Pilda năvodului

Pilda năvodului

Matei 13,47‑50

Povești pescărești și povești adevărate

Pescarii sunt renumiți (nu toți!) pentru amuzantele lor povești pescărești, în care exagerarea și lăudăroșia sunt la ele acasă. Cei ce ascultă astfel de povești dau din cap a neîncredere, însă se distrează de minune și pleacă apoi zâmbind.

Există însă și povești pescărești adevărate, unele chiar dramatice, care ne arată că viața de pescar nu e deloc ușoară; dimpotrivă, ea e plină de riscuri și de muncă asiduă. Din viața acestor truditori ai mării S-a inspirat Mântuitorul atunci când a rostit Pilda năvodului, care nu este o poveste pescărească dubioasă și amuzantă, ci una adevărată, chiar dramatică în aplicația ei spirituală.

Pilda năvodului este ultima dintr-o serie de șapte parabole pe care le găsim relatate în Matei cap. 13. Se crede că ea a fost rostită de Domnul Iisus în anul 29, pe când se afla cu ucenicii Săi pe țărmul Mării Galileei. Nu ni se precizează numărul celor adunați să-L asculte pe Mântuitorul în acea ocazie, însă e evident că numărul lor era foarte mare, căci evanghelistul Matei vorbește de „o mulțime de noroade” (cap.13,2). Pentru a le putea vorbi tuturor acestor oameni însetați după cuvintele Sale, Domnul a fost nevoit să urce într-o barcă, transformând-o într-un adevărat amvon plutitor.

În acea predică memorabilă, Mântuitorul a rostit mai multe parabole. Dintre acestea, primele patru au fost adresate mulțimii adunate pe țărm, dar și ucenicilor care se aflau în apropierea Domnului (Pilda semănătorului, Pilda neghinei, Pilda grăuntelui de muștar și Pilda aluatului). După rostirea acestor prime patru pilde, Mântuitorul a dat drumul noroadelor, continuând discuția cu ucenicii Săi. În acea împrejurare, El le-a tâlcuit acestora Pilda neghinei, după care a rostit încă trei parabole: Pilda comorii ascunse, Pilda mărgăritarului de mare preț și Pilda năvodului, ultima dintre ele încheind seria de șapte parabole rostite în acea zi.

O pildă cu miros de pește…

„Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de pești. După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, șed jos, aleg în vase ce este bun și aruncă afară ce este rău. Tot așa va fi și la sfârșitul veacului. Îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor buni și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 13,47‑50).

Pilda năvodului nu poate fi înțeleasă în contextul în care se face astăzi pescuitul, mai ales cel oceanic. Pescadoarele moderne rămân zile, uneori săptămâni întregi, într-o anumită zonă de pescuit. Datorită instalațiilor moderne cu care sunt dotate, pe aceste pescadoare selecția peștilor se face pe loc, nu la țărm.

Însă în relatarea Sa, Mântuitorul are în vedere condițiile de acum două mii de ani, când oamenii pescuiau de regulă noaptea, selecția peștilor făcându-se la mal, dimineața (vezi Luca 5,1‑5; Ioan 21,1‑3). Aceasta cu atât mai mult cu cât se știe că Marea Galileei are o apă foarte limpede, făcând ca pescuitul eficient să se facă doar la adăpostul întunericului.

Fiind structurată în două versete care redau conținutul ei și alte două versete care redau interpretarea ei, Pilda năvodului este una dintre pildele scurte rostite de Mântuitorul, însă densă în aplicația ei spirituală.

Ca și în cazul altor parabole, și aici întâlnim câteva simboluri al căror sens e foarte important să-l deslușim corect, dacă dorim să înțelegem mesajul transmis:

– Marea simbolizează lumea. Cheia acestui simbol o găsim în Apocalipsa 17,15, unde ni se spune că, în profeția biblică, apele simbolizează „noroade, gloate, neamuri și limbi”.

– Peștii îi simbolizează pe oamenii prinși în „năvodul” Evangheliei.

– Pescarii îi simbolizează atât pe slujitorii lui Dumnezeu care vestesc Evanghelia, cât și pe îngerii care vor face selecția între cei buni și cei răi din biserică la sfârșitul timpului. De reținut este faptul că aici avem de-a face cu un simbol cu o dublă semnificație. Este evident că aruncarea „năvodului” aparține oamenilor, în timp ce selecția „peștilor” aparține îngerilor.

– Năvodul simbolizează Împărăția lui Dumnezeu, în general, și Evanghelia, în special, iar aruncarea năvodului în mare reprezintă predicarea Evangheliei la toate popoarele, națiunile și limbile pământului. Expresia „prinși în plasa Evangheliei” este cu siguranță inspirată din această parabolă.

– Barca simbolizează Biserica.

– Țărmul, sau mai bine zis ajungerea bărcii încărcată de pești la mal, reprezintă sfârșitul veacurilor, sfârșitul istoriei.

– Selecția peștilor simbolizează judecata finală, în care se va separa pentru totdeauna ceea ce este bun de ceea ce este rău în Împărăția lui Dumnezeu.

Atunci când interpretăm Pilda năvodului, ca de altfel în cazul interpretării oricărei alte parabole, trebuie să ținem seama că orice parabolă are limitele ei peste care, dacă trecem, riscăm să ajungem la aberații.

Am afirmat deja că pescarii din Pilda năvodului îi simbolizează atât pe oamenii care vestesc Evanghelia, cât și pe îngerii judecății finale. Dacă am susține că pescarii ar fi numai oamenii, am ajunge la concluzia greșită ca la judecata finală ei îi vor separa pe cei buni de cei răi, lucru care ar contraveni adevărului biblic. De asemenea, dacă am susține că pescarii din parabolă ar fi doar îngerii, am ajunge la o altă concluzie greșită: aceea că predicarea Evangheliei este lucrarea exclusivă a îngerilor, nu a oamenilor.

Ce nu ne învață Pilda năvodului

Atunci când dorim să înțelegem mesajul unei parabole trebuie să fim conștienți că nu toate detaliile trebuie interpretate. Orice parabolă are un mesaj central, pe care trebuie să-l identificăm dintr-o lectură simplă, urmată de o interpretare neforțată și de bun simt a simbolurilor ei.

Dacă ne referim la Pilda năvodului, în viața reală peștii cei buni ajung în oalele cu mâncare, în timp ce peștii cei răi sunt aruncați înapoi în mare, trăind mai departe fericiți și liniștiți. Dacă ne-am lega de acest detaliu și l-am aplica la Pilda năvodului, am ajunge la o concluzie străină de mesajul Evangheliei, și anume că e mai bine să fii „pește rău” decât „pește bun”.

De asemenea, nu a fost în intenția Domnului Christos să ne învețe prin această parabolă că singurul loc și cel mai bun pentru predicarea Evangheliei este țărmul mării, cu plajele și localitățile lui. Nici nu a fost în intenția Lui să ne învețe că „plasa” Evangheliei îi va prinde pe oameni, fie că vor, fie că nu vor, așa cum sunt prinși peștii.

Nu, nu acesta e mesajul transmis de Iisus. Intenția Lui a fost aceea ca, pentru câteva momente, cortina viitorului să fie ridicată pentru ca noi să întrezărim care va fi starea Bisericii lui Dumnezeu la judecata finală, în contrast cu starea ei actuală. De aceea, Pilda năvodului face parte din categoria pildelor cu caracter profetic.

Parabole gemene

Pilda năvodului trebuie să-i fi surprins pe ucenicii care-L ascultau pe Domnul în acea ocazie, cu atât mai mult cu cât patru dintre ei erau pescari: Petru, Andrei, Iacov și Ioan (vezi Matei 4,18‑22). Tot le fel, Pilda neghinei, rostită în auzul întregii mulțimi, trebuie să-i fi surprins pe agricultorii din jurul Mării Galileei care se aflau și ei în jurul Mântuitorului.

De fapt, cele două parabole ne transmit același mesaj, însă îmbrăcat în forme diferite, potrivit celor două categorii de ascultători: agricultori și pescari. Ambele pilde ne vorbesc despre cele două etape majore prin care trebuie să treacă Biserica lui Dumnezeu din toate timpurile:

1) Etapa predicării Evangheliei (semănarea grâului și aruncarea năvodului).

2) Etapa selecției finale (separarea grâului de neghină și a peștilor buni de cei răi).

Dacă a existat o ispită puternică pentru slujitorii lui Dumnezeu din toate timpurile, atunci această ispită a fost aceea de a face selecția între ce e bun și ce e rău în Biserică înainte de vreme. Dacă pentru robii din Pilda neghinei ispita era aceea de a smulge neghina din arie înainte de seceriș, pentru pescari ispita este aceea de a scoate năvodul mai devreme decât trebuie, alegând peștii buni de cei răi, înainte de sosirea la mal.

Istoria creștinismului este plină de astfel de greșeli. Au existat de-a lungul timpului tot felul de încercări de a instaura în societate teocrația prin forță, încercându-se să se smulgă „neghina” înainte de vreme: Savonarola în Florența, Thomas Munster în Germania, Calvin în Geneva…

După convertirea lui Constantin cel Mare la creștinism, popoare întregi au fost obligate să accepte noua religie (să devină „pești buni”), căci o cerea moda. Așa s-a ajuns la cruciade, la pogromurile împotriva evreilor, la Inchiziție și la multe alte abuzuri făcute de așa-zișii slujitori ai lui Dumnezeu în numele crucii și al credinței.

Nu e de mirare că Europa așa-zis creștină, tocmai ea s-a întors împotriva creștinismului, devenind cel mai necreștin dintre toate continentele globului. Cauza? Mulțimea greșelilor făcute de cei mânați de o falsă evlavie, încercând să separe cu forța ce e bun de ce e rău în Biserică.

Mesajul celor două parabole este însă clar și doar rău-voitorii nu vor să-l accepte: Există un timp al predicării Evangheliei și un timp al selecției a ceea ce e bun de ceea ce e rău în Biserică. Noi trăim încă în prima etapă: cea a aruncării năvodului în mare și a semănării grâului și neghinei în țarină. Nu acum este timpul separării și nu ne este dat nouă, oamenilor, misiunea de a-i separa pe cei buni de cei răi.

Cândva am făcut și eu o greșeală asemănătoare din dorința de a trăi și a lucra într-o biserica curată. M-am împrietenit cu un tânăr avocat care frecventa biserica locală (faptul se petrecea în epoca comunistă), încercând să-l ajut să cunoască mai bine calea mântuirii. Însă, în urma mai multor discuții purtate cu el, mi-am dat seama că tânărul nu era bine intenționat. Dimpotrivă, dorea să devină membru al Bisericii cu gânduri rele. L-am depistat ca fiind omul securității, iar atunci când și-a prezentat cererea de a deveni membru al Bisericii prin botez, m-am opus, știind cum gândește.

„Nu-l acceptați în Biserică! Este o viperă… Dacă omul acesta va deveni membrul Bisericii, va face mult rău”, le-am spus celor care administrau Biserica la acea dată. Mi s-a dat un răspuns cu care nu am fost de acord atunci, dar pe care astăzi, după ceva mai multă experiență acumulată, îl consider corect, biblic: „Biserica îi primește pe oameni pe baza mărturisirii lor de credință și nu avem niciun drept să-i oprim de a intra în Biserică, dacă ei cer acest lucru. Dumnezeu este Cel care cunoaște inima fiecăruia și-i va judeca la timpul potrivit…”

Ulterior, s-a dovedit că avusesem dreptate. Tânărul a fost primit ca membru al bisericii locale, însă a făcut mult rău după aceea. În cele din urmă, el a părăsit Biserica…

O radiografie a stării Bisericii

Atât Pilda neghinei, cât și cea a năvodului, dar și Pilda celor zece fecioare rostită de Mântuitorul într-o altă ocazie, reprezintă o radiografie a stării Bisericii din toate timpurile, dar mai ales a ultimei Biserici. Ce informații ne oferă această radiografie?

1) Nu va exista niciodată un timp în care toți cei răi din Biserică se vor întoarce la Dumnezeu. Cine se așteaptă la așa ceva, crede într-o utopie.

Pilda neghinei ne arată că până la seceriș grâul și neghina vor crește împreună în aceeași țarină. Grâul va rămâne grâu, iar neghina va rămâne neghină până în ziua secerișului. La rândul său, Pilda năvodului ne arată că deosebirea între pești va rămâne până în ziua în care îngerii vor face selecția. Pilda celor zece fecioare ne învață și ea că până la final, în Biserică vor exista două clase de credincioși, simbolizate prin fecioarele înțelepte și cele neînțelepte.

Acest adevăr vrea să ne aducă cu picioarele pe pământ, ajutându-ne să renunțăm la imaginea idilică a unei Biserici desăvârșite. Dacă mesajul acestor pilde va fi înțeles corect, cei din interiorul Bisericii vor fi scutiți de dezamăgiri amare, văzând în jurul lor creștini doar cu numele, iar cei din afara Bisericii vor privi Biserica realist, nu idealist. O vor privi nu ca pe un muzeu cu sfinți buni de pus în ramă, ci ca pe un spital din care unii vor ieși vindecați, iar alții vor sfârși la morgă.

Biserica nu e un muzeu, ci un câmp de luptă între forțele binelui și cele ale răului; ea este un atelier în care se șlefuiesc caractere și din care pot ieși uneori și rebuturi. Biserica lui Dumnezeu din toate timpurile a avut și grâu, dar și neghină; și pești buni, dar și pești răi; și fecioare înțelepte, dar și fecioare neînțelepte.

Dacă privim la prima Biserică din istoria lumii – cea alcătuită din familia lui Adam – nu e greu să observăm acest amestec între bine și rău. Dacă privim statistic lucrurile, raportul dintre cei buni și cei răi din prima Biserică era încă bun: doar unul din patru era „pește rău”. De-a lungul istoriei însă, raportul s-a schimbat în favoarea celor răi. Biblia ne oferă suficiente dovezi în acest sens:

a) La Potop, dintre milioanele de locuitori ai pământului doar opt oameni s-au dovedit a fi „pești buni” (vezi 1 Petru 3,20).

b) Cu ocazia iscodirii Canaanului de către evrei, dintre cele 12 iscoade trimise, doar două s-au dovedit a fi „pești buni”, restul celor zece intrând în categoria celor răi (vezi Numeri 14,36‑38).

c) Pe vremea profetului Ilie, Dumnezeu spune că avea 7 000 de bărbați fideli în Biserica Sa din acea vreme (vezi 1 Împărați 18,19). Dar ce reprezentau 7 000 de oameni în raport cu milioanele lui Israel? Și exemplele pot continua…

Dar în Biserica de astăzi, oare care este raportul dintre „grâu” și „neghină”, dintre „pești buni” și „pești răi”? Nimeni nu știe și nu îi este dat omului să facă aprecieri în acest sens. Doar Dumnezeu cunoaște raportul exact.

Ceea ce nu trebuie să uităm este faptul că în Biserică vor exista întotdeauna și unii ca Alexandru Căldărarul, care fac mult rău fraților lor de credință (vezi 2 Timotei 4,14), și unii ca Dima, care sunt lumești (vezi 2 Timotei 4,10), și unii ca Anania și Safira, care nu-și țin promisiunile făcute înaintea Bisericii (vezi Fapte 5,1‑11), și unii ca Simon Vrăjitorul, care sunt capabili de orice ca să aibă și ei influență și putere în Biserică (vezi Fapte 8, 9.18.19), și unii ca Diotref, cărora le place să aibă întâietatea în Biserică (vezi 3 Ioan vers.9).

Da, cei buni vor fi alături de cei răi în Biserica lui Christos până la sfârșitul timpului, oricât de idilică ar fi imaginea pe care o avem cu privire la ea.

2) Nimeni dintre oameni nu are dreptul să-i separe pe cei buni de cei răi din Biserică înainte de judecata finală, când separarea o va face Însuși Dumnezeu prin îngerii Lui. Rolul oamenilor este să pescuiască, să umple corabia Bisericii cu cât mai mulți „pești”, iar apoi să o ducă în siguranță la mal.

Cel care strigă: „Dați-l afară din corabie, căci este un pește rău!” își depășește atribuțiile și nu face prin aceasta decât să uzurpe locul lui Dumnezeu, singurul care are competența și autoritatea de a face selecția.

Desigur, aici nu vorbim de disciplina pe care Biserica este datoare să o impună în cazurile de păcătuire evidentă. Acesta e un capitol separat. Vorbim însă de acele judecați subiective pe care unii le fac cu privire la semenii lor, categorisindu-i ca fiind „pești buni” și „pești răi”, după niște criterii personale. În vremuri de normalitate pot exista multe criterii după care îi putem categorisi pe oameni. Pe Titanic, de exemplu, existau trei categorii de călători: clasa I, clasa II și clasa III (care călătoreau lângă motoarele vasului). Însă când uriașul transatlantic s-a lovit de aisberg și a apărut criza, în condiții de anormalitate nu au mai existat decât două categorii de călători: cei vii și cei morți.

La fel și astăzi, îi putem împărți pe membrii Bisericii după multe criterii: activitatea în Biserică, nivelul de educație, poziția socială, vârstă… La judecata finală însă, înaintea lui Dumnezeu nu vor exista decât două categorii: oameni mântuiți și oameni pierduți. De aceea, să lăsăm în seama lui Dumnezeu selecția, iar noi să ne îngrijim ca „năvodul” Evangheliei să adune în corabia Bisericii cât mai mulți „pești”, iar apoi să ne îngrijim ca această „corabie” să ajungă cu bine la mal.

3) Ispita cu care se confruntă orice pescar este aceea de a arunca undița sau năvodul oriunde vede un luciu de apă. Oare „pescarii de oameni” mai au același impuls interior atunci când văd un grup de oameni? Mai există în noi pasiunea de a pescui din marea lumii tot ceea ce ar putea umple corabia Bisericii?

Poate că unul dintre cele mai dureroase lucruri care se petrec în „corabia” Bisericii de azi este acela că „pescarii”, în loc să se concentreze asupra umplerii năvodului cu pești, își irosesc energiile încercând să facă o lucrare ce nu le-a fost încredințată: aceea de a judeca între „pește” și „pește”, stabilind după propriile criterii cine merită să rămână în corabie și cine trebuie aruncat afară.

Mântuitorul folosește în această pildă o expresie care merită toată atenția noastră: „tot felul de pești” (Matei 13,47). Aceasta vorbește, pe de o parte, de caracterul multinațional al Bisericii lui Christos, iar pe de altă parte, ea ne arată că nu toți „peștii” din Biserică au aceeași calitate morală. Nu mărimea unui pește îl face bun sau rău. Nu slujba pe care o are cineva în Biserică îl face bun înaintea lui Dumnezeu. Nici cunoștințele intelectuale, nici educația sau poziția socială, nici influența pe care cineva o are în Biserică. Deosebirea o face calitatea morală a omului, iar această deosebire o poate face doar Acela care singur poate pătrunde în inimă, judecând motivele, gândurile ascunse și intențiile.

Concluzii

Pilda năvodului ne învață un lucru esențial pentru înțelegerea planului lui Dumnezeu cu omul. Există un timp al culegerii și există un timp al alegerii. Cele două etape prin care trece Biserica lui Christos nu trebuie să se confunde.

Astăzi trăim încă într-un timp al culegerii. „Năvodul” Evangheliei se află încă aruncat în marea lumii, însă „corabia” Bisericii se îndreaptă rapid spre mal. Mai e puțin și ea va ancora definitiv în „portul” ceresc. Statistic, bisericile sunt pline cu „pești”. Dar câți dintre ei sunt „pești buni”? Câți dintre ei sunt creștini adevărați?

La ultimul recensământ făcut în țară, 97% din populație s-a declarat creștină. Câți dintre ei vor fi însă adunați în vasele cerului la judecata finală și câți vor fi aruncați afară, „acolo unde este plânsul și scrâșnirea dinților”? Ceea ce este încurajator este faptul că a fi „pește” bun sau rău nu este o predestinare, ci depinde de propria noastră alegere. Ferice de cei care nu fug de „năvodul” Evangheliei, ci se lasă prinși în mreaja iubirii lui Dumnezeu! Ferice de „pescarii” care își dedică toată energia salvării sufletelor! Ferice de cei care, lăsându-se prinși în „năvodul” Evangheliei, aleg să fie „pești buni” în „corabia” Bisericii!

Lori Balogh