Potopul biblic a fost un cataclism mondial sau o simplă inundație locală?

Potopul biblic a fost un cataclism mondial sau o simplă inundație locală?

Există mai multe teorii recente, care susțin că Potopul biblic nu a fost un cataclism mondial, ci doar o inundație limitată, localizată fie în Mesopotamia, fie în bazinul Marii Negre, fie într-o altă zona geografică.

Trebuie să observăm de la început că Biblia, vorbind despre un Potop universal, se opune din start teoriei uniformismului, susținând-o pe cea catastrofistă a lui Cuvier. Cu această ocazie vom trece în revistă câteva argumente în favoarea Potopului biblic, împărțite în cinci categorii: argumente teologice, mitologie comparată, argumente logice, argumente literare și argumente arheologice.

Argumente teologice

1) Biblia vorbește de un păcat universal, care a făcut necesară o pedeapsă universală (vezi Romani 3,23; 5,12). De altfel, toate temele majore prezente în Geneza capitolele 1‑11 (Creația, căderea omului, Planul de Mântuire, răspândirea răului) sunt universale, nu locale.

2) Conform cronologiei biblice, Potopul a avut loc în anul 1656 de la Creație. Este ușor de înțeles că, după mai bine de un mileniu și jumătate de existență, omenirea a crescut mult din punct de vedere numeric. Având în vedere longevitatea și vitalitatea primelor generații, este de presupus că, înmulțindu-se, oamenii s-au răspândit pe toată suprafața pământului. Lucrul acesta a făcut ca pedepsirea lor, în urma unei judecați divine, să se facă printr-un cataclism mondial.

3) Biblia declară despre Adam că a fost tatăl tuturor oamenilor antediluvieni (vezi Geneza 4, 17‑26; 5,1‑31). În mod asemănător, Noe este prezentat ca fiind tatăl tuturor oamenilor postdiluvieni (vezi Geneza 10,1‑32; 11,1‑9). De aici se poate deduce că toți cei care nu au urcat în arca cu Noe au pierit în apele Potopului, acesta fiind un cataclism mondial.

4) După Potop, Noe a primit aceleași binecuvântări din partea lui Dumnezeu care i-au fost date și lui Adam: „Creșteți și înmulțiți-vă!” (Geneza 1,28; 9,1). Acest fapt face din Noe un „nou Adam”, care trebuia să repopuleze lumea postdiluviană așa cum a făcut-o primul Adam.

5) După Potop, Dumnezeu a făcut cu Noe un legământ care privește întreaga omenire, ceea ce dovedește că întreaga lume veche fusese nimicită (vezi Geneza 9,8‑17). Dacă ar fi existat și alți supraviețuitori ai Potopului, Dumnezeu nu ar fi făcut cu Noe un legământ care privea întreaga omenire, ci unul care-l privea doar pe el și familia lui.

Acest legământ este numit de Dumnezeu un „legământ dintre Mine și pământ” (vezi Geneza 9,13), nu doar cu o anumită zonă geografică. Făgăduința lui Dumnezeu este că „nu va mai veni Potopul ca să pustiască pământul” (Geneza 9,11), nu doar o anumită zonă a pământului. Dacă Potopul ar fi fost un cataclism local, legământul lui Dumnezeu ar fi fost și el limitat.

6) Dacă Potopul ar fi fost o simplă inundație locală, atunci promisiunea lui Dumnezeu că nu va mai fi niciun Potop (vezi Geneza 9,15) ca cel de pe vremea lui Noe ar fi fost călcată de fiecare dată când a avut loc pe pământ o astfel de inundație.

7) Dimensiunile mari ale arcei lui Noe implică un cataclism universal. Dacă ar fi fost vorba doar de o inundație locală, ar fi fost mult mai simplu pentru Noe să se mute cu familia într-o zonă mai sigură a pământului. O inundație locală nu ar fi necesitat construirea unei arce, ci mai degrabă migrarea spre zone neinundabile.

8) Afirmația că apele au acoperit „toți munții înalți” (Geneza 7,19) implică un cataclism mondial. Chiar dacă munții antediluvieni nu erau atât de înalți ca cei actuali, faptul că apele au trecut cu 15 coți deasupra vârfului celui mai înalt, demonstrează că nu a fost vorba doar de o simplă inundație locală.

9) Durata Potopului este un alt argument că acesta a fost un eveniment universal. Noe a stat în corabie mai mult de un an (vezi Geneza 7,11‑8,14). Dacă ar fi fost vorba doar de un cataclism regional, durata aceasta de timp nu ar fi justificată.

10) Potopul este folosit de Mântuitorul ca o prefigurare a sfârșitului lumii. El afirmă despre vremea lui Noe că „a venit Potopul și i-a luat pe toți” (Matei 24,39) sau, în varianta lui Luca: „a venit Potopul și i-a prăpădit pe toți” (Luca 17,27).

Dacă sfârșitul lumii va fi, prin definiție, un eveniment mondial, el nu putea fi prefigurat printr-un cataclism local. O simplă inundație locală nu putea sluji Mântuitorului pentru a prefigura sfârșitul istoriei păcatului, ceea ce dovedește încă odată că Potopul de care vorbește Biblia a fost cu adevărat un cataclism mondial.

11) Apostolul Petru amintește și el despre Potop că fiind o catastrofă reală și mondială. El se exprimă în aceeași termeni universali: „N-a cruțat El lumea veche… când a trimis Potopul peste o lume de nelegiuiți” (2 Petru 2,5).

Petru face o analogie între judecata lui Dumnezeu, trimisă peste lumea antediluviană prin Potop, și judecata Sa care va fi trimisă peste lume prin foc. Dacă „lumea de atunci a pierit … înecată în apă”, „cerurile și pământul de acum sunt păzite și păstrate prin același Cuvânt pentru focul din ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți” (2 Petru 3, 6.7). Dacă judecata finală va fi universală, atunci și pedepsirea omenirii prin Potop a trebuit să fie universală. Altfel, analogia lui Petru nu ar avea sens.

Mitologia comparată

În cartea „Miturile esențiale”, Viktor Kernbach subliniază câteva lucruri interesante pe marginea subiectului Potopului. El remarcă faptul că în lume există peste 200 de variante ale povestirii Potopului, în afara relatării biblice. Practic nu există continent și popor la care să nu se găsească cel puțin o legendă care să vorbească despre Potop.

Autorul cărții remarcă, de asemenea, faptul că toate legendele despre Potop au câteva elemente comune:

– Proporțiile catastrofale, cuprinzând întreaga lume locuită.

– Scopul pedepsitor al Potopului.

– Existența unui număr mic de supraviețuitori.

– Oprirea celor care au supraviețuit Potopului pe vârful unui munte.

În ceea ce privește aria de răspândire a legendelor legate de Potop, s-au găsit relatări la babilonieni, la populația maya, la vechii locuitori ai Sudanului, la indigenii din Alaska, în Hawai, Groenlanda, insulele Polineziei, la chinezi, indieni, greci și egipteni.

Scepticii afirmă că existența atâtor legende răspândite pe toată suprafața pământului nu este o dovadă în favoarea unui cataclism mondial căci – afirmă aceștia – popoarele vechi s-au inspirat unele de la altele. După descoperirea, sub ruinele bibliotecii regelui Assurbanipal din Ninive, a celor 12 de tăblițe de lut conținând „Epopeea lui Ghilgameș”, s-a afirmat că evreii s-au inspirat de la vechii babilonieni în privința relatării despre Potop. Aceasta este doar o ipoteză puțin credibilă.

Existența atâtor legende și versiuni pe toate meridianele globului, în ciuda deosebirilor dintre ele, este mai degrabă o dovadă a originii lor comune. Un cataclism mondial trebuie să fi lăsat o amintire puternică în conștiința tuturor populațiilor pământului care au apărut din supraviețuitorii potopului. Este mult mai logic să acceptăm acest raționament, decât să credem că „legenda” Potopului a trecut de la un popor la altul, iar prima versiune nu a fost decât o pură invenție a imaginației omenești.

Argumente logice

1) Durata de peste un an a Potopului (mai precis un an și 17 zile) este dovada că acesta a fost un cataclism universal și nu doar o simplă inundație locală.

2) Dimensiunile corăbiei sunt mult mai mari decât ar fi fost necesar în cazul unei inundații locale.

3) Dacă ar fi fost vorba despre o simplă inundație locală, fuga spre regiuni mai sigure ar fi fost o soluție mai bună decât construirea unei corăbii. În cei 120 de ani de har acordați lumii antediluviene, Noe ar fi făcut mai bine să se retragă din zona aceea și să-i sfătuiască pe contemporanii săi să facă la fel, dacă ar fi fost vorba de o simplă inundație.

4) Porunca dată lui Noe de a lua animale din orice specie nu avea rost dacă ar fi fost vorba doar de o inundație locală, fie ea cât de întinsă. Speciile ar fi supraviețuit în alte regiuni ale pământului, făcând inutilă salvarea lor cu ajutorul corăbiei.

Argumente literare

Dacă citim cu atenție relatarea biblică a Potopului, observăm că ne aflăm în fața unui text narativ, făcând parte din genul istoric. Nu găsim în acest text niciun element poetic, nimic care să ne indice că textul ar trebui interpretat altfel decât o cere simpla relatare a faptelor. Nimic nu este forțat sau denaturat, nimic nu este amplificat. Narațiunea curge firesc, atingând scopul pentru care a fost făcută.

Cuvântul ebraic pentru „Potop” este „mabbul”. El este folosit de 12 ori în Geneza (6,17; 7,6.7.10.17; 9,11- de două ori. 25.28; 10,1.32; 11,10) și o dată în Psalmul 29,10. Acest termen este folosit doar pentru Potopul din Geneză, nu pentru alte inundații locale.

De asemenea, o serie de expresii biblice folosite în legătură cu Potopul: „sub cerul întreg” (vezi Geneza 7,19), „toate izvoarele Adâncului” (vezi Geneza 7,11), „tot ce era pe pământul uscat” (vezi Geneza 7,22), „toate făpturile” (vezi Geneza 7,4.23), „tot ce trăiește” (vezi Geneza 6,19), „fața pământului” (vezi Geneza 7,4.22.23; 8,8) și altele arată către o dimensiune globală a Potopului.

Argumente arheologice

Săpăturile arheologice făcute de Wooley în vechea cetate Ur din Caldeea, la aproximativ 18 km de locul unde se crede că a fost Edenul, au scos la lumină dovezi de necontestat cu privire la existența unui Potop mondial. Săpând la 2o m adâncime, arheologii au găsit un strat de mâl gros de circa 3 m. Acest strat nu conține nicio urmă de civilizație. Astfel de urme de civilizație au fost găsite atât deasupra stratului de mâl, cât și sub acest strat. Un alt fapt interesant este acela că urmele de civilizație găsite sub stratul gros de mâl erau cu totul deosebite de cele găsite deasupra.

Când a făcut această descoperire, Wooley a exclamat: „Trebuie să fi fost o dezlănțuire năpraznică, grozavă și definitivă, care a rupt continuarea istoriei anterioare.”

La 75 km nord pe valea Eufratului, Dr. Schmidt a făcut săpături la cetatea Fara, locul în care unde se presupune că a trăit Noe și a construit corabia. Expediția lui Dr. Schmidt a găsit același strat de mâl sub care s-au descoperit cărbuni, cenușă, vase decorate artistic, schelete, sigilii și unelte, toate lăsând impresia că populația a fost lovită pe neașteptate de o catastrofă, fugind în dezordine.

Săpăturile arheologice efectuate la cetatea Kiș, la 150 km în amonte pe Eufrat, au dus la descoperirea aceluiași strat de mâl, având o grosime de circa 1,65 m.

Trecând prin toate aceste argumente, ne întrebăm dacă mai poate fi acceptabilă ideea lansată de unii cercetători că Potopul biblic ar fi fost o simplă inundație locală. Dacă am lua în considerare doar argumentele arheologice, atunci am putea crede că stratul gros de mâl descoperit pe valea Eufratului s-a datorat unei inundații locale. Dacă însă ținem cont și de celelalte argumente (argumente logice, mitologia comparată, argumentele teologice și cele literare), ajungem la concluzia că Potopul biblic a fost un cataclism universal, care a rămas viu în amintirea tuturor popoarelor lumii.

În almanahul „Ramuri”, publicat la Craiova în 1966, inginerul Theodor Thant, cercetător la Institutul de Fizică Atomică al Academiei Române, a publicat un articol intitulat „Potopul- mit sau ipoteză științifică”,în care afirmă:

„Și totuși Potopul biblic a existat. Este vorba de o catastrofă ce a cuprins la vremea aceea întreaga suprafața terestră; un cataclism cu cutremure și erupții vulcanice ale continentelor și scufundarea unor regiuni întregi ale globului. Numărul argumentelor științifice care confirmă Potopul, începând cu mitologia comparată și terminând cu metodele moderne, nucleare, de cercetare a vârstelor diferitelor vestigii ce susțin ipoteza este din ce în ce mai mare. În ce privește faptul în sine, nu mai există suspiciuni.” pag. 85‑86

În concluzie, ideea unui Potop universal începe să fie acceptată și în lumea științifică, după lungi ezitări și căutări. De ce oare omul modern trebuie să parcurgă un drum atât de lung și plin de ocolișuri pentru a ajunge la adevăr? După un șir nesfârșit de ipoteze și contra-ipoteze, cu cercetări interminabile și polemici, oamenii ajung să recunoască un adevăr pe care Biblia îl susține atât de clar și simplu de mii de ani.

Lori Balogh