1 Corinteni 16,2: Strângerea de ajutoare în prima zi a săptămânii
“În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.”
Textul citat mai sus face parte dintre pasajele biblice nou-testamentale, folosite de antisabatarieni pentru a susține că păzirea duminicii, ca zi de cult și de odihnă, a fost o realitate încă din primii ani ai erei creștine.
În lunga sa epistolă pastorală, “Dies Domini”, promulgată în 31 mai 1998, papa Ioan Paul II, conștient de criza păzirii duminicii, atât în sânul Bisericii Catolice, cât și în general, în creștinism, aduce o serie de argumente în favoarea ideii că primii creștini au păzit nu Sabatul zilei a șaptea, ci duminica, prima zi a săptămânii. Pentru a susține această idee, papa face apel la trei texte biblice, folosite de obicei în astfel de argumentații: 1 Corinteni 16,2, Fapte 20,7-12 și Apocalipsa 1,10.
În 1 Corinteni 16,2, apostolul Pavel recomandă credincioșilor din Corint un plan pentru strângerea de ajutoare pentru creștinii săraci din Iudeea, plan care trebuia aplicat în prima zi a săptămânii. Conform papei Ioan Paul II, acesta ar reprezenta un indiciu că încă din timpurile apostolice prima zi a săptămânii a început să fie păzită în locul Sabatului evreiesc.
Strângerea de fonduri pentru săracii din Iudeea în prima zi a săptămânii este privită ca o indicație clară că creștinii se adunau pentru închinare în acea zi. Ideea este susținută nu doar de catolici, ci și de protestanți, aceștia văzând în această colectă un adevărat serviciu divin de închinare de duminică în comunitățile creștine din primul secol.
Analizând cu discernământ această argumentație, se observă că, de fapt, argumentele sunt fabricate în mod artificial și nu rezultă dintr-o lectură naturală a textului. Nimic nu ne sugerează că ar fi avut loc adunări publice de închinare în prima zi a săptămânii. Dimpotrivă, îndemnul apostolului Pavel specifică: “Fiecare din voi să pună deoparte ACASĂ ce va putea” ( în grecește, “par heauto” – “la el însuși” ).
Apelul lui Pavel sugerează că această strângere de ajutoare trebuia făcută de fiecare creștin, în mod individual și în taină. Nu avem niciun indiciu că ea ar fi trebuit să fie făcută public, într-o adunare de închinare.
Dacă creștinii s-ar fi adunat duminica pentru serviciul de închinare, îndemnul lui Pavel ar fi un nonsens, căci ce rost avea ca creștinii să pună deoparte acasă darul lor, în timp ce ei se adunau pentru închinare ?
De fapt, citind textul cu atenție, observăm că adevăratul scop al strângerii de ajutoare în ziua întâi era cel specificat de însuși Pavel: “Ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu”. Așadar, planul propus de apostol nu țintea la întărirea închinării în prima zi a săptămânii prin oferirea darurilor, ci pentru a asigura o colectă bogată și substanțială atunci când el urma să sosească în Corint.
Într-o altă ocazie, Pavel a trimis în Corint mai mulți frați cu același scop exprimat: “să vină mai înainte… și să pregătească strângerea darurilor făgăduite, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie” ( 2 Corinteni 9,5 ).
De fapt, planul propus de apostol viza evitarea unor probleme și încurcături produse datorită nestrângerii fondurilor la timp. De aceea, el recomandă ca timp pentru această colectă de fonduri prima zi a săptămânii, iar ca loc, acasă la fiecare credincios.
Analizând planul lui Pavel, putem desprinde patru caracteristici. Ajutoarele trebuiau puse deoparte în mod periodic ( “în prima zi a săptămânii” ); ele trebuiau aduse în mod personal ( “fiecare din voi” ); ele trebuiau aduse în mod privat ( “la sine însuși”, trad. engl. KJV ) și proporțional cu puterea fiecăruia ( “cât va putea” ).
Faptul că Pavel asociază acest plan de strângere de ajutoare cu prima zi a săptămânii are rațiuni foarte practice. Dacă creștinii ar fi amânat această punere deoparte a darurilor pentru sfârșitul săptămânii sau al lunii, ar fi fost mult mai dificil de realizat proiectul, căci cheltuielile pentru nevoile de bază ale familiei ar fi secat bugetul, iar colecta ar fi fost compromisă.
Dimpotrivă, punerea deoparte a darurilor pentru cei săraci la începutul fiecărei săptămâni, înainte de a intra în vâltoarea vieții, asigura o dăruire ordonată și sistematică în prima Biserica. A folosi acest text pentru a susține că primii creștini se adunau pentru serviciul de închinare în prima zi a săptămânii este o denaturare a mesajului său. E nevoie de multă originalitate și inventivitate pentru a găsi în acest text un argument în favoarea păzirii duminicii în primul secol creștin.
Adevărul nu se bazează însă pe ceea ce inventează oamenii, ci pe ceea ce spune Dumnezeu.
Lori Balogh
1 Corinteni 16:2, îi încuraja pe creştinii din Corint să pună bani deoparte „în fiecare prima zi a săptămînii“ pentru a avea cu ce să îi ajute pe cei nevoiaşi din Iudeea. Savantul Adolf Deissmann sugerează că aceasta poate să fi fost o zi de plată. În orice caz, propunerea lui Pavel era practică, deoarece banii puteau să se epuizeze pe parcursul săptămînii.
Nicăieri în Biblie nu se spune că respectivii creştini din perioada apostolică considerau prima zi a săptămînii, numită actualmente duminică, drept un fel de sabat creştin, adică o zi rezervată exclusiv pentru întrunirile lor regulate în vederea închinării. Abia după moartea apostolilor a ajuns duminica să fie considerată astfel şi să fie numită „ziua Domnului“. Aceasta face parte din apostazia profeţită de Isus şi de apostolii înşişi. — Matei 13:36-43; Fapte 20:29, 30; 1 Ioan 2:18.
Ce este atunci „ziua Domnului“? Contextul Apocalipsului 1:10 arată că Isus este Domnul căruia îi aparţine ziua menţionată. Cuvîntul lui Dumnezeu identifică expresii ca „ziua Domnului nostru Isus Cristos“ cu un timp de judecată pentru omenire şi de restabilire a Paradisului. — 1 Corinteni 1:8; 15:24-26; Filipeni 1:6, 10; 2:16.
Aşadar, în traducerea sa Das Neue Testament (Noul Testament), Hans Bruns are dreptate cînd spune: „Unii susţin că Ioan vorbeşte aici despre duminică, dar este mult mai probabil că el se referă la ilustra Zi a Domnului, de care se leagă, la urma urmei, tot ceea ce el descrie ulterior.“ W. E. Vine afirmă următoarele: „«Ziua Domnului» (. . .) este Ziua judecăţii Sale manifestate asupra lumii.“ În al său Lexikon zur Bibel (Lexiconul Bibliei) Fritz Rienekker spune că „ziua Domnului“ se referă clar la „ziua de judecată“.
Înţelegerea corectă a expresiei „ziua Domnului“ ne ajută să înţelegem în întregime cartea Apocalipsul. De altfel, dovezile arată că acea zi a început deja. Cît de important este deci ca să «ascultăm cuvintele profeţiei din Apocalips şi să păzim cele scrise în ea»! — Apocalips 1:3, 19.
Adevarul a starnit intotdeauna impotrivirea celor care nu-l iubesc. Uneori pana la persecutie…
Daca ma doare ceva in atitudinea d-v, este faptul ca v-ati aliat „cornului cel mic” din profetia lui Daniel 7,25, in incercarea de a lovi, a distruge sau cel putin de a modifica Legea cea vesnica a lui Dumnezeu. Va reamintesc, cu tot respectul si cu toata dragostea frateasca, ca cel care se atinge de Legea cea vesnica a lui Dumnezeu, se atinge de fapt de inima Mantuitorului: „Atunci am zis: „Iata-Ma ca vin ! In sulul cartii este scris despre Mine. Vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule, si LEGEA TA ESTE IN FUNDUL INIMII MELE” ( Psalm 40, 7.8 ).
Mantuitorul a spus cat se poate de clar( pentru cei ce au urechi de auzit ! ): „Sa nu credeti ca am venit sa strig Legea sau prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se intamplat toate lucrurile. Asa ca, cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, si va invata pe oameni asa, va fi chemat cel mai mic in Imparatia cerurilor…” ( Matei 5, 17-19 )
Cu privire la pasajul din Evrei, la care faceti referire, va promit ca in curand voi posta un comentariu pe marginea lui. Atat va pot spune in avanpremiera: pasajul nu vorbeste despre schimbarea zilei de odihna, ci de cu totul altceva.
Cu stima
Daca Domnul Isus Hristos a zis ca şi, , a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; SI DACA este cineva in Hristos, este o faptura noua SI cele vechi s-au dus, SI toate lucrurile s-au facut noi. (2Cor.5:17) CUM ZICI TU CA ASTA E O INVENTIE OMENEASCA—–4. Caci intr-un loc a vorbit astfel despre ziua a saptea: „Dumnezeu S-a odihnit in ziua a saptea de toate lucrarile Lui.”
5. Si aici este zis iarasi: „Nu vor intra in odihna Mea!”
6. Deci, fiindca ramane ca sa intre unii in odihna aceasta si pentru ca aceia carora li s-a vestit intai vestea buna n-au intrat in ea, din pricina neascultarii lor,
7. El hotaraste din nou o zi: „astazi” – zicand, in David, dupa atata vreme, cum s-a spus mai sus: „Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile!”
8. Caci, daca le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu dupa aceea de o alta zi.
9. Ramane, dar, o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10. Fiindca cine intra in odihna Lui se odihneste si el de lucrarile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale. MAI BINE AR FI ( PENTRU TINE SI PENTRU TOTI CEI CE GANDESC LA FEL) , CUM SA FACETI SA INAINTEZE MAI MULT IMPARATIA LUI DUMNEZEU .