Natura omului
Atunci când abordăm un subiect de genul acesta, ajungem inevitabil la cel mai neplăcut lucru care i se poate întâmpla unui om, la cea mai cruntă realitate a scurtei și efemerei sale vieți: moartea. Deși subiectul este neplăcut, apropiindu-ne cu teamă și crispare de el, voia lui Dumnezeu este să cunoaștem tot ce ne este descoperit în privința aceasta: „Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți care n-au nădejde…” (1 Tesaloniceni 4,13.14).
Dumnezeu dorește să cunoaștem adevărul cu privire la natura umană și starea omului în moarte pentru a fi feriți de cea mai răspândită înșelătorie a Diavolului: credința în nemurirea sufletului, credința care stă la baza spiritismului și a multor manifestări oculte.
Cândva, capul sudic al Africii se chema „Cabo Tormentoso” („Capul Torturilor”). Corăbierii își imaginau că cei ce se aventurau dincolo de el deveneau victime sigure ale oceanului. Însă Vasco da Gama a învins prejudecățile marinarilor, a înconjurat Africa și a deschis drumul Indiilor. Când s-a întors cu corabia plină de mirodeniile Orientului, el a schimbat denumirea capului sudic al Africii din Capul Torturilor în „Capul Bunei Speranțe” („Cabo de Buona Speranza”).
În mod asemănător, mormântul este privit adesea ca fiind un tărâm necunoscut, față de care oamenii au nenumărate prejudecăți. Însă moartea și învierea Mântuitorului au transformat acest „loc al torturii” într-un „cap al bunei speranțe”. Dar, pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă cu omul la moarte, trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat la Creație, când a avut loc procesul invers morții.
Crearea omului
Biblia ne prezintă o perspectivă cu totul diferită de cea oferită de așa-zisa știință actuală, care îl descrie pe om ca pe un rezultat al unui proces natural de evoluție de la trepte inferioare la trepte superioare de viață, proces care ar fi durat multe milioane de ani.
Biblia ne prezintă un proces invers, de involuție, de degradare a ființei umane, de la o stare desăvârșită, la cea decăzută de astăzi. Pentru a înțelege natura omului din perspectiva biblică, trebuie subliniate câteva lucruri esențiale:
1) Dumnezeu este Creatorul ființei umane. Originea omului nu se află în hazard, ci în sfatul divin: „Dumnezeu a zis: „să facem om după chipul Nostru și după asemănarea Noastră” (vezi Geneza 1,26). Folosirea pluralului în cazul divinității se justifică prin participarea Trinității atât la sfatul divin, cât și la Creația propriu-zisă.
2) Omul a fost creat din pulberea pământului: „Dumnezeu l-a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2,7) Creatorul l-a modelat pe om din materia deja existentă, nu din forme de viața inferioare, fie marine, fie terestre. Acest singur verset biblic ne învață mai mult despre natura omului decât o fac toate volumele de antropologie din lume. Aici aflăm că actul creării omului a avut două etape:
– Crearea corpului material
– Insuflarea principiului vieții
Ecuația creării omului este simplă: Trup+Suflare de viață=Suflet viu. În această ecuație, trupul omului reprezintă elementele chimice din care este alcătuit, suflarea de viață (duhul) este principiul sau scânteia de viață de origine divină, iar sufletul este omul întreg ca ființă vie.
Potrivit acestui text, sufletul nu este o componentă a ființei umane, ci ființa umană în întregul ei. Biblia folosește de multe ori termenul „suflet” cu referire la întreaga ființă umană, nu la o parte din aceasta: „Sufletul care păcătuiește, acela va muri”, spune profetul Ezechiel (vezi Ezechiel 18,4.20), iar la Rusalii, ni se spune că trei mii de „suflete” (adică oameni) s-au adăugat Bisericii (vezi Fapte 2,41).
Însă Biblia folosește termenul „suflet” și cu alt înțeles decât acela de ființă întreagă: „Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin: și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Iisus Christos” (1 Tesaloniceni 5,23).
În pasaje de genul celui citat mai sus, sufletul nu mai este privit ca ființă umană în integritatea ei, ci ca o parte a ființei omenești. Cum se împacă cele două sensuri diferite ale acestui termen? „Sufletul viu” care rezultă din unirea trupului cu suflarea de viață se manifestă la rândul său în trei moduri: duhul (viața spirituală), sufletul (viața afectivă) și corpul (viața fizica, materială). Duhul din 1 Tesaloniceni 5,23 nu este același cu suflarea de viață din Geneza 2,7. 1 Tesaloniceni 5,23 nu ne vorbește despre crearea omului, ci despre modul de manifestarea ființei umane create, a „sufletului viu” ieșit din mâinile Creatorului.
Dacă facem o paralelă între cele două texte biblice: Geneza 2,7 și 1 Tesaloniceni 5,23, observăm că deși termenii sunt aceiași, sensurile lor diferă. Astfel, în Geneza 2,7 trupul este lipsit de viață, duhul este scânteia de viață divină, iar sufletul viu este ființa umană întreagă, în timp ce în 1 Tesaloniceni 5,23 trupul este viu, duhul reprezintă viața intelectuală și spirituală a omului, iar sufletul reprezintă viața lui afectivă.
Ce a dat Dumnezeu omului la Creație? I-a dat omului o suflare de viață impersonală sau o entitate personală?
Biblia vorbește de aceeași suflare de viață dată atât omului, cât și animalelor. Nu există nicio deosebire (vezi Geneza 1,30 și 7,22). Dacă prin suflarea de viață dată omului la Creație se înțelege o entitate personală, cu conștiență de sine, atunci trebuie să admitem că și animalele au același suflet ca și noi.
De asemenea, dacă prin suflarea de viață înțelegem o entitate conștientă de sine, rezultă că omul a existat ca personalitate conștientă înainte de a fi creat, fapt care ne-ar conduce la teoria nemuririi sufletului. Concluzia ar fi nu doar că sufletul omului ar exista înainte de a fi creat, ci și că sufletele animalelor ar fi existat înainte de a se naște. Ceea ce a dat Dumnezeu omului la crearea lui a fost doar scânteia de viață (principiul vieții), care este ceva impersonal și fără conștiență de sine.
3) Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său (vezi Geneza 1,26.27), nu după un chip din lumea animală. Există o evidentă deosebire și discontinuitate între natura omului și cea a animalelor la Creație. Începutul genealogiei din Luca exprimă clar acest lucru, numindu-l pe Adam „fiul lui Dumnezeu” (Luca 3,38).
Ce se poate înțelege prin „chipul lui Dumnezeu” („Imago Dei”)? Aici nu e loc de speculații cu privire la forma corporală a omului. Expresia „după chipul lui Dumnezeu” se referă în primul rând la structura interioară a ființei omenești, înzestrată cu rațiune, libertate de alegere, discernământ, capacitatea de a iubi și de a comunica, gândirea abstractă, puterea imaginației, etc.
Prezența celor două expresii: „după chipul” și „după asemănarea” lui Dumnezeu ne arăta raportul în care se află omul față de Creatorul lui și față de lumea animală: omul este asemănător cu Ființa divină, dar nu identic. În același timp, el este de o cu totul altă natură decât ființele lumii animale.
4) Unitatea neamului omenesc. Genealogiile din Geneza ne arată că generațiile de oameni care s-au născut pe pământ sunt descendenții primei perechi de oameni. De aici rezultă că suntem cu toții părtași aceleiași naturi avute de prima pereche de oameni: „El a făcut ca toți oamenii, ieșiți din unul singur, să locuiască pe toată fața pământului” (Fapte 17,26).
O consecință a unității naturii umane este deplină egalitate în drepturi a tuturor oamenilor, indiferent de rasă, sex, condiție socială sau educație. Biblia nu sprijină ideile rasiale, ci subliniază că toți suntem egali, în calitate de frați care descindem din aceeași familie creată de Dumnezeu.
Lori Balogh
Molecula de apa nu poate exista fara cei 2 atomi de hidrogen si 1 de oxigen (ca sa dau un exemplu comparativ simplu). La fel, omul, suflet viu creat, nu poate exista fara duh, suflet si trup (1 Tesaloniceni 5:23). Eu asa cred. Inca stiinta moderna n-a patruns aceasta mare taina a functionarii corpului uman. Acel suflet, sau „psyche”, sau „breath of life” data de Creator face toata diferenta intre un corp viu, functional si unul ce tocmai a murit ( ca sa-l citez pe Walter Veith, mi-a placut ideea).
Fiti binecuvantati
Este foarte adevarat ce spuneti cu privire la perspectiva holistica prin care trebuie cercetata si inteleasa Biblia. Adevarul trebuie sa treaca, asemenea unui fir rosu, prin toate textele Scripturii, nu doar prin unele. Acelasi lucru l-am sustinut si eu in articolele mele.
Problema este ca, chiar avand aceasta perspectiva, unii crestini aleg sa creada un lucru, iar altii alt lucru, opus celuilalt. Aici intevin multe influente: prejudecati, lipsa informatiilor, interese personale si altele. Dar prezenta sau lipsa Duhului Safnt si a rugaciunii sunt cele mai importante.
Trebuie de asemenea, spus, că Biblia nu este o carte tematică, structurată pe teme conţinând explicaţii detailate pe subiecte; ci mai degrabă ca să înţelegi un subiect, trebuie să strângi informaţiile, ca într-un joc de puzzle, şi să tragi o concluzie pe baza Tuturor versetelor care fac referire directă sau indirectă la subiectul respectiv, de fapt, mai degrabă ai nevoie de o revelaţie divina pentru a intelege subiecte controversate, căci doar aşa poţi înţelege inspiratia Duhului Sfânt, doar dacă acelaşi Spirit, te iluminează si pe tine ca să înţelegi. Fără revelaţie, lucrurile par confuze, chiar în mintea multor cercetători ai Bibliei, deoarece aparent Biblia prezinta contradictii la acest subiect, de pildă, Biblia spune că „cei morţi nu ştiu nimic” că moartea e opusul vieţii (Ecleziast 9:5,6; Iov 14:11,12), dar tot Biblia spune că cei morţi există, putând comunica, moartea fiind o ‘plecare’ o ‘mutare’ într-un alt loc, spre o altă viaţă (Ezechiel 32:21; Luca 16:22-31; Filipeni 1:20-24; 2Petru 1:14,15).
Tot Biblia spune că sufletul moare (Ezechiel 18:4,20), dar tot ea spune că omul nu poate ucide sufletul (Matei 10:28). Tot Biblia arată că omul este sufletul (Geneza 2:7; Exod 1:5; Romani 13:1), dar tot ea arată şi că omul Are un suflet înăuntrul lui (1Tesaloniceni 5:23; Geneza 35:18; Fapte 20:10); de asemenea, Biblia spune că locuinţa morţilor este un loc de inconştientă unde totul încetează, căci „în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” (Ecleziast 9:10; Isaia 38:10,12), dar tot ea vorbeşte de chinuri conştiente, în locuinţa morţilor când spune: „pe când era în locuinţa morţilor în chinuri”(Luca 16:22). Biblia este cea care indică că plata pentru păcate este moartea (Romani 6:23), dar tot ea vorbeşte de un a fi „chinuit în foc şi în pucioasă…în veci vecilor” (Apocalipsa 14:10,11; 20:10).
Acum, un cercetător sincer şi mai ales începător, ar fi derutat de asemenea afirmaţii contradictorii, şi ar fi tentat să dea credit doar unei variante, ignorând sau punându-le în zona simbolicului, textele ce nu îi convin.
A sustine ca sufletul este o entitate nemuritoare inseamna a face apologia unei teorii de origine pagana, patrunsa in crestinism pe linia neoplatonismului. Biblia spune clar, pe de o parte ca „sufletul care pacatuieste, acela va muri” ( Ezechiel 18, 4.20 ), iar pe de alta parte ca „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” ( Romani 3,23 ).
Asadar, daca toti oamenii au pacatuit, ei sunt ( sau daca vreti, au ) un suflet muritor. Nu vad nicio logica un avertismentul dat de Creator primilor nostri parinti: „Vei muri negresit” ( Geneza 2,17 ), daca in realitate ei nu ar fi murit cu adevarat in urma pacatuirii.
Cel care a adus primul teoria nemuririi sufletului a fost „sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana, acela care inseala intreaga lume” ( Apocalipsa 12,9 ). Noi avem de ales intre avertismentul Creatorului: „Vei muri negresit” si asigurarea sarpelui: „Hotarat ca nu veti muri” ( Geneza 3.4 ).
Eu aleg sa-L cred pe Dumnezeu pe cuvant, nu pe Diavol.
Cu stima, Lori B.
Biblia învaţă nu numai că omul este un suflet viu ci şi că el Are suflet, adică sufletul este văzut şi ca: 1) o componentă a omului; 2) un suflet ce se desparte de trup la moarte.
Acest lucru este cel mai clar prezentat în N.T., dar şi în V.T. unde apar câteva pasaje care s-ar putea referi la aşa ceva:
• Geneza 35:18: „Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni”
• 1Împăraţi 17:21: „Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne, Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!”
• Iov 27:3: „că atâta vreme cât voi avea suflet şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele”
Eu inteleg ca în pasajele mai sus prezentate, autorii să se refere la un suflet detaşat de trup. Căci este interesant, că Spiritul Sfânt nu i-a inspirat să folosească în aceste texte pentru expresia viaţă (ebr. hayyim) ci nefeş = suflet.( Interlinear Hebrew-Greek-English)
Astfel aici este prezentat un suflet despărţit de trup, chiar dacă spunem că are sensul de viaţă, cum putea viaţa copilului din 1Împăraţi 17:21 să existe despărţită de trup? Cum putea o viaţă impersonală să readucă o persoană cu un caracter unic la viaţă?
Un argument în plus, este 1 Samuel 25:29, unde se spune: „Dacă se va ridica cineva care să te urmărească şi să vrea să-ţi ia viaţa, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la domnul, Dumnezeul tău şi să arunce cu praştia sufletul vrăjmaşilor tăi”. În concepţia lui Abigail, sufletul lui David, urma să existe împreună cu alte suflete numite: „mănunchiul celor vii”.
Însă în N.T. lucrurile sunt şi mai clare, căci cuvântul psyche, în anumite împrejurări, când este indicată viaţa, el se referă la ceva mai mult decât viaţa fizică care încetează la moarte. Astfel omul nu este numai un suflet, dar el şi Are un suflet (1Tesaloniceni 5.23; Evrei 4:12); şi acesta se poate detaşa de corp (vezi 2Corinteni 12:1-4; 1Corinteni 5:3; Coloseni 2:5), şi acel suflet nu moare ci supravieţuieşte morţii, în aceste texte cuvântul „suflet” are sensul de: spirit, persoana dinăuntru care nu moare ci supravieţuieşte morţii, în aceste cazuri sufletul nu moare, dar să dau câteva exemple:
*** Matei 10:28: „Şi să nu vă temeţi de cei omorând trupul, dar neputând să omoare sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel putând să piardă şi sufletul şi trupul în gheena.” Este interesant că Domnul Isus, arată că oamenii pot ucide trupul, însă ei nu pot ucide sufletul. Susţinătorii anhilării sufletului, susţin că aici, Domnul se referă la faptul că oamenii nu pot ucide perspectiva de viaţă a persoanei, adică că depinde de Dumnezeu dacă aceea persoană în viitor va învia sau nu. Însă această interpretare este forţată, căci Isus nu spune despre oameni, că ‘nu pot ucide speranţa’, sau ‘nu pot opri învierea’, ci El spune clar că ceva supravieţuieşte morţii, că ceva ce Isus numeşte: „sufletul” omului nu poate fi ucis.
Citarea Bibliei ca omul a devenit suflet viu, nu si ca a primit suflet este incompleta. Anihilişti se opresc aici cu analiza acestui subiect, fără a mai adânci problema şi din punctul de vedere al altor texte biblice. Căci am putea întreba în continuare: Care om „de afara” sau „dinauntru”? Deoarece Biblia vorbeşte de „omul nostru de afară”, dar şi de „omul nostru dinăuntru” (2Corinteni 4:16). Cu siguranţă că şi omul de afară, cât şi omul dinăuntru, se întrepătrund, fiind o singură persoană care a devenit un suflet viu. Astfel Adam a devenit un suflet viu, şi pe plan fizic, şi pe plan spiritual, ca persoană fizică, exterioară, vizibilă, şi ca persoană spirituală, lăuntrică invizibilă. Iar la moartea lui/a omului, în timp ce persoana de afară trece (îşi încetează existenţa), persoana lăuntrică, sau omul dinăuntru nu trece, deoarece „cele ce nu se văd, sunt veşnice”. (2Corinteni 4.16-18; 5:1,2,8).
Astfel nu e intelept sa formulam o doctrină doar pe baza unui singur pasaj. Însă în armonie cu alte pasaje biblice, se subînţelege că atunci când omul a devenit un suflet viu, aceasta implica că el era viu ca trup, si avea un spirit, şi astfel, Adam avea un suflet (comp. cu Iov 27:3; Fapte 20:10) şi era un suflet viu (Geneza 2:7)
In concluzie, nu trebuie să ne fie frică de oameni şi de ceea ce ne pot face ei,(pot ucide trupul, nu si sufletul) ci să ne temem doar de Dumnezeu.
hmm dar oare nu din momentul in care adam si eva au muscat din acel fruct interzis lor de catre dumnezeu a intrat in lume ,,ratiunea,,libertatea de alegere,gandirea abstracta,discernamantul etc etc? sa fie acestea toate dupa chipul lui dumnezeu?poate fi adevarat? sunt confuz!! eu credeam ca sunt urmarile pacatului toate acestea! m-am blocat,recunosc… imi pare rau o zi buna,lori