Sabatul – semn si sigiliu

Sabatul – semn si sigiliu

     Intre crestinii care respecta Sabatul, considerandu-l ca fiind adevarata zi de odihna ceruta de porunca a patra din Decalog, exista o anumita confuzie in legatura cu rolul de sigiliu si semn al Sabatului biblic. Apocalipsa cap. 7 , vorbind de finalul istoriei pacatului, ne arata ca va avea loc o lucrare de sigilare a celor credinciosi inainte de revarsarea celor sapte plagi si revenirea in slava a Domnului Christos.

     “Dupa aceea, am vazut patru ingeri care stateau in picioare in cele patru colturi ale pamantului. Ei tineau cele patru vanturi ale pamantului ca sa nu sufle vant pe pamant, nici pe mare, nici peste vreun copac. Si am vazut un alt inger care se suia dinspre rasaritul soarelui si care avea pecetea Dumnezeului celui viu . El a strigat cu glas tare la cei patru ingeri, carora le fusese dat sa vatame pamantul si marea, zicand: “Nu vatamati pamantul, nici marea , nici copacii, pana nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru !” ( Apocalipsa 7, 1-3 )

     Rationamentul unora este urmatorul: Daca Sabatul poruncii a patra este sigiliul ( pecetea ) lui Dumnezeu, inseamna ca cei care pazesc Sabatul au  acest sigiliu. Rationamentul nu este insa corect, din mai multe motive:

     1) Cand Biblia vorbeste despre sigilarea celor credinciosi, ea nu vorbeste despre Sabat, ci despre Duhul Sfant:

     “Si voi, dupa ce ati auzit cuvantul adevarului ( Evanghelia mantuirii voastre ), ati crezut in El si ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant care fusese fagaduit.” ( Efeseni 1, 13 )

     “Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii.” ( Efeseni 4,30 )

     “El ne-a si pecetluit si ne-a pus in inima arvuna Duhului.” ( 1 Corinteni 1,22 )

     2) Cineva poate fi un pazitor al Sabatului biblic, dar viata lui sa nu fie sfintita de prezenta Duhului lui Dumnezeu. Despre astfel de crestini, un autor afirma:

     “Nu toti cei ce marturisesc a pastra Sabatul vor fi sigilati. Printre cei care invata pe altii adevarul , sunt multi care nu vor primi sigiliul lui Dumnezeu pe fruntile lor.” ( 1 )

     “Multi din cei ce sustin ca sunt pazitori ai Sabatului nu vor putea fi de niciun folos pentru cauza lui Dumnezeu sau a Bisericii fara a face o reforma deplina in viata lor. Multi pazitori ai Sabatului nu sunt drepti inaintea lui Dumnezeu prin vederile politice pe care le au.” ( 2 )

     3) In lumea crestina exista multe grupari care pazesc Sabatul. Aceasta insa nu reprezinta garantia ca toti vor fi sigilati.

     Exista baptisti de ziua a saptea, al caror numar este in crestere, penticostali care pazesc Sabatul, exista in SUA o denominatiune intitulata Biserica lui Dumnezeu, de asemenea pazitoare a Sabatului. Alte grupari, ca Biserica lui Dumnezeu din Salem sau Biserica lui Dumnezeu si a slujitorilor lui Christos,  de asemenea pazesc Sabatul zilei a saptea. Insa, este aceasta o garantie ca toti acestia vor primi sigiliul lui Dumnezeu doar pentru simplul fapt ca respecta Sabatul ?

     Se ridica o intrebare justificata: Daca Sabatul nu este acel sigiliu de care se aminteste in profetie, ca fiind pus pe fruntea tuturor celor credinciosi inainte de revenirea Mantuitorului, atunci ce este el ?

     La aceasta intrebare, Biblia ne raspunde:

     1 ) Sabatul este un semn de recunoastere intre Dumnezeu si poporul Sau. Prin acest semn, Dumnezeu ii recunoaste pe adevaratii Sai inchinatori, iar oamenii Il recunosc pe Dumnezeul Creator intre miile de zei pe care ii are omenirea. In aceasta calitate, Sabatul vine in contrast cu semnul fiarei din Apocalipsa 13, 16 , semn care trebuie sa fie de aceeasi natura, respectiv  tot o zi de inchinare, insa una falsa.

     “ Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le: “Sa nu care cumva sa nu tineti Sabatele Mele, caci acesta va fi intre Mine si voi si urmasii vostri un semn dupa care se va cunoaste ca Eu sunt Domnul care va sfintesc… Aceasta va fi intre Mine si copiii lui Israel un semn vesnic, caci in sase zile a facut Domnul cerurile si pamantul, iar in ziua a saptea S-a odihnit.” ( Exodul 31, 13.17 )

     “ Le-am dat si Sabatele Mele ca sa fie un semn intre Mine si ei, pentru ca sa stie ca Eu sunt Domnul care-i sfintesc… Sfintiti Sabatele Mele, caci ele sunt un semn intre Mine si voi, ca sa stiti ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” ( Ezechiel 20, 12.20 )

   Daca fiara din Apocalipsa 13 isi pune semnul fie pe mana ( prin forta ), fie pe fruntea ( prin convingere ) supusilor ei, Dumnezeu isi pune semnul Sau doar pe fruntea copiilor Sai, caci El poate sa accepte doar o inchinare de bunavoie.   

     2) Sabatul este nu doar un semn, ci si un sigiliu ( pecete ) pus de Dumnezeu. Asupra cui ? Nu asupra omului, ci asupra Legii Sale.

     Sigiliul lui Dumnezeu care va fi pus pe fruntea celor gasiti vrednici sa mosteneasca Imparatia cerurilor nu este Sabatul, ci aprobarea Sa pusa asupra caracterului celor credinciosi, prin revarsarea plinatatii Duhului Sfant in viata lor. Despre acest sigiliu ne vorbesc atat profetiile din Apocalipsa cap. 7, cat si referirile apostolului Pavel din Efeseni si 1 Corinteni, amintite mai sus.

     De ce Sabatul este totusi un sigiliu, un sigiliu al Legii morale ? Orice sigiliu trebuie sa contina trei elemente obligatorii:

     a) Numele detinatorului sigiliului

     b) Titlul sau calitatea sa

     c) Domeniul sau teritoriul peste care el isi exercita autoritatea

     In porunca a patra din Decalog, se regasesc toate cele trei elemente:

     “Adu-ti aminte de ziua de odihna ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau. Sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea s-a odihnit; de aceea a binecuvanta Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.” ( Exodul 20, 8-11 )

     a) Numele: “Domnul Dumnezeu”

     b) Titlul: “Cel care a facut cerul, pamantul si marea si tot ce este in ele ” – Creatorul

     c) Teritoriul: “Cerurile si pamantul”

     Doar porunca a patra din Decalog contine aceste elemente si doar ea ne arata prin a cui autoritate au fost date Cele Zece Porunci. Acest  fapt care face din aceasta porunca un sigiliu al Legii morale.

     Sigiliile oficiale sunt folosite pentru a legaliza documente de mare importanta. Documentul preia astfel toata autoritatea oficialitatii care a aplicat sigiliul respectiv. Un sigiliu este pus intotdeauna pe un document finalizat, corect si complet. In acest sens, Sabatul a aparut ca un sigiliu pus de Creator asupra lucrarii Creatiunii Sale. La sfarsitul Creatiei, Dumnezeu a vazut ca toate lucrurile create in cele sase zile erau foarte bune ( Geneza 1,31 ), pecetluind totul prin ziua de odihna – Sabatul ( Geneza 2, 1-3 ).

     De asemenea, prin cele trei elemente pe care le contine, Sabatul a devenit si un sigiliu pus asupra Legii morale.

     Dar mai exista un sens in care Sabatul a devenit un sigiliu. La sfarsitul lucrarii de mantuire a neamului omenesc, Domnul Christos a sigilat lucrarea Sa pamanteasca odihnindu-Se in ziua Sabatului. Prin acest fapt, Sabatul este un sigiliu nu doar a lucrarii de Creatiune, ci si al celei de Recreatiune ( mantuire ).

     Asadar, Sabatul este un dublu semn de recunostere intre Dumnezeu si poporul Sau si un triplu sigiliu: al Creatiunii, al Legii si al Recreatiunii.

     In contextul finalului luptei dintre bine si rau, cand cea de-a doua fiara din Apocalipsa 13 va impune semnul primei fiare tuturor locuitorilor pamantului, Sabatul va deveni testul credinciosiei omului fatza de Dumnezeu. In functie de alegerea fiecarui om ( fie semnul fiarei – sabatul fals, fie semnul lui Dumnezeu – Sabatul adevarat ), el va primi sau nu sigiliul Lui. Cei gasiti loiali lui Dumnezeu si Legii Sale vor primi ca semn al aprobarii divine plinatatea Duhului Sfant, fiind astfel pregatiti sa-L intampine pe Domnul Christos la a doua Sa venire si sa locuiasca cu El intreaga vesnicie.

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) E. G. White, Testimonies vol. V, p. 223

( 2 ) E. G. White, Testimonies vol. I, p. 548