Au fost permise divorțul și recăsătorirea în Vechiul Testament? ?

Au fost permise divorțul și recăsătorirea în Vechiul Testament?

La întrebarea dacă divorțul și recăsătorirea au fost permise în timpurile Vechiului Testament, răspunsul este afirmativ. Pasajul biblic din Deuteronomul 24,1‑4 ne prezintă condițiile în care doi oameni căsătoriți se puteau despărți:

„Când cineva își va lua o nevastă și se va însura cu ea, și se va întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva rușinos în ea, să-i scrie o carte de despărțire și, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui. Ea să iasă de la el, să plece și va putea să se mărite după alt bărbat.

Dacă și acesta din urmă începe s-o urască, îi scrie o carte de despărțire, și după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui; sau, dacă acest bărbat din urmă care a luat-o de nevastă moare, atunci bărbatul dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăși de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului și să nu faci vinovată de păcat țara pe care ți-o dă de moștenire Domnul Dumnezeul tău” ( Deuteronomul 24,1‑4 ).

Motivele divorțului puteau fi altele decât infidelitatea conjugală. Aceasta era considerată un păcat grav și era pedepsită cu moartea ( Deuteronomul 22,22; Leviticul 20,10), până în anul 30 d.Ch., când pedeapsa capitală pentru adulter a fost abolită.

Însă trebuie precizat încă de la început că divorțul era doar tolerat, recunoscut și îngăduit, dar nicidecum recomandat, aprobat sau poruncit de Dumnezeu. Pasajul citat mai sus nu vorbește despre legalizarea divorțului, ci doar despre tolerarea lui.

Motivul acceptat pentru divorț era încetarea dragostei soțului față de soția lui, în care a descoperit „ceva rușinos”. Expresia ebraică din care s-a tradus „ceva rușinos” este „erwat dabar” și înseamnă literal „goliciunea unui lucru”.

Expresia a fost interpretată diferit de rabinii evrei. Astfel, rabinul Shamai considera că expresia „goliciunea unui lucru” se referă la adulter, în timp ce Hillel vedea în această expresie atât adulterul, cât și alte motive mai puțin grave care îl nemulțumeau pe soț.

„Goliciunea unui lucru” pare să se refere nu la adulter, căci pentru adulter era prevăzută pedeapsa cu moartea, ci la un anumit comportament indecent al soției, legat probabil de sexualitate, însă fără să implice adulterul.

Totuși, de ce a permis Dumnezeu divorțul în poporul Israel? Răspunsul la această întrebare l-a dat Însuși Domnul Christos în dialogul purtat cu fariseii tocmai pe această temă a divorțului. Aceștia L-au întrebat pe Domnul: „Pentru ce dar a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire și s-o lase?” Iisus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar de la început n-a fost așa” (Matei 19,7.8).

Așadar, motivul pentru care Dumnezeu a tolerat divorțul a fost împietrirea inimii omenești. Problema se pune la fel ca și în cazul sclaviei, pe care Dumnezeu nu a abolit-o brusc în poporul Său din același motiv.

În îndelunga Sa răbdare cu omul, Dumnezeu a îngăduit unele stări de lucruri imperfecte, coborându-Se la nivelul la care se afla poporul Său în acel moment. În același timp, El nu a lăsat lucrurile în starea lor de imperfecțiune, ci i-a chemat pe credincioși la un standard mai înalt, trimițându-ne la Geneza, la lumea desăvârșită a Edenului. Însuși Domnul Christos ne cheamă să ne întoarcem la standardele edenice când, discutând despre divorț cu fariseii, afirmă: „Dar de la început n-a fost așa” (vezi Matei 19,8).

Această îngăduință a lui Dumnezeu cu privire la divorț nu înseamnă și o legiferare a lui. Divorțul nu a existat niciodată în planul lui Dumnezeu pentru familia omenească, căci „ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (vezi Matei 19,6).

Divorțul a fost tolerat doar pasager, din cauza păcatului și a împietririi inimii omenești, însă standardul divin este cel care a fost stabilit de Creator încă din zorii lumii noastre: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup” (Geneza 2,24).

Dacă vom citi cu atenție pasajul din Deuteronomul 24,1‑4, vom observa că se folosește termenul „pângărire” în dreptul femeii divorțate care se recăsătorește (vers.4). Termenul „pângărire” este folosit și în cazul adulterului (vezi Numeri 5,13.14.20), însă în cazul de față el nu este pedepsit cu moartea, potrivit legii mozaice, deoarece vina aparține primului soț, care i-a dat cartea de despărțire soției sale.

Primind cartea de despărțire de la soțul ei, soția era obligată să se recăsătorească și, în acest fel, ajungea în situația de a se „pângări”. Acest aspect este scos în evidență de Mântuitorul în Predica de pe Munte: „S-a zis iarăși: „Oricine își va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărțire”. Dar Eu vă spun că oricine își va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește” (Matei 5,31.32).

De fapt, care a fost scopul pentru care a fost permis divorțul în Vechiul Testament? Pasajul din Deuteronomul 24,1‑4 ne arată că prin această reglementare a divorțului, demnitatea și personalitatea femeii erau respectate. Într-o societate în care bărbatul avea ultimul cuvânt, reglementarea aceasta îi împiedica pe bărbați să-și trateze soțiile ca pe niște sclave sau bunuri la care pot renunța sau la care pot reveni după bunul plac.

În concluzie, să reținem câteva aspecte importante:

1) În Deuteronomul 24,1‑4, Dumnezeu nu aprobă, nu încurajează, nu promovează și nu legiferează divorțul, ci doar îl tolerează din cauza împietririi inimii omenești.

2) Prevederile din Deuteronomul 24,14 au menirea să apere femeia de abuzurile unei societăți nedesăvârșite, ocrotindu-i demnitatea și personalitatea.

3) Divorțul nu a existat niciodată în planul inițial al lui Dumnezeu. El nu este regăsit în lumea edenică și nu va exista nici în lumea viitoare.

4) În Predica de pe Munte, Domnul Christos ne trimite la lumea edenică pentru a înțelege idealul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie și familie, singurul ideal care ne poate aduce fericirea și armonia în cămin.

Lori Balogh

Bibliografie:

1) Gerhard Pfandl, editor coordonator, „Interpretarea Scripturii”, Institutul de Cercetări Biblice, ed. Viață și Sănătate, București, 2012