Păzirea Sabatului

Păzirea Sabatului

     Prima zi întreagă din viața primilor noștri părinți a fost o zi de Sabat. Cu siguranță că acea zi a rămas de neuitat pentru Adam și Eva, căci a fost ziua în care cei doi și-au înțeles identitatea, ziua în care L-au cunoscut pe Creator și au înțeles menirea lor pe pământ.

E greu pentru noi, după milenii de păcat și degenerare umană, să pătrundem în atmosfera acelei prime zile de Sabat. Putem însă să ne imaginăm bucuria noilor descoperiri ale celor doi și încântarea de care au fost cuprinși privind la minunile Creației care se desfășurau pretutindeni în jur. Însă cea mai mare bucurie a fost legată de cunoașterea Celui care i-a adus la existență, cunoașterea Tatălui ceresc.

Astăzi, după milenii de istorie a decăderii umane, Sabatul păstrează încă multe dintre binecuvântările inițiale. Motivul? Dumnezeu este consecvent cu Sine. Dacă Sabatul a fost binecuvântat la Creație ( vezi Geneza 2,1‑3 ), Cuvântul Scripturii ne asigură că „ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veșnicie.” ( 1 Cronici 17, 17 up. ). Însă putem beneficia de aceste binecuvântări numai dacă înțelegem corect cum trebuie păzit și sfințit Sabatul.

Sabatul – o zi de bucurie

     Voința lui Dumnezeu este ca Sabatul să fie pentru om o zi de bucurie. De ce? Unul dintre motive este acela că el a fost instituit într-o atmosferă de bucurie, după cum reiese din dialogul purtat de Dumnezeu cu Iov:

     „Unde erai tu când am întemeiat pământul … atunci când stele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?” ( Iov 38, 4‑7 )

Referitor la acest aspect, este de remarcat faptul ca unul dintre factorii care au contribuit la schimbarea zilei de odihnă în cursul istoriei a fost o greșeală făcută de primii creștini, fapt care a dus inerent la pierderea bucuriei Sabatului. Din cauza persecuțiilor din partea păgânilor, ei au transformat Sabatele în zile de post și tristețe. Pierzând bucuria Sabatului, creștinii au pierdut esența acestuia. Duminicile care urmau erau percepute ca zile de eliberare și bucurie, oamenii fiind astfel pregătiți să adopte o nouă zi de odihnă, un surogat, în locul Sabatului biblic.

În întreaga Sa lucrare publică, întinsă pe o perioadă de trei ani și jumătate, Domnul Christos a încercat să redea Sabatului bucuria de altă dată, dezlegându-l de tot balastul tradițiilor iudaice, care făceau ca Sabatul să fie aproape de nesuportat. Pentru iudeul care dorea să fie evlavios, Sabatul reprezenta un stres major din cauza sutelor de reguli omenești care alungau bucuria păzirii lui.

Un iudeu nu avea voie să meargă pe jos în Sabat mai mult de „un drum în ziua Sabatului”; el nu avea voie să consume oul făcut în Sabat; nu avea voie să poarte o batistă la el, căci aceasta era socotită a fi o povară ( pentru a rezolva problema, evreii coseau batista de haină ); evitau să calce pe iarbă, faptul fiind considerat cosit, și nu aveau voie să scuipe pe iarbă, faptul fiind considerat ca o activitate de stropire a ierbii.

În timpul Mântuitorului, existau două școli rabinice: una condusă de Hillel, cealaltă condusă de Shamai. Când cei doi lideri religioși se întâlneau pe stradă, se opreau la o anumită distanță și începeau disputele verbale, înconjurați de o mulțime de ascultători. Unele dispute erau legate tocmai de modul în care înțelegeau ei că trebuie păzit Sabatul.

Dacă era nevoie de un porumbel pentru jertfă, disputa era legată de mutarea scării de la un cuib la altul: unul spunea că e permis în Sabat să fie mutată scara, în timp ce rivalul său afirma că acest lucru înseamnă călcarea Poruncii a patra.

Într-o astfel de atmosferă apăsătoare, întreținută de învățăturile rabinilor, era firesc ca evreii să aștepte cu nerăbdare să treacă Sabatul pentru a scăpa de restricțiile impuse și a-și putea relua afacerile zilnice. Domnul Christos a trebuit să redea Sabatului bucuria inițială într-o astfel de atmosferă. Cele șapte minuni de vindecare făcute de Iisus în Sabat, pe care le relatează autorii Evangheliilor, au fost făcute tocmai pentru a readuce omului bucuria și eliberarea, demonstrând că „Sabatul a fost făcut pentru om și nu omul pentru Sabat” ( Marcu 2, 27.28 ).

Sabatul – o zi sfântă

     Sabatul este mai sfânt decât bănuiesc chiar cei care pretind că îl păzesc. Raportul Creației ne spune că „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o făcuse” ( Geneza 2, 3 ).

Oare bucuria Sabatului și sfințenia lui sunt două lucruri care se exclud? Nicidecum! A fi sfânt înseamnă a fi pus deoparte, iar sfințenia Sabatului ne arată că această zi a fost pusă deoparte de Creator pentru niște bucurii sfinte de care omul nu are parte în aceeași măsură în restul săptămânii.

Problema care se ridică este însă alta. La Creație, Dumnezeu a pus deoparte ( a sfințit ) ziua Sabatului, făcând din aceasta un dar oferit omului, care așteaptă să fie despachetat. Astăzi, oamenii mai pun deoparte această zi? În caz contrar, darul, deși este oferit cu generozitate de Creator întregii omeniri, va rămâne nedesfăcut, iar binecuvântările lui pierdute.

Pregătirea pentru Sabat

     „Adu-ți aminte de ziua de odihnă că s-o sfințești” – este prima parte a Poruncii a patra referitoare la Sabat. Ideea care se desprinde din aceste prime cuvinte ale poruncii este aceea de pregătire pentru Sabat încă din primele zile ale săptămânii de lucru. De această pregătire depinde bucuria și sfințirea Sabatului.

Ziua specială de pregătire este ziua a șasea, vinerea, numită de evrei chiar așa: „ziua pregătirii” ( Luca 23, 54 ). Aceasta pregătire cuprinde două aspecte: pregătirea fizică și cea spirituală.

1) Pregătirea fizică cuprinde și ea mai multe aspecte:

– Pregătirea hranei, conform poruncii: „Fierbeți ce aveți de fiert și coaceți ce aveți de copt” ( Exodul 16, 23 ). E porunca dată de Însuși Dumnezeu prin Moise cu ocazia căderii manei. Conform acestei porunci, tot ce se poate pregăti ca hrana gătită pentru Sabat trebuie pregătit în ziua de vineri, pentru ca ziua de odihnă să fie despovărată de asemenea obligații.

– Pregătirea hainelor și a încălțămintei face și ea parte din pregătirea pentru serbarea Sabatului. Se recomandă pentru această ocazie o îmbrăcăminte deosebită, însă simplă și decentă, care să-L onoreze pe Dumnezeu și locașul Său de închinare.

– Pregătirea trupului presupune o igienă potrivită pentru ocazia deosebită în care omul vine în prezența lui Dumnezeu.

– Pregătirea locuinței presupune curățenia făcută în ziua pregătirii.

2) Pregătirea spirituală cuprinde mai multe aspecte:

– Înlăturarea eventualelor diferende din sânul familiei, de la locul de muncă, între vecini sau în cadrul Bisericii.

– Sufletul trebuie să fie eliberat de preocupările trecătoare, pământești, pentru ca el să fie pregătit să primească binecuvântările cerului.

– Examen de conștiință pentru a ne da seama dacă în cursul săptămânii care a trecut am făcut progrese în viața spirituală sau dacă, dimpotrivă, am dat înapoi.

Tot legat de pregătirea pentru Sabat este și evitarea epuizării în timpul săptămânii de lucru ( dacă aceasta este posibil ), astfel încât mintea să fie limpede și pregătită să participe la serviciile divine. Acolo unde este posibil și există înțelegere din partea patronilor, angajații ar trebui să fie eliberați de sarcinile de serviciu ceva mai devreme, astfel ca aceștia să aibă timp să se pregătească pentru Sabat.

Lucrări indicate în ziua Sabatului

     1) Participarea la serviciile divine, acestea fiind o închinare colectivă. Cu privire la tendința unor creștini de a neglija participarea la aceste servicii de închinare colectivă, Scriptura ne îndeamnă: „Să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obiceiul…” ( Evrei 10, 25 ).

Participarea la serviciile divine nu trebuie să fie pasivă, ci ori de câte ori cineva este chemat să contribuie în mod activ la buna desfășurare a acestor servicii divine, potrivit darurilor cu care este înzestrat, el trebuie să răspundă solicitării.

2) Alinarea suferințelor celor bolnavi, potrivit celor spuse de Mântuitorul: „Este îngăduit a face bine în zilele de Sabat” ( Matei 12, 12 up. ). Făcând șapte minuni de vindecare în Sabat, Domnul ne-a dat El Însuși un exemplu de urmat în această privință. De aceea, Sabatul este indicat, acolo unde există bolnavi, pentru vizitarea, îngrijirea și tratarea lor, astfel încât suferințele lor să fie pe cât posibil diminuate.

3) Vizitele misionare, discuțiile pe teme spirituale, studiile biblice ( personale sau colective ), întâlnirile cu caracter de comuniune frățească în care se pot relata experiențe sau se pot înălța rugăciuni, sunt alte aspecte ale unui Sabat serbat cu bucurie și într-o atmosferă de sfințenie.

4) Ieșiri în natură cu familia sau cu alți membri ai Bisericii, însoțite de contemplarea frumuseților Creației. Acestea au un mare rol în educarea copiilor în spiritul credinței într-un Dumnezeu Creator, într-o lume tot mai secularizată și invadată de teoria evoluției.

Activități care trebuie evitate în Sabat

     1) Orice activitate obișnuită legată de câștigarea existenței, conform poruncii a patra din Decalog ( Exodul 20, 8‑11 ).

2) Activități de comerț. Există și cazuri excepționale în care nevoia de a procura urgent un medicament pentru un bolnav într-o fază acută se poate procura acel medicament. Însă excepția confirmă regula.

     3) Conversațiile lumești pe teme cotidiene trebuie evitate în Sabat. Ele trebuie înlocuite cu o adevărată comuniune cu Dumnezeu, cu membrii familiei și cu semenii, având în centru preocupări spirituale.

4) Discuțiile ușuratice nu își au locul în acest timp sfânt. Isaia 58, 13 ne învață că un adevărat păzitor la Sabatului nu se va deda la „flecarii” în această zi ( de altfel, un creștin veritabil nu va purta astfel de discuții nici în restul zilelor ).

Probabil că unii creștini se așteaptă să existe o listă completă cu interdicții în zilele de Sabat. Însă astfel de liste nu există nici în Biblie, nici în alte scrieri. Întrebări de genul: „E permis să joci o partidă de fotbal în Sabat?” sau „E voie să mănânci o înghețată în această zi?” nu își vor găsi răspunsul decât în conștiința fiecărui credincios.

Orice creștin sincer are trei mijloace puse la dispoziție de Dumnezeu pentru a afla dacă un lucru este permis sau nu: Biblia, conștiința și rugăciunea. În privința detaliilor ( nu în privința principiilor clar exprimate în Cuvântul lui Dumnezeu! ) fiecare om este liber să procedeze potrivit luminii pe care o are la un moment dat. Nimeni nu trebuie să fie conștiință pentru semenul său. Nimeni nu poate impune altora propriile sale vederi cu privire la păzirea Sabatului, fiecare om fiind direct răspunzător înaintea Creatorului pentru atitudinea sa.

Concluzii

     Sabatul este un dar al lui Dumnezeu făcut întregii omeniri încă de la Creație. Este un dar care trebuie primit prin credință și apoi „desfăcut”. Doar în felul acesta binecuvântările bogate ascunse în el pot ajunge la destinatarii lui.

„Dacă-ți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nedându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul și Eu te voi sui pe înălțimile țării; te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.” ( Isaia 58, 13.14 )

Lori Balogh