Romani 14,5.6: „Unul socotește o zi mai pe sus decât alta”

Romani 14,5.6: „Unul socotește o zi mai pe sus decât alta”

„Unul socotește o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face…”

Deși pasajul biblic citat mai sus nu precizează la care zile se referă apostolul Pavel, cei mai mulți comentatori antisabatarieni consideră că el se referă la ziua de Sabat. Interpretând în acest fel afirmația lui Pavel, ei consideră că păzirea zilelor de Sabat în cadrul Noului Legământ este o dovadă de slăbiciune în credință, în contrast cu cei „tari” în credință, pentru care „toate zilele sunt la fel” și nu leagă închinarea lor față de Dumnezeu de o zi anume.

Termenul „Sabat” nu este menționat în mod expres nici în capitolul 14 al Epistolei către romani și nici în întreaga epistolă, în general. De aceea, putem concluziona încă de la început că a afirma ideea că Pavel se referă la ziua de Sabat în capitolul 14 este o simplă presupunere fără temei. Chiar unii comentatori antisabatarieni au rezerve atunci când afirmă că Pavel a făcut referire la Sabat în capitolul 14.

Tonul capitolului 14 este dat în versetul 1, în care apostolul Pavel ne îndeamnă: „nu vă apucați la vorbe asupra părerilor îndoielnice”. Poate fi Sabatul zilei a șaptea, cel pus deoparte de Dumnezeu încă de la Creație (vezi Geneza 2,1‑3) și așezat în chiar inima Legii morale (vezi Exodul 20,8‑11), o chestiune îndoielnică? Cu siguranță că nu!

Mai mult decât atât, în capitolul 14 Pavel nu ia în discuție legea lui Moise. Deosebirea dintre cel „slab” și cel „tare” în credință nu se face pe baza respectării sau nerespectării unor prevederi ale legii lui Moise, ci mai degrabă pe baza unor reguli derivate din anumite practici ascetice.

În Vechiul Testament, nu este prescris nicăieri un vegetarianism strict și nici abstinența totală de la vin. În Biserica primară însă încercau să pătrundă unele practici ascetice, legate de un vegetarianism strict și de ținerea unor zile de post, fără ca acestea să aibă temei biblic. Atâta vreme cât ele nu subminau Evanghelia lui Christos, Pavel nu le condamnă direct, ci le lasă la latitudinea conștiinței fiecărui credincios, îndemnând în același timp la înțelegere și toleranță: „Încredințarea pe care o ai, păstrează-o pentru tine înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândește singur în ce găsește bine” (Romani 14,22).

Așadar, întreaga discuție din capitolul 14 nu se referă la a păzi sau nu vreuna dintre preceptele legii mozaice, ci la acele obiceiuri și superstiții omenești care deveniseră scrupule pentru unii credincioși, numiți de Pavel „slabi în credință”.

Faptul că Pavel nu se referă la legea mozaică în capitolul 14 reiese și din folosirea cuvântului „necurat” din versetul 14: „Eu știu și sunt încredințat în Domnul Iisus că nimic nu este necurat în sine și că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.”

Cuvântul „necurat” este tradus din grecescul „koinos”, cu totul diferit de „akathartos”, folosit în Leviticul 11 (Septuaginta), care înseamnă „impur” și se referă la hrana interzisă. Acest amănunt ne sugerează că discuția din capitolul 14 din Romani nu se referă la hrana necurată și interzisă de legea mozaică, ci la mâncarea curată în sine, dar care, din cauza faptului că fost închinată idolilor, era privită de unii creștini „slabi” ca fiind necurată, deci trebuia evitată. Aceeași discuție apare și în 1 Corinteni 8,1‑13, pe aceeași tema a creștinilor „slabi” și „tari” în legătură cu consumarea cărnii jertfite idolilor.

Dacă în capitolul 14 apostolul Pavel s-ar referi la Sabat, înseamnă că cei slabi în credință sunt cei ce păzesc Sabatul și în Noul Legământ. Problema care apare este aceea că însuși Pavel ar fi un creștin „slab în credință”, deoarece raportul din Faptele apostolilor ne arată că el a ținut Sabatul, deși era un propovăduitor al Noului Legământ.

În Corint, Pavel a predicat timp de un an și șase luni în sinagogă în fiecare zi de Sabat (vezi Fapte 18,4.11). În Tesalonic, timp de trei zile de Sabat Pavel a predicat credincioșilor, „după obiceiul său” (vezi Fapte 17,1.2). Același lucru l-a făcut și în Berea (vezi Fapte 17,10.17), dar și în Filipi, unde, deși nu exista sinagogă, a ales un loc retras în afara cetății pentru a se închina în Sabat (vezi Fapte 16,13).

Cu toate acestea, Pavel nu se considera pe sine ca fiind slab, ci tare în credință. Chiar în introducerea capitolului următor (15), Pavel se include pe sine în rândul celor „tari”: „Noi care suntem tari…” (Romani 15,1). Acest amănunt ne arată că Pavel nu avea în vedere păzirea Sabatului atunci când amintea de zilele pe care unii slabi în credință le păzeau, în timp ce credincioșii tari în credință le ignorau.

Afirmația lui Pavel din versetul 5: „Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui” este și ea un argument în sprijinul acestui adevăr. Dacă apostolul ar fi avut în vedere Sabatul Poruncii a patra, atunci când se referea la zile pe care unii le păzeau iar alții nu, el nu ar fi putut lăsa un subiect atât de important și prevăzut în Legea lui Dumnezeu la latitudinea conștiinței omului. Legea nu se discută. Și aceasta cu atât mai mult cu cât aici vorbim de Legea lui Dumnezeu.

La latitudinea conștiinței pot fi lăsate reguli, obiceiuri și tradiții inventate de oameni, pe care unii vor să le respecte, iar alții nu. Chestiunea Legii lui Dumnezeu, în general, și păzirea Sabatului, în particular, nu este lăsată la liberul arbitru al omului.

De altfel, dacă Pavel ar fi încercat în vreun fel să discrediteze instituția Sabatului, iudeii creștini ar fi reacționat violent, așa cum au făcut-o atunci când el a militat pentru înlăturarea obligativității circumcizieii pentru neamuri. Dacă Pavel ar fi încercat să înlăture păzirea Sabatului în vreun fel din practica creștină, oare de ce nu ni se raportează nimic despre conflicte și tensiuni în Biserica primară pe această temă?

Răspunsul este simplu: pentru că astfel de dezbateri nu au avut loc pe tema păzirii Sabatului, iar dezbaterea nu a avut loc pentru că nimeni, cu atât mai puțin apostolul Pavel, nu a adus în discuție vreodată o eventuală desființare a Sabatului în Noul Testament.

În timp ce obiceiurile de dietă sunt o problemă personală, Sabatul este o problema colectivă, care ține de închinarea întregii comunități. Este evident că orice discuție pe tema desființării Sabatului ar fi inflamat Biserica creștină.

Este de asemenea demn de observat faptul că din cele 23 de versete ale capitolului 14, Pavel consacră 21 de versete problemei dietei și doar două (vers. 5 și 6) celei despre zile. Este foarte probabil că Pavel se referă la acele zile de post pe care unii creștini din Roma, mai scrupuloși, le țineau în virtutea unui obicei superstițios din lumea romană: acela de a considera că unele zile sunt mai favorabile decât altele în realizarea unor proiecte.

Astfel de mentalități superstițioase păgâne au fost mustrate de părinții Bisericii. Pe vremea lui Pavel însă, asemenea probleme par să fi fost încă de mică importantă și, pentru că ele nu afectau esența Evangheliei, apostolul Pavel nu le-a acordat o importanță prea mare. Însă el îi îndeamnă pe creștini la toleranță reciprocă.

În concluzie, în Romani 14 apostolul Pavel nu descurajează păzirea Sabatului, dar nici nu încurajează vreodată păzirea primei zile a săptămânii ca zi de închinare și odihnă.

Lori Balogh