Pe toate fronturile – Biserica in lupta

Pe toate fronturile

– Biserica in lupta –

     “O lupta-i viata…”

Prin definitie, viata este ea insasi o lupta. O lupta cu greutatile si lipsurile, cu rautatea semenilor, cu ispita si pacatul, cu suferinta si , in cele din urma, cu moartea.  Insa, dintre toti dusmanii cu care ne confruntam pe parcursul scurtei si nesigurei noastre vieti, cel mai de temut este eul nostru. De aceea, lupta cu sine este cea mai dura dintre toate luptele, caci, spunea Voltaire, te afi in ambele tabere.

Indiferent in ce directie trebuie sa ne concentram eforturile, lupta e grea. Ce se intampla insa cand, asemenea lui Iov, esti atacat din toate partile ? Ce sanse de biruinta ai atunci cand razboiul e total si trebuie sa lupti pe toate fronturile in acelasi timp ?

Biblia ne descrie  astfel de situatii limita, una dintre ele fiind zugravita in 1 Cronici cap. 19, iar cu mici diferente de nuanta, si in 2 Samuel cap. 10. Este vorba de un moment din istoria atat de zbuciumata a poporului Israel, trait  acum aproape trei milenii si din care, daca avem deschiderea sufletesca potrivita, vom avea multe de invatat. Mai ales daca aplicam cele invatate la Biserica…

“Unde dai si unde crapa ?”

Pasajul biblic amintit ne transporta in timpul domniei lui David, cu circa o mie de ani inainte de prima venire a Mantuitorului. Domnia lui Saul ramasese doar un ecou in constiinta poporului care se mangaiase de moartea primului sau rege. Poporul Israel avea pace si prospera sub domnia lui David. Totul era bine sub conducerea celui pe care Biblia il numeste “om dupa inima Mea” ( Fapte 13, 22 ).

Toti isi vedeau de treburile lor pana intr-o zi , cand lui David ii vine un gand frumos, dumnezeiesc: sa-si arate recunostinta fatza de cineva care il ajutase mult cu ceva timp in urma. Afland ca in imparatia vecina Nahas, regele amonit, murise, David se gandeste sa-si manifeste recunostinta, trimitand cativa soli sa-l mangaie pe urmasul la tron, pe Hanun, de moartea tatalui sau. Era un mesaj de condoleante oficiale, de compasiune si respect.

Iata un gand cu adevarat dumnezeiesc, aceasta cu atat mai mult cu cat istoria biblica ne arata ca amonitii s-au aratat mereu vrajmasi poporului Israel, desi erau rude cu acesta. Evreii nu puteau uita momentul in care regele amonit , dorind sa cucereasca Iabesul din Galaad, nu a acceptat armistitiul decat cu conditia ca locuitorii acestuia sa-si piarda fiecare cate un ochi.

Totusi, David uita trecutul, trece cu vederea vrajmasia manifestata de amoniti si are un gand frumos si nobil  fatza de acestia. Ce bine ar fi daca si noi am fi stapaniti de astfel de ganduri ! S-a intamplat o nenorocire in casa aproapelui tau ? Sau in cea a vrajmasului tau ? Nu-l ocoli ! Spune-i ceva frumos, fa ceva bun pentru el ! Aici se vede deosebirea intre un adevarat si un fals crestin…

“Nu intoarceti nimanui rau pentru rau. Urmariti ce este bine inaintea tuturor oamenilor…Prea iubitilor, nu va razbunati singuri… Dimpotriva, daca ii este foame vrajmasului tau, da-i sa manance; daca-i este sete, da-i sa bea; caci daca vei face astfel, vei gramadi carbuni aprinsi pe capul lui. Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine.” ( Romani 12, 17-21 )

David a avut un gand bun, insa nu intotdeauna sentimentele sau faptele bune pe care le are sau le face un om sunt bine intelese si bine primite de partea cealalta. Cum au reactionat demnitarii noului rege amonit la solia de compasiune trimisa de David ?

“Capeteniile fiilor lui Amon au zis lui Hanun: “Crezi ca David iti trimite oameni sa te mangaie, ca sa cinsteasca pe tatal tau ? Oare n-au venit slujitorii lui la tine ca sa cunoasca cetatea si s-o nimiceasca , si ca sa iscodeasca tara ?” ( 1 Cronici 19, 3 )

Ce semnifica aceste cuvinte ? Nimic altceva decat insinuare si intriga. Acesti consilieri ai regelui amonit au dat cea mai rea interpretare gestului curat al lui David, influentandu-l pe rege sa gandeasca asemenea lor.

     Orice fapta buna trebuie pedepsita !?

“ Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, a pus sa-i rada si sa le taie hainele pe la mijloc pana la brau. Apoi le-a dat drumul.” ( vers. 4 )

Dar acest Hanun, rege in toata puterea cuvantului, nu avea ratiune ? Trebuia oare sa gandeasca cu mintea altora ? Nu avea el la indemana cronicile din care putea sa afle adevarul ? Desigur, insa tanarul rege nu voia sa se puna rau cu capeteniile sale si de aceea pleaca urechea la insinuarile lor. Urmarea ? Din binele pe care David intentionase sa-l faca s-a nascut o tragedie in care au pierit zeci de mii de oameni nevinovati.

Binele ar trebui sa nasca intotdeauna bine, insa cand in mintea unora este doar intuneric, orice bine i-ai face, el tot rau va gandi despre tine. Mantuitorul ne-a avertizat ca “este cu neputinta sa nu vina prilejuri de pacatuire” ( Luca 17, 1 ). Niciodata nu stii de unde vor veni acestea, insa ele vor veni cu siguranta…

Este adevarat ca aceste crize nu vin la intamplare in viata unui om. Papa Leo spunea plin de amaraciune despre Calvin, dupa ce incercase sa-l cumpere cu bani pe marele reformator: “Puterea ereticului sta in faptul ca nu iubeste banii.” Satana ne studiaza indeaproape ani si ani la randul, facand un studiu complet asupra personalitatii noastre, avand un singur scop: sa descopere acele puncte slabe, acel “calcai al lui Ahile”, pe care sa- l poata apoi ataca la momentul potrivit. Si, cand ne asteptam cel mai putin, vine lovitura. Criza fiind la poarta, prilejul de a pacatui este si el acolo prezent.

In cazul de fatza, criza a venit dintr-un gand bun, un cuvant de compasiune transmis aproapelui intr-un moment de mare durere. Cu siguranta ca regele amonit, dupa ce a auzit insinuarile consilierilor sai, s-a sfatuit cu acestia ce sa le faca solilor lui David. Iata un posibil dialog intre acestia:

     “Sa stii, imparate”, spun sfetnicii, “ ca noi avem o istorie, si istoria noastra ne invata sa scoatem ochii solilor care ne aduc vesti bune” ( aluzie la momentul in care regele amonit le-a cerut locuitorilor din Iabesul Galaadului sa-si scoata fiecare cate un ochi, pe vremea lui Saul – vezi 1 Samuel 11 )

     “Si ce sa facem cu solii regelui David? –  intreaba regele amonit. “Sa le scoatem ochii?”

     “Nici chiar asa ! Dar sa-i invatam minte sa nu mai vina la noi cu solii de pace si compasiune ! – raspund consilierii regelui.

Si, intr-un final, au decis: sa le taie solilor lui David hainele pana la brau si sa le rada barba pe jumatate. Ceea ce au si facut…  Daca astazi raderea barbii ar aparea ca un serviciu facut unui barbat, pe vremea aceea barba era un semn al demnitatii, iar raderea ei pe jumatate era un gest de maxima umilire.

Barba creste la loc !

Afland despre ceea ce s-a intamplat, David le transmite ambasadorilor sai: “Ramaneti la Ierihon pana va va creste barba.” ( vers. 5) Stiti care e sansa celor batjocoriti si ponegriti si a celor care cad victima intrigilor din partea semenilor lor ? Sansa lor este ca “barba creste la loc”. Trebuie numai ceva timp pentru asta, dar cu siguranta ca “barba va creste la loc.”

Daca cineva rau-voitor vrea sa te faca de rusine fara sa fii vinovat, pe moment poate ca reuseste. Insa timpul lucreaza intotdeauna in favoarea valorilor adevarate: binele, adevarul si dreptatea. “Barba creste la loc” si timpul va demonstra in cele din urma cine este cel bun si cine este cel rau.

Ceea ce urmeaza dupa acest incident nefericit este ca intr-un joc de domino. Un gest frumos, dar gresit interpretat, duce la mobilizare generala, la inarmare fara precedent a celor doua tabere si cheltuirea unor resurse inimaginabile.

Sa observam un amanunt: Cine face investitia ? Cine se pregateste primul de razboi ? Cel jignit si batjocorit ? Nicidecum ! Tot cel vinovat este cel care duce la escaladarea conflictului. Vi se pare normal acest lucru ? M-as fi asteptat ca dupa aflarea rusinii facute ambasadorilor sai, David sa fie primul care sa-si adune oastea pentru a se razbuna. Insa nu cel jignit si batjocorit declanseaza ostilitatile, ci Hanun, regele vinovat de aparitia crizei.

Nu ar fi fost firesc ca regele amonit sa-i trimita lui David o scrisoare in care sa-si ceara scuze ? Sunt sigur ca David, asa cum il cunoastem, l-ar fi iertat si ar fi fost evitata tragedia care a urmat. Cat costa un simplu: “Iarta-ma !”? Sau, mai corect spus, cat costa mandria celui care greseste si care refuza sa-si ceara iertare ?

Un posibil raspuns il gasim in vers. 6 al pasajului biblic amintit: o mie de talanti de argint cheltuiti inutil, 32 000 de care de razboi aruncate in lupta, zeci de mii de morti pentru o cauza absurda si tot atatea familii nenorocite… Iata cat de scump este un simplu cuvant: “Iarta-ma !”

Dar ce parere aveti de cei care s-au unit cu amonitii in aceasta nebunie colectiva ? Sunt oare acestia oameni ai lui Dumnezeu, oameni cu constiinta ? Nicidecum ! Acestia sunt doar niste mercenari, niste lefegii pe care ii intereseaza sa stie doar atat: “Cat costa ?” ,  “Ce dai?”si “Pe cine sa mai omoram?” De la niste lefegii nu te poti astepta niciodata la ceva bun, caci ei n-au constiinta.

    “Apara-ti pricina !”

In prezenta acestei dure realitati, David se pregateste sa se apere. E ceva rau sa te aperi ? Nu cumva trebuie sa-l lasi pe vrajmas sa te calce in picioare ca sa dovedesti ca esti un bun crestin ? Da, cand toti se pregatesc de razboi, e datoria ta sa te aperi: “Apara-ti pricina impotriva aproapelui tau, dar nu da pe fatza taina altuia.” ( Proverbe 25, 9 ) Asadar, apara-te, dar foloseste doar armele neprihanirii !

David se pregateste de aparare. Nu se duce personal la lupta ca sa-l pedepseasca pe ticalosul de imparat, pentru ca inca ii poarta respect tatalui acestuia.

Vers.9 ne descrie tabara vrajmasilor poporului Israel: “Fiii lui Amon au iesit si s-au insirat in linie de bataie la intrarea cetatii; imparatii care venisera au tabarat deosebit pe camp.”  Ce observam aici ? Vrajmasii lui David nu erau uniti, fiecare avand tabara lui distincta. De fapt , aceasta e caracteristica mercenarilor: fiecare isi pastreaza tabara distinct. Ei nu sunt si nu vor fi niciodata capabili de unire perfecta , caci ceea ce ii uneste este un singur lucru: scopul si nimic altceva.

Oare in tabara demonilor condusi de Printul intunericului arata altfel ? Oare acolo domneste pacea, armonia si impreuna simtire ? Greu de crezut ! Daca acea tabara e unita , aceasta se intampla numai datorita singurului lor punct comun: ura lor fatza de Iisus Christos si Biserica Sa. In rest, iadul…

Frati adevarati

Ajungem si la punctul culminant al crizei. Ioab, incercatul comandant al ostirii lui David, evalueaza situatia de pe campul de lupta si realizeaza ca are de luptat “si inainte si inapoi” ( vers. 10 ), adica pe toate fronturile. Aici se afla punctul culminant al relatarii biblice. Constient ca problema era de viata si de moarte, Ioab se gandeste cum sa realizeze unitatea poporului sau in conditiile in care dusmanul era pretutindeni. Planul sau este de fapt o strategie inspirata de Dumnezeu: Ioab isi imparte ostirea in doua: o parte sub comanda fratelui sau Abisai, iar cealalta parte sub comanda sa directa.

Ioab avea la dispozitie trei solutii: 1) sa-i atace intai pe amoniti cu toata ostirea ; 2) sa-i atace intai pe sirieni cu toata ostirea, si 3) sa atace concomitent pe cele doua fronturi. Oare care din cele trei strategii i-ar fi convenit mai mult lui Satana ? Desigur, una din primele doua solutii. Daca Ioab ar fi atacat doar pe un front, s-ar fi expus , fiind atacat pe la spate de cealalta tabara vrajmasa.

Pentru Satana mai exista insa o situatie si mai convenabila decat cele amintite: ca cei doi frati , Ioab si Abisai, sa se certe acolo, pe campul de lupta. Ni se pare absurd ? Poate parea absurda aceasta ipostaza, insa nu se intampla acest lucru uneori chiar in Biserica lui Christos ? Nu se intampla adesea ca Biserica sa fie framantata si slabita de conflictele interne, in timp ce adevaratii ei vrajmasii  sunt  gata sa profite de slabiciunile ei ?

Daca Ioab si Abisai s-ar fi luat la cearta din cine stie ce motiv, totul ar fi fost pierdut si nimicirea poporului Israel ar fi fost doar o chestiune de timp. Din fericire, acest lucru nu s-a intamplat…

Ceea ce ne este relatat in versetele 12 si 13 sunt stele de prima marime intre versetele Bibliei. Priviti la discutia dintre doi frati inainte de marea batalie ce le sta inainte, obervand cum se castiga un razboi pe toate fronturile:

“ El a zis: “Daca sirienii vor fi mai tari decat mine, sa-mi vii tu in ajutor; si daca fiii lui Amon vor fi mai tari decat tine, iti voi veni eu in ajutor. Fii tare si sa ne imbarbatam pentru poporul nostru si pentru cetatile Dumnezeului nostru, si Domnul sa faca ce va crede.” ( 1 Cronici 19, 12.13 )

In acea situatie delicata Satana era si el prezent, asemenea unui negustor care are multe de vandut pe taraba sa.  El ar fi vrut sa-l instige pe Ioab sa umble singur dupa gloria biruintei; pe Abisai ar fi dorit sa-l instige la rebeliune si nesupunere fatza de fratele sau, iar in privinta poporului de rand, dezbinarea era tinta marelui arhivrajmas.

Insa toate aceste ispite provocatoare au ramas pe taraba lui Satana, nevandute… Inainte sa scoata sabia impotriva vrajmasului comun, cei doi frati au obtinut o biruinta mult mai importanta: cea asupra egoismului si mandriei lor. Dupa aceasta prima si importanta biruinta spirituala, cei doi frati nici nu au avut prea mult de luptat dupa aceea. Groaza lui Dumnezeu a umplut randurile ostirii vrajamilor lor, punandu-i repede pe fuga.

Biruinta celor doi frati fusese castigata inainte de lupta propriu-zisa, la fel cum Domnul Christos a obtinut biruinta in Ghetsemani, inainte de cruce.

     Concluzii

Aplicatia pentru Biserica lui Christos este cat se poate de evidenta: Biruinta, daca este dorita din toata inima, trebuie obtinuta acum, inainte de marea lupta finala dintre fortele binelui si cele ale raului. Acum se zideste ceea ce atunci doar se dovedeste.

Biserica lui Christos nu va fi scutita de astfel de provocari din partea lui Satana, marele ei vrajmas. Ea va fi pusa in situatia de a lupta pe toate fronturile. Secretul puterii ei si a biruintei finale sta in unitatea ei in jurul “Marelui Voievod Mihail”, Domnul Iisus Christos ( Daniel 12, 1 ).

Traim timpul in care Satana incearca sa arunce in lupta toata inteligenta cu care e inzestrat pentru a sparge vasul Bisericii lui Christos in cat mai multe “cioburi”. Dar ce valoare mai are o pictura, oricat de celebru ar fi autorul ei, daca panza e sfasiata in zeci de bucatele ? Nu mai valoreaza nimic…

Mantuitorul asteapta ca chipul Sau sa fie oglindit in mod desavarsit in Biserica Sa. Insa daca Biserica e sfasiata de certuri si dezbinari interne, in realitate nu chipul Domnului este cel sfasiat ?

Ceea ce au discutat cei doi frati,  Ioab si Abisai, acolo, pe campul de lupta, vazandu-se atacati din toate partile, este un exemplu de unitate desavarsita, un exemplu de modul in care poate fi implinita rugaciunea de Mare Preot a Domnului Christos, relatata in Ioan 17,21:

“Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine si Eu in Tine; ca si ei sa fie una in Noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.”

Depinde noi daca aceasta rugaciune va fi implinta sau nu…

Lori Balogh