“In gura lor nu s-a gasit minciuna”
( Apocalipsa 14,5 )
Ultimele retusuri
Pentru un crestin care isi pregateste casa sufletului in vederea intalnirii cu Mantuitorul, timpul de fatza este un timp al ultimelor retusuri si finisari. Ultimei generatii de oameni, Domnul nu-i mai porunceste: “Pregateste-te !”, ci “Fii gata !” Si aceasta pentru ca temelia credintei a fost deja pusa, zidurile au fost ridicate, iar acoperisul a fost asezat. Mai raman ultimele finisari, ultimele retusuri in caracterele adevaratilor urmasi ai Domnului Christos, dar si ultimele eforturi pentru ducerea Evangheliei in lume.
Sunt convins ca Dumnezeu are in Biserica Sa copii credinciosi care se afla in faza finala a pregatirii lor pentru vesnicie. Fie ca numarul lor sa fie cat mai mare !
Realitatea vietii este insa dura. Chiar dupa multi ani ( uneori decenii ! ) de credinta, casele spirituale ale multor crestini au inca temelii subrede, zidurile sunt strambe si au fisuri, iar acoperisurile au gauri mari. Multe din aceste “case” nu au nici macar usi spre lume, nici macar ferestre spre cer…
“Hrana tare” sau “lapte” ?
Desi noi insine vedem unele lucruri care n-ar trebui sa existe in viata noastra, in familiile noastre si in Biserica noastra, adevarata radiografie a vietii spirituale Ii apartine Aceluia care nu poate gresi. Privind la viata spirituala a unora din credinciosii evrei, apostolul Pavel trage o concluzie trista:
“In adevar, voi, care demult trebuia sa fiti invatatori, aveti iarasi trebuinta de cineva care sa va invete cele dintai adevaruri ale cuvintelor lui Dumnezeu si ati ajuns sa aveti nevoie de lapte, nu de hrana tare.” ( Evrei 5,12 )
Desi se foloseste de o alta metafora, apostolul Pavel abordeaza de fapt aceeasi idee: in loc sa se ocupe de ultimele retusuri ale caracterului lor, in loc sa se hraneasca cu hrana tare, ca niste oameni maturi din punct de vedere spiritual, unii crestini au ramas la stadiile incipiente, cand aveau nevoie de “laptele bebelusilor”.
Sa observam diferenta enorma dintre asteptarile lui Dumnezeu cu privire la noi si realitatea trista a vietii: in loc sa fim noi insine niste crestini maturi spiritual, cu experienta bogata si capabili sa-i invatam pe altii calea mantuirii, unii dintre noi suntem inca niste “prunci” care refuza sa creasca, desi au trecut peste noi multi ani de credinta, poate chiar decenii.
Ceea ce urmeaza nu va fi “hrana tare”, asa cum s-ar fi cuvenit, ci “lapte”. Si aceasta pentru ca in Biserica mai exista, din nefericire, si “prunci”care au nevoie de “laptele” invataturilor incepatoare , de “cele dintai adevaruri ale cuvintelor lui Dumnezeu”, acele lucruri simple pe care le stim demult, dar care inca nu au produs cresterea noastra spirituala.
“Biberonul cu lapte”
Iata portia de “lapte” care ne este oferita astazi de Cuvantul lui Dumnezeu, mie si tuturor celor care se simt vizati intr-un fel sau altul: 1 Imparati 13, 1-24
Avem aici un episod din istoria atat de zbuciumata a poporului evreu. Ni se dau informatii despre omul lui Dumnezeu trimis cu o solie de mustrare la regele Ieroboam, cel care crease pentru poporul Israel din Regatul de Nord o noua religie, un surogat al celei adevarate practicate in templul din Ierusalim.
Ieroboam facuse doi vitei de aur ( oare unul nu ar fi fost suficient ? ) pe care i-a plasat la limitele de nord si sud ale regatului sau: la Dan si Betel. Facuse si un altar pentru tamaiere si alesese chiar preoti, insa nu dintre leviti, ci numiti dupa bunul plac. Totul era conceput cu un singur scop: poporul sa fie impiedicat sa se intoarca la credinta adevarata.
In aceste conditii, Dumnezeu il trimite pe profetul Sau la rege cu o mustrare aspra si un avertisment pe masura. Ceea ce a urmat este descris pe larg in capitolul biblic amintit: razvratirea lui Ieroboam fatza de mesajul cerului, pedepsirea lui prin “uscarea” ( probabil paralizia ) mainii, rugaciunea profetului si vindecarea. Apoi are loc tragedia: omul lui Dumnezeu piere pe drumul de intoarcere, ucis de un leu.
Minciuna cea de toate zilele
Este evident ca, printre alte invataturi desprinse din acest episod istoric, inspiratia divina a avut in vedere sa ne avertizeze cu privire la un pacat prezent din abundenta in viata omenirii, atat de raspandit incat este banalizat si tratat cu usuratate, insa cat se poate de grav in ochii lui Dumnezeu: minciuna.
Stiti ce ma nelinisteste citind acest pasaj biblic ? Faptul ca acest pacat odios nu il intalnim la niste pagani care nu-L cunosteau pe Dumnezeu si care erau straini de Legea divina, ci la un israelit, un membru al poporului ales al lui Dumnezeu – Biserica lui Christos din acele vremuri, care trebuia sa fie o lumina in lume. Mai mult decat atat, nici macar nu e vorba de un israelit oarecare, un membru de rand al Bisericii de atunci, ci de un slujbas de seama, un “om al lui Dumnezeu” a carui autoritate era de necontestat: un profet. Si nu unul tanar, fara experienta, ci unul batran, care avea ( sau ar fi trebuit sa aiba ) “cufarul” vietii plin cu experiente cu Dumnezeu.
De ce oare l-a mintit batranul profet pe omul lui Dumnezeu care venise sa-si implineasca misiunea ? Cu siguranta ca trebuie sa fi fost o motivatie… Personal, nu stiu de ce a facut-o. Aceasta intrebare se adauga miilor de alte intrebari si nedumeriri pe care astept sa mi le lamureasca cineva in viata viitoare.
Desi nu pot patrunde in inima nimanui pentru a afla motivele cuvintelor sau faptelor lui, am totusi libertatea de a face presupuneri ( cu rezervele de rigoare ! ). Probabil ca batranul profet l-a mintit pe cel tanar ca sa puna la proba credinciosia tanarului sau coleg fatza de Dumnezeu. Aceasta ar fi o motivatie buna pentru o fapta rea ?
Nu incerc sa insinuez ca batranul profet ar fi vrut raul colegului sau mai tanar. Aceasta ipoteza iese din calcul, caci este infirmata de modul in care s-au derulat evenimentele ulterioare. Nu, sunt convins ca batranul profet a urmarit ca din toata aceasta desfasurare de evenimente sa iasa ceva bun. Dar ce a iesit in final?
Nu as vrea sa fiu in pielea batranului profet care, in tot restul zilelor pe care le-a mai avut de trait, a fost urmarit de remuscari de nedescris. Atunci cand l-a mintit pe colegul lui, batranul profet nu stia de consecintele pe care urma sa le suporte mai tanarul sau coleg. Cuvantul Domnului i-a vorbit dupa aceea, dupa ce minciuna a fost rostita, dupa ce omul lui Dumnezeu s-a abatut de la porunca clara a lui Dumnezeu. La urma, s-a cutremurat vazand urmarile acelei minciuni.
E adevarat, tanarul profet a pierit datorita neascultarii sale, cu atat mai grava cu cat el nu era un israelit oarecare, ci un etalon de moralitate pentru popor, privit ca fiind port-vocea lui Dumnezeu. Mantuitorul rosteste un “vai” in dreptul tuturor acelora care sunt un prilej de cadere pentru semenii lor: “Vai de acela prin care vin prilejurile de pacatuire. Este cu neputinta sa nu vina prilejuri de pacatuire. Dar vai de cel care este o pricina de pacatuire pentru semenul sau” ( Luca 17,1 )
Avem aici, exprimata in cuvinte simple, intr-o istorisire pe care o pot intelege si copiii, o invatatura pe care Pavel o incadreaza intre “cele dintai adevaruri ale cuvintelor lui Dumnezeu”. Este o invatatura simpla pe care ar trebui sa o intelegem si sa o practicam inca de la inceputul vietii noastre de credinta, si anume: minciuna e un pacat odios in ochii lui Dumnezeu, iar consecintele ei pot fi dintre cele mai grave si imprevizibile. Dar cea mai grava dintre ele este pierderea mantuirii…
Minciuni, minciunele…
Biblia e plina de exemple care, luate fiecare in parte, sunt un semnal de alarma pentru fiecare dintre noi, aratandu-ne ( daca mai era cazul ! ) ce consecinte grave poate avea “banala” si, uneori pe nedrept considerata, “nevinovata “minciuna.
1) Geneza 12, 10-20: Avraam in Egipt
Foametea care s-a abatut asupra Canaanului a facut ca instinctul de conservare al lui Avraam sa fie mai puternic decat credinta lui in ocrotirea lui Dumnezeu. De aici si pana la minciuna nu a fost decat un pas. Sara fiind frumoasa si temandu-se sa nu fie ucis daca se va afla ca el este sotul ei, Avraam ii propune acesteia sa aleaga calea minciunii, spunand sunt frati. Consecintele ? Sara e luata in haremul lui faraon, iar Avraam risca sa-si piarda familia si, odata cu aceasta, sa se aleaga praful de toate fagaduintele lui Dumnezeu facute lui si urmasilor sai.
A fost nevoie de interventia harului lui Dumnezeu si de lucrarea Providentei Sale pentru a rupe acest lant al pacatului si al consecintelor lui, salvand familia lui Avraam din incurcatura in care ajunsese datorita unei “banale” minciuni.
Priviti-l pe Avraam, “parintele credinciosilor”, cum trebuie sa accepte mustrarea unui faraon pagan, care nu-L cunostea pe Dumnezeu ! Priviti cum trebuie sa plece rusinat din Egipt, lasand in urma nu o dara de lumina, ci o pata de intuneric.
Credeti ca Avraam a invata atunci lectia ? Se pare ca odata facuta o carare, ea este din ce mai umblata, asemenea unui reflex conditionat. Prin aceasta nu vreau sa insinuez ca Avraam a trait o viata de minciuna. Departe de mine asa ceva ! Dumnezeu nu l-ar fi ales drept stramos al poporului Sau daca Avraam s-ar fi “balacit” in mlastina minciunii. Aceasta a fost in viata lui doar un accident trecator, din care avem de invatat cu totii.
2) Geneza 20, 1-18: Avraam in Gherar
Doar la cateva capitole distanta, Avraam trece printr-o situatie asemanatoare cu cea intalnita in Egipt. Foarte interesant: cand pierdem un examen al vietii, ramanand corigenti la o “materie” importanta, Dumnezeu nu ne lasa sa mergem mai departe pana ce nu luam examenul respectiv.
Avraam este adus de Providenta divina intr-o situatie asemanatoar cu cea din Egipt. Cred ca cerul intreg astepta cu nerabdare sa vada daca Avraam a invatat ceva din lectia trecutului sau nu. Din nefericire si spre dezonoarea lui Dumnezeu, Avraam a cazut din nou la aceeasi materie.
In Gherar, de frica de a nu-si pierde viata din cauza frumusetii Sarei, patriarhul spune ca Sara e sora lui. Abimelec trimite dupa Sara pentru a o aduce in haremul sau si din nou Dumnezeu e nevoit sa intervina pentru a salva familia patriarhului si fagaduintele facute acestuia.
Priviti-l pe parintele poporului ales cum este mustrat de paganul Abimelec pentru pacatul minciunii: “Abimelec a chemat si pe Avraam si i-a zis: “Ce ne-ai facut ? Si cu ce am pacatuit eu impotriva ta de ai facut sa vina peste mine si peste imparatia mea un pacat atat de mare ? Ai facut fatza de mine lucruri care nu trebuiau nicidecum facute.” Si Abimelec a zis lui Avraam: “Ce ai vazut de ai facut lucrul acesta ?” ( Geneza 20. 9.10 )
Pentru a doua oara Avraam pierde examenul la materia “adevar si minciuna”. Nu ne mira de ce Dumnezeu a ales pentru el o incercare atat de teribila si unica in istoria omenirii: jertfirea lui Isaac. Dumnezeu ne intinde cupa amara a incercarii o data, de doua ori, poate de trei ori… Daca insa o refuzam si nu invatam lectia, El nu mai are cum sa ne ajute, lasandu-ne sa ne cufundam tot mai mult in mlastina urat mirositoare a pacatului.
Din fericire, Avraam a trecut cu bine testul final al credintei, primind “diploma” pe care sta scis: “Avraam, prietenul Meu” ( Isaia 41,8 ). Sunt convins ca daca Avraam nu ar fi avut acele “restante” in scoala credintei, el nu ar fi fost trecut prin teribila incercare a jertfirii lui Isaac, caci sta scris ca Dumnezeu “ nu necajeste cu placere, nici nu mahneste bucuros pe copiii oamenilor” ( Plangerile lui Ieremia 3, 33 ). Tatal ceresc nu trimite niciodata asupra oamenilor incercari si suferinte fara a avea un scop nobil.
Uneori, cand in viata unui copil al lui Dumnezeu se repeta o incercare, sau trece o perioada mai lunga de timp fara sa primeasca de la Dumnezeu un raspuns la rugaciune, inseamna ca acolo, in cotloanele ascunse ale inimii, exista ceva ce nu-i place lui Dumnezeu, un pacat ascuns, o problema nerezolvata. Pana ce nu trece examenul, Dumnezeu nu-l poate ridica pe acel om mai sus, mai aproape de Imparatia Sa.
Mai doreste cineva o dovada in plus despre cat de grav este pacatul minciunii in ochii lui Dumnezeu ? Priviti la Anania si Safira ( Fapte cap. 5, 3.4 ) ! Din acest tulburator episod din viata Bisericii crestine primare, sa retinem trei lucruri:
1) Minciuna e intotdeauna inspirata de Satana, cel pe care Mantuitorul l-a demascat ca fiind “tatal minciunii” ( Ioan 8, 44 )
2) “Pentru ce ti-a umplut Satana inima ?” Cand un crestin rosteste o minciuna, inima lui e cu totul stapanaita de cel rau. Si nu e putin lucrul acesta…
3) “N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu” Ori de cate ori un crestin minte, desi el nu e constient de lucrul acesta, pacatul lui loveste direct in Dumnezeu, dezonorandu-L.
A trai drept intr-o lume stramba
Se poate trai astazi, sprijinindu-ne doar pe adevar ? Se poate supravietui intr-o lume corupta pana in cele mai intime resorturi ale ei fara minciuna ?
Cei mai multi spun: “E imposibil ! Daca nu minti, esti pierdut ! Esti un falit !” Intr-adevar, asa ar fi , daca L-am exclude pe Dumnezeu din ecuatie si daca nu am avea promisiunea sprijinului si ocrotirii Sale. Un lucru e cert: In Imparatia lui Dumnezeu nu va intra niciun om care iubeste minciuna si care, chiar daca nu o iubeste, traieste in ea dintr-un motiv sau altul.
Aceasta nu este afirmatia unui om oarecare, ci chiar a Cuvantului Scripturii: “Cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatorii la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si pucioasa, adica moartea a doua.” ( Apocalipsa 21, 8 ).
E de subliniat expresia “toti mincinosii”. In cazul niciunui pacat enumerat in aceasta lista neagra a nemantuirii nu se face aceasta precizare: “toti”. Aceasta inseamna ca lucrul este hotarat din partea lui Dumnezeu si oricare ar fi forma minciunii in care alege cineva sa traiasca, ea il va exclude din societatea sfanta a cerului.
Cartea Apocalipsei ne prezinta multe tablouri luminoase si incurajatoare, dar si numeroase avertismente cu privire la joaca de-a pacatul. Unul din aceastea este si cel zugravit in Apocalipsa 14, 1-5. De ce oare dintre toate pacatele posibile, minciuna este cea amintita in acest context ? Probabil pentru ca ea este pacatul cel mai raspandit, este bunul de consum cu cea mai mare cautare pe piata mondiala…
Concluzii
Aceasta a fost portia de “lapte” pe care Cuvantul lui Dumnezeu ne-a oferit-o astazi spre crestere spirituala. Este cumva acrit “ laptele” ? Inseamna ca nu l-am baut la timp…
Dar, dupa ce il vom bea, sa nu ramanem la stadiul de “biberon”… Avem nevoie de “hrana tare”, consistenta, avem nevoie de intelegerea ultimelor adevaruri prezente si de ultimele eforturi pentru ducerea Evangheliei la orice faptura. Avem nevoie sa facem ultimele retusuri si finisari la casa caracterului nostru. Dumnezeu doreste sa devenim niste oameni atat de atasati de adevar, incat sa nu-l parasim nici chiar daca s-ar prabusi cerul peste noi.
“In gura lor nu s-a gasit minciuna”. Dar in gura mea ? Dar in gura ta ? Fie ca aceasta pecete a aprobarii divine sa fie pusa si pe gura mea, si pe gura oricui va citi aceste randuri !
Lori Balogh
