Sanctuarul – alcatuire si semnificatii

Sanctuarul – alcatuire si semnificatii

     Sanctuarul era o cladire dedicata Numelui lui Dumnezeu, construita in urma unei porunci divine. Initiativa construirii lui nu i-a apartinut omului, ci i-a apartinut in totalitate lui Dumnezeu, dupa cum reiese din cele relatate de Moise: „Sa-Mi faca un locas sfant si Eu voi locui in mijlocul lor.”           ( Exodul 25,8 )

     Construirea lui nu s-a facut la intamplare, nici dupa vreun plan omenesc, ci dupa planul lui Dumnezeu si dupa modelul care i-a fost aratat lui Moise: „Sa faceti cortul si toate vasele lui dupa chipul pe care ti-l voi arata… Vezi sa faci dupa chipul care ti s-a aratat pe munte.” ( Exodul 25, 9.40 )

     Un lucru specific sanctuarului era acela ca toate materialele necesare construirii lui au fost donate de popor: „Vorbeste copiilor lui Israel sa-Mi aduca un dar; sa-l primiti pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inima” ( Exodul 25, 1-7 ). Acest principiu este si astazi valabil in privinta construirii locasurilor de cult: ele nu se construiesc din zecimea credinciosilor, ci din darurile lor de bunavoie.

     Descrierea „cortului intalnirii”

     „Cortul intalnirii” a precedat templul, el fiind sanctuarul din pustie, in timpul calatoriilor poporului Israel spre Canaan. Dupa stabilirea evreilor in Palestina, cortul intalnirii a fost inlocuit cu o constructie fixa si mareata: templul.

     Cortul intalnirii din pustie este pe larg descris in Exodul cap. 26. Avea lungimea de 18 m, latimea de 6 m si inaltimea de 6 m. Laturile dinspre nord, sud si vest erau construite din scanduri de lemn de salcam, inalte de 6 m, poleite cu aur si sprijinite pe picioare grele de argint.

     Acoperisul era alcatuit din trei randuri de covoare: din par de capra, piei de berbec si piei de vitel de mare. Interiorul era acoperit cu un ansamblu de covoare de in, colorate in albastru, caramiziu si purpuriu, brodate cu fire de aur si avand pe ele chipuri de ingeri.

     Prezenta acestor imagini in interiorul sanctuarului este folosita astazi ca argument de catre bisericile istorice in favoarea picturilor si icoanelor prezente in ele. Exista insa o mare deosebire intre cele doua situatii: in timp ce sanctuarul din vechime a fost impodobit cu chipuri de ingeri la porunca expresa a lui Dumnezeu, dupa niste planuri divine, bisericile de astazi sunt zugravite din initiativa omeneasca si contrar poruncii a doua a Decalogului.

     Sanctuarul din vechime era alcatuit din doua incaperi: Sfanta ( Locul Sfant ), situata spre rasarit, si Sfanta Sfintelor ( Locul Prea Sfant ), situata spre apus si avand forma unui cub. Curtea sanctuarului avea lungimea de 50 m, latimea de 25 m si inaltimea de 2,5 m. Ea era delimitata de niste panze de in alb, prinse de stalpi. Poarta, situata spre rasarit, era lata de 10 m, fiind alcatuita dintr-o perdea de in subtire si colorata in albastru, caramiziu si purpuriu.

     Mobilierul sanctuarului

     In prima incapere a sanctuarului ( Sfanta ) se aflau trei obiecte de cult:

     1) Masa pentru paini, orientata spre nord si construita din lemn aurit

     2) Sfesnicul cu sapte brate, orientat spre sud si facut din aur batut

     3) Altarul tamaierii, asezat inaintea perdelei ce despartea Sfanta de Sfanta Sfintelor si construit din lemn aurit

     In cea de-a doua incapere a sanctuarului ( Sfanta Sfintelor ) se afla un singur obiect: chivotul Legii, acoperit cu capacul ispasirii. Acesta era o lada din lemn poleit cu aur care adapostea cele doua table ale Legii, toiagul lui Aron si un vas cu mana. Chivotul era acoperit cu capacul ispasirii , construit din aur, avand pe el doi heruvimi cu aripile intinse si cu privirile indreptate spre interiorul chivotului.

     Cutea sanctuarului continea doua obiecte de cult: altarul de jertfa si ligheanul de arama, situat intre altar si cort. Ceeea ce este demn de subliniat este faptul ca inchinatorii care se indreptau spre sanctuar ( fie cortul intalnirii, fie templul lui Solomon ) se aflau cu spatele la soare, ceea ce semnifica parasirea cultului pagan al soarelui.

     Mai tarziu, in timpul apostaziei poporului Israel, profetul Ezechiel a fost purtat in viziune in interiorul templului, unde a vazut 25 de oameni, aflati intre templu si altar, cu spatele spre templu si cu fatza spre rasarit, inchinandu-se soarelui ( Ezechiel 8,16 ). Asadar, sanctuarul era in asa fel pozitionat incat cel care se inchina in el se afla cu spatele la soare, principala divinitate pagana din antichitate.

     Simbolistica sanctuarului

     Epistola catre Evrei ne arata in mod clar ca sanctuarul pamantesc era „o umbra” a celui ceresc: „Ei ( preotii ) fac o slujba care este chipul si umbra lucrurilor ceresti”( Evrei 8,5 ). Tot ceea ce continea, precum si ritualurile care se desfasurau in el, erau niste simboluri care aratau spre adevarata rezolvare a problemei pacatului: jertfa lui Christos si lucrarea Lui de mijlocire in Sanctuarul ceresc.

     Din acest punct de vedere, sanctuarul era o parabola vie, o ilustrare in termeni pamantesti a ceea ce se intampla in cer, rezumand in imagini principalele momente ale Planului de Mantuire. Sanctuarul era de fapt Evanghelia in sambure, avand rolul unui telescop indreptat spre adevaratul Sanctuar : cel ceresc, si spre adevaratul si singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Iisus Christos.

     „In lucrarea savarsita in tabernacol, si mai tarziu in templul care i-a luat locul, oamenii erau invatati in fiecare zi adevarurile cele mari cu privire la moartea si lucrarea lui Christos, iar odata in fiecare an, mintea lor era indreptata asupra evenimentelor cu care se va incheia lupta cea mare dintre Christos si Satana si curatirea finala a Universului de pacat si pacatosi.” ( 1 )

Lori Balogh

( 1) E. G. White, Patriarhi si Profeti, p. 538