Dintre cugetările lui Blaise Pascal

Dintre cugetările lui Blaise Pascal

(matematician, fizician și filozof francez: 1623‑1662)

„Ușor ne consolăm, pentru că ușor ne și întristam.”

„Omul este, neîndoielnic făcut pentru a gândi; în aceasta constă toată demnitatea și tot meritul său; iar datoria sa este de a gândi cum trebuie.”

„Cugetarea este măreția omului.”

„Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar este o trestie gânditoare.”

„Inima cunoaște rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște.”

„Rațiunea este metoda lentă și întortocheată prin care cei care nu știu adevărul îl descoperă.”

„Slăbiciunea omului este mai vizibilă la cei care nu-și dau seama de ea decât la cei care și-o cunosc.”

„Dragostea sau ura schimbă dreptatea.”

„De obicei te convingi mai lesne cu argumentele pe care le-ai găsit tu însuți, decât cu cele care le-au venit altora în minte.”

„Funcția supremă a rațiunii este să arate omului că unele lucruri sunt dincolo de rațiune.”

„Dacă cred că există Dumnezeu și El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există și El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.”

„Nimic nu e sigur, inclusiv faptul că nimic nu e sigur.”

„Ființele umane trebuie cunoscute pentru a fi iubite. Dumnezeu trebuie iubit pentru a fi cunoscut.”

„Adevărul nu-l pătrundem numai cu rațiunea, ci și cu inima.”

„Noi credem uneori că lucrurile sunt adevărate, numai fiindcă sunt spuse în mod elocvent.”

„Cine-L cunoaște pe Christos, cunoaște rostul tuturor lucrurilor.”

„Fericirea este un lucru minunat: cu cât o dai mai mult, cu atât mai mult îți rămâne.”

„Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică.”

„Fericirea nu este nici fără noi și nici în noi. Este în Dumnezeu, atât fără noi, cât și în noi.”

„Plăcerea oamenilor mari e să facă oamenii fericiți.”

Culegere de Lori Balogh

 

This entry was posted in După autor and tagged , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.