Evrei 4, 1-11: “Ramane dar o odihna ca cea de Sabat”

Evrei 4, 1-11: “Ramane dar o odihna ca cea de Sabat”

“Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu” ( vers. 9 )

     Mai mult decat oricare alt text din Noul Testament, pasajul biblic din Evrei 4, 1-11 a starnit si starneste inca numeroase controverse pe tema pazirii Sabatului in cadrul noului legamant. Ideea generala care se vehiculeaza in mediile crestine este aceea ca Sabatul poruncii a patra a fost desfiintat odata cu incheierea vechiului legamant.

     Logica este urmatoarea: Daca Christos a desfiintat vechiul legamant si daca Sabatul facea parte din acest vechi legamant, concluzia este aceea ca Domnul Christos a desfiintat porunca Sabatului, crestinii nemaifiind obligati sa-l pazeasca. Cat priveste afirmatia lui Pavel din versetul 9: “Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu”, aceasta este interpretata in sensul ca pentru crestini ramane o experienta de odihna spirituala mantuitoare ( “sabbatismos “ ).

     In rezumat, textele nu ne-ar indemna sa pazim Sabatul vechiului legamant, ci sa intram in odihna spirituala a mantuirii, printr-o relatie cu Domnul Christos.

     Aceasta interpretare foarte populara in majoritatea bisericilor crestine are la baza ideea unei discontinuitati intre Vechiul si Noul Testament, intre vechiul si noul legamant, idee care este gresita in esenta ei. Biblia nu ne invata ca in Planul de Mantuire au existat discontinuitati sau rupturi. Chiar daca vechiul legamant a fost inlocuit cu noul legamant, continuitatea exista.

     Chiar daca in vechime Dumnezeu “a vorbit parintilor nostri prin proroci, in multe randuri si in multe chipuri” ( Evrei 1,1 ), “la sfarsitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul” ( Evrei 1,2 ). Chiar daca in vechiul legamant lucrarea rascumparatoare era oferita simbolic de catre preoti in cadrul serviciilor din sanctuarul pamantesc, in noul legamant aceeasi lucrare rascumparatoare continua. Insa de aceasta data, in mod realist si nu simbolic, in Sanctuarul ceresc, prin slujirea personala a lui Christos ( Evrei cap. 7-10 ).

     Chiar daca sanctuarul pamantesc si-a incetat misiunea odata cu prima venire a lui Christos, sanctuarul a continuat sa existe prin cel ceresc, unde Mantuitorul “Se infatiseaza acum, pentru noi, inaintea lui Dumnezeu” ( Evrei 9,24 ). Chiar daca vechiul legamant a fost inlocuit cu noul legamant, bazat pe fagaduinte mai bune, exista continuitate in credinta si speranta credinciosilor din Noul Testament, care se impartasesc de credinta si fagaduintele eroilor Vechiului Testament( Evrei cap. 11.12 ).

     Chiar daca chivotul vechiului legamant, cu tablele Legii aflate in el, si-a incetat misiunea ca obiect de mobilier odata cu incheierea vechiului legamant, principiile Legii lui Dumnezeu continua sa existe si in noul legamant. In viziunea primita de Ioan in Apocalipsa 11,19, el a vazut “Templul lui Dumnezeu care este in cer” deschizandu-se, iar in el a observat “chivotul legamantului Sau, in Templul Sau”.

     Oare de ce i s-a aratat lui Ioan chivotul cu Cele Zece Porunci in Sanctuarul ceresc, intr-o viziune primita spre sfarsitul secolului intai d.Chr. ? De ce aceasta descoperire, daca nu ar fi existat o continuitate intre vechiul si noul legamant ?

     Raspunsul la aceste intrebari este cat se poate de simplu: Chivotul legamantului simbolizeaza tronul lui Dumnezeu care se sprijina pe doi stalpi: dreptatea ( principiile enuntate in Cele Zece Porunci ) si mila ( tronul harului ).

     Cei care apasa pedala discontinuitatii intre vechiul si noul legamant ar trebui sa stie ca, daca in Planul lui Dumnezeu s-a renuntat la ceremoniile, obiectele, jertfele si simbolurile sanctuarului pamantesc, care aratau spre Mesia, “Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” ( Ioan 1,29 ), El nu a renuntat si la principiile Sale morale. La Dumnezeu nu exista discontinuitate morala, caci Biblia ne asigura:

     “Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” ( Maleahi 3,6 ). Tot ea ne spune ca in “Tatal luminilor” nu “este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1,17 ).

     Cei care sustin discontinuitate in principii morale arunca o umbra serioasa asupra caracterului lui Dumnezeu, zugravindu-L ca pe un Dumnezeu schimbator, cu principii morale schimbatoare si a carui judecata se va face dupa criterii morale diferite. Biblia insa nu ne vorbeste despre un astfel de Dumnezeu.

     Contextul pasajului in discutie ne indica trei sensuri pe care autorul Epistolei catre evrei  le atribuie odihnei Sabatului. Primul sens este cel de odihna fizica, pe care omul o traieste pazind Sabatul zilei a saptea. Al doilea sens este cel al odihnei nationale a poporului evreu intrat in Canaan. Iar al treilea sens este cel al odihnei spirituale a mantuirii, pe care un om o poate gasi in Dumnezeu, prin credinta in Iisus Christos.

     Argumentul autorului Epistolei catre evrei este urmatorul: Deoarece israelitii n-au intrat in odihna spirituala promisa din cauza necredintei lor, prin faptul ca nu au experimentat dimensiunea spirituala a odihnei Sabatului, Dumnezeu a lasat pentru poporul Sau o noua posibilitate de a intra in aceasta odihna.

     In versetul 9, autorul Epistolei catre evrei spune: “Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu”, aratand spre o continuitate in pazirea Sabatului. Verbul “ramane”( “apoleipetai”, gr. ) inseamna literal “a fost lasat dupa”, ceea ce face ca textul, tradus literal, sa sune astfel: “Asadar, o pazire a Sabatului a fost lasata in urma pentru poporul lui Dumnezeu.”

     Indemnul autorului de a privi la modelul divin in privinta odihnei Sabatului si de a ne grabi sa intram in aceasta odihna, intareste si mai mult ideea continuitatii pazirii Sabatului si in Noul Testament: “Fiindca cine intra in odihna Lui, se odihneste si el de lucrarile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale. Sa ne grabim dar sa intram in odihna aceasta, pentru ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda de neascultare” ( Evrei 4, 10.11 ).

     Este demn de observat ca in timp ce autorul epistolei declara ca preotia levitica si slujbele de la sanctuarul pamantesc au fost “desfiintate” ( Evrei 10,9 ), ele fiind “invechite” si “imbatranite”  ( Evrei 8,13 ), el arata in mod explicit ca “o pazire a Sabatului a fost lasata in urma pentru poporul lui Dumnezeu” ( Evrei 4,9 ).

     O interpretare gresita se da si versetului 7: “El hotaraste din nou o zi: “Astazi”, zicand in David dupa atata vreme, cum s-a mai spus: “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile.” Greseala consta in a interpreta afirmatia: “El hotaraste din nou o zi” in sensul ca Dumnezeu a schimbat ziua de odihna saptamanala ( Sabatul zilei a saptea ) cu o alta zi de odihna.

     De fapt, autorul nu foloseste cuvantul “zi” cu sensul de zi literala de 24 h, ci cu acela de “ocazie”, “prilej”, “oportunitate”, “sansa”. El citeaza din Psalmul 95,7, unde Dumnezeu Isi indeamna poporul: “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile.”

     Cand autorul Epistolei catre evrei afirma: “El hotaraste din nou o zi”, el vrea sa spuna in realitate: “El acorda poporului Sau o noua sansa de a intra in odihna mantuirii, experimentand dimensiunea spirituala a pazirii Sabatului.”

     Cei care sustin ca textul se refera la o eventuala hotarare a lui Dumnezeu de a schimba ziua de odihna ar trebui sa tina seama de un detaliu important. Textul citeaza din Psalmii lui David si daca cuvantul “astazi” s-ar referi la o alta zi de odihna decat Sabatul zilei a saptea, inseamna ca Dumnezeu ar fi inlocuit inca de pe vremea lui David, cu circa un mileniu inainte de Christos, pazirea literala a Sabatului cu o alta zi. Or lucrul acesta ar fi absurd.

     De unde stim ca autorul Epistolei catre evrei se refera la continuarea pazirii literale a Sabatului si in Noul Testament ?  Raspunsul il gasim in versetul 10, in care el se refera la odihna Creatorului la sfarsitul zilelor Creatiunii: “Fiindca cine intra in odihna Lui, se odihneste si el de lucrarile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale.”

     Unii crestini antisabatarieni interpreteaza aceasta odihna a crestinilor ca fiind o abtinere de la faptele firii pamantesti, de la faptele pacatoase. Insa analogia facuta de autorul Epistolei catre evrei cu zilele Creatiei nu permite o astfel de interpretare, caci ar fi absurd sa afirmam ca in ziua a saptea Dumnezeu S-a abtinut de la fapte pacatoase. Este evident ca aici este vorba de o incetare a activitatilor fizice in ziua Sabatului, nu de odihna mantuirii de fiecare zi.

     Un alt amanunt deosebit de important in intelegerea pasajului din Evrei 4, 1-11 este urmatorul: In traducerea limbii romane, versetul 9 spune: “Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.” Prepozitia “ca” poate induce concluzia ca pentru crestinii noului legamant ramane o zi de odihna “ca cea de Sabat”, dar care poate fi experimentata intr-o alta zi, nu in Sabatul zilei a saptea ( o zi din sapte ). Insa traducerea literala a textului din Evrei 4,9 nu contine prepozitia “ca”.

     Iata cum suna acest text in alte traduceri ale Bibliei:

     “Il reste donc un jour de repos pour le peuple de Dieu” ( “Ramane dar o zi de odihna pentru poporul lui Dumnezeu” ) – Traducerea in limba franceza a abatelui Crampon ( catolica )

     “Il y a donc un repos de sabbat reserve au peuple de Dieu” ( “Exista deci un repaus de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu” ) – Traducerea in limba franceza a lui Louis Second

     “So then, there remains a Sabbath rest for the people of God” ( “Asadar, ramane o odihna de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu “ ) – Traducerea in limba engleza Revised Standard Version

     “There remains, then, a Sabbath-rest for the people of God” ( “Ramane, dar, o odihna de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu” ) – Traducerea in limba engleza New International Version

     Traducerea literala a textului este urmatoarea: “Ramane dar o odihna de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu”. Sau, mai corect: “O odihna de Sabat a fost lasata in urma pentru poporul lui Dumnezeu.”

     Intentia autorului Epistolei catre evrei este de a da o interpretare mai largita si mai profunda pazirii Sabatului in lumina jertfei lui Christos. Crestinii aveau nevoie sa inteleaga pazirea Sabatului nu ca pe un act simplist si materialist, constand doar in abtinerea de la anumite activitati fizice, ci ca pe un act al credintei in jertfa lui Christos, aducator de odihna spirituala, ca o pregustare a odihnei mantuirii. Jean Calvin spunea ca in Sabat crestinii trebuie “sa-si inceteze lucrul, spre a-I ingadui lui Dumnezeu sa lucreze in ei” ( 1 ).

     In loc de concluzie, iata cateva ganduri exprimate de Samuele Bacchiochi in cartea sa “Sabatul sub foc incrucisat” :

     “Ambele legaminte fac parte din legamantul cel vesnic ( Evrei 3,20 ), adica din angajamentul lui Dumnezeu de a-i salva pe pacatosii pocaiti. In ambele legaminte, Dumnezeu invita pe poporul Sau sa accepte binevoitoarea prevedere a mantuirii prin trairea in conformitate cu principiile morale pe care le-a descoperit.

     Christos n-a venit sa anuleze sau sa modifice Legea morala, ci s-o lamureasca si sa-i descopere intelesul profund. Christos, in lucrarea sa, a lamurit cum este intruchipat principiul iubirii in Cele Zece Porunci, in general, si in Sabat, in special. Dintre toate poruncile, Sabatul ne ofera ocazia cea mai concreta de a ne arata iubirea fatza de Dumnezeu, pentru ca ne invita sa-I consacram lui Dumnezeu timpul nostru. Timpul este esenta vietii noastre. Felul in care ne folosim timpul este indiciul prioritatilor noastre.

     Un motiv major pentru care a fost atacat Sabatul de catre multi pe parcursul istoriei umane este ca natura umana pacatoasa este centrata spre eu, mai degraba decat spre Dumnezeu. Multi oameni doresc sa foloseasca timpul Sabatului mai degraba in cautarea de placeri personale sau profit, decat pentru prezenta si pacea lui Dumnezeu.

     Credinciosii noului legamant, care in Sabat isi inceteaza lucrul spre a-I ingadui lui Dumnezeu sa lucreze in ei mai deplin si mai liber, dovedesc in mod palpabil ca Dumnezeu conteaza intr-adevar in viata lor. Intr-un  timp cand asa-zisda teologie a “noului legamant” ii insala pe multi crestini sa creada in principiul iubirii, “mai simplu” si “mai bun”, Sabatul ne provoaca sa-I oferim lui Dumnezeu nu doar o slujire cu buzele, ci slujirea intregii noastre fiinte, prin consacrarea in slujba Lui a timpului si vietii noastre.” ( 2 )

Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) John Calvin, Institutes of Christian Religion ( Grand Rapids, Michigan, 1965 ), vol. 2, p. 337, citat de Samuele Bacchiochi in “Sabatul sub foc incrucisat”, ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2001, p. 140

( 2 ) Samuele Bacchiochi, “Sabatul sub foc incrucisat”, ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2001, p. 141