casa lui Dumnezeu, Biblie, Numele lui Dumnezeu si tot ce e legat de acest Nume.
– Copiii trebuie ajutati sa iubeasca istoria sfanta, deslusind ei insisi mana lui Dumnezeu care conduce totul.
– De asemenea, ei trebuie ajutati sa iubeasca muzica buna, poezia, natura si tot ce are valoare, tot ce e frumos si nobil. Ei trebuie ajutati sa iubeasca viata si sa o pretuiasca, dar mai ales sa-L iubeasca pe Iisus si viata vesnica, pentru care sa fie dispusi sa sacrifice orice.
Primind o astfel de educatie, nu doar pentru cei cativa ani de viata pe acest pamant, ci pentru o vesnicie intreaga, ei vor fi pregatiti sa-L intampine pe Domnul Christos la a doua Sa venire.
Acesta este testamentul Vechiului Testament !
Lori Balogh
