V
Vasti – „Cea prea iubită” (în persana veche). Soția lui Ahașveroș, împăratul Persiei, care a repudiat-o din pricina refuzului de a se prezenta la un ospăț (vezi Estera 1:3,9; 2:1).
Vedenie, viziune – Ceea ce descoperă Dumnezeu, de o manieră supranaturală, minții sau ochilor trupești ai unui om. O vedenie se poate adresa simțurilor prin intermediul unui obiect exterior ( ex. Moise și rugul aprins), dar poate viza doar imaginația, fără să apeleze la concursul simțurilor. Uneori, vedeniile se pot adresa doar intelectului (ex. revelația săptămânilor din Daniel 9:20‑27). Vedeniile pot fi primite ziua sau noaptea, cu sau fără stare extatică, uneori numai în vis (vezi Fapte 16:9; 18:9). Ele nu sunt rezervate în exclusivitate doar sfinților, căci și păgânii pot avea vedenii (vezi Geneza 41:1‑36; Numeri 24:4).
Vis – Idei care apar în timpul somnului, clasificându-se în: vise fără semnificație spirituală (vezi Iov 20:8; Psalmul 73:20; Isaia 29:8) și vise pe care Dumnezeu le folosește potrivit planului Său. Cele din urmă au drept scop influențarea vieții spirituale a indivizilor. Asemenea vise au unele caracteristici care care trădează originea lor divină. Dumnezeu le-a vorbit în felul acesta lui Abimelec (vezi Geneza 20:3), lui Iacov (vezi Geneza 28:12; 31:10), lui Laban (vezi Geneza 31:24), lui Iosif (vezi Geneza 37:5,8,10,20), paharnicului și pitarului lui faraon (vezi Geneza 40:5), și lui faraon însuși (vezi Geneza 41:7,15,25,26), lui Solomon (vezi 1 Împărați 3:5), lui Nebucadnețar (vezi Daniel 2:1,4,36; 4:4,5), lui Daniel (vezi Daniel 7:1), lui Iosif, logodnicul Mariei (vezi Matei 1:20). Popoarele antice ca: egiptenii, babilonienii și asirienii acordau o importanță deosebită viselor. Existau manuale care ofereau „cheia” interpretării lor.
Lori Balogh
