Ioan 5, 1-19: “Tatal Meu lucreaza pana acum”
“Tatal Meu lucreaza pana acum; si Eu, de asemenea, lucrez.”( vers. 17 )
Pasajul biblic din capitolul 5 al Evangheliei lui Ioan relateaza despre una din cele sapte minuni de vindecare facute de Domnul Christos intr-o zi de Sabat: vindecarea paraliticului de 38 de ani, de la scaldatoarea Betesda.
Ca si in alte situatii similare, si in acest caz a aparut o controversa intre fruntasii religiosi ai poporului si Domnul Christos, pe tema pazirii Sabatului. Controversa i-a determinat pe iudei sa ajunga chiar la un plan de ucidere a lui Iisus ( Ioan 5,16 ), deoarece El facea aceste lucrari in Sabat.
Ceea ce i-a infuriat pe conducatorii iudei a fost atat minunea in sine a vindecarii unui bolnav cronic intr-o zi de Sabat, cat si porunca lui Iisus data celui vindecat: “Ridica-ti patul si umbla !”( vers. 8 ). Situatia este asemanatoare vindecarii orbului din nastere, relatata de Ioan in capitolul 9 al Evangheliei sale.
Vazandu-le iritarea, Mantuitorul si-a aparat atitudinea, apeland la exemplul Tatalui: “Tatal Meu lucreaza pana acum; si Eu, de asemenea, lucrez.” Aceasta afirmatie transanta a Mantuitorului i-a infuriat si mai mult pe iudei, care au vazut in ea o declaratie fatisa cu privire la dezlegarea Sabatului ( vers. 18 ).
Dupa doua milenii de crestinism, si astazi exista numeroase voci care interpreteaza cuvintele Mantuitorului ca fiind o declaratie de desfiintare a Poruncii a patra din Decalog. Problema care se ridica in legatura cu aceasta declaratie a Domnului Iisus este urmatoarea: A folosit El exemplul Tatalui Sau pentru a anula o porunca din Decalog, pentru Sine si pentru urmasii Sai, sau pentru a lamuri adevarata insemnatate a Sabatului ? Afirmatia lui Iisus reprezinta o negare sau o clarificare a Sabatului ?
Expresia “pana acum” are trei interpretari de baza: a) Dumnezeu creaza continuu; b) Dumnezeu sustine Creatiunea si ii poarta de grija; c) Dumnezeu lucreza la rascumpararea si mantuirea omului.
Pentru a intelege ce sens are afirmatia: “Tatal Meu lucreaza pana acum”, este foarte important sa clarificam referintele lui Ioan cu privire la activitatea si lucrarile lui Dumnezeu. Observandu-le cu atentie, intelegem ca Ioan nu se refera nici la Creatiunea continua, nici la sustinerea constanta a Universului, ci la lucrarea de rascumparare si mantuire a omului.
Insusi Mantuitorul declara explicit ca “lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: sa credeti in Acela pe care L-a trimis El” ( Ioan 6,29 ). In ce consta “lucrarea” la care se referaIisus ? Credinta este acea lucrare la care se refera El. Or, credinta este o “lucrare” legata de rascumpararea si mantuirea omului, nicidecum legata de vreo activitate fizica.
Natura rascumparatoare a “lucrarilor” Domnului Christos reiese foarte evident dintr-un alt exemplu de vindecare in Sabat: vindecarea orbului din nastere ( Ioan cap. 9 ). In acea imprejurare, cand vorbeste despre “lucrarile lui Dumnezeu”, Iisus se refera explicit la vindecarea orbului. “Iisus a raspuns: “N-a pacatuit nici omul acesta, nici parintii lui; ci s-a nascut asa ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu” ( Ioan 9, 3 ).
Identificandu-se cu Tatal, Domnul Christos afirma ca face si El aceleasi lucrari ca ale Lui: “Daca nu fac lucrarile Tatalui Meu, sa nu Ma credeti. Dar daca le fac, chiar daca nu Ma credeti pe Mine, credeti macar lucrarile acestea, ca sa ajungeti sa cunoasteti si sa stiti ca Tatal este in Mine si Eu sunt in Tatal” ( Ioan 10, 37.38 ).
La care lucrari se referea Domnul ? Se referea El la munca in atelierul de dulgherie in care a slujit pana ce a inceput lucrarea Sa publica ? Ar fi absurd sa credem asa ceva. Lucrarile Sale erau legate de mantuirea neamului omenesc, nu de castigarea existentei.
Acelasi lucru iese in evidenta si in cazul intalnirii cu femeia samariteanca la fantana lui Iacov, imprejurare in care Iisus le-a spus ucenicilor: “Mancarea Mea este sa fac voia Celui ce M-a trimis, ca sa implinesc lucrarea Lui” ( Ioan 4, 34 ). La ce fel de lucrare se referea Iisus in acea ocazie ? Desigur, nu la activitati obisnuite legate de castigarea existentei, ci la lucrarea de predicare a Evangheliei si castigarea de suflete ( vezi si Ioan 14,11; 15, 24 ).
Asadar, este evident ca lucrarea la care se refera Domnul Christos in dialogul Sau cu iudeii nu era o activitate fizica, nici o activitate legata de continuarea lucrarilor Creatiunii. Conform textului din Geneza 2, 1-3, Dumnezeu Si-a incheiat in Sabat lucrarea de a crea, dar nu si lucrarea Lui in general.
Aparitia pacatului pe planeta noastra a facut ca Dumnezeu sa fie angajat intr-o lucrare de rascumparare continua a neamului omenesc, o lucrare “pana acum”, pe care o face si Domnul Christos si Duhul Sfant.
Mantuitorul apeleaza la “lucrarea pana acum” a Tatalui pentru a clarifica functia Sabatului, nicidecum pentru a-l abroga. Sabatul este legat nu doar de Creatiune, fiind un memorial al acesteia ( Geneza 2,2.3; Exodul 20,11 ), ci si de rascumparare ( Deuteronom 5,15 ).
Intrerupandu-si activitatile zilnice legate de castigarea existentei, israelitul isi amintea de Creator si Creatia Sa. In acelasi timp, slujind semenilor sai aflati in nevoie, el il imita pe Creatorul Rascumparator.
Este de observat ca slujba pe care preotii o faceau in sanctuar nu se oprea in zilele de Sabat. Dimpotriva, in Sabat preotii aveau mai mult de lucru, fara ca prin aceasta sa fie considerati calcatori ai Sabatului. Ceea ce era pe deplin legal pentru preoti in slujba pe care o faceau in sanctuar, le era interzis israelitilor, caci lucrarile acestea erau legate de rascumparare si mantuire, nu de casigarea existentei.
Dupa vindecarea paraliticului din Betesda, pentru a-Si apara actiunea, Mantuitorul continua argumentatia, dand exemplul circumciziunii. El sustine ca faptul ca preotii taiau imprejur un copil in zi de Sabat nu era considerat o calcare a Poruncii a patra. Intrebarea Sa este: “Daca un om primeste taierea imprejur in ziua Sabatului, ca sa nu se calce legea lui Moise, de ce turbati de manie impotriva Mea pentru ca am insanatosit un om intreg in ziua Sabatului ?” ( Ioan 7, 22.23 ).
Dupa socoteala rabinica, circumciziunea privea unul din cele 248 de membre ale unui om, pentru a oferi copilului nou-nascut legamantul mantuirii. Daca aceasta lucrare putea fi facuta in Sabat, fara ca prin aceasta Sabatul sa fie calcat, de ce se maniau acesti fruntasi iudei pentru ca Mantuitorul vindecase un corp intreg in aceasta zi ?
Pentru Domnul Christos, Sabatul a fost o zi de lucru, nu pentru castigarea existentei, ci pentru rascumpararea omului intreg. Atat in cazul paraliticului, cat si in cel al vindecarii orbului din nastere ( vindecat tot intr-o zi de Sabat ), Domnul Christos i-a cautat si gasit pe cei vindecati, continuand vindecarea lor spirituala ( vezi Ioan 5,14; 9, 35-38 ).
Pentru ca ponentii lui Iisus judecau dupa aparente, nu dupa dreptate ( Ioan 7,24 ), ei nu puteau intelege natura rascumparatoare a lucrarii Mantuitorului in Sabat. Pentru ei, ridicarea unui pat ( de fapt, o simpla rogojina ) in zi de Sabat sau ungerea cu tina a ochilor orbului din nastere erau mai importante decat restaurarea sociala si refacerea vederii pe care le simbolizeaza aceste obiecte.
Pentru a ne conduce pe cat mai multi la odihna mantuirii, la acel “Sabat” final, Dumnezeu “lucreaza pana acum” pentru mantuirea noastra. Domnul Christos si Duhul Sau Sfant de asemenea lucreaza in acest sens. Si noi trebuie sa lucram pentru a oferi si altora darul rascumpararii si al mantuirii. In fiecare din zilele saptamanii, dar mai ales in Sabat.
Lori Balogh
Amin ! Laudat sa fie Domnul Isus Hristos !