Pilda comorii ascunse

Pilda comorii ascunse

Matei 13,44.45

El Dorado

Am copilărit într-o zona bogată în vestigii medievale: ziduri vechi de cetate, turnuri de apărare, tuneluri săpate în stâncă și grote misterioase… Dacă la toate acestea se adaugă și faptul că am locuit într-o casă înconjurată de o grădină mare, care aparținuseră în trecut unui om foarte bogat, este explicabil de ce în mintea mea de copil s-a aprins ideea descoperirii unei presupuse comori pe care o credeam îngropată prin apropiere.

Împreună cu un prieten, care era și el cuprins de aceeași febră a comorilor ascunse, am început căutările, săpând în locurile în care bănuiam că omul bogat își ascunsese bogățiile. Și tot săpând ici și colo, după o strategie izvorâtă dintr-o minte de copil, am găsit câte ceva: niște nasturi vechi plini de pământ, niște cioburi de oală spartă, niște cuie și cutii de conserve ruginite… În lipsa comorii adevărate, ne-am mulțumit și cu aceste „descoperiri”. Mai târziu ne-am dat seama că locul pe care îl cercetam cu atâta speranță fusese cândva gunoiul bogătașului de altă dată…

Febra căutării de comori nu aprinde doar imaginația copiilor, ci și a adulților. Și astăzi unii mai căută și speră să găsească presupusul tezaur al lui Decebal. Și astăzi, la cel mai mic semnal că undeva, pe glob, s-ar găsi aur sau pietre prețioase, mulțimi de aventurieri se îndreaptă spre noul El Dorado, sperând într-o îmbogățire peste noapte.

Realitatea este că cei care găsesc comori ascunse sunt tot mai puțini, iar cei care sapă după ele găsesc, de cele mai multe ori, nu comori, ci bombe neexplodate, rămase din cine știe care război.

Comorile de altă dată

Pe vremea Mântuitorului, probabilitatea de a găsi o comoară ascunsă era mult mai mare decât astăzi. În acele timpuri, nu existau seifuri și bănci în care cei cu avere să-și poată depozita în siguranță bogățiile. Nu existau alarme, sisteme de protecție, firme de pază, firme de asigurări și nici garanții oferite de stat pentru averile celor bogați. În schimb, hoții erau pe toate drumurile, iar instabilitatea politică era la ea acasă.

Mulți dintre cei care reușeau să adune o brumă de avere, ca să o protejeze de hoți, de invaziile străine sau de perceptorii de taxe și impozite, îngropau în pământ ceea ce considerau a fi de valoare. Însă se întâmpla de multe ori ca proprietarul comorii să moară fără să lase urmașilor vreo informație cu privire la comoara sa îngropată. Alteori, omul era luat prizonier și deportat, murind departe de casă, de cei dragi și de comoara sa ascunsă.

Poate existau și cazuri, evident mult mai rare, în care proprietarul comorii uita pur și simplu locul în care și-a îngropat averea (Alzheimer?) Se întâmplă ceva asemănător cu ceea ce fac veverițele toamna, când adună o mulțime de nuci și le îngroapă în pământ, iar apoi uită unde le-au îngropat, spre bucuria copiilor care le găsesc primăvara, după topirea zăpezii.

Inspirându-Se din realitatea vremii, Mântuitorul a rostit două dintre cele mai mici parabole ale Sale, adevărate bijuterii în materie, două miniparabole, însă cu învățături de valoare maximă: Pilda comorii ascunse și Pilda mărgăritarului de mare preț:

„Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește, o ascunde; și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are, și cumpără țarina aceea. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are și-l cumpără” (Matei 13,44.45).

Parabole gemene. Și totuși…

La o privire superficială, cele două parabole sunt atât de asemănătoare ca stil și conținut încât le putem considera parabole gemene. Însă, așa cum între gemeni există deosebiri de personalitate, temperament și caracter, deși din punct de vedere fizic par ca două picături de apă, la fel și între cele două parabole există deosebiri semnificative:

1) În Pilda comorii ascunse personajul central este un om obișnuit, fără pregătire deosebită, probabil un lucrător al câmpului, pe când în Parabola mărgăritarului personajul central este un negustor, un specialist în domeniu, un om cu expertiză care știe ce caută.

2) Dacă în Pilda comorii ascunse omul găsește comoara întâmplător, în cea de-a doua pildă negustorul găsește perla prețioasă după ce o caută cu perseverență.

3) În prima parabolă, Împărăția cerurilor este asemănată cu o comoară ascunsă, dar care poate fi găsită acolo unde omul obișnuit își desfășoară activitatea. În cea de-a doua pildă, Împărăția cerurilor este asemănată cu un mărgăritar, care de data aceasta nu este ascuns, ci este la vedere. El se poate găsi pe tarabele lumii: în biblioteci, în librării, în anticariate, pe internet, dar și pe telefoanele mobile. Ceea ce se cere este doar să fie căutat…

Așadar, ne găsim în fața a două parabole gemene în privința formei, însă diferite în ceea ce privește mesajul. Există niște particularități ale celor două pilde:

1) Cele două pilde sunt prezente doar în Evanghelia lui Matei.

2) Ele nu sunt interpretate de Domnul Iisus ca în cazul altor pilde (ex. Pilda neghinei).

3) Ele sunt adresate doar ucenicilor. Contextul ne arată că, după ce a dat drumul noroadelor, Iisus a intrat în casă, unde le-a tâlcuit ucenicilor Pilda neghinei (vezi Matei 13,36‑43). În continuare, El le-a spus ucenicilor alte trei parabole: Pilda comorii ascunse, Pilda mărgăritarului de mare preț și Pilda năvodului.

4) Fiind rostite împreună, cele trei pilde prezintă adevăruri complementare, însă, deși ele transmit același mesaj, perspectiva este diferită.

Interpretări

Pilda comorii ascunse a fost interpretată în multe feluri, în funcție de imaginația celor care s-au aplecat asupra înțelegerii mesajului ei. Astfel, un autor al unui comentariu al Noului Testament, William Mc Donald, afirmă că prin comoara ascunsă trebuie să-i înțelegem pe evreii pe care Domnul Christos a venit pe pământ ca să-i caute și să-i mântuie.

Trebuie să recunoaștem că ideea nu e greșită în totalitate. Mântuitorul a venit în lume „să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19,10), iar printre cei pierduți se aflau, din nefericire, și evreii. Însă textul de aur al Bibliei, redând cuvintele Mântuitorului, ne spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16).

Când Iisus spune „oricine”, El dărâmă orice zid al naționalismului sau rasismului, incluzând în Planul de Mântuire oameni din orice popor, limbă, cultură și rasă. De aceea, interpretarea lui William Mc Donald este forțată și nu e în consens cu logica parabolei.

O altă interpretare, ceva mai generoasă, afirmă că prin comoara ascunsă sunt simbolizați toți oamenii pe care Domnul Iisus a venit să-i caute și să-i mântuie din această lume. Interpretarea este frumoasă și mișcătoare, iar cei care o susțin pot veni și cu argumente biblice care să o întărească. Nu spune apostolul Petru că înaintea lui Dumnezeu este de mare preț „omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit”? (1 Petru 3,4). Și nu ne asigură Însuși Domnul, prin profetul Maleahi: „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu”? (Maleahi 3,17).

Însă oricât de frumoasă și încurajatoare ar fi această interpretare, ea nu se potrivește cu logica parabolei care spune că nu iudeii sau creștinii, ci „Împărăția cerurilor se aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină.” Vă invit să mergem pe această logică a pildei și să deslușim mesajul pe care Domnul Iisus a dorit să ni-l transmită.

Să ne imaginăm scena…

Un om, un oarecare om al cărui nume nu ne este dat, ia în arendă sau muncește cu ziua în țarina altui om, probabil mai bogat decât el. Țăranul, fie nu avea pământ deloc, fie pământul lui era insuficient pentru a-și putea întreține familia din munca lui. De aceea, omul din pildă s-a hotărât să-și caute de lucru prin vecini.

Trebuie să observăm încă de la început că acest om nu era un aventurier, nu era un căutător de comori doritor să se îmbogățească peste noapte. Pilda nu este dedicată unor astfel de oameni. Personajul central al pildei este un om simplu și sărac, care nu vrea decât să muncească pentru a duce acasă o bucată de pâine familiei lui.

Însă, în timp ce lucrează pământul, fierul plugului se împiedică în ceva tare. Omul crede la început că e vorba de o piatră. Se apleacă să o îndepărteze din calea plugului, dar ce să vezi? Ceea ce el crezuse că e o banală piatră, era de fapt un cufăr. Se uită în jur să nu fie văzut de cineva și, cu mâinile tremurânde, deschide cufărul. Când vede ce se află în el, ochii îi scânteiază: brățări de aur, inele, vase de aur și argint, coliere, bani și multe pietre prețioase.

Într-o fracțiune de secundă se vede dintr-o dată un om bogat, cu pământuri întinse lucrate de o armată de slujitori, cu o casa imensă și spațioasă, cu grajduri pline de vite și o mulțime de copii roind fericiți în jurul său. Însă bucuria imensă care-i cuprinde ființa e umbrită imediat de un gând care-l coboară cu picioarele pe pământ: „Bine, am găsit eu comoara asta imensă, dar ce să fac cu ea acum? Dacă o iau cu mine, o voi pierde și voi fi și pedepsit, căci legea spune că ea aparține proprietarului țarinei. Nu, nu pot s-o iau acum. Voi face altceva…”

Oare ce credeți că a făcut omul din parabolă înainte de a îngropa din nou comoara și a-și pune planul în aplicare? Răspunsul decurge logic din ceea ce a urmat: a cercetat cu atenție comoara și a estimat valoarea ei în comparație cu toate bunurile pe care le avea. Doar după ce s-a convins de valoarea comorii, a îngropat-o și a plecat spre casă. Parabola nu ne spune dacă țăranul s-a dus mai întâi la proprietarul țarinei pentru a se tocmi cu acesta în vederea tranzacției sau dacă s-a dus acasă, spunându-i soției ce intenții are. Nici nu sunt importante aceste amănunte pentru mesajul parabolei.

Poate că proprietarul țarinei nu a vrut să vândă de la început terenul, gândind că dacă cere mai mult, va primi un preț mai bun pe el. Și, într-adevăr, el a primit prețul maxim la care nici nu sperase vreodată. Numai că cumpărătorul, făcând niște calcule, a trebuit să vândă tot ce avea: casa sărăcăcioasă, mica gospodărie de lângă ea și cele câteva vite pe care ținea pentru a-și întreține familia.

Încerc să-mi imaginez reacția soției, a copiilor, a rudelor și vecinilor la auzul veștii că omul vrea să vândă totul pentru o bucată de pământ care, în ochii lor, nu promitea prea mult. „Ai înnebunit”, spuneau cu toții. „Cum poți vinde vrabia din mâna pentru cioara de pe gard? Aici ai măcar o căsuță, o mică gospodărie, ai câteva animale, ai un rost… Dar dincolo, ce vei face cu acea palmă de pământ? Omule, vino-ți în fire, coboară cu picioarele pe pământ și renunță la gestul tău nebunesc!”

Era însă ceva care-i punea pe gânduri pe membrii familiei și pe cunoscuții acestui om: bucuria care-i strălucea pe chip și care-i cuprinsese întreaga ființă. Un dezechilibrat mintal poate fi vesel, poate rămâne blocat într-un râs zgomotos, însă el nu cunoaște adevărata bucurie, acea bucurie profundă ale cărei izvoare sunt tainice și adânci. De ce se bucura acest om? Ce știe el și nu știm noi? Ce se ascunde în spatele acestui gest nebunesc?

Omul este însă hotărât: vinde totul în ciuda protestelor soției, în ciuda rugăminților copiilor, în ciuda avertizărilor rudelor și prietenilor. Apoi se duce și cumpăra (atenție!) nu comoara, ci țarina în care era ascunsă comoara.

Cinstit sau necinstit?

Se ridică o problemă de etică: este sau nu este corect ceea ce a făcut omul din parabolă? După ce a descoperit comoara, cum ar fi fost corect să procedeze? Nu era mai cinstit ca el să-l cheme imediat pe proprietarul țarinei și să-i spună despre descoperirea lui? A procedat el corect îngropând-o la loc și punând în aplicare un plan pentru a intra legal în posesia ei?

Dacă am dezbate acest aspect, sunt convins că ar apărea două tabere: unii vor considera că omul a fost necinstit, ascunzându-i adevărul proprietarului țarinei, în timp ce alții ar afirma că omul a procedat corect și legal. Argumente s-ar găsi și de o parte și de alta. Potrivit legii iudaice în vigoare pe vremea aceea, comoara aparținea de drept proprietarului țarinei. Însă dacă privim problema dintr-un alt punct de vedere, ne întrebăm ce drept avea proprietarul țarinei asupra comorii, din moment ce nu el muncise pentru ea, nu el a ascuns-o acolo și nu el o scosese la lumină?

Privind subiectiv lucrurile și potrivit culturii în care trăim cu toții, și eu aș înclina să-l consider pe omul din parabolă necinstit. La emisiunile de știri sunt prezentate din când în când cazuri de oameni cinstiți care, atunci când găsesc sume de bani sau valori pierdute, nu și le însușesc, ci le predau poliției pentru a fi înapoiate adevăratului lor proprietar. Astfel de oameni (e adevărat, din ce în ce mai puțini!) sunt lăudați pentru cinstea lor.

După criteriile noastre și după cultura în care trăim, gestul omului din parabolă nu ni se pare cinstit. Se prea poate însă ca în acele locuri și în timpurile pe care le vizează pilda lucrurile să stea cu totul altfel…

Domnul Christos nu ne spune nici că acest om a făcut bine, nici că a făcut rău. Nu acesta e mesajul parabolei. Ne amintim că într-o altă parabolă, Pilda ispravnicului necredincios (vezi Luca 16,1‑13), Mântuitorul chiar îl lăuda pe acel ispravnic necinstit, însă nu pentru faptele sale nedrepte, ci pentru înțelepciunea lui demnă de urmat de către fiii luminii.

Mesajul principal al pildei este altul: omul care a găsit comoara Evangheliei, care L-a găsit pe Iisus, Cel „în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Coloseni 2,3) , care a găsit calea spre Împărăția lui Dumnezeu și spre mântuire, e dispus să sacrifice totul, chiar și viața, pentru a intra în posesia acestei comori.

O comoară ascunsă?

O nedumerire pe care o ridică înțelegerea mesajului acestei pilde este următoarea: dacă țarina simbolizează Sfintele Scripturi, dacă proprietarul lor este Dumnezeu, dacă această comoară simbolizează Împărăția lui Dumnezeu, iar omul care o găsește suntem noi, atunci de ce comoara este ascunsă?

Iată cum își exprimă această nedumerire pe internet un om, se pare de bună-credință:

„De ce nu ne arată Dumnezeu această comoară, această Împărăție cu toate bunătățile de acolo, doar o scurtă prezentare, atât cât să ne suscite interesul? În definitiv, ne-am prins în plăceri mai mici: o țigară, o bere, o muzica rock (creștină), o bârfa de calitate. Cu ce-ar strica dacă am vedea măcar din hol ce este acolo? Atât cât să ne stârnească curiozitatea, plăcerea de a afla, de a căuta mai mult…

Altfel, neștiind cât de bună este Împărăția, neavând cu ce compara țigara și berea Bucegi, nu vom ști niciodată nici ce pierdem, nici ce-am fi câștigat. În lipsa termenului de comparație suntem la cheremul micilor plăceri pământești. Dacă memoria mea nu-mi aduce aminte altceva mai plăcut decât sexul, alcoolul, tutunul, de ce mi-aș dori altceva? Ceva ce nici măcar nu-mi pot imagina. Ce este Împărăția lui Dumnezeu? Aș vrea să știu. De ce este atât de prețioasă? Aș vrea s-o gust. Și dacă-mi va fi pe plac, voi lăsa toate celelalte în urma mea, cum a făcut omul din poveste vânzându-și toată averea sa pentru câmpul cu comoara” (1).

Câteva observații

1) În parabolă, nu proprietarul țarinei a ascuns comoara. Altcineva a ascuns-o. Pilda arată o stare de lucruri existentă. Nu Dumnezeu ascunde în mod voit comoara Evangheliei, ci această comoara este ascunsă printr-un complex de împrejurări în care Diavolul are un rol important.

Referitor la acest aspect, apostolul Pavel face o remarcă ce ne ajută să lămurim nedumerirea de care aminteam: „Și dacă Evanghelia noastră este acoperită (ascunsă n.n.), este acoperită (ascunsă n.n.) pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Christos, care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4,3.4).

Într-adevăr, comorile Evangheliei sunt ascunse pentru majoritatea oamenilor care, deși au ochi, totuși nu văd, deși au urechi, totuși nu aud. Pentru că, de fapt, aceștia nu vor să vadă și să audă un adevăr care îi deranjează. Comoara este ascunsă, așadar, de cei ignoranți, de cei necredincioși și de cei comozi.

Nu, Dumnezeu nu ascunde adevărul de oameni, ci aceștia fac, prin acțiunile lor, ca adevărul să fie întunecat și ascuns de ei.

2) Comoara era ascunsă într-o țarină, adică într-un câmp deschis, accesibil oricui… Oricui vrea să muncească… Dacă ea ar fi fost ascunsă într-un palat cu ziduri groase și uși ferecate, în care nimeni nu ar fi putut intra, scepticii ar fi avut motive să-L acuze pe Dumnezeu pentru acest lucru. Însă comoara Evangheliei este ascunsă într-un loc unde poate fi descoperită de orice om care își îndeplinește cu seriozitate datoriile obișnuite ale vieții.

3) Nu cel ce se plimbă pe țarină găsește comoara, ci cel ce o lucrează. Adevărurile mântuirii nu sunt înțelese doar printr-o citire rapidă și formală a Bibliei (o plimbare pe „țarină”), ci doar prin studiul ei cu rugăciune, umilință și perseverență (lucrarea țarinei). De aceea, un scriitor inspirat spune: „Cercetați, o, cercetați Biblia cea prețioasă cu inimi flămânde. Să explorăm Cuvântul lui Dumnezeu așa cum minerul scotocește pământul ca să găsească filoanele de aur. Niciodată nu trebuie să abandonăm această cercetare, până nu ne-am asigurat legătura noastră cu Dumnezeu și până ce n-am ajuns să cunoaștem care este voia Sa cu privire la noi” (2).

Experiența poporului Israel este, în această privință, un exemplu negativ și un avertisment totodată. Deși evreii aveau Scripturile la îndemână (aveau „țarina”), pentru ei comoara Evangheliei a fost ascunsă, la fel cum omul care se odihnește la umbra unui copac nu știe că acolo, sub el, se afla o comoară neprețuită. Christos (Mesia) a venit, dar ei nu L-au recunoscut și, din nefericire, au pierdut comoara…

Oare noi nu suntem în aceeași situație atunci când lăsăm ca pe Scripturile din bibliotecile noastre să se depună praful uitării și al neglijenței? Dacă în trecut Iisus a scris pe țărână, arătând în felul acesta spre păcatele contemporanilor Săi, oare astăzi unde ar scrie El ca să ne mustre? Nu cumva pe praful așternut pe Bibliile noastre?

4) Omul nu ar fi descoperit comoara dacă ar fi fost întuneric. În lipsa luminii, comoara poate fi lângă tine, dar tu să nu o poți vedea. La fel, comorile Evangheliei nu pot fi înțelese de o minte care nu e iluminată de „Soarele neprihănirii” prin Duhul Său cel Sfânt. Cine sapă „țarina” Sfintelor Scripturi în căutarea adevărului, fără să fie iluminat de Duhul Sfânt, va găsi doar rădăcini, bolovani și râme, nu însă și comoara adevărului.

5) Comoara nu a fost muncită de cel care o găsește. Ea e rodul muncii și al eforturilor altcuiva. Acest detaliu al pildei ne reamintește un lucru esențial cu privire la mântuire: ea nu e rodul eforturilor noastre, ci e „rodul muncii sufletului” Mântuitorului (vezi Isaia 53,11), e rodul suferințelor și lacrimilor Sale, e rodul biruinței Lui asupra Diavolului prin cruce. Noi suntem doar beneficiarii acestor suferințe de nedescris.

6) Omul care găsește comoara trebuie să vândă totul pentru a intra în posesia ei. Acest amănunt ne arată că mântuirea presupune o schimbare radicală a vieții, nu doar o petecire, o cosmetizare a vieții celei vechi. Omul din parabolă trebuie să renunțe la vechea locuință, la propria lui gospodărie, le vecinii săi, la bunurile sale, fie ele multe sau puține, și apoi să se mute în noua țarină cumpărată. Pentru el, toate lucrurile vechi devin un obstacol, o pierdere față de valoarea inestimabilă a comorii găsite.

„Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Christos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Christos, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Christos” (Filipeni 3,7.8).

Aceasta este adevărata naștere din nou. Tot ceea ce e mai puțin decât atât, ne va duce departe de comoara mântuirii, căci Dumnezeu nu va pune niciodată mărgăritarele Sale de preț într-o inimă plină de mizeriile păcatului și într-un suflet neeliberat de „zdrențele” eului personal. Mulți oameni caută Împărăția, dar nu și neprihănirea. Dumnezeu însă vrea totul sau nimic…

7) Comoara nu poate fi separată de țarină. Dacă ar fi fost posibil, omul ar fi luat-o fără să-și complice viața cu vinderea bunurilor sale și cumpărarea țarinei. Dar el știa că, potrivit legilor țării, el nu putea intra în posesia comorii decât doar atunci când devenea proprietarul de drept al țarinei.

Mulți oameni caută comoara mântuirii în afara „țarinei” Cuvântului lui Dumnezeu: în filozofiile omenești, în religiile păgâne, în natură sau ateism. Însă adevărata comoară se află doar în țarina Cuvântului și doar cel ce „muncește” cu răbdare în aceasta „țarină” are șansa să găsească comoara. E o iluzie a Diavolului să credem că suntem bogați sufletește atâta vreme cât Scripturile zac prăfuite și nestudiate în bibliotecile noastre.

8) În prima fază, omul care găsește comoara nu spune nimănui despre descoperirea ei: nici familiei, nici prietenilor, nici vecinilor. Deciziile importante care-i vor schimba viața le ia singur. Acest amănunt al pildei ne învață un lucru deosebit de important cu privire la mântuire: aceasta are un caracter strict personal.

Viața ne aduce în situații în care trebuie să cerem sfatul altora în multe probleme: alegerea unei profesii, întemeierea unui cămin, petrecerea unei vacanțe, mutarea într-o altă localitate, etc. Însă atunci când e vorba de „comoara” mântuirii, decizia e strict personală. Niciun om, nicio biserică, niciun patron și niciun guvern nu au dreptul să facă presiuni asupra cuiva, împiedicându-l să caute comoara mântuirii.

Dacă cineva încearcă să forțeze conștiința altcuiva în acest sens, ar fi mai bine pentru el, spunea Mântuitorul, să-și lege o piatră de moară la gât și să se arunce în mare (Marcu 9,42).

Concluzii

Lumea modernă îi oferă celui ce vrea să se întoarcă la Dumnezeu sentimentul că face cea mai proastă alegere. „Ți-ai pierdut mințile, îți strici viitorul!”, se aude adesea spunându-se unui om care vrea să-și schimbe viața după ce a găsit comoara Împărăției cerești.

„Ești nebun”, îmi spunea un medic în prezența șefilor întreprinderii în care lucram, când încercările lor de a mă determina să renunț la comoara Evangheliei au eșuat. Le-am răspuns cu calm, citându-l pe apostolul Pavel: „Doamnă doctor, nu mă miră că mă considerați nebun, căci stă scris: „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1,18).

În același timp, aceeași lume modernă îi oferă celui ce nu vrea să se schimbe sentimentul că totul e bine, că se află pe calea cea bună. Atenție însă! Diavolul promite mult, oferă puțin, iar la urmă ia totul. Dumnezeu, dimpotrivă, promite mult, oferă și mai mult, iar la urmă ne dă totul.

Mesajul central al parabolei este ideea de sacrificiu personal pentru a intra în posesia comorii mântuirii. Tu ce ești dispus să sacrifici pentru a dobândi această comoară? Mai sunt lucruri la care ții mai mult decât la propria ta mântuire? Ești dispus, dacă Dumnezeu îți va cere acest lucru, să renunți la o carieră promițătoare, la prietenii care te îndepărtează de El, la obiceiurile nesfinte din viața ta, la hobby-urile care nu sunt pe placul cerului, la o diplomă, la o poziție socială sau la relațiile tale pentru Christos? Ești dispus să renunți chiar și la viață, dacă va fi nevoie, de dragul Împărăției lui Dumnezeu?

Iisus ne asigură: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casa, sau nevasta, sau frați, sau părinți, sau copii, pentru Împărăția lui Dumnezeu, și să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viața veșnică” (Luca 18,29.30).

Lori Balogh

 

Referințe:

(1) http://www.forumcrestin.com/pildele-domnului-isus/pilda-comorii-ascunse-si-a-perlei-de-mare-pret/

(2) E. G. White, „Parabolele Domnului”, pag. 70