Pilda gospodarului
Vechi si nou
Daca cineva ar dori sa va faca un dar oferindu-va , de exemplu, un telefon mobil, si ati fi pusi in situatia de a alege intre un model vechi si unul nou, de ultima generatie, pe care l-ati alege ? Intrebarea este absurda, nu-i asa ? Cine nu ar alege modelul cel mai nou, cu cel mai modern design si cu cele mai multe aplicatii ?
Traim intr-o societate avida dupa lucruri noi, inedite, desi adesea acestea nu se dovedesc mai bune si mai fiabile decat cele vechi. Cand vezi un ambalaj nou, sau urmaresti o reclama noua la un anumit produs, se trezeste automat in subconstientul nostru gandul ca acel lucru este mai bun, mai rezistent si mai util, si, daca l-am avea, am fi mai fericiti.
Din punct de vedere material, traim intr-o cultura a noului. Si prin aceasta nu afirm ca este ceva rau in aceasta… Daca in cele materiale noul este dorit si acceptat imediat, in cele spirituale lucrurile stau invers. Ideile noi patrund mult mai greu. “Lumina noua” intr-un domeniu sau altul isi face loc cu greutate printre traditiile si prejudecatile noastre.
Un singur exemplu vreau sa amintesc: Cat i-a trebuit medicinii sa accepte ideea noua si revolutionara, desi atat de banala pentru noi astazi, a medicului vienez Semmelweis, care le-a cerut colegilor lui sa se spele pe maini inainte de orice consultatie sau interventie chirurgicala ? O idee simpla, care dupa ce a fost aplicata, a salvat milioane de vieti omenesti. Dar cat de greu a fost acceptata ! Si cu ce sacrificii ! Insusi medicul Semmelweis a murit intr-un ospiciu, dupa ce intreaga viata a fost dispretuit si persecutat pentru ideea sa.
Din punct de vedere material, traim intr-o cultura a noului, insa din punct de vedere spiritual, traim intr-o cultura a vechiului, in care traditiile, dogmele, obiceiurile si filozofiile de viata au mai mare greutate decat ideile noi aparute intr-un domeniu sau altul.
Pentru o astfel de societate dezechilibrata, in care oamenii alearga dupa obiecte noi, in timp ce se cramponeaza in traditii si dogme vechi, depasite, Domnul Christos a rostit o pilda care ne indeamna la echilibru – Pilda gospodarului:
“Ati inteles voi toate aceste lucruri ?”, i-a intrebat Iisus. “Da, Doamne”, i-au raspuns ei. Si El le-a zis: “De aceea, orice carturar care a invatat ce trebuie despre Imparatia cerurilor se aseamana cu un gospodar care scoate din visteria lui lucruri noi si lucruri vechi.” ( Matei 13, 51.52 )
La cumpana dintre ere
Pilda gospodarului nu a fost rostita intamplator la sfarsitul predicii Mantuitorului care este relatata in Matei cap. 13. In acea ocazie, Domnul Christos a rostit sase pilde, unele adresate multimii ( Pilda semanatorului, Pilda neghinei si Pilda grauntelui de mustar ), iar altele rostite doar in auzul ucenicilor ( Pilda comorii ascunse, Pilda margaritarului si Pilda navodului ). Scopul urmarit de Iisus era dublu: pe de o parte dorea sa-i invete pe oameni principiile Imparatiei lui Dumnezeum, iar pe de alta parte dorea sa-i instruiasca pe ucenici pentru lucrarea de predicare a Evangheliei.
Traind intr-o societate inchisa si traditionala ca cea iudaica, Mantuitorul stia ca ucenicii Sai erau in primejdia de a respinge orice noutate in domeniul religios. “Lucrurile vechi” si traditia iudaica aveau o mare influenta in societatea in care S-a nascut si a lucrat Domnul Christos, iar ucenicii care erau pe cale sa devina apostolii unei credinte noi, trebuiau sa scape de aceasta influenta.
De fapt, lumea se afla la cumpana dintre doua ere, la cumpana dintre vechi si nou, dintre Vechiul Testament si Noul Testament. Ce era de facut ? Trebuia oare sa fie respins tot ce era vechi si sa fie acceptat neconditionat tot ce era nou ? Sau, dimpotriva, trebuia respins tot ce aparea nou, pastrandu-se cu sfintenie tot ce era vechi ?
Cu siguranta ca astfel de intrebari se nasteau in mintea ucenicilor care observasera, in rastimpul petrecut cu Domnul lor, ca Acesta era deosebit de rabinii, carturarii si fariseii vremii. Il vazusera pe Iisus calcand regulile rabinice atunci cand vindeca in Sabat ( Matei 12,9-14: omul cu mana uscata ). In acelasi timp, Il auzisera afirmand cu tarie: “Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc” ( Matei 5, 17).
Ucenicii L-au auzit pe Domnul predicand pe munte: “Ati auzit ca s-a zis celor din vechime ( lucruri vechi )…Dar Eu va spun ( lucruri noi )…” Iar dilema lor crestea pe zi ce trecea. Ei priveau la modelele spirituale ale vremii: carturai, rabini si farisei, pe care-i admirau si-i respectau. Ii vedeau cum acestia umbla dupa comori pamantesti, pe care societatea le considera binecuvantari ale lui Dumnezeu oferite celor neprihaniti.
In acelasi timp, Iisus ii invata ceva cu totul nou si strain de ei pana atunci: “Nu va strangeti comori pe pamant unde le mananca moliile si rugina si unde le sapa si le fura hotii, ci strangeti-va comori in cer…” ( Matei 6, 19.20 )
Ucenicii ii vedeau pe fariseii pe care ii admirau, facand milostenie cu “televiziunile” dupa ei, ca sa-si faca publicitate, sau rugandu-se la “megafoane” pe la colturile strazilor, ca sa fie vazuti si auziti de oameni. In acelasi timp, Iisus ii invata ca milostenia, postul si rugaciunea sunt exercitii spirituale care trebuie facute “in ascuns”, fara publicitate si intr-un spirit de umilinta ( Matei 6, 1-18 ).
Si mai vazusera ei ceva care i-a contrariat: In timp ce societatea iudaica ii considera pe vamesi si pe prostituate ca fiind niste lepadaturi ale ei, Domnul se apropia de acesti oameni fara nicio prejudecata. Mai mult decat atat, pe unul din vamesi – Matei -l-a invitat in cercul intim al ucenicilor, iar Mariei Magdalena ii accepta prezenta si slujirea, lucru inacceptabil pentru oamenii religioasi ai vremii.
Desi erau oameni simpli, in majoritatea lor pescari, ucenicii realizau ca Domnul lor era un non-conformist in unele privinte. Iata de ce in mintea lor se nasteau tot felul de intrebari: “Pot aparea adevaruri noi pe langa cele vechi ? A accepta o invatatura noua inseamna a nega o invatatura veche ? Ce trebuia pastrat din adevarurile vechi si ce trebuia respins din cele noi ? “
Cunoscandu-le framantarile , Mantuitorul a incercat sa le rezolve prin rostirea acestei parabole minuscule, insa plina de importanta pentru clarificarea unor dileme. Dileme la cumpana dintre doua ere…
Carturari cu patru clase
Cine erau acei carturari care invatasera ce trebuie despre Imparatia lui Dumnezeu ? Daca i-am fi intrebat pe ucenici, cu siguranta ca si-ar fi rotit privirile prin multime si ar fi aratat spre rabinii si fariseii care erau si ei prezenti in auditoriu.
Dar in parabola Iisus nu se referea la acestia, ci chiar la ei. Dovada in acest sens este chiar intrebarea pe care le-o adreseaza in introducerea pildei: “Ati inteles voi toate aceste lucruri?” ( vers. 51 ).
Fara sa fie constienti in acele momente, ei urmau cursurile celei mai inalte scoli din Univers, o scoala infinit mai valoroasa decat scolile rabinice ale vremii, in care Dascal era Insusi Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Mult mai tarziu, dupa ce Domnul lor S-a inaltat la cer, iar ei au pornit in lume sa implineasca mandatul incredintat, in calitate de apostoli ai noii credinte, ucenicii au inteles ce favoare deosebita li s-a facut. Si nu doar ei au inteles acest lucru, ci chiar opozantii crestinismului din acele zile. Dupa ce i-au audiat pe apostolii arestati pentru vina de a-L propovadui pe Iisus ca Mantuitor al lumii, membrii Sinedriului “s-au mirat, intrucat stiau ca erau oameni necarturari si de rand si au priceput ca fusesera cu Iisus” ( Fapte 4,13 ).
Acest lucru s-a repetat mereu in istoria zbuciumata a crestinismului. Oameni simpli, dar consacrati, au reusit sa se inalte in ochii lumii datorita unei innobilari spirituale si intelectuale pe care le-a dat-o studiul Cuvantului lui Dumnezeu. Cu Scripturile alaturi de sufletul lor, analfabetii au invatat sa citeasca si oamenii de rand au invatat sa se exprime in public, sa gandeasca si sa aprofundeze temele mari ale existentei, ridicandu-i din ignoranta si facand din ei oameni cu o viziune larga, deschisi la idei noi si la progres.
In lume exista multi carturari care stiu multe lucruri, vrute si nevrute. Exista multi eruditi, oameni a caror minte este o intreaga enciclopedie, oameni care ii impresioneaza pe cei din jur cu cunoastintele si inteligenta lor. Dar nu la o astfel de cunoastere se refera aici Domnul Christos. El vorbeste despre acel carturar care “stie ce trebuie despre Imparatia lui Dumnezeu”.
Niciun om din lumea noastra nu le poate cunoaste pe toate si, asa cum afirma marele om politic german Konrad Adenauer, “fiecare dintre noi este un ignorant, numai ca in domenii diferite.” Si pentru ca suntem limitati in cunoastere, fie datorita limitelor noastre intelectuale, fie datorita scurtimii vietii , fie datorita lipsei unor posibilitati de cunoastere, inseamna ca exista niste prioritati, niste lucruri pe care fiecare om trebuie sa le puna in capul listei.
Ignoranta eruditiei
Care este acel lucru care ar trebui sa fie pus in capul listei cunoasterii umane ?
Aruncand o privire prin doctrinele si crezurile diferitelor grupari crestine, am ramas uimit de multimea invataturilor nebiblice pe care le predica unii crestini ai zilelor noastre, dupa doua milenii de teologie crestina. Din respect pentru ei, nu voi aminti numele denominatiunilor care au astfel de crezuri, ci doar voi enumera telegrafic cateva din aceste invataturi straine de Biblie si spiritul ei. Exista crestini care cred ca:
– Pamantul si formele de viata de pe el au fost create de Dumnezeu nu in sapte zile literale, ci in sapte perioade de cate sapte mii de ani fiecare.
– Botezul celor vii pentru mortii aflati in iad ii scoate pe acestia de acolo si ii trimite in rai.
– Iisus nu a fost rastignit pe o cruce, ci pe un stalp de lemn.
– Iisus va reveni in America.
– Dumnezeu are un trup material asemenea oamenilor.
– In timpul Mileniului oamenii vor mai putea pacatui si se vor mai putea intoarce la Dumnezeu.
– Duhul Sfant nu este o persoana divina, ci o forta.
– Sufletele oamenilor exista inainte de nastere si cele care nu au avut un comportament bun s-au intrupat in oameni cu piele neagra.
– Pacatul lui Adam a fost ceva benefic, deoarece altfel nu ar fi nascut copii si sufletele preexistente nu s-ar fi putut naste.
– Iisus Christos este prezent pe pamant din 1914.
– Cei credinciosi vor fi rapiti la cer inainte de „necazul cel mare” fara ca cei din jur sa vada acest lucru.
Si exemplele pot continua…
Daca am face un inventar al tuturor invataturilor care circula in crestinism, avand pretentia ca sunt biblice, dar neavand in realitate niciun suport biblic, am ramane consternati. Marea problema a crestinismului nu este Biblia, ci interpretarile facute de oameni. Dumnezeu nu le cere oamenilor sa invete orice despre Imparatia Sa. Un carturar adevarat invata doar „ce trebuie” despre Imparatie, adica ce este adevarat si ce este descoperit prin Revelatie.
Ce ar trebui sa stie orice om despre aceasta Imparatie ? Sunt cateva adevaruri esentiale pe care ar trebui sa le cunoasca orice crestin:
– El trebuie sa stie de unde vine si care este originea vietii pe pamant.
– El trebuie sa stie cine este, care ii este identitatea, care este statutul si natura pe care o are. El trebuie sa stie ca este un fiu de Dumnezeu, insa un fiu cazut in pacat care are nevoie de mantuire.
– Un crestin trebuie sa stie spre care punct se indreapta istoria lumii si care va fi finalul dramei pacatului.
– Un crestin trebuie sa cunoasca Planul de Mantuire, sa stie ce cere Dumnezeu de la creaturile Sale, care sunt principiile Legii Sale.
– El trebuie sa-L cunoasca pe Dumnezeu, caracterul Sau si planurile Sale atat cat sunt revelate in Cuvantul Sau, dar mai ales in viata si lucrarea lui Iisus Christos, Fiul Sau.
Daca ar fi sa sintetizam adevarurile pe care Dumnezeu doreste sa le cunoastem fiecare dintre noi, in calitate de adevarati carturari, atunci textul din Luca 1,77 ne da raspunsul: „Cunostinta mantuirii care sta in iertarea pacatelor”.
Acesta este lucrul pe care trebuie sa-l cunoasca orice carturar despre Imparatia lui Dumnezeu. Celelalte lucruri pot fi interesante, ne pot imbogati intelectul si ne pot crea o imagine de eruditi in ochii lumii, insa fara aceasta cunoastere a mantuirii, toate acestea nu sunt decat niste zerouri fara valoare. Adica o mare de ignoranta intr-un ocean de eruditie.
Un gospodar cu mana larga
Gospodarul din parabola este, prin definitie, un om harnic, echilibrat, ordonat, chibzuit si eficient in lucrul lui. Acesta este idealul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi in plan spiritual, fara insa sa fie neglijate celelalte aspecte ale existentei.
Acest „gospodar” vrea sa adune lucruri de valoare in visteria lui, stie care sunt acestea si face deosebirea intre cele vechi si cele noi. Insa el nu se opreste doar la intentii, ci trece la fapte, adunand zi de zi valori in visteria sufletului sau.
Insa ceea ce este mai important de abia acum urmeaza. In ciuda egoismului generalizat al omului, acest „gospodar” nu tine pentru sine valorile adunate cu atata grija si munca, ci le scoate din visteria sa pentru a le oferi semenilor sai. Aici Mantuitorul ne prezinta unul din cele mai mari adevaruri biblice: Orice om care L-a primit pe Iisus Christos ca Mantuitor al sau si care se naste din nou in Imparatia Sa, se naste ca misionar.
Observati un amanunt important: „Gospodarul” doar scoate lucrurile din visteria lui, oferindu-le oamenilor. El nu le explica. Aici se ascunde un mare adevar in privinta lucrarii cu semenii. Noi le putem povesti experientele noastre cu Christos, felul in care am fost calauziti, ajutati, ocrotiti sau chiar mustrati de Providenta divina, dar in acelasi timp noi nu vom putea sa explicam de ce intr-un moment sau altul al vietii a trebuit sa trecem printro experienta anume. Stim ca am fost ocrotiti, dar nu stim cum. Simtim dragostea lui Dumnezeu in viata noastra, dar nu o putem explica.
„Adevarul, asa cum este el in Iisus Christos, poate fi experimemtat, dar niciodata explicat… Inaltimea, latimea si adancimea lui intrece posibilitatea cunoasterii noastre. Putem pune imaginatia noastra la lucru mergand pana la extrem si totusi sa nu vedem decat in chip intunecos contururile unei iubiri ce nu se poate explica, care este tot atat de inalta ca cerurile, dar care se pleaca spre pamant ca sa imprime chipul lui Dumnezeu pe intreaga omenire.” ( E. G. White, Parabolele Domnului, pag. 85 )
Noutatea lucrurilor vechi sau vechimea lucrurilor noi ?
Daca apreciez ceva in mod deosebit la credinta crestina veritabila, acel lucru este echilibrul. Extremele si extremismul nu au de-a face cu Dumnezeul cel adevarat si nici cu credinta pe care El o cere de la noi.
Pilda gospodarului este o pilda a echilibrului. Gospodarul din pilda nu este nici un simplu colectionar de antichitati si nici un colectionar profilat pe ultimele produse ale tehnicii. El aduna si lucruri vechi, dar si lucruri noi, insa toate de valoare.
Din nefericire, multi „gospodari” ai lumii moderne aduna in visteria religiei lor fie doar lucruri vechi, ca evreii, fie doar lucruri noi, ca cei mai multi dintre crestini. Aceasta ruptura a Scripturilor in vechi si nou este una din cele mai mari lacune ale crestinismului actual. Evreii aduna doar adevarurile Vechiului Testament, in timp ce cei mai multi crestini aduna in visteria lor doar adevarurile Noului Testament.
Cata durere trebuie sa existe in inima lui Dumnezeu, Cel care a inspirat atat Vechiul cat si Noul Testament, vazand cum „carturarii” lumii noastre resping ba adevarurile vechi, ba pe cele noi !
De fapt, in materie de adevar mantuitor, ce este vechi si ce este nou ? Exista unele adevaruri vechi si altele noi ? S-au schimbat cumva de-a lungul veacurilor principiile neprihanirii sau conditiile pentru ca un om sa fie mantuit ?
Doar in aparenta… In realitate, marile principii ale cerului au ramas neschimbate. Un credincios care a trait in timpurile Vechiului Testament trebuia si el sa creada in Dumnezeu, sa se pocaiasca daca a pacatuit, sa accepte calauzirea Duhului Sfant cand nu stia pe ce cale sa mearga, sa aiba un comportament conform Legii divine, la fel ca oricare crestin din timpurile moderne.
Iisus Christos este comoara nu doar a Noului Testament, ci si a Vechiului Testament, El fiind prezent in toate jertfele, simbolurile si ceremoniile de la sanctuar. Atunci care sunt acele „lucruri noi” aduse de Noul Testament, daca ele existau deja inainte ?
„Va dau o porunca noua: Sa va iubiti unii pe altii” ( Ioan 14, 34 pp. ), ii indemna Mantuitorul pe ucenicii Sai. Era aceasta cu adevarat o porunca noua ? Nicidecum ! O regasim deseori pe paginile vechitestamentale: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” ( Leviticul 19,18 up. ), era porunca data de Dumnezeu poporului Israel din vechime.
In ce consta atunci noutatea ? „Cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii” ( Ioan 14, 34 up. ). Aceasta este noutatea: Modelul lui Iisus de vietuire, de ascultare, de comuniune cu Tatal, de cercetare si aprofundare a Cuvantului lui Dumnezeu.
In cunoscuta „predica de pe munte”, de sase ori a folosit Mantuitorul expresia: „Ati auzit ca s-a zis celor din vechime…Dar Eu va spun…” ( Matei 5, 21.22; 27.28; 31.32; 33.34; 38.39; 43.44 ). Spunea Domnul Iisus ceva nou care sa contrazica adevarurile vechi ? Nicidecum ! El doar aprofunda vechile adevaruri, trecand dincolo de litera Legii si ajungand in profunzimile spiritului ei.
Asadar, intelepciunea carturarului care stie ce trebuie despre Imparatia lui Dumnezeu consta in a prezenta adevarurile vechi, vesnice si de neschimbat ale Scripturilor mereu intr-un ambalaj nou, intr-o lumina noua si, mai ales, cu o putere noua. Desi sunt aceleasi de milenii, adevarurile se dezvolta continuu, de la o generatie la alta.
Intr-un fel a inteles neprihanitul Abel marele adevar al indreptatirii prin credinta, atunci cand a adus ca jertfa un miel nevinovat, si altfel intelegem noi acest adevar dupa doua milenii de la jertfa lui Iisus, „Milelul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii”( Ioan 1,29 ). Dupa desfasurarea atator evenimente importante ale Planului de Mantuire, dupa ce pe aceasta tema au fost rostite mii de predici si s-au scris munti de volume, e numai firesc ca acest adevar vechi de cand lumea sa fie inteles astazi intr-o noua lumina.
Fiecare om care se pleaca cu umilinta asupra Cuvantului lui Dumnezeu poate descoperi fatete noi ale diamantului adevarului,inca nedescoperite si nepuse in lumina. „Lucrurile noi” ne asteapta sa le cautam si sa le descoperim.
Concluzii
„Ati inteles voi toate aceste lucruri ?”, i-a intrebat Iisus pe ucenicii Sai de acum doua milenii. Dar noi, ucenicii secolului al XXI-lea, ce am inteles din aceasta pilda ?
Daca am inteles ca Dumnezeu asteapta de la fiecare dintre noi sa fim niste carturari, nu niste ignoranti, daca am inteles ca fiecare trebuie sa fim niste gospodari harnici si chibzuiti si nu niste lenesi, daca am intels ca in cele spirituale trebuie sa acordam aceeasi valoare si importanta atat adevarurilor Vechiului cat si ale Noului Testament si, mai ales, daca am inteles ca nu trebuie sa tinem doar pentru noi aceste comori, ci sa le daruim cu generozitate celor din jur, atunci putem sti ca suntem carturarii aceia intelepti care stiu ce trebuie despre Imparatia lui Dumnezeu.
Daca nu, mai avem ocazia sa ne indreptam. Si inca un lucru: Lucrarea „gospodarului” nu se va incheia in aceasta viata, ci va continua in vesnicie. La experientele vechi, traite pe acest pamant, in marea drama a pacatului ce se va sfarsi in curand, se vor adauga o multime de lucruri noi pe care „ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit”, caci „asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” ( 1 Corinteni 2,9 ).
Lori Balogh
