Potopul biblic – un cataclism mondial

Potopul biblic – un cataclism mondial

Teoria uniformismului (numită și „actualism”), elaborată de fondatorul geologiei moderne – Charles Lyell (1797‑1875), se opune teoriei catastrofiste a lui Cuvier (1769- 1832). Uniformismul stă la baza paleontologiei care se predă astăzi în școli.

Această teorie susține că în trecutul planetei noastre nu au existat catastrofe mondiale. Timpul s-a scurs netulburat, asemenea unui fluviu maiestuos, iar legile care acționează astăzi sunt aceleași care au acționat mereu.

La începutul secolului al 20‑lea însă, s-au ridicat mai mulți geologi renumiți care au combătut uniformismul. Astăzi există o serie de argumente științifice serioase care combat uniformismul, deși acesta se mai predă încă în școli. Nu vom intra în amănuntele acestor argumente, ci doar vom observa ce spune Biblia cu privire la acest subiect, verificând dacă științaă modernă confirmă sau infirmă relatările ei.

Este bine să observăm de la început că Biblia, vorbind despre un Potop universal, se opune din start teoriei uniformismului, susținând-o pe cea catastrofistă a lui Cuvier. Cu această ocazie vom trece în revistă câteva argumente în favoarea Potopului biblic, împărțite în cinci categorii: argumente teologice, mitologie comparată, argumente logice, argumente literare și argumente arheologice.

Argumente teologice

a) Biblia vorbește despre un păcat universal, care a făcut necesară pedepsirea întregii omeniri (vezi Romani 3,23; 5,12).

b) Conform cronologiei biblice, Potopul a avut loc în anul 1656 de la Creație. Este ușor de înțeles că, după mai bine de un mileniu și jumătate de existență, omenirea a crescut mult din punct de vedere numeric. Având în vedere longevitatea și vitalitatea primelor generații, este de presupus că, înmulțindu-se, oamenii s-au răspândit pe toată suprafața pământului. Lucrul acesta a făcut ca pedepsirea lor, în urma unei judecați divine, să se facă printr-un cataclism mondial.

c) După Potop, Dumnezeu a făcut cu Noe un legământ care privește întreaga omenire, ceea ce dovedește că întreaga lume veche fusese nimicită (vezi Geneza 9,8‑17). Dacă ar fi existat și alți supraviețuitori ai Potopului, Dumnezeu nu ar fi făcut cu Noe un legământ care privea întreaga omenire, ci unul care-l privea doar pe el și familia lui.

d) Potopul este folosit de Iisus Christos ca o prefigurare a sfârșitului lumii (vezi Matei 24,37‑39). Dacă sfârșitul lumii va fi, prin definiție, un eveniment mondial, el nu putea fi prefigurat printr-un cataclism local. O simplă inundație locală nu putea sluji Mântuitorului pentru a prefigura sfârșitul istoriei păcatului, ceea ce dovedește încă odată că Potopul de care vorbește Biblia a fost cu adevărat un cataclism mondial.

e) Apostolul Petru amintește și el de Potop ca fiind o catastrofă reală și mondială (vezi 2 Petru 2,5‑10).

Mitologia comparată

În cartea „Miturile esențiale”, Viktor Kernbach subliniază câteva lucruri interesante pe marginea subiectului Potopului. El remarcă faptul că în lume există peste 200 de variante ale povestirii Potopului, în afara relatării biblice. Practic nu există continent și popor la care să nu se găsească cel puțin o legendă care să vorbească despre Potop.

Autorul cărții remarcă, de asemenea, faptul că toate legendele despre Potop au câteva elemente comune:

– Proporțiile catastrofale, cuprinzând întreaga lume locuită.

– Scopul pedepsitor al Potopului.

– Existența unui număr mic de supraviețuitori.

– Oprirea celor care au supraviețuit Potopului pe vârful unui munte.

În ceea ce privește aria de răspândire a legendelor legate de Potop, s-au găsit relatări la babilonieni, la populația maya, la vechii locuitori ai Sudanului, la indigenii din Alaska, în Hawai, Groenlanda, insulele Polineziei, la chinezi, indieni, greci și egipteni.

Scepticii afirmă că existența atâtor legende răspândite pe toată suprafața pământului nu este o dovadă în favoarea unui cataclism mondial căci – afirmă ei – popoarele vechi s-au inspirat unele de la altele. După descoperirea, sub ruinele bibliotecii regelui Assurbanipal din Ninive, a celor 12 de tăblițe de lut conținând „Epopeea lui Ghilgameș”, s-a afirmat că evreii s-au inspirat de la vechii babilonieni în privința relatării despre Potop. Aceasta este doar o ipoteză puțin credibilă.

Existența atâtor legende și versiuni pe toate meridianele globului, în ciuda deosebirilor dintre ele, este mai degrabă o dovadă a originii lor comune. Un cataclism mondial trebuie să fi lăsat o amintire puternică în conștiința tuturor populațiilor pământului care au apărut din supraviețuitorii Potopului. Este mult mai logic să acceptăm acest raționament decât să credem că „legenda” Potopului a trecut de la un popor la altul, iar prima versiune nu a fost decât o pură invenție a imaginației omenești.

Argumente logice

a) Durata de peste un an a Potopului (mai precis un an și 17 zile) este dovada unui cataclism universal, nu a unei simple inundații locale.

b) Dimensiunile corabiei sunt mult mai mari decât ar fi fost necesar în cazul unei inundații locale.

c) Dacă ar fi fost vorba despre o simplă inundație locală, fuga spre regiuni mai sigure ar fi fost o soluție mai bună decât construirea unei corăbii. În cei 120 de ani de har acordați lumii antediluviene, Noe ar fi făcut mai bine să se retragă din zona aceea și să-i sfătuiască pe contemporanii săi să facă la fel, dacă ar fi fost vorba de o simplă inundație.

d) Porunca dată lui Noe de a lua animale din orice specie nu avea rost dacă ar fi fost vorba doar de o inundație locală, fie ea cât de întinsă. Speciile ar fi supraviețuit în alte regiuni ale pământului, făcând inutilă salvarea lor cu ajutorul corabiei.

Argumente literare

Dacă citim cu atenție relatarea biblică a Potopului, vom observa că ne aflăm în fața unui text narativ, făcând parte din genul istoric. Nu găsim în acest text niciun element poetic, nimic care să ne indice că textul ar trebui interpretat altfel decât o cere simplă relatare a faptelor. Nimic nu este forțat sau denaturat, nimic nu este amplificat. Narațiunea curge firesc, atingând scopul pentru care a fost făcută.

Argumente arheologice

Săpăturile arheologice făcute de Wooley în vechea cetate Ur din Caldeea, la aproximativ 18 km de locul unde se crede că a fost Edenul, au scos la lumină dovezi de necontestat cu privire la existența unui Potop mondial. Săpând la 2o m adâncime, arheologii au găsit un strat de mâl gros de circa 3 m. Acest strat nu conține nicio urmă de civilizație. Astfel de urme de civilizație au fost găsite atât deasupra stratului de mâl, cât și sub acest strat. Un alt fapt interesant este acela că urmele de civilizație găsite sub stratul gros de mâl erau cu totul deosebite de cele găsite deasupra.

Când a făcut această descoperire, Wooley a exclamat: „Trebuie să fi fost o dezlănțuire năpraznică, grozavă și definitivă care a rupt continuarea istoriei anterioare”.

La 75 km nord pe valea Eufratului, Dr. Schmidt a făcut săpături la cetatea Fara, locul unde se presupune că a trăit Noe și unde și-a construit corabia. Expediția lui Dr. Schmidt a găsit același strat de mâl sub care s-au descoperit cărbuni, cenușă, vase decorate artistic, schelete, sigilii și unelte, toate lăsând impresia că populația a fost lovită pe neașteptate de o catastrofă, fugind în dezordine. Săpăturile arheologice efectuate la cetatea Kiș, la 150 km în amonte pe Eufrat, au dus la descoperirea aceluiași strat de mâl, având o grosime de circa 1,65 m.

Trecând prin toate aceste argumente, ne întrebăm dacă mai poate fi acceptabilă ideea lansată de unii cercetători că Potopul biblic ar fi fost o simplă inundație locală. Dacă am lua în considerare doar argumentele arheologice, atunci am putea crede că stratul gros de mâl descoperit pe valea Eufratului a fost cauzat de o inundație locală. Dacă însă ținem cont și de celelalte argumente (argumente logice, mitologia comparată, argumentele teologice și cele literare), ajungem la concluzia că Potopul biblic a fost un cataclism universal, care a rămas viu în amintirea tuturor popoarelor lumii.

În almanahul „Ramuri”, publicat la Craiova în 1966, inginerul Theodor Thant, cercetător la „Institutul de Fizică Atomică al Academiei Române”, a publicat un articol intitulat „Potopul – mit sau ipoteză științifică” în care afirmă: „Și totuși Potopul biblic a existat. Este vorba de o catastrofă ce a cuprins la vremea aceea întreaga suprafață terestră; un cataclism cu cutremure și erupții vulcanice ale continentelor și scufundarea unor regiuni întregi ale globului. Numărul argumentelor științifice care confirmă Potopul, începând cu mitologia comparată și terminând cu metodele moderne, nucleare, de cercetare a vârstelor diferitelor vestigii ce susțin ipoteza este din ce în ce mai mare. În ce privește faptul în sine, nu mai există suspiciuni” (pag. 85‑86).

În concluzie, ideea unui Potop universal începe să fie acceptată și în lumea științifică, după lungi ezitări și căutări. De ce oare omul modern trebuie să parcurgă un drum atât de lung și plin de ocolișuri pentru a ajunge la adevăr? După un șir nesfârșit de ipoteze și contra-ipoteze, cu cercetări interminabile și polemici, oamenii ajung să recunoască un adevăr pe care Biblia îl susține atât de clar și simplu de mii de ani.

În poezia „Fratii”, poetul Ioan Alexandru scrie:

„Cât e de greu și-anevoios

Drumul din mine înspre tine,

Când pe altarul dintre noi

Nu-i sacra ardere de sine!”

Parafrazând aceste versuri, putem spune: Ce lung e drumul dinspre noi spre adevăr, dacă pe altarul dintre noi nu se află credința în Dumnezeu! Dacă însă pe acest altar arde flacăra credinței, ce scurt e drumul spre adevăr!

Lori Balogh