( Apocalipsa 6, 12-17 )
Lumea noastra este o lume a intrebarilor. La multe dintre ele s-a gasit raspunsul; la altele insa, raspunsul intarzie sa vina. Sau, poate ca el nu va fi gasit niciodata in ordinea actuala a lucrurilor…
Exista intrebari la care pot fi date mai multe raspunsuri. Insa sunt si intrebari care nu permit decat un singur raspuns. Daca , de exemplu, un astronom ar fi intrebat daca omul poate supravietui in conditiile de pe planeta Venus, el ar raspunde fara nicio ezitare: “Categoric nu ! Suprafata planetei Venus are o temperatura de circa 475oC, iar presiunea atmosferica de circa 90 atmosfere fac imposibila viata omului pe aceasta planeta.” Un alt raspuns nu este posibil, fara a deveni ridicol.
Se pare ca o astfel de intrebare, la care nu exista decat un singur raspuns, este si cea pe care o gasim in finalul descrierii pecetii a sasea: „ Caci a venit ziua cea mare a maniei Lui , si cine poate sta in picioare ?” ( Apocalipsa 6,17 ).
Contextul in care apare aceasta intrebare ne vorbeste despre evenimentele dramatice care se vor derula in cadrul acestei peceti: „Cand a rupt Mielul pecetea a sasea, m-am uitat si iata ca s-a facut un mare cutremur de pamant. Soarele s-a facut negru ca un sac de par, luna s-a facut toata ca sangele si stelele au cazut din cer pe pamant, cum cad smochinele verzi din pom, cand este scuturat de un vant puternic. Cerul s-a strans ca o carte de piele pe care o faci sul. Si toti muntii si toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.” ( Apocalipsa 6, 12-14 )
Pecetea ( sigiliul ) a sasea face un salt peste timp si ne vorbeste despre perioada de sfarsit a istoriei lumii, inainte de revenirea in glorie a Domnului Christos. Semnele descrise sunt impresionante. Desfasurandu-se la scara cosmica, ele ne coplesesc prin maretia lor.
O parte dintre ele sunt de domeniul trecutului, desi, probabil ca se vor repeta la o scara mult mai mare in viitor, pe masura ce ne apropiem de ziua revenirii Domnului. Marele cutremur de pamant din Lisabona din 1755, intunecarea soarelui din 1780 ( America ) si 1783 ( Europa ) si caderea de stele ( ploi meteorice ) din 1799,1833 si 1866 sunt cateva din semnele cuprinse in pecetea a sasea si care apartin de domeniul trecutului. Insa cea mai mare parte a semnelor sunt inca in viitor, ele fiind amintite si de alti profeti ( Isaia 2,19-21; 13,9-13; Tefania 1,14-18 pp. )
In acest context dramatic, la intrebarea pusa de oamenii care vor trai acele evenimente: „Cine poate sta in picioare ?” se pare ca nu va exista decat un singur raspuns: „Nimeni !”
Intr-adevar, asa ar sta lucrurile daca nu am observa un amanunt important: intrebarea e pusa de niste oameni nelegiuiti ( vers. 15 ), ingroziti de manifestarile puterii lui Dumnezeu, oameni care intreaga lor viata au iubit pacatul, iar acum, cand ziua judecatii a sosit, stau ingroziti inaintea muntilor, rugandu-i sa-i acopere.
In mintea lor deprinsa cu necredinta, nu incape gandul ca vreunul dintre oameni ar putea sta in picioare , cu fruntea sus, cu demnitate si curaj, inaintea scenelor judecatii finale. In realitate, intrebarea acestor nelegiuiti este o afirmatie pusa intr-o forma negativa. De fapt, ei vor sa spuna: „Caci a venit ziua cea mare a maniei Lui si nimeni nu poate sta in picioare.”
Firul meditatiei noastre s-ar fi oprit aici, ca si in cazul unui drum infundat, daca nu am fi intalnit aceeasi intrebare si in alte locuri din Scriptura:
„Cine poate sta inaintea urgiei Lui ? Cine poate tine piept maniei Lui aprinse ?” ( Naum 1,5.6 ).
„Cine va putea sa sufere insa ziua venirii Lui ? Cine va ramane in picioare cand se va arata El ? ( Maleahi 3,2 ).
Este aceeasi intrebare, chiar daca este exprimata prin cuvinte diferite. Insa de data aceasta cel care intreaba este Dumnezeu, nu niste oameni pacatosi care au o viziune limitata asupra lucrurilor. Iar cand Dumnezeu pune o astfel de intrebare, inseamna ca exista cel putin un raspuns luminos si incurajator, caci pentru El nu exista drumuri infundate, nici ecuatii fara rezolvare. Acolo unde omul nu mai vede nicio solutie, Dumnezeu mai are la indemana inca o mie de posibilitati.
Daca Dumnezeu pune aceasta intrebare inseamna ca vor exista si oameni care vor sta in picioare in ziua cea mare a incheierii tuturor socotelilor. Este adevarat ca acestia vor fi putini in comparatie cu marea gloata a celor nelegiuiti. Isaia ne spune ca ei „vor fi mai rari decat aurul curat si mai scumpi decat aurul din Ofir” ( Isaia 13,12 ).
Este adevarat ca vor fi putini, vor fi rari, dar ei exista. Sunt aici printre noi, cei din ultima generatie a bisericii lui Christos, poate necunoscuti, anonimi si neinsemnati in biserica si lume, dar cunoscuti si insemnati pentru Dumnezeu.
Va propun sa-i cautam pe acesti oameni deosebiti, care in mijlocul scenelor cutremuratoare ale sfarsitului de istorie vor ramane cu fruntea sus, privind cu demnitate si avand o constiinta curata, spre Cel care vine sa judece pamantul. Cine sunt acestia ? Raspunsul ne este oferit tot de Cuvantul Scripturii:
1) „Dupa aceea m-am uitat si iata ca era o mare gloata pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice semintie, din orice norod si de orice limba, care statea in picioare inaintea scaunului de domnie si inaintea Mielului, imbracati in haine albe, cu ramuri de finic in maini” ( Apocalipsa 7,9 )
De ce pot sta in picioare acesti oameni inaintea Dumnezeului intregului Univers ? Ce ii face capabili pentru acest lucru, in timp ce imparatii si puternicii lumii tremura din toata fiinta lor, fugind sa se ascunda in pesterile muntilor ?
Raspunsul e simplu: ei sunt imbracati in hainele albe de nunta – simbol al neprihanirii Domnului Christos si al unui caracter curat si sfintit, placut lui Dumnezeu si aprobat de cer.
Viata aceasta ne e data ca o a doua sansa. Daca primii nostri parinti au ales gresit, facand ca fiecare fiinta omeneasca sa se nasca intr-o natura decazuta, datorita jertfei lui Christos ne este redata sansa de a alege intre bine si rau, intre a-i sluji lui Dumnezeu sau lui Satana. Si aceasta nu in grup, ci fiecare personal. Alegerea se rezuma, in esenta, la doar doua posibilitati: fie acceptam haina neprihanirii lui Christos, fie o respingem. Aceasta singura alegere va face diferenta dintre viata vesnica si moartea vesnica.
In Pilda nuntii fiului de imparat din Matei 22, Mantuitorul ne vorbeste despre cazul unui om care a dorit sa intre in odaia de nunta a imparatului ( a dorit mantuirea ) , dar fara sa accepte conditia: sa imbrace haina de nunta. Cand i se cere socoteala pentru gestul sau, omul amuteste. Isi pleaca fruntea in pamant, picioarele incep sa-i tremure si, neputand sa mai stea in picioare, se aseaza. Este atat de ingrozit , incat ar prefera sa-l inghita pamantul decat sa mai priveasca in ochii imparatului.
Acesta va fi simtamantul pe care-l vor trai toti cei ce vor respinge harul mantuitor oferit prin jertfa de pe cruce, toti cei ce vor neglija sa se imbrace in haina caracterului Domnului Christos, toti cei ce se vor alipi de pacatele preferate, traind o viata departe de Dumnezeu. Insa cei care vor accepta darul fara plata al lui Dumnezeu vor sta in picioare inaintea Lui, indreptatiti si pregatiti sa locuiasca langa El o viata tot atat de lunga cat viata Lui.
Desi ei s-au nascut cu aceeasi natura decazuta ca oricare alt om de pe pamant, ei si-au incredintat viata Mantuitorului lor, s-au lasat zi de zi indrumati si sfintiti de Duhul Sau cel Sfant si, ca urmare a atitudinii lor, Domnul face pentru ei o minune: ii ridica, ii imbraca in haina alba a unei vieti neprihanite, le reda demnitatea de fii ai lui Dumnezeu si ii prezinta inaintea lumilor necazute ca pe niste fiinte desavarsite, ca si cum n-ar fi pacatuit niciodata. Aceasta este minunea mantuirii ! Acesta este rodul suferintelor Mantuitorului nostru !
2) „Pe cel ce va birui il voi face un stalp in Templul Dumnezeului Meu” ( Apocalipsa 3,12 ).
Imaginea este alegorica. Stalpii nu stau jos, la orizontala, ci in picioare. Imaginea aceasta vrea sa ne arate ca in Templul lui Dumnezeu, care este un simbol al bisericii universale, formata din toate fiintele necazute in pacat impreuna cu cei mantuiti de pe pamant, acestia din urma vor fi niste „stalpi” ai bisericii.
Avand niste experiente unice, pe care nu le au celelalte fiinte din Univers, cei mantuti vor zidi aceasta biserica prin marturisirea acestor experiente. Cine sunt acestia ? Textul ne raspunde: cei ce vor birui pacatul in aceasta viata.
Problema biruintei depline a pacatului este greu de inteles si de acceptat pentru multi dintre noi. Zilnic avem caderi, zilnic pacatuim cu gandul, intentiile, cuvintele, sentimentele sau resentimentele noastre. Zilnic Il intristam pe Dumnezeu chiar prin faptele noastre. Si atunci, cum vom putea birui ca sa putem sta in picioare in ziua aceea, caci tot Scriptura ne spune ca „cei rai nu pot tinea capul sus in ziua judecatii, nici pacatosii in adunarea celor neprihaniti” ( Psalm 1,5 ) ?
Daca subiectul biruintei depline asupra pacatului este greu de inteles, ceva totusi trebuie sa intelegem: in viata aceasta nu trebuie sa existe niciun pacat, nicio slabiciune, niciun defect, nicio lipsa de caracter de care sa avem cunostinta, fara sa fi declarat un razboi pe viata si moarte acelui pacat.
In momentul in care am lasat o simpla slabiciune sa traiasca linistit in viata noastra, fara sa-i opunem nicio rezistenta, suntem pierduti. Atata vreme cat luptam cu eul nostru, lasandu-L pe Duhul Sfant sa ne sfinteasca, suntem pe calea cea buna si putem fi siguri ca Cel care a inceput in noi lucrarea mantuirii o va duce cu succes pana la capat.
Lupta impotriva pacatului, oricare ar fi acesta, va face ca acel pacat sa apara in viata noastra doar accidental si din ce in ce mai rar, pana la disparitia lui completa. De aceea, Biblia ne indeamna cu toata solemnitatea: „Vegheati si rugati-va !”, pentru ca nu cumva sa ramana vreun pacat impotriva caruia sa nu fi declarat un razboi total, iar acel pacat sa ne desparta pentru totdeauna de Dumnezeu si de mantuirea Lui.
3) „Vegheati dar tot timpul si rugati-va, ca sa aveti putere sa scapati de toate lucrurile acestea si sa stati in picioare inaintea Fiului omului.” ( Luca 21,36 ).
Cine vor fi aceia care vor sta in picioare inaintea scaunului judecatii finale ? Cei ce vegheaza si se roaga, adica cei care in aceasta viata au ajuns la o atat de stransa comuniune cu Christos incat in ziua revenirii Sale El nu le va aparea ca un strain, ci ca un Domn pe care Il cunosc deja de multa vreme, cu care au trait intr-o stransa relatie, impartasindu-I trairile , necazurile si bucuriile lor.
In ziua aceea vor sta in picioare inaintea lui Dumnezeu doar cei care astazi isi iau timp sa stea in genunchi inaintea Sa.
Vorbind despre ziua revenirii Sale, Mantuitorul ne spune ca va exista o categorie de oameni carora le va spune : „Niciodata nu v-am cunoscut. Departati-va de la Mine !” ( Matei 7,23 ). Cum Il poti cunoaste pe Dumnezeu daca nu stai de vorba cu El in rugaciune, daca nu incerci sa-I patrunzi gandurile, studiind Cuvantul Sau, daca nu meditezi la caracterul Sau si nu contempli Creatinea Sa ? Si, daca nu-L cunosti, cum vei putea sta in picioare inaintea Lui ?
De regula, necunoasterea unei situatii sau a unei persoane ne produce teama si neliniste. Natura umana se teme de necunoscut. Cu atat mai mult, necunoasterea lui Dumnezeuii va aduce groaza in sufletele celor care intreaga lor viata au stat departe de Dumnezeu, departe de Cuvantul Sau, departe de mantuire.
Cei care vor sta in picioare inaintea lui Dumnezeu in marea zi a judecatii Il cunosc deja. Pentru ei Dumnezeu nu e doar infricosat si de temut datorita sfinteniei si maretiei Sale, ci El este si un Dumnezeu bun si iertator, plin de indurare si milostiv. Ei au ajuns la aceasta cunoastere inca din aceasta viata, gustand din dragostea Lui in nenumarate imprejurari ale vietii.
Indemnul apostolului Pavel este cat se poate de potrivit pentru toti cei care doresc din inima lor sa stea in picioare inaintea lui Dumnezeu in ziua aceea: „ De aceea, luati toata armatura lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si sa ramaneti in picioare dupa ce veti fi biruit totul !” (Efeseni 6,13 ).
Lori Balogh