“Stiu in cine am crezut”
( 2 Timotei 1,12 )
Statisticile privitoare la spiritualitatea din zonele crestine ale globului nu sunt deloc incurajatoare. Crestinismul traverseaza o perioada de criza, amintindu-ne de intrebarea cu nuanta profetica a Mantuitorului: “Dar cand va veni Fiul Omului , va gasi El credinta pe pamant?” ( Luca 18,8 )
O stire recenta ( 2012 ) arata ca in Olanda, in fiecare saptamana sunt inchise doua biserici, astfel incat, din cele 1800 biserici catolice existente acum, se estimeaza ca in 2018 vor mai ramanea doar 1200. Cu ocazia sarbatorilor pascale, un reporter a facut un sondaj printre oamenii de pe strada, intrebandu-i ce sarbatoresc de Paste. Raspunsurile au fost, in unele cazuri, naucitoare: unii au spus ca sarbatoresc nasterea Domnului, altii – oule rosii, altii – iepurasul…
Mai stiu oare crestinii ceea care sunt fundamentele credintei lor ? Mai intelegem noi semnificatiile adanci ale numelui de “crestin” ? Se afla crestinismul intr-o criza de identitate ? Dar biserica din facem parte ?
Va invit sa cugetam impreuna la experienta unui barbat al credintei, experienta de care avem nevoie cu totii, fara deosebire, daca dorim din tot sufletul mantuirea sufletelor noastre. Iata doua pasaje biblice, redand doua momente diferite din viata acestui om al lui Dumnezeu:
1) Fapte 9, 1-5 pp. : “Dar Saul sufla inca amenintarea si uciderea impotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot si i-a cerut scrisori catre sinagogile din Damasc, pentru ca, daca va gasi pe unii umbland pe calea credintei, atat barbati, cat si femei, sa-i aduca la Ierusalim. Pe drum, cand s-a apropiat de Damasc, deodata a stralucit o lumina din cer in jurul lui. El a cazut la pamant si a auzit un glas care-i zicea: “Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti ?” “Cine esti Tu, Doamne ? a raspuns el…”
2) 2 Timotei 1,12 : “Si din pricina aceasta sufar aceste lucruri; dar nu mi-e rusine, caci stiu in cine am crezut. Si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce i-am incredintat pana in ziua aceea.”
Ambele pasaje biblice vorbesc despre experienta aceluiasi om: Saul din Tars, aprigul prigonitor al primilor crestini, devenit Pavel, apostolul neamurilor si cel mai mare teolog al tuturor timpurilor. Desigur, din punct de vedere genetic, este vorba de aceeasi persoana, insa din punct de vedere al structurii interioare, sufletesti, avem inainte doi oameni total diferiti, la fel de diferiti pe cat este de indepartat cerul de pamant.
Primul pasaj biblic are in centrul lui o intrebare: “Cine esti Tu, Doamne ?” Al doilea ne atrage atentia asupra unei afirmatii: “Stiu in cine am crezut.” Intre cele doua pasaje biblice s-a consumat o viata de om si a fost dobandita o experienta inalta ce poate sa ne fie tuturor un model de viata. Insusi apostolul Pavel a avut curajul sa-i indemne pe credinciosi la sfarsitul vietii si lucrarii sale: “Calcati pe urmele mele, intrucat si eu calc pe urmele lui Christos “ ( 1 Corinteni 11, 1 )
Putini oameni, chiar dintre cei consacrati, pot avea indrazneala de a rosti un asemenea indemn urmasilor sai…
Care este secretul acestei transformari radicale ? In viata lui Saul din Tars s-a produs o intoarcere de 180*. Nu a fost doar o imbunatatire, o reconditionare a vietii sale vechi, o carpire a unei haine vechi cu cateva petece noi. Daca Pavel ar fi facut asa ceva, s-ar fi intamplat cu el ceea ce Mantuitorul ne-a invatat cu prilejul intrebarii ucenicilor lui Ioan Botezatorul despre post: “Nimeni nu pune un petec de postav nou la o haina veche, pentru ca si-ar lua umplutura din haina si ruptura ar fi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou in burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsa si burdufurile se prapadesc…” ( Matei 9, 16.17 )
Nu , Pavel nu a recurs la cosmetizari ale vietii lui din trecut. In cazul lui avem de-a face cu o transformare radicala, caci cel mai aprig prigonitor al bisericii s-a transformat in cel mai mare apostol al ei.
Probabil ca la intrebarea de mai sus cei mai multi vor raspunde: secretul transformarii lui Saul in Pavel a fost intalnirea lui cu Mantuitorul pe drumul spre Damasc. Desigur, intalnirea pacatosului cu Mantuitorul sau este un moment decisiv in viata unui om. Insa intalnirea in sine nu produce schimbarea. Aceasta are sau nu are loc in functie de ceea ce se intampla dupa intalnirea dintre om si Dumnezeul sau.
Dar ce trebuie sa urmeze in mod firesc dupa intalnirea unui om pacatos cu Mantuitorul sau? Raspunsul este simplu: ramanerea in El: “Ramaneti in Mine si Eu voi ramanea in voi” ( Ioan 15,4 ).
Intalnirea cu Domnul Christos este acel macaz care schimba doar directia cursului vietii unui om; este experienta care aduce pacatosului iertarea de pacate si eliberarea de povara vinovatiei. Ea nu aduce insa si transformarea…
Saul din Tras se putea ridica din tarana in care cazuse ca urmare a vedeniei primite si putea sa-si continue, daca dorea, drumul spre Damasc cu si mai multa indarjire, negand ca s-a intanit cu Iisus. Oare cati oameni nu se intalnesc si azi cu Domnul Iisus, pe diferitele cai ale vietii, si totusi nu se produce nicio schimbare in viata lor ? Cati oameni nu citesc Biblia, si totusi raman aceeasi pana in cea din urma clipa a vietii ? Cati oameni nu au pasit intr-un locas de inchinare unde au avut ocazia sa-L intalneasca pe Mantuitorul lumii si totusi, cati dintre ei au ramas ? Iar dintre cei care au ramas si participa la serviciile de cult ( uneori poate zeci de ani la rand ), cati dintre ei s-au lasat schimbati, modelati, transformati, astfel incat sa se poata spune despre ei: “Oamenii acestia L-au cunoscut pe Iisus ?”
Intalnirea cu Mantuitorul poate avea loc in cele mai diferite moduri: citind un capitol din Scriptura, ascultand o predica inspirata, discutand cu un credincios devotat, intr-un vis de noapte, trecand printr-o suferinta… Dar cati oameni nu raman la fel, poate chiar mai rai si mai impietriti decat au fost inainte de acel moment al intalnirii lor cu Iisus !
Chiar orb fiind, Saul putea sa-si continue drumul spre Damasc mai indarjit ca oricand in progonirea crestinilor. Sau, el putea sa renunte la prigonirea urmasilor Domnului, dar ramanand un fariseu devotat partidei din care facea parte. Sau, el putea sa incerce sa-si imbunatateasca viata in anumite aspecte. Cu toate acestea, viata lui Saul s-a schimbat radical. Insa nu intalnirea cu Mantuitorul a schimbat viata lui, ci ceea ce a urmat dupa aceea.
Si ce a urmat dupa acea memorabila intalnire ? O tinta noua din care Saul din Tars si-a facut un adevarat program de viata: “Sa-L cunosc pe El, si puterea invierii Lui, si partasia suferintelor Lui, si sa ma fac asemenea cu moartea Lui… “ ( Filipeni 3, 7-11 )
E adevarat, Pavel le scriE acest lucru credinciosilor din Filipi mult mai tarziu, spre sfarsitul vietii sale. Insa el le vorbeste acestora despre tinta-program pe care si-a pus-o imediat dupa intanirea cu Iisus. Ce a facut Saul in zilele care au urmat dupa intalnirea sa cu Mantuitorul ? Cateva pasaje biblice ne ajuta sa gasim raspunsul:
Fapte 9, 10.11: “In Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis intr-o vedenie: “Anania !” “Iata-ma, Doamne”, a raspuns el. Si Domnul i-a zis: “Scoala-te, du-te pe ulita care se cheama “Dreapta” si cauta in casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Caci iata, el se roaga.”
Rugaciunea tainca este primul indiciu ca Saul incepuse cautarile, ca incepuse lungul proces al transformarii vietii sale, potrivit tintei propuse.
Fapte 9,19: “Dupa ce a mancat, a prins iarasi putere. Saul a ramas cateva zile cu ucenicii care erau in Damasc.”
Partasia cu credinciosii, discutiile cu ei si intrebarile puse acestora sunt un alt indiciu ca Saul se afla pe calea cea buna a cunoasterii Mantuitorului sau.
Galateni 1, 15-17: “Dar cand Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pantecele mamei mele si m-a chemat prin harul Sau, a gasit cu cale sa descopere in mine pe Fiul Sau, ca sa-L vestesc intre neamuri, indata n-am intrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli inainte de mine, ci m-am dus in Arabia. Apoi m-am intors din nou in Damasc.”
Timpul petrecut in Arabia, departe de zgomotul lumii, in meditatie si reculegere, reprezinta un alt indiciu al transformarii vietii lui Saul.
Desigur, intalnirea cu Mantuitorul este esentiala pentru schimbarea cursului vietii unui om pacatos. Insa ea nu e si suficienta. Daca aceasta intalnire nu e urmata si de o viata de rugaciune, de partasie cu trupul lui Christos, care este Biserica Sa, cu cei care deja au experienta intalnirii cu Domnul, si daca nu e urmata de o cercetare sincera a inimii, lipsita de orice prejudecati, ea nu va duce la niciun rezultat.
Saul ( Pavel) si-a atins tinta-program. Cel care pe drumul spre Damasc intreba: “Cine esti Tu, Doamne ?” a ajuns spre sfarsitul vietii sa afirme cu toata convingerea: “Stiu in cine am crezut.” Si, pentru ca si-a atins tinta propusa, Pavel ii putea scrie mai tanarului sau colaborator Timotei: “M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii pe care mi-o va da, in ziua aceea, Domnul, Judecatorul cel drept. Si nu numai mie, ci tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” ( 2 Timotei 4, 7.8 )
Se ridica o intrebare fireasca: Exista sau nu exista o siguranta a mantuirii ? Pe aceasta tema au loc multe discutii contradictorii si polemici acerbe. In cazul lui Pavel avem insa dovada ca exista o asemenea siguranta a mantuirii.
Problema sigurantei mantuirii este insa o problema complexa. De ce ? Pe de o parte, cei care sustin ca sunt siguri de mantuirea lor sunt invinuiti de incumetare si mandrie. Se argumenteaza de catre unii crestini ca atata vreme cat traim pe acest pamant nimeni nu poate avea aceasta certitudine din cauza firii noastre pamantesti si a puterii fortelor intunericului fatza de care suntem atat de vulnerabili.
Pe de alta parte, cei care ezita sa afirme ca ei au siguranta mantuirii sunt priviti cu un ochi banuitor, ca fiind niste oameni care traiesc inca in pacat, fapt ce ar explica aceasta nesiguranta. Cu toate acestea, in apostolul Pavel avem exemplul unui om care a avut siguranta mantuirii fara sa fie arogant si fara sa fie banuit de incumetare. Din ce a izvorat aceasta siguranta ? Din cunoasterea lui Dumnezeu: “Stiu in cine am crezut.”
Asadar, daca dorim sa avem aceeasi siguranta a mantuirii noastre ca si marele apostol, atunci trebuie sa traim aceeasi experienta cu a sa. Insa cunoasterea de Dumnezeu nu este o simpla teorie, o teologie frumoasa pe care o regasim in carti. Intr-adevar, pentru unii cunoasterea lui Dumnezeu se rezuma doar la atat.
Sterie Diamandi, autorul unei cunoscute lucrari intitulata “Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului”, a scris pagini emotionante despre viata Mantuitorului. Insa, in ceea ce-l priveste pe el personal, el nu a intrat niciodata intr-o relatie mantuitoare cu El. Cunoasterea lui despre Dumnezeu, despre viata lui Iisus si mantuire, s-a redus doar la o teorie frumoasa, adunata din diferite surse, dar nimic mai mult decat atat.
Ati auzit cumva ca Mel Gibson, regizorul celui mai impresionant film despre viata si suferintele Mantuitorului, si-ar fi schimbat viata dupa realizarea acestui film ? Eu nu am auzit de asa ceva, dimpotriva… A scrie, predica, a face bloguri, piese de teatru sau filme despre viata lui Iisus nu inseamna a-L cunoaste.
Este insa foarte probabil ca taranul care munceste din greu pentru painea zilnica, fara sa aiba prea multa scoala, sau salbaticul din jungla la care civilizatia ajunge cu greu, sa -L cunoasca mai bine pe Dumnezeu decat cei mai straluciti teologi sau autori de lucrari religioase cu notorietate. De ce ? Pentru ca cunoasterea de Dumnezeu nu tine atat de mult de teorie, ci de experienta de viata.
Intre intrebarea: “Cine esti Tu, Doamne ?” si afirmatia de la sfarsitul vietii: “Stiu in cine am crezut” s-a consumat o viata de om in care a fost dobandita o experienta inalta. Cum a reusit Pavel sa ajunga la aceasta cunoastere atat de bogata cu privire la Dumnezeu ? Secretul sau a fost tinta-program pe care si-a pus-o: “Sa-L cunosc pe El”
Pavel a urmarit aceasta tinta zi de zi, folosind toate caile pe care un om le are la dispozitie: contemplarea naturii, studiul istoriei ,cercetarea Scripturilor, contemplarea vietii, lucrarii, suferintelor si caracterului Mantuitorului, dar mai ales rugaciunea. Toate acestea i-au adus lui Pavel o cunoastere profunda si existentiala a lui Dumnezeu si, odata cu aceasta cunoastere, certitudinea mantuirii si simtamantul datoriei implinite. Cu o astfel de certitudine, Pavel putea sta senin in fatza mortii de martir, putand spune cu toata convingerea: “Stiu in cine am crezut !”
Aceasta este si marea noastra nevoie de azi si din totdeauna: “Sa-L cunosc pe El , si puterea invierii Lui, si partasia suferintelor Lui…” ( Filipeni 3, 7-11 ). Caci “viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Christos pe care L-ai trimis Tu.” ( Ioan 17, 3 )
Lori Balogh
