Romani 14, 5.6: “Unul socoteste o zi mai pe sus decat alta”

Romani 14, 5.6: “Unul socoteste o zi mai pe sus decat alta”

“Unul socoteste o zi mai pe sus decat alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare sa fie deplin incredintat in mintea lui. Cine face deosebire intre zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire intre zile, pentru Domnul n-o face…”

     Desi pasajul biblic citat mai sus nu aminteste nimic la care zile se refera apostolul Pavel, cei mai multi comentatori antisabatarieni considera ca el se refera la ziua de Sabat. Interpretand in acest fel afirmatia lui Pavel, ei considera ca pazirea zilelor de Sabat in cadrul noului legamant este o dovada de slabiciune in credinta, in contrast cu cei “tari” in credinta, pentru care “toate zilele sunt la fel” si nu leaga inchinarea lor fatza de Dumnezeu de o zi anume.

     Teremenul “Sabat” nu este mentionat in mod expres nici in capitolul 14 al Epistolei catre romani si nici in intreaga epistola, in general. De aceea, putem concluziona inca de la inceput ca a afirma ca Pavel se refera la ziua de Sabat in cap. 14 este o simpla presupunere fara temei . Chiar unii comentatori antisabatarieni au rezerve atunci cand afirma ca Pavel a facut referire la Sabat in cap. 14.

     Tonul capitolului 14 este dat in versetul 1, in care apostolul Pavel ne indeamna: “nu va apucati la vorbe asupra parerilor indoielnice”. Poate fi Sabatul zilei a saptea, cel pus deoparte de Dumnezeu inca de la Creatiune ( Gen.2:1-3 ) si asezat in chiar inima Legii morale ( Ex.20:8-11 ), o chestiune indoielnica? Cu siguranta ca nu !

     Mai mult decat atat, in cap. 14 Pavel nu ia in discutie legea lui Moise. Deosebirea dintre cel “slab” si cel “tare” in credinta nu se face pe baza respectarii sau nerespectarii unor prevederi ale legii lui Moise, ci mai degraba pe baza unor reguli derivate din anumite practici ascetice.

     In Vechiul Testament, nu este prescris nicaieri un vegetarianism strict si nici abstinenta totala de la vin. In Biserica primara insa incercau sa patrunda unele practici ascetice, legate de un vegetarianism strict si de tinerea unor zile de post, fara ca acestea sa aiba temei biblic. Atata vreme cat ele nu subminau Evanghelia lui Christos, Pavel nu le condamna direct, ci le lasa la latitudinea constiintei fiecarui credincios, indemnand in acelasi timp la intelegere si toleranta: “Incredintarea pe care o ai, pastreaza-o pentru tine inaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osandeste singur in ce gaseste bine” ( Romani 14,22 ).

     Asadar, intreaga discutie din capitolul 14 nu se refera la a pazi sau nu vreuna din preceptele legii mozaice, ci la acele obiceiuri si superstitii omenesti care devenisera scrupule pentru unii credinciosi, numiti de Pavel “slabi in credinta”.

     Faptul ca Pavel nu se refera la legea mozaica in cap. 14 reiese si din folosirea cuvantului “necurat” din vers. 14: “Eu stiu si sunt incredintat in Domnul Iisus ca nimic nu este necurat in sine si ca un lucru nu este necurat decat pentru cel ce crede ca este necurat.”

     Cuvantul “necurat” este tradus din grecescul “koinos”, cu totul diferit de “akathartos”, folosit in Leviticul 11 ( Septuaginta ), care inseamna “impur” si se refera la hrana interzisa. Acest amanunt ne sugereaza ca discutia din cap. 14 din Romani nu se refera la hrana necurata si interzisa de legea mozaica, ci la mancarea curata in sine, dar care, din cauza  faptului ca fost inchinata idolilor, era privita de unii crestini “slabi” ca fiind necurata, deci trebuia evitata. Aceeasi discutie apare si in 1 Corinteni 8, 1-13, pe aceeasi tema a crestinilor ”slabi” si “tari” in legatura cu consumarea carnii jertfite idolilor.

     Daca in cap. 14 apostolul Pavel s-ar referi la Sabat, inseamna ca cei slabi in credinta sunt cei ce pazesc Sabatul si in noul legamant. Problema care apare este aceea ca insusi Pavel ar fi un crestin “slab in credinta”, deoarece raportul din Faptele apostolilor ne arata ca el a tinut Sabatul , desi era un propovaduitor al noului legamant.

     In Corint, Pavel a predicat timp de un an si sase luni in sinagoga si in fiecare zi de Sabat ( Fapte 18, 4.11 ). In Tesalonic, timp de trei zile de Sabat Pavel a predicat credinciosilor, “dupa obiceiul sau” ( Fapte 17, 1.2 ). Acelasi lucru l-a facut si in Berea ( Fapte 17, 10.17 ), dar si in Filipi, unde, desi nu exista o sinagoga, a ales un loc retras in afara cetatii pentru a se inchina in Sabat ( Fapte 16, 13 ).

     Cu toate acestea, Pavel nu se considera pe sine ca fiind slab, ci tare in credinta. Chiar in introducerea capitolului urmator ( 15 ), Pavel se include pe sine in randul celor “tari” : “Noi care suntem tari…” ( Romani 15, 1 ). Acest amanunt ne arata ca Pavel nu avea in vedere pazirea Sabatului atunci cand amintea de zilele pe care unii slabi in credinta le pazeau, in timp ce credinciosii tari in credinta le ignorau.

     Afirmatia lui Pavel din vers. 5: “Fiecare sa fie deplin incredintat in mintea lui” este si ea un argument in sprijinul acestui adevar. Daca apostolul ar fi avut in vedere Sabatul poruncii a patra, atunci cand se referea la zile pe care unii le pazeau iar altii nu, el nu ar fi putut lasa un subiect atat de important si prevazut in Legea lui Dumnezeu, la latitudinea constiintei omului. Legea nu se discuta. Si aceasta cu atat mai mult cu cat aici vorbim de Legea lui Dumnezeu.

     La latitudinea constiintei pot fi lasate reguli, obiceiuri si traditii inventate de oameni, pe care unii vor sa le respecte, iar altii nu. Chestiunea Legii lui Dumnezeu, in general, si pazirea Sabatului, in particular,  nu este lasata la liberul arbitru al omului.

     De altfel, daca Pavel ar fi incercat in vreun fel sa discrediteze institutia Sabatului, iudeii crestini ar fi reactionat violent, asa cum au facut-o atunci cand el a militat pentru inlaturarea obligativitatii circumciziunii pentru neamuri. Daca Pavel ar fi incercat sa inlature pazirea Sabatului in vreun fel din practica crestina, oare de ce nu ni se raporteaza  despre conflicte si tensiuni in Biserica primara pe aceasta tema ?

     Raspunsul este simplu: pentru ca astfel de dezbateri nu au avut loc pe tema pazirii  Sabatului, iar dezbaterea nu a avut loc pentru ca nimeni, cu atat mai putin apostolul Pavel, nu a adus in discutie vreodata o eventuala desfiintare a Sabatului in Noul Testament.

     In timp ce obiceiurile de dieta sunt o problema personala, Sabatul este o problema colectiva, care tine de inchinarea intregii comunitati. Este evident ca orice discutie pe tema desfiintarii Sabatului ar fi inflamat Biserica crestina.

     Este de asemenea demn de observat faptul ca din cele 23 de versete ale cap. 14, Pavel consacra 21 de versete problemei dietei si doar doua ( vers. 5 si 6 ) celei despre zile. Este foarte probabil ca Pavel se refera la acele zile de post pe care unii crestini din Roma , mai scrupulosi, le tineau in virtutea unui obicei superstitios din lumea romana: acela de a considera ca unele zile sunt mai favorabile decat altele in realizarea unor proiecte. Astfel de mentalitati superstitioase pagane au fost mustrate de parintii Bisericii. Pe vremea lui Pavel insa, asemenea probleme par sa fi fost inca de mica importanta si, pentru ca ele nu afectau esenta Evangheliei, apostolul Pavel nu le-a acordat o importanta prea mare. Insa el ii indeamna pe crestini la toleranta reciproca.

     In concluzie, in Romani 14 apostolul Pavel nu descurajeaza pazirea Sabatului, dar nici nu incurajeaza vreodata pazirea primei zile a saptamanii ca zi de inchinare si de odihna.

Lori Balogh