Cu mască sau fără mască?

Cu mască sau fără mască?

Uneori o imagine spune mai mult decât o carte cu sute de pagini, mai mult decât un discurs de câteva ore. O astfel de imagine sugestivă mi-a rămas în minte și mi-a dat de gândit. Ea îl înfățișează pe un bărbat care se odihnește în dormitorul său. Bărbatul transportat în lumea viselor nu are chip. În schimb, deasupra noptierei, pe perete, se află mai multe măști: unele zâmbitoare, altele triste, unele exprimând bunătate, altele – mânie și intransigență. Toate măștile sunt la îndemâna omului astfel încât, la trezire, în funcție de interesele pe care le urmărește în acea zi, el să poată alege masca cea mai convenabilă…

Aceasta este doar o imagine sugestivă, însă mă întreb dacă nu cumva în viața reală întâlnim astfel de exemple: oameni care vorbesc altfel decât gândesc, oameni care trăiesc altfel decât mărturisesc, oameni a căror viață este un permanent teatru, un continuu joc de-a v-ați ascunselea. Colecția de măști se regăsește în multe „dormitoare”, în case la care te aștepți cel mai puțin. Căci, spune Moliere, „prefăcătoria este un viciu la modă, și tot ce este la modă trece drept virtute”. Oare colecția de măști se găsește și în „dormitoarele” propriei noastre vieți?

Îi plac oare cuiva oamenii prefăcuți? Se pare că nici în mediile cele mai decăzute din punct de vedere moral prefăcătoria nu este acceptată. Nici bețivii, nici corupții, nici mafioții sau desfrânații nu admit prefăcătoria în relațiile dintre ei. Cei care sunt prinși „cu ocaua mică” sunt pedepsiți cu cea mai mare severitate.

De ce oare? Nu trăim într-o lume în care minciuna este băută ca apa? Nu auzim la tot pasul că dacă nu știi să minți, să te prefaci și să înșeli, nu vei putea să supraviețuiești în această lume coruptă? Nu trăim noi într-o lume în care cei care se străduiesc să fie sinceri, cinstiți și corecți sunt adesea considerați fraieri, naivi, proști și neadaptați? De ce atunci prefăcătoria nu este acceptată în lumea noastră, așa coruptă cum este?

Răspunsul este simplu: Niciunui mincinos nu-i place să fie mințit, niciunui desfrânat nu-i place să fie trădat în dragoste, niciunui hoț nu-i place să fie furat și niciunui afacerist corupt nu-i place să fie înșelat în afaceri. Și atunci mă întreb: Dacă oamenii corupți ai acestei lumi decăzute condamnă și pedepsesc prefăcătoria, oare cum este ea privită de Dumnezeul Scripturii, Acel Dumnezeu sfânt și drept, despre care profetul Habacuc spune că „ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul și nu poți să privești nelegiuirea” (Habacuc 1:13)?

Pentru a ne face o imagine corectă despre modul în care Dumnezeu privește acest păcat atât de răspândit, e suficient să aruncăm o privire în viața Mântuitorului. Știți care a fost păcatul contemporanilor Săi pe care Mântuitorul l-a mustrat cu cea mai mare severitate? Nu, nu e vorba nici de desfrâu, nici de crimă, nici de furt, nici de idolatrie… Dacă a fost vreun păcat care a stârnit repulsia Sa maximă, uneori până la mânie, atunci acesta a fost prefăcătoria. Sau, folosind alți termeni sinonimi pe care îi amintește DEX-ul: fățărnicia, ipocrizia, lipsa de sinceritate, duplicitatea.

Cuvintele „fățarnic” și „fățărnicie” apar de 23 de ori în cele patru Evanghelii și întotdeauna legat de ele este subliniată dizgrația lui Dumnezeu față de acest păcat. Iată câteva exemple:

– Matei cap. 5‑7: În Predica de pe munte întâlnim patru referiri la fățărnicie: trei dintre ele legate de binefacere, rugăciune și post, iar a patra, legată de Pilda paiului și a bârnei.

„Dar tu, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățărnicii în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni” (cap. 6:2).

„Când vă rugați, să nu fiți ca fățărnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni” (cap. 6:5).

„Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă ca fățărnicii, care își sluțesc fețele ca să se arate oamenilor că postesc” (cap. 6:16).

Dintre toate cele trei situații amintite rezultă că în „dormitoarele” multor oameni care par spirituali se află multe măști… Singurul lor țel este acela de a apărea înaintea semenilor lor într-o lumină cât mai favorabilă, cu totul diferită de realitate. Ceea ce nu știu prefăcuții de acest gen este faptul că îți poți ascunde adevărata identitate față de oameni, dar nu și față de Dumnezeu. Ochii Săi pătrunzători văd dincolo de cea mai reușită mască…

– Matei 15:1‑9: Pasajul redă dialogul dintre Domnul Iisus și cărturari și farisei pe tema datinii bătrânilor. La întrebarea fariseilor: „Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor?” (vers. 2), răspunsul Domnului este cât se poate de dur: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine” (vers. 7,8).

– Matei 16:1‑3: Fariseii și saducheii Îi cer Domnului un semn din cer. Și de data aceasta răspunsul Lui este cât se poate de dur: „Fățarnicilor, fața cerului știți să o deosebiți și semnele vremurilor nu le puteți deosebi? Un neam viclean (prefăcut, fățarnic n.n.) și preacurvar cere un semn; nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.”

– Matei 22:15‑18: Fariseii își trimit ucenicii la Iisus cu o întrebare: „Se cade să plătim bir cezarului sau nu?” Răspunsul Domnului ne vorbește din nou cât de odios este păcatul prefăcătoriei în ochii lui Dumnezeu: „Pentru ce Mă ispitiți, fățarnicilor?”

– Matei 24:45‑51: Pilda celor doi robi. Ni se spune că robul cel rău va fi tăiat în două și „soarta lui va fi soarta fățarnicilor” (vers. 51). Ne imaginăm că la judecata finală cei prefăcuți vor fi tăiați în două, la propriu, de sabia lui Dumnezeu? Nicidecum! În discuție este o parabolă și, prin definiție, orice parabolă lucrează cu simboluri.

Ceea ce vrea să ne arate Domnul este că va veni o zi a judecății în care Dumnezeu va scoate măștile de pe fețele oamenilor și-i va descoperi înaintea Universului așa cum sunt ei în realitate, nimicind pentru totdeauna păcatul duplicității, al fățărniciei și al ipocriziei.

– Luca 12:1: „În vremea aceea, când se strânseseră noroadele cu miile, așa că se călcau unii pe alții, Iisus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întâi de toate, păziți-vă de aluatul fariseilor care este fățărnicia.”

„Mai întâi de toate” este o expresie care ne atrage atenția asupra unei priorități: Dacă este vreun păcat pe care trebuie să-l așezăm în prim-planul atenției noastre și pe care trebuie să-l biruim, atunci acesta este prefăcătoria. Dacă Însuși Mântuitorul ne dă acest îndemn, El știe de ce o face…

– Matei 23: Acest capitol, intitulat „Iisus mustră pe cărturari și pe farisei”, redă probabil cel mai dur discurs al Mântuitorului din câte au fost consemnate pe paginile Evangheliilor. Aproape că nu-L recunoaștem pe Iisus cel iubitor, iertător și plin de bunătate în acest sever rechizitoriu, care nu este altceva decât o palidă manifestare a ceea ce Apocalipsa numește „mânia Mielului” (Apocalipsa 6:16).

De data aceasta, pe banca acuzaților se află cărturarii și fariseii, adică spuma intelectualității și religiozității poporului evreu din acea vreme. Să observăm însă că Domnul Christos nu-i mustră pe aceștia nici pentru lăcomie, deși cei mai mulți dintre ei erau lacomi de bani; nu-i mustră nici pentru desfrâu, deși unii dintre ei călcau strâmb în privința poruncii a șaptea; nu-i mustră nici pentru vreun alt păcat la care ne-am aștepta.

Laitmotivul care apare în acest discurs este un „vai” adresat acestei categorii de oameni: „Vai de voi cărturari și farisei fățarnici!” De șapte ori (cifra desăvârșirii!) apare acest refren în discursul Mântuitorului (vers. 13,14,15,23,25,27,29), ceea ce ne face să înțelegem că prefăcătoria este un lucru cât se poate de serios în ochii lui Dumnezeu.

Adesea, când dorim să atragem atenția asupra seriozității unei situații, spunem: „Asta nu e de râs, ci de plâns!” Ei bine, în mod paradoxal, prefăcătoria este și de plâns, dar și de râs…

Îmi amintesc de una dintre orele de limba română din liceu, în care profesorul ne vorbea despre comicul în operele literare. Încercând să definească termenul, profesorul ne spunea: „Comicul apare atunci când există o diferență între aparență și esență”. Cu alte cuvinte, când știi cine este omul din fața ta și când vezi cum își pune masca, ascunzându-se după aparențe, îți vine să râzi. Este cu adevărat o situație comică. Omul devine ridicol și de tot râsul.

Din nefericire, lumea este plină de astfel de oameni: săraci, care vor să pozeze drept bogați; oameni needucați, care vor să pară erudiți; oameni care nu-L iubesc pe Dumnezeu, care vor să pară spirituali; oameni plini de răutate, care vor să pară buni; oameni corupți până în măduva oaselor, care vor să pară cei mai corecți oameni din lume… Lista e prea lungă pentru a fi amintită aici.

Dacă nouă oamenilor, care nu avem posibilitatea să depistăm întotdeauna falsul și prefăcătoria semenilor noștri, ne vine să râdem când vedem asemenea lucruri, oare cum apar în ochii atotvăzători ai lui Dumnezeu asemenea situații? Nu mă miră de ce unii scriitori ai Bibliei, exprimându-se într-un limbaj cât se poate de omenesc, afirmă uneori despre Dumnezeu că „râde” privind la încercările oamenilor de a apărea altfel de cum sunt în realitate (vezi Psalmul 2:4).

Există o infinitate de forme de prefăcătorie, ceea ce face ca „inventarierea” lor să fie aproape imposibilă. Întâlnim prefăcătoria în lumea politică, însă acolo i se spune foarte elegant: diplomație. O întâlnim în viața de familie, sub forma duplicității; în lumea afacerilor, sub forma ipocriziei; în viața bisericii, sub forma fariseismului; în relațiile dintre oameni, sub forma lingușirii… Dar indiferent de forma sub care se manifestă, prefăcătoria nu aduce niciodată nimic bun în viața personală a omului, familiei, bisericii sau societății.

Îmi amintesc de un tânăr activ și foarte implicat în activitățile bisericii, un bun organizator de programe cu tinerii, de excursii și ocazii de recreere ale acestora. La un moment dat, în mod surprinzător, acest tânăr a părăsit biserica. Întrebat de ce s-a întâmplat acest lucru, el fiind până atunci un om foarte activ, a spus un lucru care i-a dezarmat pe ascultătorii săi: „Tot ce am făcut în biserică a fost doar teatru. Simplu teatru…”

Iată de ce apostolul Petru, el însuși căzut în plasa prefăcătoriei într-o anumită împrejurare a vieții, alături de Barnaba (vezi Galateni 2:11‑13), ne sfătuiește în epistola sa: „Lepădați orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă și de clevetire” (1 Petru 2:1).

Biblia este plină de exemple care ne dovedesc că nimeni nu e scutit de ispita de a cădea în cursele acestui păcat odios în ochii lui Dumnezeu. Ori de câte ori s-a întâmplat acest lucru, indiferent de cel căzut în plasele prefăcătoriei, nu a fost bine. Nu a fost bine deloc!

Priviți la David! Sătul de a fugi de sabia lui Saul prin pădurile și peșterile Palestinei, optează la un moment dat pentru o altă soluție, care la data aceea i s-a părut bună: trece la filisteni, la Achiș, împăratul Gatului. Însă acolo apare o problemă: filistenii, care nu aveau memoria prea scurtă, își amintesc de laudele cu care David fusese întâmpinat cu ceva timp în urmă pe când se întorcea victorios din luptele cu filistenii: „Saul și-a bătut miile lui, iar David, zecile lui de mii” (1 Samuel 21:11).

De unde știau filistenii ce se cânta la curtea împăratului lui Israel? Iată că și acum trei mii de ani serviciile secrete funcționau la fel de bine ca și astăzi… David, temându-se de consecințe, „a făcut pe nebunul înaintea lor”, spune Scriptura. „Făcea năzdrăvănii înaintea lor, făcea zgârieturi pe ușile porților și lăsa să-i curgă balele pe barbă” (1 Samuel 21:13).

A fost bine ce a făcut David atunci? Nu a fost bine deloc. Lăsând la o parte faptul că el s-a coborât sub demnitatea umană, gestul său a fost un gest al necredinței în ocrotirea lui Dumnezeu. Dacă ar fi existat atunci mijloacele tehnice de înregistrare de azi, și dacă cineva l-ar fi înregistrat cu o cameră video, iar peste ani i s-ar fi arătat lui David acele imagini, cu siguranță că ar fi intrat în pământ de rușine.

De aceea, peste ani, când și-a dat seama de greșeala făcută, David a scris Psalmul 12 în care spune: „Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioși, pier credincioșii dintre fiii oamenilor. Oamenii își spun minciuni unii altora; pe buze au lucruri lingușitoare, vorbesc cu inima prefăcută. Nimicească Domnul toate buzele lingușitoare, limba care vorbește cu trufie!” (Psalmul 12:1‑3).

Priviți la Iacov! La sfatul mamei sale, Rebeca, se preface înaintea bătrânului său tată că este Esau, fratele său, cu scopul vizibil de a-i lua binecuvântarea pe căi necinstite. Și nu a fost bine… Nu a fost bine deloc…

Timp de 20 de ani a trebuit să simtă pe propria piele ce înseamnă să fii înșelat în casa socrului său Laban. Apoi, la plecarea sa pe furiș din casa acestuia, nimeni nu poate înțelege marea strâmtorare prin care a trecut Iacov la pârâul Iaboc, atunci când a luptat pe viață și pe moarte cu îngerul lui Dumnezeu și cu propria lui conștiință încărcată. De abia atunci, în acea noapte teribilă de criză, Iacov a reușit să scape de stigmatul numelui său: Iacov – „Înșelătorul” a devenit Israel – „Cel ce luptă cu Dumnezeu” (vezi Geneza 32:28).

Priviți la Avraam! Nevoit să se coboare în Egipt din cauza unei foamete crunte, și temându-se pentru viața lui din pricina frumuseții Sarei, soția lui, el se preface că aceasta este doar sora lui, nu și soția lui (Geneza 12:10‑20). Și nu a fost bine… Nu a fost bine deloc…

Dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu cu harul său, Avraam și-ar fi pierdut soția, și-ar fi distrus familia, iar făgăduințele lui Dumnezeu făcute lui și urmașilor săi ar fi căzut la pământ, rămânând neîmplinite.

Priviți la Iuda! Rămas în istorie ca un simbol al trădării, Iuda s-a prefăcut că-L apreciază și-L iubește pe Mântuitorul, dându-i acel sărut vestit din grădina Ghetsemani (vezi Matei 26:47‑50). Și Iuda nu a făcut bine… Nu a făcut bine deloc…

Sărutul lui nu era sărutul iubirii și al sincerității, ci al trădării și al prefăcătoriei. Când și-a dat seama ce a făcut prin gestul său prefăcut, Iuda nu a mai suportat gândul de a trăi, sfârșind în funia spânzurătorii.

Biblia ne oferă și exemple pozitive: oameni în „dormitoarele” cărora nu există nicio mască, oameni care nu știu să joace teatru și pentru care meseria de actor le este cu totul străină, oameni care nu știu sau nu vor să se prefacă, care nu știu să lingușească sau să fie ipocriți. Puteți să vă gândiți la un astfel de nume? Unul despre care Însuși Domnul Iisus a spus: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug” (Ioan 1:47)?

Da, acesta este Natanael (numit și Bartolomeu), omul care a urât prefăcătoria, care a fost sincer cu sine, sincer cu semenii, și mai ales sincer cu Dumnezeu… Omul fără mască…

Și acum o întrebare: Există vreo situație în care „prefăcătoria” este o calitate? Ce ziceți de scena alegerii lui Saul când, prin tragere la sorți, a fost desemnat de Dumnezeu drept împărat al lui Israel? Biblia consemnează că, în acea ocazie, „s-au găsit însă și oameni răi care ziceau: „Ce ne poate ajuta acesta?” Și l-au disprețuit și nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut (s-a prefăcut n.n.) că nu-i aude” (1 Samuel 10:27).

„Prefăcătoria” lui Saul în acea ocazie a fost un păcat sau o calitate? I-a auzit Saul pe acești cârcotași rostind cuvinte de dispreț la adresa lui sau nu i-a auzit? Desigur, i-a auzit! Însă s-a prefăcut că nu-i aude… Cu alte cuvinte, Saul a trecut cu vederea disprețul unora din conaționalii săi, văzându-și de drum și evitând un conflict iminent. De fapt, această trecere cu vederea înseamnă, în termeni omenești, iertare și har, așa cum le poate oferi un om păcătos unui alt om păcătos. Ea înseamnă stăpânire de sine…

Este bună o astfel de „prefăcătorie”? Categoric, da! Este benefică în primul rând celui care trece cu vederea un rău făcut propriei persoane, căci aduce cu sine exersarea stăpânirii de sine și una dintre cele mai valoroase virtuți: răbdarea; este benefică relațiilor, căci în lipsa ei acestea s-ar deteriora; este benefică bisericii, căci o ferește de conflicte deschise și, mai ales, este plăcută lui Dumnezeu, căci este dovada maturității spirituale a unui om.

Am citit un material despre „Principiul 90/10”, descoperit de un oarecare Stephen Covey. El susține că aplicarea acestui principiu în viața de zi cu zi o poate schimba radical. În ce constă acest principiu? Autorul susține că 10% din lucrurile care ni se întâmplă nu le putem controla. De exemplu, nu putem opri ploaia, nu putem rezolva traficul aglomerat, nu putem evita întârzierile de tren și multe alte lucruri care nu depind de noi.

În schimb, 90% din lucrurile care ni se întâmplă le putem controla și, dacă vom lua o atitudine pozitivă față de ele, viața noastră s-ar putea schimba radical în bine. Iată un exemplu de lucruri banale pe care, dacă nu le controlăm, „prefăcându-ne” că nu le vedem, vor face ca ziua respectivă să fie una dintre cele mai rele. Pe scurt, iată un scenariu posibil:

Dimineața, întreaga familie se află la micul dejun. Fata varsă din greșeală cana cu lapte pe covor. Tatăl nu se stăpânește și dă drumul unei serii de reproșuri adresate fiicei lui. Aceasta nu mai mănâncă, se ridică de la masă și pleacă spre școală supărată. Dar pierde autobuzul și se întoarce acasă ca s-o ducă tata cu mașina. Acesta, pentru a nu întârzia și el la serviciu, gonește cu viteză, dar e prins de radar și amendat. Ajunge la servicu mai târziu și este certat de șeful său.

Fata, supărată, nu se poate concentra la ore și ia notă mică. Tatăl nu se poate concentra în munca lui și dă rateuri, pentru care din nou e mustrat de șef. La sfârșitul programului, toți sunt din nou acasă, însă tensiunea din familie e maximă: tatăl e nervos pentru că a fost amendat, pentru că șeful l-a certat și pentru că fiica lui a luat notă mică. Mama e supărată pentru amendă, pentru eșecurile soțului la serviciu și pentru nota mică a fiicei. Fiica e supărată de reacția dură a tatălui și de nota proastă luată la școală.

Totul ca într-un uriaș joc de domino. O zi într-adevăr proastă! Putea fi evitată? Desigur! Cu o condiție: dacă tatăl ar fi trecut cu vedera (s-ar fi prefăcut că nu vede) greșeala fiicei sale. Dacă el ar fi reacționat altfel, fiica lui ar fi prins autobuzul spre școală și ar fi avut un tonus bun, ajutând-o să ia o notă bună. Tatăl nu ar fi întârziat la serviciu, nu ar fi fost prins de radar și s-ar fi concentrat asupra lucrului, fără să mai fie certat de șeful său. Iar seara, la cină, întreaga familie ar fi fost fericită… Și toate acestea, dacă tatăl s-ar fi „prefăcut” că nu vede greșeala fiicei sale, trecând-o cu vederea.

Revin acum la prefăcătoria nocivă, toxică și păcătoasă. Poate ar fi bine să facem curățenie prin „dormitoarele” vieții personale, aruncând orice mască aflată acolo, redevenind noi înșine, cu calități și defecte, însă oameni sinceri, integri… Oameni „dintr-o bucată”… Oricum suntem „actori’ în marea dramă a luptei dintre bine și rău. Cu mască sau fără mască? În această dramă vor birui doar cei fără mască …

Lori Balogh