Existența lui Dumnezeu

Existența lui Dumnezeu

Cu mai mulți ani în urmă, un cunoscut mi-a făcut o vizită fulger, spunându-mi: „Lori, ai la dispoziție 30′ pentru a-l convinge pe prietenul meu că există Dumnezeu”. I-am răspuns fără ezitare: „Îmi ceri un lucru imposibil. Eu nu pot convinge pe nimeni că există Dumnezeu. Nu stă în puterea mea să fac lucrul acesta. Doar Dumnezeu îl poate convinge pe un om de existența Sa. Singurul lucru pe care-l pot face eu este să spun motivele pentru care eu cred în existența Lui”.

Ca oameni, noi doar îi putem învinge pe semenii noștri care nu au aceleași convingeri ca și noi. Convingerea însă o aduce El. În esență, a crede sau a nu crede în existența lui Dumnezeu nu este o problemă de argumentație, ci de alegere personală.

Unii cred în existența lui Dumnezeu deși nu au la îndemână decât puține argumente. Alții, dimpotrivă, deși au acces la multe informații, aleg să nu creadă. Sau, mai corect spus, aleg să-și pună credința în „stand-by”, până ce se vor întâlni cu argumentul suprem, care să-i scoată din starea de așteptare.

În ce mă privește, deși am crescut într-un mediu ostil credinței (în epoca comunist-ceaușistă), într-o familie în care unul dintre părinți credea în Dumnezeu, iar celălalt nu credea (cel puțin în aparență), eu am ales să cred în Dumnezeu. Și nu am regretat niciodată această alegere, deși ea mi-a adus și necazuri în viață.

Iată câteva motive strict personale pe care îmi întemeiez această convingere:

1) Iubesc nespus de mult florile, mai ales pe cele crescute în sălbăticie, fie în văile umbroase, fie pe crestele însorite ale munților. Ori de câte ori găsesc o specie nouă, o fotografiez, folosind funcția „Macro” a aparatului foto, ceea ce îmi permite ca acasă, pe calculator, să pot observa cele mai fine detalii ale lor. Și de fiecare dată sunt uimit de frumusețea, gingășia și varietatea formelor și culorilor lor.

În natură există multă, excesiv de multă „frumusețe adăugată”. Și nu doar în regnul vegetal, ci și în cel animal și chiar în cel mineral. Conceptul de „frumusețe adăugată” ne vorbește despre o frumusețe care depășește limitele necesarului (de ex., la plante, pentru atragerea insectelor în vederea polenizării). Există numeroase specii ale căror flori nu sunt atât de atrăgătoare, și totuși polenizarea funcționează și în cazul lor. Cum se explică explozia de frumusețe adăugată, nenecesară polenizării, ca în cazul plantelor, sau funcției de reproducere, ca în cazul animalelor?

Cine nu admiră frumusețea cozii păunului! Este un exemplu elocvent de frumusețe adăugată, nenecesară perpetuării speciei. Dimpotrivă, frumusețea păunului este un mare dezavantaj pentru el din punct de vedere al selecției naturale și al supraviețuirii, căci tocmai din cauza acestei frumuseți ieșite din comun, păunul este mai vulnerabil în fața prădătorilor.

Pentru mine, existența „frumuseții adăugate” este un argument că la originea ei nu se află forțele oarbe ale naturii, ci un Designer inteligent, sensibil, iubitor al frumosului și al varietății, un Dumnezeu plin de imaginație creatore, dar și un Dumnezeu plin de dragoste, care ne-a creat un mediu atât de complex, de variat și de plăcut.

2) Am învățat la orele de fizică din liceu despre una dintre legile fundamentale care guvernează Universul în care trăim cu toții: legea a doua termodinamicii, cunoscută și sub denumirea de „legea entropiei”. Conform acestei legi, totul tinde spre un nivel de energie cinetică minimă, sau altfel spus: totul tinde spre degradare, dezordine și haos.

Viața ne învață că dacă un obiect este părăsit pentru mai mult timp, el nu evoluează, ci dimpotrivă, se degradează. Și aici nu ne referim doar la obiecte neînsuflețite, ci și la ființe. Este cunoscut cazul unor copii pierduți sau abandonați în junglă. Fiind găsiți după mulți ani de izolare și privați de posibilitatea de a se dezvolta într-un mediu educațional, acești copii nu au mai putut fi recuperați. Deși s-au născut ființe umane, având un potențial uriaș de dezvoltare, aceste ființe umane s-au degradat până la limita animalității.

Totul în lumea noastră tinde spre degradare și spre moarte. Dacă nu ar exista o forță care să contracareze legea entropiei, lumea noastră atât de complexă și organizată ar ajunge un haos total. Pentru mine, această Forță care creează, organizează și susține viața, acționând împotriva unei legi universale de netăgăduit nu este alta decât Dumnezeul creator, Cel care este Suveran chiar și peste legile Universului.

3) Conștiința umană… Ce se află la originea ei? Pentru evoluționiști, ea este marea piatră de încercare, încurcându-le toate socotelile. Ce-l determină pe un om, pe care instinctul de supraviețuire îl împinge să comită fel de fel de fapte reprobabile (minciună, înșelăciune, furt, crimă, etc.), să se abțină totuși de a le face?

Este adevărat că uneori oamenii se abțin de la astfel de fapte de teama de a nu suporta consecințele. Însă la fel de adevărat este și faptul că cei mai mulți dintre noi ne abținem de la astfel de nelegiuiri datorită unei „frâne” morale din interiorul ființei noastre – conștiința.

Evoluționismul nu poate explica apariția conștiinței morale în lungul proces evolutiv de la apariția primei proteine până la ființa umană atât de complexă. Credința în Dumnezeu însă poate explica existența conștiinței. Aceasta este „organul” creat de Dumnezeu prin care ne vorbește zi de zi și clipă de clipă, arătându-ne ce este bine și ce este rău, „certându-ne” când facem răul sau „lăudându-ne” când facem binele.

Pentru mine, existența conștiinței morale este dovada că la celălalt capăt al „firului” se află Cineva care ne spune ce este bine și ce este rău. Și acest Cineva este Dumnezeu…

4) Într-un top al celor mai vândute și citite cărți în ultimii zece ani, Biblia ocupă de departe primul loc, cu peste trei miliarde de exemplare vândute, depășind cu mult titluri bine vândute ca seria de romane „Harry Potter” sau „Codul lui Da Vinci”.

Ce face ca această carte, cu o existență milenară, să rămână, chiar și în epoca post-modernă în care trăim, un best-seller? De-a lungul istoriei au fost multe încercări de a distruge Biblia (vezi miile de Biblii arse în piețele publice din Franța în timpul Revoluției sau interdicția de a tipări și citi Biblia în Evul Mediu!). Totuși, Biblia a rezistat în ciuda tuturor criticilor și continuă să fie „la modă” în pofida vechimii ei.

De ce? Pentru că ea nu este o carte oarecare, ci este Cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat, acest Cuvânt este tradus într-un limbaj omenesc imperfect, cu lipsuri și chiar greșeli. Dar ca mesaj, el rămâne Cuvântul lui Dumnezeu, scrisoarea Lui de dragoste adresată unei omeniri pierdute.

Și pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu, el are putere. Milioane de vieți au fost, sunt și vor fi schimbate prin puterea acestui Cuvânt. Când îl citesc în liniște, fără grabă și prejudecăți, îi simt puterea transformatoare și nu odată am auzit de pe paginile ei vocea lui Dumnezeu, șoptindu-mi: „Te iubesc cu o iubire veșnică”.

5) Lumea este plină de clarvăzători, ghicitori, prezicători, profeți și viitorologi. Iar mass-media abundă în fel de fel de preziceri care mai de care mai înspăimântătoare. Însă prea puține, mult prea puține se împlinesc. De ce? Pentru că viitorul este un „tabu” pentru om.

Singurul care cunoaște viitorul este Dumnezeu și doar El poate da la o parte cortina lui, lăsându-ne, atât cât consideră El că ne este necesar, să privim dincolo de clipa prezentă. Pentru mine, profeția biblică este unul dintre cele mai puternice argumente ale existenței lui Dumnezeu.

De unde știa profetul Isaia, cu circa 150 de ani înainte, că Imperiul Medo-Persan va fi condus la un moment dat de un împărat cu numele Cirus? De unde știa profetul Ieremia că poporul evreu urmă să petreacă exact 70 de ani în robia babiloniană? De unde știa profetul Mica, cu aproximativ cinci secole înainte, că Mesia se va naște în mica localitate Betleem? Sau de unde știa Isaia, cu circa șapte secole înainte că Iisus, Fiul omului, urma să sufere, să fie batjocorit și în cele din urmă răstignit între doi tâlhari, pentru ca apoi trupul Lui să fie depus în mormântul unui om bogat?

Exemplele pot continua și ele sunt de ordinul sutelor. Profeția biblică este o dovadă că deasupra timpului, spațiului și istoriei lumii se află Cineva care este Suveran peste toate acestea. Și acest Cineva este Dumnezeu…

6) Oamenii sunt avizi după modele. Le urmăresc și încearcă să le copieze, fie că este vorba de vedete de cinema, interpreți de muzica modernă, staruri sportive sau chiar lideri politici sau religioși. Idolatria din Antichitate nu a dispărut cu totul, ea doar s-a reorientat.

Însă înțeleapta vorbă latină: „Sic transit gloria mundi” („Așa trece gloria lumii”) acționează și în acest domeniu. Pe cât sunt de admirate și adulate unele vedete astăzi, pe atât vor fi de disprețuite mâine, căzând în uitare.

Există totuși o „vedetă” (să-mi fie iertată expresia!) care nu și-a pierdut popularitatea de două milenii încoace. Dimpotrivă, pe zi ce trece, tot mai mulți oameni sunt fascinați de personalitatea, lucrarea și mai ales de caracterul desăvârșit al acesteia. Cine poate fi acest atrăgător Personaj decât Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului?

Iisus a fost un non-conformist care a dărâmat zidurile prejudecăților și tradițiilor timpului Său, a înlăturat barierele sociale dintre oameni, a iubit omenirea până la sacrificiul suprem și ne învață și pe noi să ne iubim la fel. Prin ceea ce a predicat și a înfăptuit, Iisus a împărțit istoria în două. Iar prin jertfa Sa, greu de pătruns cu limitele minții omenești, El a deschis porțile veșniciei pentru o lume aflată în derivă.

Blaise Pascal spunea: „Iisus Christos este centrul și temelia tuturor lucrurilor. Cine nu-L cunoaște pe El, nu cunoaște nimic despre sine și despre lume”. Iată de ce pentru mine, Iisus Christos este dovada supremă a existenței lui Dumnezeu.

7) De ce cred în existența lui Dumnezeu? Pentru multe motive… Voi încheia însă cu motivul cel mai personal, unul existențial, pe care nu-l poate avea nimeni altcineva, decât într-o altă variantă.

Cred în existența lui Dumnezeu pentru că L-am simțit în viața mea în cele mai diferite momente: și în clipele fericite, dar mai ales în cele grele. I-am auzit glasul în conștiință, fie mustrându-mă când greșeam, fie mângâindu-mă când sufeream, fie îndrumându-mă când nu știam pe ce cale să merg. Aș putea scrie pe această tema un roman întreg, însă nu unul de ficțiune, ci unul cât se poate de real.

Această comoară de experiențe personale cu Dumnezeu este subiectivă, de aceea am afirmat că îmi aparține doar mie. Însă fiecare dintre noi o poate dobândi la rândul său, dacă dorește. Și mai ales, dacă crede…

Chiar dacă, prin absurd, toate celelalte argumente pe care le-am prezentat ar fi demontate bucată cu bucată, acest ultim argument rămâne pentru mine motivul forte pentru care cred în existența lui Dumnezeu. I-am simțit prezența, I-am auzit glasul, I-am simțit atingerea în cele mai diferite momente ale călătoriei mele prin viață și sper și cred că Îi voi vedea și Fața la timpul hotărât de El.

Dumnezeu există și sunt nespus de fericit pentru aceasta.

Lori Balogh