Matei 22, 34-40: Poruncile iubirii

Matei 22, 34-40: Poruncile iubirii

“Când au auzit fariseii că Iisus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc. Și unul din ei, un învățător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: “Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?

Iisus i-a răspuns: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Prorocii.”

     Pasajul citat mai sus este folosit de unii creștini antinomianiști (care se împotrivesc Legii lui Dumnezeu) pentru a argumenta ideea că Legea morală (Decalogul) a fost înlocuită în timpurile Noului Testament de Însuși Iisus Christos cu o lege nouă, exprimată în cele două porunci ale iubirii.

Este necesar să subliniem încă de la început că cele două porunci ale iubirii, enunțate de Mântuitorul în ocazia amintită, nu sunt deloc noi. Aceste două porunci pot fi regăsite și pe paginile Vechiului Testament:

1) “Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta.” (Deuteronomul 6, 4-6)

2) “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Eu sunt Domnul.” (Leviticul 19, 19)

Ceea ce face Domnul Christos în ocazia amintită este să readucă la viață cele două porunci vechi și să le prezinte înaintea oamenilor, scoțându-le de sub molozul tradițiilor omenești. Repetând aceste două porunci, în care apare principiul care stă la baza Legii morale – dragostea,  Mântuitorul nu înlocuiește o Lege morală veche cu niște porunci noi, ci reconfirmă valabilitatea Legii vechi.

A întâlnit cineva vreodată o situație în care un rezumat al unei lucrări să contrazică, să reducă sau să abroge lucrarea în cauză ? Ar fi un nonsens. Un rezumat are menirea nu să contrazică lucrarea originală, ci doar să concentreze într-un minimum de cuvinte ceea ce se prezintă pe larg în lucrarea originală.

În situația dată, Mântuitorul a făcut doar un rezumat al Legii morale din Vechiului Testament, concentrând prevederile ei în doar două porunci ale iubirii. De fapt, Domnul Christos a extras din Decalog principiul care stă la baza fiecărei porunci: dragostea față de Dumnezeu și aproapele.

A susține că aceste două porunci ale iubirii anulează întreaga Lege , înlocuind-o, este un nonsens. Are vreun sens să spunem că urmăm porunca iubirii față de Dumnezeu, în timp ce ignorăm sau călcăm primele patru porunci ale Decalogului ? Poate cineva să-L iubească pe Dumnezeu dacă nu-L recunoaște ca și Creator, dacă flirtează și cu alți dumnezei, dacă nu-L respectă și nu I se închină în ziua stabilită de El?

Sau poate cineva să susțină că își iubește aproapele , în timp ce ignoră sau calcă ultimele șase porunci ale Decalogului ? Cum poate cineva care nu-și cinstește părinții, care ucide, fură, minte și poftește bunurile semenului său, să susțină că își iubește semenul ?

Rezumarea Legii morale nu a fost făcută de Domnul Christos doar în situația amintită mai sus. Într-o altă ocazie, în Predica de pe Munte, El a rezumat prevederile Legii într-o singură regulă, supranumită și “regula de aur”: “Tot  ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Prorocii.” (Matei 7,12)

Într-o altă ocazie, în dialogul pe care l-a purtat cu tânărul bogat, Iisus i-a reamintit acestuia datoria de a păzi poruncile: “Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile” (Matei 19, 17 up.). Însă Mântuitorul i-a enumerat tânărului doar cinci dintre aceste porunci, nu întregul Decalog, rezumând din nou Legea morală.

De ce doar cinci dintre poruncile de pe a doua tablă a Legii? Pentru că tânărului bogat, care se pare că era fariseu, era inutil să i se amintească de primele patru porunci ale Decalogului. Fiind un evreu educat și religios, acest tânăr ținea cu scrupulozitate poruncile ce priveau relația lui cu Dumnezeu. Dacă era posibil să apară fisuri în privința ascultării lui de Lege, acestea puteau apărea doar în rândul poruncilor care reglementau relația cu semenii lui. Acesta este motivul pentru care Iisus insistă asupra acestei zone a Legii morale.

De asemenea, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că atunci când Domnul Christos i-a învățat pe oameni să recunoască “cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia”, El a adăugat imediat că și lucrurile mici trebuie să fie împlinite: “Pe acestea trebuia să le faceți (lucrurile “mari” din Lege, principiul iubirii) și pe acelea să nu le lăsați nefăcute” (lucrurile “mici” ale Legii: prevederile ei explicite, așa cum sunt prezentate în Cele Zece Porunci).  Matei 23,23.

Așadar, un rezumat al Legii ca cel din Matei 22, 34-40, nu anulează Legea în detaliile ei, ci o întărește. Același lucru îl susține mai târziu apostolul Pavel, când le scrie creștinilor din Roma: “Deci, prin credință, desființăm noi Legea ? Nicidecum. Noi întărim Legea.” (Romani 3,31)

Biblia nu face o separare între Lege și iubire. Legea morală nu este produsul păcatului, ci al iubirii, fapt care se poate constata dintr-un detaliu istoric: Legea a fost dată poporului Israel după ce Dumnezeu le-a dovedit iubirea Sa, eliberându-i din sclavia egipteană (Exod 20,2).

Dumnezeu a intrat în legământ cu poporul Său, însă orice legământ presupune o relație ordonată, bazată pe niște reguli și principii. Ceea ce garantează durabilitatea relației cu Dumnezeu este tocmai ascultarea de Legea Lui. De fapt, în ambele legăminte, iubirea este dovedită prin ascultarea de Legea lui Dumnezeu.

“Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” (Ioan 14, 15).

“Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește” (Ioan 14,21).

“Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea” (Ioan 15,10).

Poruncile Domnului Christos nu sunt un set nou de porunci morale, așa cum se vehiculează în unele medii creștine, ci sunt aceleași porunci pe care Dumnezeu le-a făcut cunoscute omenirii pe muntele Sinai.

Lori Balogh