Sabatul biblic – Generalități

Sabatul biblic – Generalități

Cuvântul „Sabat” din limba română are originea în termenul ebraic „Shabbat”, care înseamnă „zi de odihnă”. Este semnificativ faptul că la evrei ziua a șaptea – Sabatul – era singura zi care purta un nume, restul zilelor fiind identificate prin numerale: ziua întâi, ziua a doua, ziua a treia, etc. Ziua a șasea mai era supranumită și „ziua pregătirii” (vezi Luca 23,54).

În Sfânta Scriptură, Sabatul zilei a șaptea apare în mai multe expresii:

– „Sabatul”: Exodul 16,23: „Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului.”

– „Ziua Sabatului”: Exodul 35,3: „Să n-aprinzi foc în niciuna dintre locuințele voastre în ziua Sabatului.”

– „Ziua a șaptea”: Exodul 35,2: „Șase zile să lucrați, dar ziua a șaptea să vă fie sfântă”

– „Sabatele Mele”: Exodul 31,13: „Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele”

– „Sabatul Domnului”: Leviticul 23,3: „… Este Sabatul Domnului în toate locuințele voastre”

– „Ziua Mea cea sfântă”: Isaia 58,13: „Dacă-ți vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă…”

– „Ziua Domnului„: Apocalipsa 1,10: „În ziua Domnului eram în Duhul…”

De reținut este faptul că „Ziua Domnului” („Dies Domini”) nu este duminica, ci sâmbăta. Pe vremea scrierii Apocalipsei, către sfârșitul primului secol al erei creștine, nu exista termenul „duminică” folosit pentru denumirea primei zile a săptămânii. Doar lipsa simțului istoric îi determină pe unii creștini să afirme că „ziua Domnului” din Apocalipsa 1,10 s-ar referi la duminică. De altfel, Însuși Mântuitorul S-a numit pe Sine „Domn al Sabatului” (vezi Marcu 2, 28), arătând că adevărata „zi a Domnului” este sâmbăta, ziua a șaptea, nu duminica, ziua întâi a săptămânii.

În lumea creștină există mai multe biserici și grupări religioase care respectă ziua a șaptea (sâmbăta) ca fiind Sabatul biblic. Iată câteva exemple de biserici și grupări creștine care au redescoperit în ultima perioadă Sabatul biblic:

– Wesley Synod, o mișcare reformată metodistă care a redescoperit Sabatul în 1996. Mișcarea pornește de la tradiția wesleyană, susținând că însuși John Wesley a respectat, pentru un timp, atât Sabatul biblic, cât și legile biblice referitoare la dietă. Membrii acestei congregații nou înființate păzesc Sabatul de vineri de la apus până sâmbătă la apus, merg la biserică sâmbătă dimineața, se abțin de la munca zilnică obișnuită și folosesc timpul, dedicându-l preocupărilor spirituale (7).

– Open Bible Church, devenită Biserica lui Israel după redescoperirea Sabatului biblic în 1987, după doi ani de studiu intens al Bibliei. Pastorul Dan Gayman, cel care a condus studiile în cei doi ani, conchide: „Transferarea de la duminică la Sabatul biblic a fost unul dintre cele mai importante evenimente din viața bisericii. Ea a produs o puternică transformare în viața tuturor membrilor bisericii. Biserica s-a dublat ca mărime și și-a extins lucrarea evanghelistică în fiecare stat al Americii. Biserica a împărtășit mărturia ei despre Sabat unui mare număr de persoane și mai bine de o mie de persoane din cuprinsul Statelor Unite s-au unit cu biserica în sărbătorirea Sfântului Sabat” (8).

– Comunitățile mesianice evreiești, care inițial au serbat duminica în cinstea învierii lui Iisus, au redescoperit Sabatul biblic, observând că atât Iisus, cât și apostolii, au serbat ziua a șaptea, nu duminica. De altfel, dacă apostolul Pavel, atât de mult combătut pentru problema circumciziunii, ar fi încercat să schimbe ceva din Legea morală, îndeosebi Sabatul, ar fi fost violent atacat de către evrei. Absența oricărei controverse pe această temă este o dovadă că el niciodată nu a intenționat să schimbe ziua de odihnă și să predice acest lucru.

– Menoniții sabatarieni, urmași ai anabaptiștilor, dovedesc și ei interes față de Sabatul biblic, ținând cont de faptul că înaintașii lor au cunoscut acest adevăr.

– Adunările lui Yahveh („Assemblies of Yahveh”) cu sediul în Bethel, Pennsylvania, biserica apărută în 1962 în urma lucrării lui Iacob O. Mayer. Acesta, în urma studiului personal al Bibliei, a ajuns la convingerea că adevăratul Sabat este ziua a șaptea, nu duminica, hotărându-se să-l păzească împreună cu familia. Ca urmare a lucrării lui, numeroase comunități din America păzesc Sabatul biblic.

– Adevărata Biserică a lui Iisus, o biserica sabatariană din China și Pacificul de Sud, înființată în 1917 la Beijing de Paul Wei, Ling-Shen și Barnabas Chung. Între punctele de credință figurează și păzirea Sabatului: „Ziua de Sabat, ziua a șaptea a săptămânii (sâmbăta) este o zi sfântă, binecuvântată și sfințită de Dumnezeu. Ea trebuie să fie păzită prin harul Domnului, pentru comemorarea Creațiunii și a mântuirii și cu speranța odihnei veșnice” (9).

Activitatea acestei biserici s-a extins din China în Pacificul de Sud, în Rusia, Asia de Sud-Vest, numărând peste un milion de membri.

– Biserica Mondială a lui Dumnezeu (Worldwide Church of God, WCG ) a respectat Sabatul biblic până în 1995. În acel an însă, pastorul general al WCG, Joseph Tkach junior, susținut de consilieri apropiați, a lansat ideea că Sabatul, zecimea, legile sanitare legate de deosebirea animalelor curate de cele necurate, etc., făceau parte din vechiul legământ, ele nemaifiind obligatorii pentru creștinii de azi. Schimbările doctrinale impuse bisericii de conducătorii ei au dus la ruperea bisericii în două mari grupe: cei care au admis schimbările și au rămas în WCG, pe de o parte, și cei care au rămas fideli păzirii Sabatului, pe de altă parte  (circa 70 000), care au preferat să părăsească WCG, decât să renunțe la doctrina Sabatului.

– Biserica Unității Fraților Polonezi, la o întâlnire a 1500 de conducători de comunități din Ucraina de Vest, din 1992, au pus bazele unei noi biserici păzitoare a Sabatului.

La această listă pot fi adăugați și sabatarienii din Transilvania, baptiștii de ziua a șaptea, anabaptiștii și Biserica Restaurată a lui Dumnezeu. Însă denominațiunea cea mai importantă care respectă ziua a șaptea ca fiind Sabatul biblic este Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. În „Puncte fundamentale”, cap.19, se afirma:

„Adventiștii de Ziua a Șaptea cred că binefăcătorul Creator, după cele șase zile ale Creațiunii, S-a odihnit în cea de-a șaptea zi și a instituit Sabatul pentru toți oamenii, ca un monument de aducere aminte al Creațiunii. Porunca a patra a Legii de neschimbat a lui Dumnezeu cere păzirea zilei a șaptea ca zi de odihnă, de închinare și slujire. În armonie cu învățătura și practica lui Iisus, Domnul Sabatului.

Sabatul este o zi de o plăcută comuniune cu Dumnezeu și între credincioși. El este un simbol al răscumpărării în Christos, un semn al sfințirii noastre, o dovadă a loialității și o pregustare a viitorului nostru veșnic în Împărăția lui Dumnezeu.

Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legământului veșnic dintre El și poporul Său. Păzirea plină de bucurie a acestui timp sfânt, de seara până seara, de la apus de soare până la apus de soare, este o celebrare a actelor creatoare și răscumpărătoare ale lui Dumnezeu.”

Mai este de reținut faptul că porunca a patra, care reglementează păzirea zilei a șaptea ca zi de odihnă, este singura porunca din Decalog care nu are o bază rațională, în afară de faptul că ea reflectă voința lui Dumnezeu.. După terminarea Creațiunii, Dumnezeu ar fi putut alege ca memorial al actului Său creator oricare dintre zilele săptămânii. El ne-ar fi putut cere să respectăm prima zi a săptămânii (duminica) , dat fiind că în această zi a pus temeliile Creației. Sau, la fel de bine El ar fi putut alege ziua a șasea, în care l-a creat pe om… Dumnezeu însă găsit de cuviință să aleagă ca memorial al Creației Sale ziua a șaptea, sâmbăta. Doar pentru că asta a fost voința Lui.

Deoarece temeiul păzirii Sabatului biblic nu este rațional, el aflându-se doar în voința Creatorului, porunca a patra a devenit un test al credincioșiei omului față de Dumnezeu. Același motiv va face din păzirea Sabatului biblic și testul final al credincioșiei adevăratei biserici a lui Christos.

Lori Balogh