Pilda comorii ascunse

Pilda comorii ascunse

     El Dorado

     Am copilarit intr-o zona bogata in vestigii medievale: ziduri vechi de cetate, turnuri de aparare, tuneluri sapate in stanca si grote misterioase… Daca la toate acestea se adauga si faptul ca am locuit intr-o casa inconjurata de o gradina mare si care apartinusera in trecut unui om foarte bogat, este explicabil de ce in mintea mea de copil s-a aprins ideea descoperirii unei presupuse comori pe care o credeam ingropata prin apropiere.

Impreuna cu un prieten care era si el cuprins de aceeasi febra a comorilor ascunse, am inceput cautarile, sapand in locurile in care banuiam ca omul bogat isi ascunsese bogatiile. Si tot sapand ici si colo, dupa o strategie izvorata dintr-o minte de copil, am gasit cate ceva: niste nasturi vechi plini de pamant, niste cioburi de oala sparta, niste cuie si cutii de conserve ruginite… In lipsa comorii adevarate, ne-am multumit si cu aceste “descoperiri”.Mai tarziu ne-am dat seama ca locul pe care il cercetam cu atata speranta fusese candva gunoiul bogatasului de alta data…

Febra cautarii de comori nu aprinde doar imaginatia copiilor, ci si a adultilor. Si astazi unii mai cauta si spera sa gaseasca presupusul tezaur al lui Decebal. Si astazi, la cel mai mic semnal ca undeva, pe glob, s-ar gasi aur sau pietre pretioase, multimi de aventurieri se indreapta spre noul El Dorado, sperand intr-o imbogatire peste noapte.

Realitatea este ca cei care gasesc comori ascunse sunt tot mai putini, iar cei care sapa dupa ele gasesc, de cele mai multe ori, nu comori, ci bombe neexplodate, ramase din cine stie care razboi.

     Comorile de alta data

Pe vremea Mantuitorului, probabilitatea de a gasi o comoara ascunsa era mult mai mare decat astazi. In acele timpuri, nu existau seifuri si banci in care cei cu avere sa-si poata depozita in siguranta bogatiile. Nu existau alarme, sisteme de protectie, firme de paza, firme de asigurari si nici garantii oferite de stat pentru averile celor bogati. In schimb, hotii erau pe toate drumurile, iar instabilitatea politica era la ea acasa.

Multi din cei care reuseau sa adune o bruma de avere, ca sa o protejeze de hoti, de invaziile straine sau de perceptorii de taxe si impozite, ingropau in pamant ceea ce considerau a fi de valoare. Insa se intampla de multe ori ca proprietarul comorii sa moara fara sa lase urmasilor vreo informatie cu privire la comoara sa ingropata. Alteori, omul era luat prizonier si deportat, murind departe de casa , de cei dragi si de comoara sa ascunsa. Poate existau si cazuri, evident mult mai rare,  in care proprietarul comorii uita pur si simplu locul in care si-a ingropat averea ( Altzheimer ? ) Se intampla ceva asemanator cu ceea ce fac veveritele toamna, cand aduna o multime de nuci si le ingroapa in pamant, iar apoi uita unde le-au ingropat, spre bucuria copiilor care le gasesc primavara, dupa topirea zapezii.

Inspirandu-Se din realitatea vremii, Mantuitorul a rostit doua din cele mai mici parabole ale Sale,  adevarate bijuterii in materie, doua miniparabole, insa cu invataturi de valoare maxima: Pilda comorii ascunse si Pilda margaritarului de mare pret:

“ Imparatia cerurilor se mai aseamana cu o comoara ascunsa intr-o tarina. Omul care o gaseste, o ascunde; si, de bucuria ei, se duce si vinde tot ce are, si cumpara tarina aceea.

     Imparatia cerurilor se mai aseamana cu un negustor care cauta margaritare frumoase. Si, cand gaseste un margaritar de mare pret, se duce de vinde tot ce are si-l cumpara.”  ( Matei 13, 44.45 )

Parabole gemene. Si totusi…

La o privire superficiala, cele doua parabole sunt atat de asemanatoare ca stil si continut incat le putem considera parabole gemene. Insa, asa cum intre gemeni exista deosebiri de personalitate, temperament si caracter, desi din punct de vedere fizic par ca doua picaturi de apa, la fel si intre cele doua parabole exista deosebiri semnificative:

1) In Pilda comorii ascunse personajul central este un om obisnuit, fara pregatire deosebita, probabil un lucrator al campului, pe cand in Parabola margaritarului personajul central este un negustor, un specialist in domeniu, un om cu expertiza care stie ce cauta.

2) Daca in Pilda comorii ascunse omul gaseste comoara intamplator, in cea de-a doua pilda negustorul gaseste perla pretioasa dupa ce o cauta cu perseverenta.

3) In prima parabola, Imparatia cerurilor este asemanata cu o comoara ascunsa, dar care poate fi gasita acolo unde omul obisnuit isi desfasoara activitatea. In cea de-a doua pilda, Imparatia cerurilor e asemanata cu un margaritar,  care de data aceasta nu este ascuns, ci este la vedere.  El se poate gasi pe tarabele lumii: in biblioteci, in librarii, in anticariate, pe internet, dar si pe telefoanele mobile. Ceea ce se cere este doar sa fie cautat…

Asadar, ne gasim in fatza  a doua parabole gemene in privinta formei, insa diferite, in ceea ce priveste mesajul. Exista niste particularitati ale celor doua pilde:

1) Cele doua pilde sunt prezente doar in Evanghelia lui Matei

2) Ele nu sunt interpretate de Domnul Iisus ca in cazul altor pilde ( ex. Pilda neghinei )

3) Ele sunt adresate doar ucenicilor. Contextul ne arata ca , dupa ce a dat drumul noroadelor, Iisus a intrat in casa, unde le-a talcuit ucenicilor Pilda neghinei ( Matei 13, 36-43 ). In continuare, El le-a spus ucenicilor alte trei pilde: comoara ascunsa, margaritarul de mare pret si Pilda navodului.

4) Fiind rostite impreuna, cele trei pilde prezinta adevaruri complementare, insa, desi ele transmit acelasi mesaj, perspectiva este diferita.

Interpretari

    Pilda comorii ascunse a fost interpretata in multe feluri, in functie de imaginatia celor care s-au aplecat asupra intelegerii mesajului ei. Astfel, un autor al unui comentariu al Noului Testament, William Mc Donald, afirma ca prin comoara ascunsa trebuie sa-i intelegem pe evreii pe care Domnul Christos a venit pe pamant ca sa-i caute si sa-i mantuiasca.

Trebuie sa recunoastem ca ideea nu e gresita in totalitate. Mantuitorul a venit in lume “sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut” ( Luca 19, 10 ), iar printre cei pierduti se aflau , din nefericire, si  evreii. Insa textul de aur al Bibliei, redand cuvintele Mantuitorului, ne spune: “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” ( Ioan 3,16 ).

Cand Iisus spune “oricine”, El darama orice zid al nationalismului sau rasismului, incluzand in Planul de Mantuire  oameni din orice popor, limba, cultura si rasa. De aceea, interpretarea lui William Mc Donald este fortata si nu e in consens cu logica parabolei.

O alta interpretare, ceva mai generoasa, afirma ca prin comoara ascunsa sunt simbolizati toti oamenii pe care Domnul Iisus a venit sa-i caute si sa-i mantuiasca din aceasta lume. Interpretarea este frumoasa si miscatoare, iar cei care o sustin pot veni si cu argumente biblice care sa o intareasca. Nu spune apostolul Petru ca inaintea lui Dumnezeu este de mare pret “omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit” ? ( 1 Petru 3,4 ). Si nu ne asigura Insusi Domnul, prin profetul Maleahi: “Ei vor fi ai Mei, zice Domnul ostirilor, Imi vor fi o comoara deosebita in ziua pe care o pregatesc Eu” ? ( Maleahi 3,17 )

Insa oricat de frumoasa si incurajatoare ar fi aceasta interpretare, ea nu se potriveste cu logica parabolei care spune ca nu iudeii sau crestinii, ci “Imparatia cerurilor se aseamana cu o comoara ascunsa intr-o tarina.” Va invit sa mergem pe aceasta logica a pildei si sa deslusim mesajul pe care Domnul Iisus a dorit sa ni-l transmita.

     Sa ne imaginam scena…

Un om, un oarecare om al carui nume nu ne este dat, ia in arenda sau munceste cu ziua in tarina altui om, probabil mai bogat decat el. Taranul, fie nu avea pamant deloc, fie pamantul lui era insuficient pentru a-si putea intretine familia din munca lui. De aceea, omul din pilda s-a hotarat sa-si caute de lucru prin vecini.

Trebuie sa observam inca de la inceput ca acest om nu era un aventurier, nu era un cautator de comori doritor sa se imbogateasca peste noapte. Pilda nu este dedicata unor astfel de oameni. Personajul central al pildei este un om simplu si sarac care nu vrea decat sa munceasca pentru a duce acasa o bucata de paine familiei lui.

Insa, in timp ce lucreaza pamantul, fierul plugului se impiedica in ceva tare. Omnul crede la inceput ca e vorba de o piatra. Se apleaca sa o indeparteze din calea plugului, dar ce sa vezi ? Ceea ce el crezuse ca e o banala piatra, era de fapt un cufar. Se uita in jur sa nu fie vazut de cineva si, cu mainile tremurande, deschide cufarul. Cand vede ce se afla in el, ochii ii scanteiaza: bratari de aur, inele, vase de aur si argint, coliere, bani si multe pietre pretioase.

Intr-o fractiune de secunda se vede dintr-o data un om bogat, cu pamanturi intinse lucrate de o armata de slujitori, cu o casa imensa si spatioasa, cu grajduri pline de vite si o multime de copii roind fericiti in jurul sau. Insa bucuria imensa care-i cuprinde fiinta e umbrita imediat de un gand care-l coboara cu picioarele pe pamant: “Bine, am gasit eu comoara asta imensa, dar ce sa fac cu ea acum ? Daca o iau cu mine, o voi pierde si voi fi si pedepsit, caci legea spune ca ea apartine proprietarului tarinei. Nu, nu pot s-o iau acum. Voi face altceva…”

Oare ce credeti ca a facut omul din parabola inainte de a ingropa din nou comoara si a-si pune planul in aplicare ? Raspunsul decurge logic din ceea ce a urmat: a cercetat cu atentie comoara si a estimat valoarea ei in comparatie cu toate bunurile pe care le avea. Doar dupa ce s-a convins de valoarea comorii, a ingropat-o si a plecat spre casa. Parabola nu ne spune daca taranul s-a dus mai intai la proprietarul tarinei pentru a se tocmi cu acesta in vederea tranzactiei sau daca s-a dus acasa, spunandu-i sotiei ce intentii are. Nici nu sunt importante aceste amanunte pentru mesajul parabolei.

Poate ca proprietarul tarinei nu a vrut sa vanda de la inceput terenul, gandind ca daca cere mai mult, va primi un pret mai bun pe el. Si intr-adevar, el a primit pretul maxim la care nici nu sperase vreodata. Numai ca cumparatorul , facand niste calcule, a trebuit sa vanda tot ce avea: casa saracacioasa, mica gospodarie de langa ea si cele cateva vite pe care tinea pentru a-si intretine familia.

Incerc sa-mi imaginez reactia sotiei, a copiilor, a rudelor si vecinilor la auzul vestii ca omul vrea sa vanda totul pentru o bucata de pamant care, in ochii lor, nu promitea prea mult. “Ai inebunit”, spuneau cu totii. “Cum poti vinde vrabia din mana pentru cioara de pe gard ? Aici ai macar o casuta, o mica gospodarie, ai cateva animale, ai un rost… Dar dincolo, ce vei face cu acea palma de pamant ? Omule, vino-ti in fire, coboara cu picioarele pe pamant si renunta la gestul tau nebunesc !”

Era insa ceva care-i punea pe ganduri pe membrii familei si pe cunoscutii acestui om: bucuria care-i stralucea pe chip si care-i cuprinsese intreaga fiinta. Un dezechilibrat mintal poate fi vesel, poate ramane blocat intr-un ras zgomotos, insa el nu cunoaste adevarata bucurie, acea bucurie profunda ale carei izvoare sunt tainice si adanci. De ce se bucura acest om ? Ce stie el si nu stim noi ? Ce se ascunde in spatele acestui gest nebunesc ?

Omul este insa hotarat: vinde totul in ciuda protestelor sotiei, in ciuda rugamintilor copiilor, in ciuda avertizarilor rudelor si prietenilor. Apoi se duce si cumpara ( atentie ! ) nu comoara, ci tarina in care era ascunsa comoara.

     Cinstit sau necinstit ?

Se ridica o problema de etica: este sau nu este corect ceea ce a facut omul din parabola ? Dupa ce a descoperit comoara, cum ar fi fost corect sa procedeze ? Nu era mai cinstit ca el sa-l cheme imediat pe proprietarul tarinei si sa-i spuna despre descoperirea lui ? A procedat el corect ingropand-o la loc si punand in aplicare un plan pentru a intra legal in posesia ei ?

Daca am dezbate acest aspect, sunt convins ca ar aparea doua tabere: unii vor considera ca omul a fost necinstit, ascunzandu-i adevarul proprietarului tarinei, in timp ce altii ar afirma ca omul a procedat corect si legal. Argumente s-ar gasi si de o parte si de alta. Potrivit legii iudaice in vigoare pe vremea aceea, comoara apartinea de drept proprietarului tarinei. Insa daca privim problema dintr-un alt punct de vedere, ne intrebam ce drept avea proprietarul tarinei asupra comorii, din moment ce nu el muncise pentru ea, nu el a ascuns-o acolo si nu el o scosese la lumina ?

Privind subiectiv lucrurile si potrivit culturii in care traim cu totii, si eu as inclina sa-l consider pe omul din parabola necinstit. La emisiunile de stiri sunt prezentate din cand in cand cazuri de oameni cinstiti care , atunci cand gasesc sume de bani sau valori pierdute, nu si le insusesc, ci le predau politiei pentru a fi inapoiate adevaratului lor proprietar. Astfel de oameni ( e adevarat , din ce in ce mai rari ! ) sunt laudati pentru cinstea lor.

Dupa criteriile noastre si dupa cultura in care traim, gestul omului din parabola nu ni se pare cinstit. Se prea poate insa ca in acele locuri si in timpurile pe care le vizeaza pilda lucrurile sa stea cu totul altfel…

Domnul Christos nu ne spune nici ca acest om a facut bine, nici ca a facut rau. Nu acesta e mesajul parabolei. Ne amintim ca intr-o alta parabola, Pilda ispravnicului necredincios ( Luca 16, 1-13 ), Mantuitorul chiar il lauda pe acest ispravnic necinstit, insa nu pentru faptele sale nedrepte, ci pentru intelepciunea lui demna de urmat de catre fiii luminii.

 Mesajul principal al pildei este altul: omul care a gasit comoara Evangheliei, care L-a gasit pe Iisus, Cel “in care sunt ascunse toate comorile intelepciunii si ale stiintei” ( Coloseni 2,3 ) , care a gasit calea spre Imparatia lui Dumnezeu si spre mantuire, e dispus sa sacrifice totul, chiar si viata, pentru a intra in posesia acestei comori.

     O comoara ascunsa ?

O nedumerire pe care o ridica intelegerea mesajului acestei pilde este urmatoarea: daca tarina simbolizeaza Sfintele Scripturi, daca proprietarul lor este Dumnezeu, daca comoara simbolizeaza Imparatia lui Dumnezeu, iar omul care o gaseste suntem noi, atunci de ce aceasta comoara este  ascunsa ?

Iata cum isi exprima aceasta nedumerire pe internet un om, se pare de buna-credinta:

„De ce nu ne arata Dumnezeu aceasta comoara, aceasta Imparatie cu toate bunatatile de acolo, doar o scurta prezentare, atit cit sa ne suscite interesul ? In definitiv, ne-am prins in placeri mai mici: o tigara, o bere, o muzica rock (crestina), o birfa de calitate. Cu ce-ar strica daca am vedea macar din hol ce este acolo ? Atit cit sa ne starneasca curiozitatea, placerea de a afla, de a cauta mai mult…
Altfel, nestiind cat de buna este Imparatia, neavind cu ce compara tigara si berea Bucegi, nu vom sti niciodata nici ce pierdem, nici ce-am fi cistigat. In lipsa termenului de comparatie suntem la cheremul micilor placeri pamantesti. Daca memoria mea nu-mi aduce aminte altceva mai placut decit sexul, alcoolul, tutunul, de ce mi-as dori altceva ? Ceva ce nici macar nu-mi pot imagina. Ce este imparatia lui Dumnezeu ? As vrea sa stiu. De ce este atit de pretioasa ? As vrea s-o gust. Si daca-mi va fi pe plac, voi lasa toate celelalte in urma mea, cum a facut omul din poveste vinzindu-si toata averea sa pentru cimpul cu comoara.” ( 1 )

Cateva observatii:

1) In parabola, nu proprietarul tarinei a ascuns comoara. Altcineva a ascuns-o. Pilda arata doar spre o stare de lucruri existenta. Nu Dumnezeu ascunde in mod voit comoara Evangheliei, ci aceasta comoara este ascunsa printr-un complex de imprejurari in care Diavolul are un rol important.

Referitor la acest aspect, apostolul Pavel face o remarca ce ne ajuta sa lamurim nedumerirea de care aminteam: „Si daca Evanghelia noastra este acoperita ( ascunsa ), este acoperita ( ascunsa ) pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, a caror minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Christos, care este chipul lui Dumnezeu.” ( 2 Corinteni 4, 3.4 ).

Intr-adevar, comorile Evangheliei sunt ascunse pentru majoritatea oamenilor care, desi au ochi, totusi nu vad, desi au urechi, totusi nu aud. Pentru ca , de fapt, acestia nu vor sa vada si sa auda un adevar care ii deranjeaza. Comoara este ascunsa, asadar, de cei ignoranti, de cei necredinciosi si de cei comozi.

Nu, Dumnezeu nu ascunde adevarul de oameni, ci acestia fac, prin actiunile lor, ca adevarul sa fie intunecat si ascuns de ei.

2) Comoara era ascunsa intr-o tarina, adica intr-un camp deschis, accesibil oricui… Oricui vrea sa munceasca… Daca ea ar fi fost ascunsa intr-un palat cu ziduri groase si usi ferecate, in care nimeni nu ar fi putut intra, scepticii ar fi avut motive sa-L acuze pe Dumnezeu pentru acest lucru. Insa comoara Evangheliei este ascunsa intr-un loc unde poate fi descoperita de orice om care isi indeplineste cu seriozitate datoriile obisnuite ale vietii.

     3) Nu cel ce se plimba pe tarina gaseste comoara, ci cel ce o lucreaza. Adevarurile mantuirii nu sunt intelese doar printr-o citire rapida si formala a Bibliei ( o plimbare pe tarina ), ci doar prin studiul ei cu rugaciune, umilinta si perseverenta ( lucrarea tarinei ). De aceea, un scriitor inspirat spune: „Cercetati, o, cercetati Biblia cea pretioasa cu inimi flamande. Sa exploram Cuvantul lui Dumnezeu asa cum minerul scotoceste pamantul ca sa gaseasca filoanele de aur. Niciodata nu trebuie sa abandonam aceasta cercetare, pana nu ne-am asigurat legatura noastra cu Dumnezeu si pana ce n-am ajuns sa cunoastem care este voia Sa cu privire la noi.”  ( 2 )

Experienta poporului Israel este, in aceasta privinta, un exemplu negativ si un avertisment totodata. Desi evreii aveau Scripturile la indemana ( aveau tarina ), pentru ei comoara Evangheliei a fost ascunsa , la fel cum omul care se odihneste la umbra unui copac nu stie ca acolo, sub el, se afla o comoara nepretuita. Christos ( Mesia ) a venit, dar ei nu L-au recunoscut si, din nefericire, au pierdut comoara…

Oare noi nu suntem in aceeasi situatie atunci cand lasam ca pe Scripturile din bibliotecile noastre sa se depuna praful uitarii si al neglijentei ? Daca in trecut Iisus a scris pe tarana, aratand in felul acesta spre pacatele contemporanilor Sai, oare astazi unde ar scrie El ca sa ne mustre ? Nu cumva pe praful asternut pe Bibliile noastre ?

     4) Omul nu ar fi descoperit comoara daca ar fi fost intuneric. In lipsa luminii, comoara poate fi langa tine, dar tu sa nu o poti vedea. La fel, comorile Evangheliei nu pot fi intelese de o minte care nu e iluminata de Soarele neprihanirii prin Duhul Sau cel Sfant. Cine sapa „tarina” Sfintelor Scripturi in cautarea adevarului, fara sa fie iluminat de Duhul Sfant, va gasi doar radacini, bolovani si rame, nu insa si comoara adevarului.

5) Comoara nu a fost muncita de cel care o gaseste. Ea e rodul muncii si al eforturilor altcuiva. Acest detaliu al pildei ne reaminteste un lucru esential cu privire la mantuire: ea nu e rodul eforturilor noastre, ci e „rodul muncii sufletului” Mantuitorului ( Isaia 53, 11 ), e rodul suferintelor si lacrimilor Sale, e rodul biruintei Lui asupra Diavolului prin cruce. Noi suntem doar beneficiarii acestor suferinte de nedescris.

     6) Omul care gaseste comoara trebuie sa vanda totul pentru a intra in posesia ei. Acest amanunt ne arata ca mantuirea presupune o schimbare radicala a vietii, nu doar o petecire, o cosmetizare a vietii celei vechi. Omul din parabola trebuie sa renunte la vechea locuinta, la propria lui gospodarie, le vecinii sai, la bunurile sale, fie ele multe sau putine, si apoi sa se mute in noua tarina cumparata. Pentru el, toate lucrurile vechi devin un obstacol, o pierdere  fatza de valoarea inestimabila a comorii gasite.

„Dar lucrurile care pentru mine erau castiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Christos. Ba inca si acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere fatza de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Christos, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate si le socotesc ca un gunoi, ca sa castig pe Christos.”    ( Filipeni 3, 7.8 )

Aceasta este adevarata nastere din nou. Tot ceea ce e mai putin decat atat, ne va duce departe de comoara mantuirii, caci Dumnezeu nu va pune niciodata margaritarele Sale de pret intr-o inima plina de mizeriile pacatului si intr-un suflet neeliberat de zdrentele eului personal.  Multi oameni cauta Imparatia, dar nu si neprihanirea. Dumnezeu insa vrea totul sau nimic…

     7) Comoara nu poate fi separata de tarina. Daca ar fi fost posibil, omul ar fi luat-o fara sa-si complice viata cu vinderea bunurilor sale si cumpararea tarinei. Dar el stia ca, potrivit legilor tarii, el nu putea intra in posesia comorii decat doar atunci cand devenea proprietarul de drept al tarinei.

Multi oameni cauta comoara mantuirii in afara „tarinei” Cuvantului lui Dumnezeu: in filozofiile omenesti, in religiile pagane, in natura sau ateism. Insa adevarata comoara se afla doar in tarina Cuvantului si doar cel ce „munceste” cu rabdare in aceasta „tarina” are sansa sa gaseasca comoara. E o iluzie a Diavolului sa credem ca suntem bogati sufleteste atat vreme cat Scripturile zac prafuite si nestudiate in bibliotecile noastre.

     8) In prima faza, omul care gaseste comoara nu spune nimanui despre descoperirea ei: nici familiei, nici prietenilor, nici vecinilor. Deciziile importante care-i vor schimba viata le ia singur. Acest amanunt al pildei ne invata un lucru deosebit de important cu privire la mantuire: aceasta are un caracter strict personal.

Viata ne aduce in situatii in care trebuie sa cerem sfatul altora in multe probleme: alegrerea unei profesii, intemeierea unui camin, petrecerea unei vacante, mutarea intr-o alta localitate, etc. Insa atunci cand e vorba de comoara mantuirii, decizia e strict personala. Niciun om, nicio biserica, niciun patron si niciun guvern nu au dreptul sa faca presiuni asupra cuiva, impiedicandu-l sa caute comoara mantuirii.

Daca cineva incearca sa forteze constiinta altcuiva in acest sens, ar fi mai bine pentru el, spunea Mantuitorul,  sa-si lege o piatra de moara la gat si sa se arunce in mare ( Marcu 9, 42 ).

     Concluzii

Lumea moderna ii ofera celui ce vrea sa se intoarca la Dumnezeu sentimentul ca face cea mai proasta alegere. „Ti-ai pierdut mintile,  iti strici viitorul”, se aude adesea spunandu-se unui om care vrea sa-si schimbe viata dupa ce a gasit comoara Imparatiei ceresti.

„Esti nebun”, imi spunea un medic in prezenta sefilor intreprinderii in care lucram, cand incercarile lor de a ma determina sa renunt la comoara Evangheliei au esuat. Le-am raspuns cu calm, citandu-l pe apostolul Pavel: „Doamna doctor, nu ma mira ca ma considerati nebun, caci sta scris: „Fiindca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii; dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu „ ( 1 Corinteni 1, 18)

In acelasi timp, aceeasi lume moderna ii ofera celui ce nu vrea sa se schimbe sentimentul ca totul e bine, ca se afla pe calea cea buna. Atentie insa ! Diavolul promite mult, ofera putin, iar la urma ia totul. Dumnezeu, dimpotriva, promite mult, ofera si mai mult , iar la urma ne da totul.

Mesajul central al parabolei este ideea de sacrificiu personal pentru a intra in posesia comorii mantuirii. Tu ce esti dispus sa sacrifici pentru a dobandi aceasta comoara ? Mai sunt lucruri la care tii mai mult decat la propria ta mantuire ? Esti dispus, daca Dumnezeu iti va cere acest lucru, sa renunti la o cariera promitatoare, la prietenii care te indeparteaza de El, la obiceiurile nesfinte din viata ta, la hobby-urile care nu sunt pe placul cerului, la o diploma, la o pozitie sociala sau la relatiile tale pentru Christos ? Esti dispus sa renunti chiar si la viata, daca va fi nevoie, de dragul Imparatiei lui Dumnezeu ?

Iisus ne asigura: „Adevarat va spun ca nu este nimeni care sa-si fi lasat casa, sau nevasta, sau frati, sau parinti, sau copii, pentru Imparatia lui Dumnezeu, si sa nu primeasca mult mai mult in veacul acesta de acum, iar in veacul viitor, viata vesnica.” ( Luca 18, 29.30 )

Referinte:

( 1 ) http://www.forumcrestin.com/pildele-domnului-isus/pilda-comorii-ascunse-si-a-perlei-de-mare-pret/

( 2 ) E. G. White, Parabolele Domnului, pag. 70

Lori Balogh