Sabatul – semn și sigiliu

Sabatul – semn și sigiliu

Între creștinii care respectă Sabatul, considerându-l ca fiind adevărata zi de odihnă cerută de Porunca a patra din Decalog, există o anumită confuzie în legătură cu rolul de sigiliu și semn al Sabatului biblic. Apocalipsa capitolul 7, vorbind de finalul istoriei păcatului, ne arată că va avea loc o lucrare de sigilare a celor credincioși înainte de revărsarea celor șapte plăgi și revenirea în slavă a Domnului Christos.

„După aceea, am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colțuri ale pământului. Ei țineau cele patru vânturi ale pământului ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Și am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul și marea, zicând: „Nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” (Apocalipsa 7,1‑3).

Raționamentul unora este următorul: Dacă Sabatul poruncii a patra este sigiliul (pecetea) lui Dumnezeu, înseamnă că cei care păzesc Sabatul au acest sigiliu. Raționamentul nu este însă corect, din mai multe motive:

1) Când Biblia vorbește despre sigilarea celor credincioși, ea nu vorbește despre Sabat, ci despre Duhul Sfânt:

„Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit” (Efeseni 1,13).

„Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4,30).

„El ne-a și pecetluit și ne-a pus în inimă arvuna Duhului” (1 Corinteni 1,22).

2) Cineva poate fi un păzitor al Sabatului biblic, dar viața lui să nu fie sfințită de prezența Duhului lui Dumnezeu. Despre astfel de creștini, un autor afirmă:

„Nu toți cei ce mărturisesc a păstra Sabatul vor fi sigilați. Printre cei care învață pe alții adevărul, sunt mulți care nu vor primi sigiliul lui Dumnezeu pe frunțile lor” (1).

„Mulți dintre cei ce susțin că sunt păzitori ai Sabatului nu vor putea fi de niciun folos pentru cauza lui Dumnezeu sau a Bisericii fără a face o reformă deplină în viața lor. Mulți păzitori ai Sabatului nu sunt drepți înaintea lui Dumnezeu prin vederile politice pe care le au” (2).

3) În lumea creștină există multe grupări care păzesc Sabatul. Aceasta însă nu reprezintă garanția că toți vor fi sigilați.

Există baptiști de ziua a șaptea, al căror număr este în creștere, penticostali care păzesc Sabatul, există în SUA o denominațiune intitulată Biserica lui Dumnezeu, de asemenea păzitoare a Sabatului. Alte grupări, ca Biserica lui Dumnezeu din Salem sau Biserica lui Dumnezeu și a slujitorilor lui Christos, de asemenea păzesc Sabatul zilei a șaptea. Însă, este aceasta o garanție că toți aceștia vor primi sigiliul lui Dumnezeu doar pentru simplul fapt că respectă Sabatul?

Se ridică o întrebare justificată: Dacă Sabatul nu este acel sigiliu de care se amintește în profeție ca fiind pus pe fruntea tuturor celor credincioși înainte de revenirea Mântuitorului, atunci ce este el?

La această întrebare, Biblia ne răspunde:

1) Sabatul este un semn de recunoaștere între Dumnezeu și poporul Său. Prin acest semn, Dumnezeu îi recunoaște pe adevărații Săi închinători, iar oamenii Îl recunosc pe Dumnezeul Creator între miile de zei pe care îi are omenirea. În această calitate, Sabatul vine în contrast cu semnul fiarei din Apocalipsa 13,16, semn care trebuie să fie de aceeași natură, respectiv tot o zi de închinare, însă una falsă.

„Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: „Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi și urmașii voștri un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul care vă sfințesc… Aceasta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic, căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit” (Exodul 31,13.17).

„Le-am dat și Sabatele Mele ca să fie un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că Eu sunt Domnul care-i sfințesc… Sfințiți Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” ( Ezechiel 20,12.20).

Dacă fiara din Apocalipsa 13 își pune semnul fie pe mână (prin forță ), fie pe fruntea (prin convingere) supușilor ei, Dumnezeu își pune semnul Său doar pe fruntea copiilor Săi, căci El poate să accepte doar o închinare de bunăvoie.

2) Sabatul este nu doar un semn, ci și un sigiliu (pecete) pus de Dumnezeu. Asupra cui? Nu asupra omului, ci asupra Legii Sale.

Sigiliul lui Dumnezeu care va fi pus pe fruntea celor găsiți vrednici să moștenească Împărăția cerurilor nu este Sabatul, ci aprobarea Sa pusă asupra caracterului celor credincioși, prin revărsarea plinătății Duhului Sfânt în viața lor. Despre acest sigiliu ne vorbesc atât profețiile din Apocalipsa capitolul 7, cât și referirile apostolului Pavel din Efeseni și 1 Corinteni, amintite mai sus.

De ce Sabatul este totuși un sigiliu – un sigiliu al Legii morale? Orice sigiliu trebuie să conțină trei elemente obligatorii:

a) Numele deținătorului sigiliului

b) Titlul sau calitatea sa

c) Domeniul sau teritoriul peste care el își exercită autoritatea

În Porunca a patra din Decalog, se regăsesc toate cele trei elemente:

„Adu-ți aminte de ziua de odihnă că s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit; de aceea a binecuvânta Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (Exodul 20,8‑11).

a) Numele: „Domnul Dumnezeu”

b) Titlul: „Cel care a făcut cerul, pământul și marea și tot ce este în ele” – Creatorul

c) Teritoriul: „Cerurile și pământul”

Doar Porunca a patra din Decalog conține aceste elemente și doar ea ne arată prin a cui autoritate au fost date Cele Zece Porunci. Acest fapt este cel care face din această porunca un sigiliu al Legii morale.

Sigiliile oficiale sunt folosite pentru a legaliza documente de mare importanță. Documentul preia astfel toată autoritatea oficialității care a aplicat sigiliul respectiv. Un sigiliu este pus întotdeauna pe un document finalizat, corect și complet. În acest sens, Sabatul a apărut ca un sigiliu pus de Creator asupra lucrării Creației Sale. La sfârșitul Creației, Dumnezeu a văzut că toate lucrurile create în cele șase zile erau foarte bune (vezi Geneza 1,31), pecetluind totul prin ziua de odihnă – Sabatul (vezi Geneza 2,1‑3).

De asemenea, prin cele trei elemente pe care le conține, Sabatul a devenit și un sigiliu pus asupra Legii morale.

Dar mai există un sens în care Sabatul a devenit un sigiliu. La sfârșitul lucrării de mântuire a neamului omenesc, Domnul Christos a sigilat lucrarea Sa pământească, odihnindu-Se în ziua Sabatului. Prin acest fapt, Sabatul este un sigiliu nu doar a lucrării de Creație, ci și al celei de Recreațiune (mântuire).

Așadar, Sabatul este un dublu semn de recunoaștere între Dumnezeu și poporul Său și un triplu sigiliu: al Creației, al Legii și al Recreațiunii.

În contextul finalului luptei dintre bine și rău, când cea de-a două fiară din Apocalipsa 13 va impune semnul primei fiare tuturor locuitorilor pământului, Sabatul va deveni testul credincioșiei omului față de Dumnezeu. În funcție de alegerea fiecărui om (fie semnul fiarei – sabatul fals, fie semnul lui Dumnezeu – Sabatul adevărat), el va primi sau nu sigiliul Lui. Cei găsiți loiali lui Dumnezeu și Legii Sale vor primi ca semn al aprobării divine plinătatea Duhului Sfânt, fiind astfel pregătiți să-L întâmpine pe Domnul Christos la a doua Sa venire și să locuiască cu El întreaga veșnicie.

Lori Balogh

Referințe:

(1) E. G. White, Testimonies vol. V, p. 223

(2) E. G. White, Testimonies vol. I, p. 548