Descurajarea
Pasajul din Ioan 21,1-14, intitulat “Aratarea la marea Tiberiadei”, reda pe larg cea de-a treia intalnire pe care Mantuitorul a avut-o cu ucenicii Sai dupa inviere. Prima intalnire a avut loc in seara primei zile a saptamanii, in duminica invierii, intalnire de la care a lipsit Toma. A doua intalnire dintre Domnul Iisus si ucenicii Sai a avut loc opt zile mai tarziu si la ea a participat si Toma.
Dupa cea de-a doua intalnire, Biblia nu ne mai relateaza nimic. A existat o pauza in care se pare ca ucenicii au fost foarte descumpaniti. Ce sa faca ? Unde sa mearga ? Domnul nu le spusese nimic cu privire la datoria lor imediata, iar lipsa Lui ii descuraja.
In acele momente de deruta sufleteasca, Petru se hotaraste: “Ma duc sa prind peste” ( vers. 3 ). Hotararea lui este urmata de cea altor sase ucenici, care se decid sa-l urmeze: “Mergem si noi cu tine”, i-au zis ei”.
Ce semnifica aceasta hotarare a lui Petru, urmata de cea a celorlalti sase ucenici ? Nimic altceva decat descurajare…
Domnul ii chemase pe ucenici: “Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni” ( Matei 4,19 ), iar ei au raspuns chemarii lui Iisus cu bucurie. Acum, cand nu stiau ce sa faca, descurajarea pune stapanire pe sufletele lor, facandu-i sa se intoarca la vechile lor ocupatii, la aceeasi viata umila, saracacioasa si monotona pe care o dusesera inainte de a-L cunoaste pe Domnul lor.
Care a fost rezultatul intoarcerii lor la vechile ocupatii ? Toata noaptea s-au straduit in zadar, fara sa prinda nici macar un singur peste. Ei, pescari experimentati, sa aiba un esec atat de mare si de rusinos… Nu as vrea sa ma aflu in pielea lor dupa acea noapte de truda zadarnica. Erau descurajati mai intai din pricina absentei Mantuitorului lor, iar acum si din cauza esecului unei nopti pierdute.
Era deja dimineata si batranii lupi de mare incercau sa se apropie de mal, lasand jos armele. Deodata insa, ei aud o voce venind dinspre tarm, intrebandu-i: “Copii, aveti ceva de ceva de mancare ?” ( vers, 5 ). “Nu”, a fost raspunsul lor unanim. Un “Nu” categoric, rostit cu resemnarea celui biruit de imprejurari si avand simtamantul neputintei in a schimba aceste imprejurari.
“Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei si veti gasi”, le-a zis Iisus.” ( vers. 6 ). Acum se intampla ceva interesant in viata ucenicilor: desi nu-l cunosteau pe strainul care le vorbea, iar indemnul dat de acesta parea o nebunie din punct de vedere al legilor pescuitului, caci orice pescar experimentat stia ca noaptea se pescuieste cu plasa, nu ziua, ei asculta de el si arunca plasa in partea dreapata a corabiei. Se gandeau, probabil, ca oricum nu mai au nimic de pierdut.
Care a fost rezultatul ? “Nu mai puteau trage plasa de multimea pestilor” ( vers. 6 ). De abia atunci, Ioan L-a recunoscut pe Iisus , spunand celorlalti: “Este Domnul !” ( vers.7 ).
Tabloul descris in cap.21 al Evangheliei lui Ioan ne vorbeste despre descurajare, despre urmarile ei in viata credinciosului si despre remediile care pot vindeca aceasta teribila boala sufleteasca.
Descurajarea este unul dintre cei mai de temut dusmani ai omului, fiind responsabila pentru o serie intreaga de suferinte umane: boli fizice si psihice, vicii ( consumul de alcool, tutun si droguri ), conflicte in familie, biserica si societate, sinucideri, crime si o multime de alte rele.
Ce este, de fapt, descurajarea ? Ea nu este altceva decat o capitulare, o abandonare a luptei si a eforturilor in implinirea unei datorii, a unei misiuni sau a unui plan inceput. Descurajarea este pierderea curajului si entuziasmului initial, pierderea increderii intr-o persoana, intr-o misiune sau intr-un ideal de viata.
In cazul unui copil al lui Dumnezeu, care si-a consacrat intreaga viata slujirii Lui, descurajarea nu inseamna altceva decat pierderea temporara sau definitiva a increderii in Dumnezeu, in vointa si puterea Sa de a interveni in diferitele probleme ale vietii noastre.
Referitor la acest aspect, un autor inspirat scrie: “Sa fim plini de nadejde si curaj. Descurajarea in slujba lui Dumnezeu e ceva pacatos si nerational. El cunoaste toate lipsurile noastre. El are toata puterea. El poate da servilor Sai puterea pe care situatia lor o cere. Iubirea si compatimirea Lui fara margini niciodata nu obosesc…. Nu trebuie sa ne temem ca El nu-si va implini fagaduintele.” ( 1 )
Asadar, descurajarea nu este un lucru care poate fi ignorat, dat fiind faptul ca ea provoaca atatea suferinte , iar atunci cand este legata de lucrarea lui Dumnezeu, ea este considerata un pacat. Biblia ne prezinta numeroase exemple de oameni care au cazut in cursele descurajarii, oameni cu influenta si cu renume, barbati puternici ai credintei, care au avut si ei momentele lor de slabiciune.
Priviti la Ilie, marele profet al Vechiului Testament, cel care a fost capabil sa infrunte pe muntele Carmel, singur si cu curaj, un imparat apostaziat, o natiune cazuta in idolatrie si 850 de preoti pagani, slujitori ai cultului lui Baal si al Astarteei. Singur de partea adevarului, Ilie a stat ca un cedru falnic si a biruit tot restul lumii ( 1 Imparati, 18, 16-46 ).
Dar ce se intampla cu el imediat dupa aceasta rasunatoare birunita de pe Carmel ? Ilie cade intr-o decurajare teribila, pana acolo incat doreste sa moara: “Destul ! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, caci nu sunt mai bun decat parintii mei.” ( 1 Imparati 19, 4 ).
Care era cauza descurajarii lui Ilie ? La prima vedere, ea a fost provocata de amenintarea venita din partea Izabelei, sotia regelui Ahab, care nu participase la evenimentele de pe Carmel: “Izabela a trimis un sol la Ilie sa-i spuna: “Sa ma pedepseasca zeii cu toata asprimea daca maine, la ceasul acesta, nu voi face cu viata ta ce ai facut tu cu viata fiecaruia din ei” ( 1 Imparati 19, 2 ).
Amenintarea reginei era doar cauza aparenta a descurajarii lui Ilie. In realitate, Ilie era descurajat dintr-un alt motiv: el sperase ca in urma evenimentelor petrecute pe Carmel, se va produce o reforma religioasa in intreg poporul sau, incepand de la casa regala si pana la cel din urma israelit. Or, reforma intarzia sa vina, iar Ilie isi vedea lucrarea zadarnicita si fara niciun efect. Plangerea sa adresata Domnului: “Am ramas numai eu singur si cauta sa-mi ia viata” ( 1 Imparati 19,10 ) confirma acest lucru.
Era rational ca Ilie sa se descurajeze in urma amenintarii unei singure femei, dupa ce statuse singur inaintea a 850 de preoti pagani, a unui imparat idolatru si a unui popor apostaziat care puteau in orice clipa sa-l linseze ? Era rational sa se descurajeze pentru ca nu vedea imediat rezultatele lucrarii sale de reforma ? Nu, nu era rational pentru un om al Dumnezeu ca el, care avusese atatea experiente cu Dumnezeu…
Priviti la Ieremia, profetul sensibil, chemat la slujire intr-o perioada tulbure din istoria poporului lui Dumnezeu. Ieremia a trebuit sa slujesca in perioada premergatoare robiei babiloniene si cea care a urmat dupa distrugerea Ierusalimului.
Chemat ca profet din frageda tinerete, Ieremia intra in mijocul valurilor, luptandu-se contra idolatriei si indaratniciei unui popor intreg. Este batut, inchis, aruncat intr-o groapa cu noroi si amenintat cu moartea de proprii sai concetateni. Dar la un moment dat, Ieremia se descurajeaza. Pasajul biblic din Ieremia 20, 11-18 oglindeste zbuciumul sufletesc al profetului care oscileaza intre increderea deplina in Dumnezeu si descurajarea crunta in care el ajunge sa-si blesteme chiar si ziua nasterii.
Nu vi se pare nerationala atitudinea profetului ? Dupa ce a cunoscut experienta chemarii din partea lui Dumnezeu la o varsta atat de frageda, dupa ce a trait nenumarate experiente alaturi de Cel care L-a chemat la slujire, dupa ce Il lauda pe Dumnezeu, Ieremia cade intr-o adanca descurajare…
Priviti la Ioan Botezatorul, cel despre care Insusi Mantuitorul a declarat ca este cel mai mare profet din intreaga istorie a lumii ( Luca 7,28 ). Dupa ce pregateste poporul pentru a-L primi pe Mesia, dupa ce multimi de oameni se pocaiesc si sunt botezati de el, dupa ce Il intalneste personal pe Iisus si Il boteaza in apele Iordanului, strigand: “Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii !” ( Ioan 1,29 ), Ioan este aruncat in temnita.
Acolo, in celula rece si intunecoasa, Ioan incepe sa se indoiasca de mesianitatea lui Iisus si isi pune serioase probleme asupra propriei sale misiuni. Oare tot ceea ce facuse pentru a pregati calea venirii lui Mesia fusese in zadar ? Nu cumva slujise, fara sa stie, unui impostor care s-a dat drept Mesia ?
Nu as vrea sa fiu in pielea lui Ioan Boatezatorul in acele momente. Sa simti ca tot ce ai cladit intreaga viata , toate privatiunile si sacrificiile facute, toate au fost folosite in slujba celui rau, e teribil gandul acesta.
Iata-l pe Ioan, inchis si framantat de aceste ganduri insuflate de Diavol, chemand doi dintre ucenicii sai cu misiunea de a-L contacta pe Iisus cu urmatoarea intrebare: “Tu esti Acela care are sa vina, sau sa asteptam pe altul ?” ( Luca 7,20 ). Sunt doar cateva cuvinte, insa ele ascund un zbucium sufletesc greu de descris in cuvinte.
Era rational ca Ioan sa se indoiasca de mesianitatea lui Iisus ? El studiase profetiile mesianice ale Vechiului Testament , vazandu-le implinirea in viata si lucrarea lui Iisus, auzise de invataturile Lui, de minunile Lui… A uitat el atat de repede ce s-a petrecut la botezul Mantuitorului ? A uitat el glasul din cer care spunea : “Tu esti Fiul Meu prea iubit; in Tine Imi gasesc toata placerea Mea” ( Luca 3,22 ) ? A uitat el manifestarea prezentei Duhului Sfant asupra lui Iisus in chip de porumbel la botezul Acestuia in apele Iordanului ?
Se pare ca descurajarea ne face sa uitam cele mai frumoase experiente cu Dumnezeu, cele mai clare dovezi ca El ne poarta de grija si ca ne iubeste, chiar daca ingaduie sa trecem prin anumite incercari.
Din cele cateva exemple biblice putem trage cateva concluzii:
1) Nimeni dintre oameni nu este scutit de descurajare. Ea a lovit si va mai lovi pana la sfarsitul istoriei pacatului chiar si in cei mai puternici oameni, in cei care au avut experiente vii cu Dumnezeu. Fiecare om, oricat de tare ar parea, este totusi un om vulnerabil, in care taria fierului este amestecata cu slabiciunea lutului. Fiecare dintre noi are un “calcai al lui Achile”, un punct vulnerabil pe care Satana il studiaza cu perseverenta, pentru ca, la timpul potrivit, sa-i dea lovitura de gratie.
2) Descurajarea apare totdeauna intr-un timp de criza, de presiune exterioara, de stramtorare. Ilie s-a descurajat in urma amenintarilor cu moartea din partea reginei idolatre Izabela, dupa ce isi implinise misiunea incredintata de Dumnezeu pe muntele Carmel. Ieremia s-a descurajat dupa ce a fost batut si intemnitat ca urmare a soliilor de mustrare pe care le rostise la porunca lui Dumnezeu. Ioan Botezatorul s-a descurajat dupa intemnitatrea lui si dupa ce pregatise calea venirii lui Mesia. In toate aceste cazuri, oamenii ajunsesera la o limita a puterilor lor. Daca in astfel de situatii omul nu reuseste sa gaseasca o ancora in credinta lui, predandu-se fara rezerve lui Dumnezeu, Satana va profita de acesta situatie si se va stradui sa-l doboare pe acel om pentru totdeauna.
3) Cauzele care provoaca descurajarea sunt variate:
– Cand vezi ca lucrarea pe care o faci pentru Dumnezeu si semenii tai, cu toata inima si din tot sufletul, este gresit inteleasa
– Cand lucrezi ani de zile pentru Dumnezeu si semenii tai fara sa vezi niciun rod ar eforturilor facute
– Cand Dumnezeu intarzie sa raspunda rugaciunilor tale, sau cand El raspunde altfel decat doresti si te astepti
– Cand nu intelegi planurile ascunse ale lui Dumnezeu
– Cand vrei sa faci ceva bun, dar esecurile se repeta
– Cand esti persecutat pe nedrept pentru convingerile tale
Cauzele descurajarii pot fi mult mai multe decat cele amintite, insa numitorul comun este pierderea temporara sau definitiva a increderii in Dumnezeu, cu toate consecintele care decurg din aceasta.
Aduce ceva bun descurajarea in viata uni om ?
Revenind la pasajul biblic din Ioan 21, intelegem ca raspunsul este un categoric “NU !” Cei sapte ucenici descurajati s-au intors la plasele lor de pescuit, dar nu au realizat nimic. Cu toata experienta lor de pescari, in ciuda trudei lor de o noapte intreaga, ei n-au putut prinde niciun peste. De ce ? Pentru ca Iisus nu era cu ei. Si fara Iisus ca Domn al vietii noastre, nimeni nu poate face ceva durabil, avand valoare vesnica, caci “Despartiti de Mine nu puteti face nimic”, spunea Insusi Mantuitorul ( Ioan 15,5 ).
Exista vreu remediu pentru cele mai crunte descurajari ?
Da, exista ! Si acest remediu este Insasi Persoana lui Iisus. O simpla intoarcere a privirii de la probleme noastre spre El va fi suficienta pentru a primi puterea de a depasi crizele cele mai mari din viata. Iisus este aproape de cei descurajati, chiar daca acestia nu-L simt langa ei. Cand ucenicii se luptau intreaga noapte cu gandurile lor pline de amaraciune, dar si cu marea care le refuza sa le dea hrana necesara, Iisus era acolo, pe tarm, avand toata atentia indreptata asupra lor. El le cunostea inima, le patrundea gandurile pline de amaraciune si continua sa-i iubeasca.
In ceasul intunecat al descurajarii, cand aveau cea mai mare nevoie de prezenta Sa, Mantuitorul nu putea sa-i paraseasca. El a venit in intampinarea lor, aducandu-le atat binecuvantarile materiale, cat si lumina cereasca de care aveau nevoie.
“Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei !” Si rezultatul a fost uimitor. De ce ? Pentru ca de acea parte a corabiei se afla El, Iisus. Si acolo unde se afla El, este lumina si binecuvantare.
Descurajarea ne da tarcoale fiecaruia dintre noi, pandind sa ne doboare in clipele de neveghere, cand Il pierdem pe Domnul din vedere. Uneori se aud voci care spun: “Nu mai vreau sa aud de nimic. Imi dau demisia. In zadar m-am luptat si am lucrat cu inima curata. Nimeni nu apreciaza ceea ce am facut. Toti ma judeca gresit. Nu mai are rost sa continui…”
Oare daca si Iisus ar fi gandit si ar fi facut astfel dupa ce a vazut ca “ a venit la ai Sai si ai Sai nu L-au primit” ( Ioan 1,11 ), ce s-ar mai fi ales de Planul Mantuirii noastre ? Daca, vazandu-Se parasit de toti, chiar si de cei mai apropiati prieteni, Iisus S-ar fi dat jos de pe cruce, intorcandu-se descurajat la Tatal Sau, ce s-ar mai fi ales de mantuirea noastra ?
Nici nu vreau sa ma gandesc la aceasta posibilitate. Domnul Iisus a biruit descurajarea, desi a fost cel mai incercat in aceasta privinta dintre toti fiii oamenilor. Si pentru aceasta, El merita din plin intreaga noastra recunostinta.
Biblia ne prezinta si exemple de oameni care au biruit ispita descurajarii, in ciuda imprejurarilor grele prin care au fost nevoiti sa treaca. Noe a predicat unei intregi lumi antediluviene, dar cati a salvat dintre ei ? Doar familia lui formata din opt suflete. Si totusi el nu s-a descurajat. Salvandu-si familia, Noe a salvat de fapt umanitatea…
Apostolul Pavel, desi a fost batut de trei ori cu 40 de lovituri fara una, de trei ori batut cu nuiele, odata improscat cu pietre, de trei ori naufragiat, mereu inconjurat de primejdii pe mare sau pe uscat, suferind de foame sau frig, parasit de toti cand avea cea mai mare nevoie de ei, si toate acestea pentru cauza lui Dumnezeu, totusi nu s-a descurajat.
Iosif, smuls la varsta de 17 ani din caminul parintesc si vandut intr-o tara pagana, apoi intemnitat pe nedrept in Egipt pentru ca a dorit sa fie loial Legii lui Dumnezeu, nu s-a descurajat, ci a continuat sa se increada in Providenta lui Dumnezeu, chiar daca momentan nu o intelegea.
Daniel, luat ca rob in Babilon, departe de tara natala si de caminul sau, invidiat de demnitarii de la curtea imparatesca, nu s-a descurajat nici cand, la o varsta la care toti asteapta sa se bucure de tihna, s-a vazut aruncat in groapa cu lei.
De aceea, “fiindca suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica si pacatul care ne infasoara asa de lesne, si sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte. Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Iisus, care pentru bucuria care ii era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” ( Evrei 12, 1.2 )
Lori Balogh
Referinte:
( 1 ) – E. G. White, Testimonies vol. 8, p. 28
