Luca 13,10‑17: Vindecarea femeii gârbove în Sabat
„Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului!” „Fățarnicilor”, i-a răspuns Domnul, „oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă?” (vers.14.15)
Pasajul din Luca redă una dintre vindecările făcute de Domnul Christos în Sabat și care, asemenea altora, a stârnit opoziție și iritare în rândurile fruntașilor poporului. Din relatarea evanghelistului Luca (singurul dintre evangheliști care redă acest episod) reiese clar că Mântuitorul a ales intenționat să o vindece pe femeia gârbovă într-o astfel de zi.
Faptul acesta este evident din răspunsul Domnului la obiecția fruntașului sinagogii: „Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de 18 ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legăturaă aceasta în ziua Sabatului?” (vers.16). De ce a făcut Domnul Christos intenționat această vindecare într-o zi de Sabat?
Mulți comentatori antisabatarieni susțin că El a făcut această vindecare tocmai pentru a demonstra că Sabatul nu mai trebuie ținut, anticipând schimbarea zilei de odihnă după învierea Sa. Dar dacă motivul real era altul?
Una dintre profețiile mesianice cele mai cunoscute este cea din Isaia 61,1‑3, citată de Însuși Mântuitorul în sinagogă într-o zi de Sabat: „Și I S-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului”. În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului și a șezut jos. Toți cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit” (Luca 4,17‑21).
Dacă încercăm să înțelegem gestul Mântuitorului de a o vindeca pe femeia gârbovă într-o zi de Sabat prin prisma misiunii Sale mesianice, lucrurile apar într-o cu totul altă lumină. De fapt, „dezlegarea” femeii ținută în robie de Satana timp de 18 ani făcea parte din misiunea Sa răscumpărătoare, misiune pe care o împlinea în fiecare zi, dar în mod special în zilele de Sabat.
Domnul Christos folosește în mod intenționat cuvântul „dezlegat” de trei ori în dialogul cu fruntașul sinagogii, tocmai pentru a atrage atenția asupra profeției biblice și asupra misiunii Sale de a elibera sufletele ținute în robia lui Satana, fie prin infirmități fizice, fie prin infirmități spirituale.
Desigur, El ar fi putut să o vindece pe femeie seara, după apusul soarelui, sau în oricare altă zi a săptămânii. A făcut însă lucrul acesta într-o zi de Sabat în mod intenționat din cel puțin două motive:
1) Așa cum am arătat deja, El a făcut această minune de vindecare în Sabat pentru a atrage atenția asupra misiunii Sale mesianice și asupra faptului că în El, profețiile Vechiului Testament și-au găsit împlinirea.
2) Iisus a vindecat în Sabat pentru că dorea să redea Sabatului valoarea și funcția lui inițială, așa cum a intenționat Dumnezeu încă de la Creație.
Pe timpul Domnului Christos, din cauza sutelor de reguli rabinice adăugate Poruncii a patra din Decalog, Sabatul își pierduse funcția inițială, devenind o povară greu de suportat. „Molozul” regulilor și prescripțiilor omenești, adunat în jurul poruncii lui Dumnezeu, îi împiedica pe oameni să ajungă la esența Sabatului: odihna fizică și spirituală, ca o pregustare a odihnei mântuirii în Iisus Christos.
S-a ajuns până acolo încât se fie interzis scuipatul pe iarbă, acesta fiind considerat o lucrare de udare a ierbii; era interzisă purtarea unei batiste în Sabat, aceasta fiind considerată o povară; era interzis consumul ouălor ouate în Sabat și multe alte reguli omenești greu de urmat și greu de suportat pentru om.
Nu doar oamenii legați de Satana, precum femeia gârbovă, aveau nevoie să fie dezlegați, ci însăși instituția divină a Sabatului avea nevoie să fie „dezlegată” din chingile regulilor și poruncilor omenești. A dezlega nu înseamnă însă a demola. Dacă Mântuitorul a dezlegat Sabatul, așa cum era învinuit de iudei, nu înseamnă că l-a abrogat sau anulat, ci l-a eliberat de balastul cu care a fost înădușit de oameni. După cum dezlegarea femeii gârbove nu a însemnat uciderea ei, ci eliberarea ei de sub puterea lui Satana.
În acea ocazie, ca un bun exponent al gândirii iudaice din acea vreme, fruntașul sinagogii a reacționat foarte iritat, spunându-le celor prezenți: „Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați și nu în ziua Sabatului” (vers.14).
De ce nu în ziua Sabatului? Unde era specificat în porunca lui Dumnezeu că oamenii bolnavi nu aveau voie în Sabat să caute vindecare, fie de natură fizică, fie de natură sufletească? Ipocrizia conducătorilor religioși ai vremii este demascată de Iisus prin câteva cuvinte deosebit de dure: „Fățarnicilor! … Oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă?” (vers.15)
De ce un om nu putea fi dezlegat de infirmitățile lui fizice într-o zi de Sabat, în timp ce animalele puteau fi dezlegate pentru a le împlini necesitățile? Iată la ce absurditate se ajunsese în gândirea rabinilor vremii.
Porunca a patra din Decalog specifică datoria omului de a manifesta bunătate și compasiune chiar și față de animale în ziua Sabatului: „Să nu faci nicio lucrare în ea (în ziua Sabatului n.n.) … nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale” (Deuteronomul 5,14). Dacă animalele necuvântătoare erau incluse în binecuvântarea odihnei Sabatului, de ce omul, capodopera Creației, să nu poată beneficia de eliberare și odihnă în această zi?
Libertatea fizică și spirituală oferită de Domnul Christos femeii gârbove într-o zi de Sabat se încadrează perfect în misiunea Sa mesianică: aceea de a da drumul celor apăsați, de a vesti celor robiți de Satana eliberarea și de a vindeca pe cei cu inima zdrobită.
Din acel moment al vindecării, oare cum a privit ziua de Sabat acea femeie eliberată de infirmitatea ei? Dar poporul care a asistat la minunea vindecării femeii gârbove? Luca ne spune: în timp ce femeia „slăvea pe Dumnezeu” (Luca 13,13), „toți protivnicii Lui au rămas rușinați și norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El” (Luca 13,17).
A înțeles vreunul dintre cei prezenți la minunea vindecării că Sabatul nu mai trebuie păzit? Dimpotrivă, toți au înțeles ce înseamnă Sabatul, dacă este păzit așa cum este în intenția lui Dumnezeu.
Lori Balogh
