Ce spune Biblia despre…darul profetic
Ce este darul profetic
La baza învățăturii creștine se află Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia. Însă Biblia nu ar fi ajuns în mâinile noastre dacă nu ar fi existat darul profetic manifestat în viața unor bărbați și femei ai lui Dumnezeu.
Darul profetic este capacitatea specială, cu care unii oameni sunt înzestrați de Dumnezeu, de a primi și a transmite mai departe un mesaj direct de la El către poporul Său. Modul în care mesajul divin este transmis profetului este rânduit de Dumnezeu, nu de om. Cui, de ce și când se întâmplă acest lucru, hotărăște Duhul Sfânt, Cel care este Inițiatorul acestui dar spiritual.
Dacă am scoate din Biblie cărțile pe care le avem datorită manifestării acestui dar spiritual, din ea nu ar mai rămâne aproape nimic. Moise, David, Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Amos, Osea, Habacuc, Tefania, Zaharia, Ioan și alții au fost în același timp profeți, dar și autori ai unor cărți care intră în alcătuirea Bibliei. Acest fapt face ca darul profetic să nu fie de neglijat în Biserica lui Christos.
De altfel, în toate listele cu privire la darurile spirituale enumerate de apostolul Pavel în epistolele sale, darul profetic este mereu amintit între primele. Profetul este persoana care, primind acest dar al Duhului Sfânt, transmite bisericii o solie, un mesaj din partea lui Dumnezeu. Etimologic, cuvântul „profet” provine din grecescul „prophetazo” care înseamnă „a descoperi viitorul” sau „a interpreta Scriptura sub influența directă a Duhului Sfânt”.
Din acest punct de vedere, predicarea nu este profeție, căci în predicare există o conlucrare între efortul omenesc și inspirația divină, în timp ce profeția nu are nicio legătură cu pregătirea intelectuală a omului, ci mai degrabă cu consacrarea lui.
În Vechiul Testament sunt amintiți nenumărați profeți bărbați: Natan, Gad, Samuel, Ilie, Elisei, Isaia, Ieremia, Daniel, Osea, etc. Sunt amintite și patru femei-profet: Debora (vezi Judecătorii 4:4), Maria (vezi Exodul 15:20), Hulda (vezi 2 Cronici 34:22) și soția lui Isaia (Isaia 8:3).
În Noul Testament sunt amintiți numeroși alți profeți: Ioan Botezătorul (vezi Matei 11:9), Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul (vezi Luca 1:67), prorocița Ana (vezi Luca 2:36), câțiva ucenici din Efes (vezi Fapte 19:6), fiicele lui Filip evanghelistul (vezi Fapte 21:9), Agab și alți creștini din Antiohia (vezi Fapte 11:28; 21:10), Sila (vezi Fapte 15:32), Pavel și Iisus – cel mai mare profet.
Cum tratează Dumnezeu darul profetic
În Biblie sunt date câteva îndrumări specifice acestui dar spiritual:
1) Prezența darului profetic este un criteriu după care poate fi recunoscută Biserica Rămășiței – ultima Biserica din istoria lumii -, aceea care va fi pregătită să-L întâmpine pe Domnul Christos la revenirea Sa pe pământ.
„Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Iisus Christos” (Apocalipsa 12:17).
Ce este „mărturia lui Iisus”? Biblia se explică singură: „Căci mărturia lui Iisus este duhul prorociei” (Apocalipsa 19:10). Pentru cei care au rezerve cu privire la această afirmație, ea fiind pusă în paranteză, adevăratul argument poate fi descoperit comparând două versete din Apocalipsa:
„Și m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine și cu frații tăi, care păstrează mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te!” (Căci mărturia lui Iisus este duhul prorociei)”. (Apocalipsa 19:10).
„Dar el mi-a zis: „Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine și cu frații tăi, prorocii, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu” (Apocalipsa 22:9).
Comparând cele două versete, se observă că expresiile: „frații tăi care țin mărturia lui Iisus” și „frații tăi, prorocii” sunt identice, de unde se poate trage ușor concluzia că „mărturia lui Iisus” este „duhul prorociei” sau darul profetic.
2) Dumnezeu nu dorește ca acest dar să fie tratat cu dispreț de către membrii Bisericii
„Nu disprețuiți prorociile!” (1 Tesaloniceni 5:20).
3) Darul profetic trebuie testat, pus la încercare în biserică, pentru a se vedea dacă este cel autentic. „Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:21); „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7:15‑20).
4) Dumnezeu vrea ca să ne încredem în profeții Săi adevărați. „Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui și veți birui!” (2 Cronici 20:20).
Necesitatea darului profetic
„Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu” – spune înțeleptul (Proverbele 29:18). Rolul principal al darului profetic este înfrânarea răului din biserică. Neputând comunica direct cu omul păcătos – căci păcatele noastre ridică un zid între El și noi (vezi Isaia 59:2) -, Dumnezeul iubirii a ales calea comunicării indirecte, prin intermediul unor oameni consacrați, integri și umili, care se tem mai mult de El decât de oameni.
Descoperirea unor evenimente viitoare care să pregătească biserica reprezintă doar o mică parte din manifestarea darului profetic. Este știut că cel mai mare profet al tuturor timpurilor, în afară de Iisus Christos, a fost Ioan Botezătorul (vezi Luca 7:28). Totuși, Biblia nu relatează nicio profeție referitoare la viitor făcută de el.
Cum lucrează darul profetic
Modul în care lucrează darul profetic este descris în Deuteronomul 18:15‑22. Nevoia unui profet, ca intermediar între Dumnezeu și om, a apărut la Sinai cu ocazia dării Legii. În acea ocazie, israeliții au cerut ca Dumnezeu să nu le mai vorbească direct, ci prin intermediul lui Moise.
Dumnezeu a acceptat această cerere, promițând că va transmite soliile Sale poporului prin profeți. Aceștia vor avea însă responsabilitatea de a transmite exact și nealterat mesajul divin.
Primele trei versete din Apocalipsa (cap.1:1‑3) ne arată cum se desfășoară procesul comunicării mesajului divin: Tatăl – Domnul Christos – un înger – Ioan profetul – biserica. Modul cel mai obișnuit prin care Dumnezeu transmite mesajele Sale profetului este prin vise și viziuni:
„Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis” (Numeri 12:6).
Este de remarcat faptul că în poporul Israel autoritatea unui profet era maximă, el putând să rostească solii de mustrare și către împărați (autoritatea civilă), dar și către preoți (autoritatea religioasă). Cu toate acestea, mulți dintre profeții adevărați au fost persecutați, unii dintre ei pecetluindu-și misiunea cu propria lor viață.
Darul profetic în Biblie
Întreaga religie mozaică și creștină se sprijină pe activitatea profeților, Biblia însăși fiind produsul lucrării acestor oameni consacrați, care au vorbit și au scris în Numele lui Dumnezeu.
„Printr-un proroc a scos Domnul pe Israel din Egipt și printr-un proroc a fost păzit Israel”, spune profetul Osea, subliniind rolul pe care profeții l-au jucat în istoria mântuirii (Osea 12:13).
În activitatea profeților au existat mai multe perioade:
1) Perioada profeților văzători: Moise, Avraam, Samuel, Natan.
2) Perioada profeților făcători de minuni: Ilie și Elisei.
3) Perioada profeților scriitori: Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel, Mica, etc.
4) Perioada tăcerii profetice de circa 400 de ani, cuprinsă între eliberarea din captivitatea babiloniană și Ioan Botezătorul.
5) Perioada lui Ioan Botezătorul, cel mai mare profet al lumii.
6) Perioada Bisericii primare: Agab, fiicele lui Filip evanghelistul, etc.
7) Perioadă de după secolul I. Aparent, în această perioada darul profetic a dispărut, însă Dumnezeu a avut mereu slujitori credincioși în Biserica Sa, care au mustrat, au învățat și au îndreptat poporul în direcția cea bună.
8) Perioada Bisericii Rămășiței (vezi Apocalipsa 12:17; 19:10) – ultima perioadă din istoria lumii, înainte de revenirea în slavă a Domnului Christos.
Permanența darului profetic
Multe biserici consideră că darul profetic a încetat să mai existe după moartea ultimului apostol sau după încheierea canonului Scripturii. Totuși, acest dar a continuat să existe, deși istoria bisericească este săracă în informații cu privire la acest aspect. Conform Bibliei, acest dar urma să fie mai evident în perioada Bisericii Rămășiței (vezi Apocalipsa 12:17; 19:10; Ioel 2:28‑32).
Clasificarea profețiilor
1) Profeții clasice. Acestea implică – potrivit 2 Timotei 3:16 -, învățarea, mustrarea, îndreptarea și instruirea în neprihănire a bisericii.
2) Profeții predictive (ex. Daniel, Apocalipsa) care implică descoperirea unor evenimente viitoare.
Majoritatea profețiilor biblice sunt clasice, cele predictive fiind în număr relativ mic. Totuși, în conștiința oamenilor darul profetic este strâns legat de descoperirea viitorului.
Identificarea adevăratului dar profetic
Biblia ne avertizează în nenumărate rânduri de existența profeților falși (vezi Deuteronomul 13:1‑5; Matei 7:15‑20; 24:11,24). Pentru a nu fi înșelați de aceștia, ne sunt date câteva criterii după care îi putem deosebi pe profeții adevărați de cei falși:
1) Soliile transmise de profet trebuie să fie în acord cu Scriptura (vezi Isaia 8:20; Deuteronomul 13:1‑5). Orice deviere de la adevărul Scripturii este un semn că profetul nu este trimis de Dumnezeu, căci „El nu se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2:13).
În pasajul din Deuteronomul 13 se observă că nu minunile sunt criteriul cel mai solid care atestă autoritatea profetului, căci acestea pot înșela. Criteriul de bază este conformarea cu Biblia. De ce? Dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar profetul este unul trimis de același Dumnezeu, mărturiile lor nu se pot contrazice. Dumnezeu este mereu același și neschimbător, de aceea adevărurile Bibliei rămân veșnice.
2) Adevăratul profet Îl mărturisește pe Christos. În centrul mesajului său nu se află propria persoană, ci aceea a Domnului Christos (vezi 1 Corinteni 3:11; 2 Corinteni 10:5; Filipeni 1:21).
3) Adevăratul profet mărturisește întruparea și divinitatea lui Christos (vezi1 Ioan 4:2‑6).
4) Adevăratul profet nu măgulește păcatul, ci îl mustră cu toată severitatea (vezi Ieremia 23:16,17).
5) Potrivit Scripturii, adevăratul profet aduce roade bune, atât în ceea ce privește propria sa viață, având un caracter după voia lui Dumnezeu, cât și în privința lucrării pe care o face (vezi Matei 7:15‑20).
6) Cele spuse de un adevărat profet sunt confirmate de împlinirea lor (vezi Deuteronomul 18:21,22). Totuși, trebuie adăugat că acest criteriu nu este suficient pentru a-l recunoaște pe un adevărat profet, din două motive:
– Există profeți falși care fac preziceri ce se împlinesc (vezi Deuteronomul 13:1‑5).
– Există profeți adevărați ale căror profeții nu se împlinesc. În acest caz trebuie precizat că neîmplinirea unor profeții este cauzată de caracterului lor condiționat, cum a fost cazul profeției despre nimicirea cetății Ninive pe vremea profetului Iona. În funcție de alegerea omului, aceste profeții condiționate se împlinesc sau nu. În cazul profeției lui Iona despre Ninive, datorită pocăinței întregii cetăți, Dumnezeu și-a manifestat harul Său și a amânat nimicirea cetății.
Totuși, în Biblie ne sunt prezentate numeroase profeții necondiționate, a căror împlinire nu depinde de alegerile omului. Prima profeție de acest fel este cea din Geneza 3:15, în care Creatorul vestește marea biruință a „seminței femeii” (Domnul Christos) asupra „șarpelui” (Satana).
Lori Balogh
