Cain s-a căsătorit. Dar cu cine?
Una dintre cele mai frecvente întrebări legate de Cartea Genezei este cea privitoare la căsătoria lui Cain, după uciderea fratelui său Abel. Raportul Scripturii ne spune că, după ce l-a ucis pe Abel, „Cain s-a împreunat cu nevastă-sa; ea a rămas însărcinată și a născut pe Enoh” (Geneza 2,17).
Având în vedere că Biblia nu amintește, la data aceea, de numele altor copii ai lui Adam, se pune în mod firesc întrebarea: Cu cine s-a căsătorit Cain? Răspunsul este evident: Cu una dintre surorile lui. Geneza 5,4 ne spune că, după nașterea lui Set, Adam a mai trăit 800 de ani. Și în îndelungata sa viață a avut numeroși copii, băieți și fete, al căror nume nu ne este dat.
Putea fi evitat incestul în cea de-a doua generație de oameni? Da, dar cu condiția ca fiii lui Adam să nu se căsătorească. Iar dacă nu s-ar fi căsătorit, ei nu ar fi putut împlini porunca Creatorului: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l!” (Geneza 1,28).
Realitatea este că primii locuitori ai pământului nu se puteau căsători decât cu frați și surori, apoi cu veri de gradul unu sau doi. Însă incestul în această fază a umanității nu reprezenta un pericol așa cum îl reprezintă astăzi. Ieșind din mâna Creatorului cu o moștenire genetică și o vitalitate desăvârșite, nu exista pericolul apariției unor degenerări genetice prin consangvinizare, chiar dacă păcatul intrase în lumea noastră.
Căsătoria între frați, apoi între veri de gradul unu sau doi, nu punea în pericol moștenirea genetică transmisă copiilor. Acest pericol a apărut mai târziu, pe măsură ce degradarea produsă de păcat s-a accentuat. În momentul în care incestul a pus în pericol moștenirea genetică a generațiilor viitoare, el a fost interzis de Creator.
Istoria biblică cuprinde consemnări ale unor căsătorii între rude foarte apropiate, înainte de exodul poporului evreu. Astfel, Avraam s-a căsătorit cu Sara, sora lui vitregă, iar tatăl lui Moise, Amram, s-a căsătorit cu Iochebed, o mătușă de-a lui mai tânără (vezi Exodul 6,20). În culturile antice, căsătoriile între rude erau privite cu totul altfel decât în zilele noastre și nu erau condamnate nici de Dumnezeu (cel puțin raportul Scripturii nu consemnează acest lucru).
După Exod, lucrurile însă s-au schimbat. Trecuseră deja mai mult de două milenii și jumătate de la Creație și degenerarea produsă de păcat avansase. Poporul lui Dumnezeu se înmulțise și el trebuia să devină un popor sfânt, o lumină pentru alte popoare (vezi Exodul 19,6; Leviticul 19,2).
În aceste condiții, Dumnezeu a interzis incestul, dând poporului Israel legi clare care condamnau toate formele lui (vezi Leviticul 18,7‑17; 20,11.12.14.17.20.21; Deuteronomul 22,30; 27,20.22.23). Astfel, erau interzise căsătoriile sau relațiile sexuale cu rude foarte apropiate: mamă, tată, mamă vitregă, frate, soră, frate vitreg, noră, mătușă, ginere, nepoată, unchi sau cumnată.
Este demn de reținut că poporului Israel i s-au dat astfel de legi în contextul în care popoarele păgâne din jur practicau incestul fără nicio restricție. Dacă în trecut astfel de căsătorii între rude apropiate au fost permise de Dumnezeu ca o necesitate, în noile condiții, când poporul s-a înmulțit, ele au fost interzise.
Motivul principal al acestei interdicții a fost statutul său special de popor sfânt (pus deoparte), popor ales de Dumnezeu. Motivul secundar a fost pericolul degenerării genetice, care devenise o realitate tot mai evidentă pe măsură ce efectele degradării păcatului se înmulțiseră în lumea noastră.
Așadar, cu cine s-a căsătorit Cain? Răspunsul nu poate fi altul decât unul singur: cu una dintre surorile lui, una dintre fiicele lui Adam.
Lori Balogh
