Religia Egiptului antic
Pentru vechii egipteni, religia insemna totul. Putea fi intalnita in guvernare, in arta, in literatura, dar si in viata zilnica. Panteonul egiptean era atat de bogat si variat incat doar la Roma si in India mai putea fi intalnit unul asemanator.
Doar o simpla enumerare a zeitatilor egiptene presupune un efort deosebit, caci pentru egipteanul din Antichitate, totul, de la cerul cu constelatiile si astrele sale, si pana la pamantul cu formele lui de viata, era plin de fiinte divine.
Soarele, Luna, stelele, constelatiile, bolta cereasca, dar si plantele, izvoarele, animalele, toate erau considerate divinitati. Chiar si cele mai neinsemnate vegetale, cum este ceapa, isi aveau adoratorii lor. Egiptenii au adorat rand pe rand, de la o epoca la alta, crocodilul, pisica, taurul, soimul, vaca, gasca, capra, sacalul, berbecul, cainele, randunica, gaina si sarpele. La fel cum se intampla astazi cu vacile sacre care umbla nestingherite in India, in Egiptul antic multe din aceste animale umblau liber prin temple.
Cele mai multe zeitati egiptene aveau infatisari hibride, cu trupuri de om si animal deopotriva. Astfel, Amon era infatisat prin chipul unei gaste sau al unui berbec; Ra avea infatisarea unui taur sau a unei lacuste; crocodilul il reprezenta pe zeul Sebek, iar Osiris era infatisat printr-un taur sau berbec; soimul il infatisa pe zeul Horus, vaca pe zeita Hathor si maimuta il reprezenta pe zeul Toth, zeul intelepciunii.
Egiptenii aveau un adevarat cult al organelor sexuale. Dintre animale, in mod deosebit taurul si tapul erau considerate animale sacre, datorita puterii lor de reproducere. Astfel, Osiris era infatisat cu organe genitale exagerat de mari, ele simbolizand puterea suprema a zeului.
In procesiunile religioase, erau purtate astfel de imagini ale zeului cu organe genitale triple, pe care, in anumite ocazii, le purtau si le miscau cu ajutorul unor sfori, niste femei. Un obicei asemanator poate fi intalnit si in India. Basoreliefurile care impodobeau templele contin scene sexuale zugravite cu un realism cinic.
Lumea zeilor nu diferea mult de cea a oamenilor, cu exceptia faptului ca ii era superioara celei din urma. Zeii aveau carne, muschi, sange, le era foame, mancau, iubeau, se urau, se ucideau, imbatraneau si, in final, mureau.
Osiris, zeul Nilului, murea si invia in fiecare an, odata cu descresterea si cresterea apelor fluviului. Set, zeul cel rau al secetei, maniindu-se pe Osiris pentru ca acesta aducea belsugul, l-a ucis, domnind peste regatul lui. Insa Horus, viteazul fiu al lui Isis, l-a infrant si izgonit pe Set, dupa care Osiris a fost readus la viata de dragostea lui Isis, zeita-mama, sora si sotia lui credincioasa.
Egiptenii aveau pentru Isis un cult cu totul deosebit, daruindu-i figurine impodobite cu bijuterii, ca unei mame a lui Dumnezeu. An de an, la sfarsitul lui decembrie, cand soarele incepe sa renasca, preoti cu crestetul ras ii intonau imnuri de slava dimineata si seara. In templele dedicate lui Horus, Isis era infatisata ca o mama care-si alapteaza pruncul intr-un staul, zamislit in chip miraculos.
Principalii zei egipteni erau Amon-Ra, Osiris, Ptah, Isis si Horus. Amon-Ra, zeul soarelui, cel care strabatea cerul in barca diminetii ( ziua ) si barca serii ( noaptea ), era divinitatea cea mai importanta. Urma in ordine ierarhica marele Osiris, zeul pamanturilor rodnice si al recoltelor, domnul si judecatorul mortilor. Apoi urma zeul Ptah, “zeul cu chip frumos”, al carui cult era asociat cu cel al boului Apis. Set era zeul desertului si al rautatii, ucigasul lui Osiris.
Existau si numeroase zeitati mai mici: Anubis – sacalul, Shu, Tefnut, Neftis, Nut, etc. Insusi faraon era considerat un zeu, fiul lui Amon-Ra si mare preot care conducea procesiunile si ceremoniile in zilele de sarbatoare.
Preotii reprezentau clasa cea mai puternica si privilegiata din Egipt. Sacrificiile aduse zeilor le aduceau acestora belsug de hrana, templele le ofereau locuinte somptuoase, iar scutirea de impozite si de serviciul militar le crea preotilor o pozitie de invidiat.
Religia egiptenilor acorda un loc important credintei in nemurirea sufletului. Ei credeau ca, daca mortilor li se conserva carnea trupului si daca ei s-ar prezenta inaintea lui Osiris purificati de orice pacat, acestia puteau trai vesnic in acele gradini ceresti in care domneau pacea si belsugul. De aceea, cultul mortilor era cel mai spectaculos aspect al religiei egiptenilor.
Potrivit credintei lor, sufletul celui mort era dus de un luntras inaintea lui Osiris, cu conditia ca acel om sa nu fi facut fapte rele in timpul vietii. Apoi urma judecata, Osiris cantarindu-i faptele si sinceritatea inimii in urma mai multor intrebari. Cei ce nu treceau testul erau condamnati sa ramana pe veci in morminte, suferind de foame si sete, fara sa mai vada vreodata lumina soarelui, in timp ce crocodilii se infruptau din carnea lor.
Preotii ii invatau pe oameni, contra unor sume de bani, ce mijloace sa foloseasca pentru a trece cu bine de judecata lui Osiris. Cumpararea “Cartii mortilor” era de asemenea de mare ajutor, aceasta continand numeroase formule si descantece menite sa-l domoleasca sau chiar sa-l pacaleasca pe Osiris.
Potrivit credintei egiptenilor, fiinta umana era alcatuita din trei parti: corpul, sufletul imaterial si invizibil si elementul Ka, o dublura a omului, principiul lui vital. Ka supravietuieste mortii, insa el are nevoie de un suport material care sa ii fie locuinta, fapt care a dus la practica imbalsamarii. Se credea ca daca trupul celui decedat era conservat, Ka putea locui in el si astfel exista o garantie ca acel om va supravietui mortii.
Ca masura de siguranta pentru supravietuirea lui Ka, in cazul distrugerii mumiei, se faceau statui ale defunctului in care Ka putea supravietui. Acestea erau facute in marime naturala sau in miniatura si se asezau in mormant.
Conceptia vechilor egipteni cu privire la viata de dupa moarte era diferita de cea a crestinilor din zilele noastre. Ei nu credeau intr-o viata vesnica traita in contemplarea divinitatii, ci mai degraba vedeau viata eterna ca fiind o prelungire a acestei vieti, o viata destul de agreabila, insa traita intr-un alt mediu si reproducand ciclurile , obiceiurile si greutatile anterioare.
Daca la judecata de dupa moarte inima defunctului nu avea greutatea ceruta de divinitate, mortul era inghitit de un monstru. Daca insa balanta inclina in favoarea unui caracter virtuos, noua viata a defunctului suferea unele schimbari minore si, in loc sa aduca ofrande, le primea. In cazul in care rudele care-i aduceau ofrande mureau, exista o solutie salvatoare: picturi si inscriptii pe peretii mormantului care, prin puterea magiei, puteau inlocui ofrandele si puteau asigura defunctului continuarea unei vieti noi si agreabile.
Cultul divin avea loc zilnic in toate templele tarii conform unui ritual foarte precis. Marele preot intra in fiecare dimineata singur in sanctuarul templului in care se afla statuia zeului. Se prosterna cu fatza la pamant, apoi rostea un imn de adorare. Dupa aceea, marele preot scotea statuia din nisa, o stropea cu apa sfintita, o tamaia si o imbraca. In final, marele preot termina toaleta zeului, parfumandu-l cu uleiuri aromatice si fardandu-l. La urma se aduceau ofrandele: mancare, bauturi si flori.
La pranz, ceremonia era repetata, iar seara, i se servea zeului o noua masa, dupa care i se facea toaleta de noapte. Statuia era dezbracata pentru ca zeul sa se poata odihni, in timp ce sanctuarul era purificat cu fum de tamaie. Dupa toate acestea, usa templului era inchisa si sigilata. In timpul marilor sarbatori, statuile zeilor erau scoase din temple si purtate in procesiuni pe strazile oraselor.
Oricat ar fi de straniu, multe din elementele religiei vechilor egipteni pot fi regasite si in religiile pagane actuale, in deosebi in cele asiatice ( hinduism ).
Lori Balogh
Bibliografie:
* Religiile lumii, Editura Aquila, Bucuresti 2008
* Will si Ariel Durant, Civilizatii istorisite, Editura Prietenii Cartii, vol. 1, Bucuresti 2002
* Ovidiu Dramba, Istoria culturii si civilizatiei, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985