Ioan 5,1‑19: „Tatăl Meu lucrează până acum”

Ioan 5,1‑19: „Tatăl Meu lucrează până acum”

„Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu, de asemenea, lucrez.” (vers.17)

Pasajul biblic din capitolul 5 al Evangheliei lui Ioan relatează despre una dintre cele șapte minuni de vindecare făcute de Domnul Christos într-o zi de Sabat: vindecarea paraliticului de 38 de ani de la scăldătoarea Betesda.

Ca și în alte situații similare, și în acest caz a apărut o controversă între fruntașii religioși ai poporului și Domnul Christos, pe tema păzirii Sabatului. Controversa i-a determinat pe iudei să ajungă chiar la un plan de ucidere a lui Iisus (vezi Ioan 5,16), deoarece El făcea aceste lucrări în Sabat.

Ceea ce i-a înfuriat pe conducătorii iudei a fost atât minunea în sine a vindecării unui bolnav cronic într-o zi de Sabat, cât și porunca lui Iisus dată celui vindecat: „Ridică-ți patul și umblă!” (vers.8). Situația este asemănătoare vindecării orbului din naștere, relatată de Ioan în capitolul 9 al Evangheliei sale.

Văzându-le iritarea, Mântuitorul și-a aparat atitudinea, apelând la exemplul Tatălui: „Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu, de asemenea, lucrez.” Această afirmație tranșantă a Mântuitorului i-a înfuriat și mai mult pe iudei, care au văzut în ea o declarație fățișă cu privire la dezlegarea Sabatului (vers.18).

După două milenii de creștinism, și astăzi există numeroase voci care interpretează cuvintele Mântuitorului ca fiind o declarație de desființare a Poruncii a patra din Decalog. Problema care se ridică în legătură cu această declarație a Domnului Iisus este următoarea: A folosit El exemplul Tatălui Său pentru a anula o poruncă din Decalog, pentru Sine și pentru urmașii Săi, sau pentru a lămuri adevărata însemnătate a Sabatului? Afirmația lui Iisus reprezintă o negare sau o clarificare a Sabatului?

Expresia „până acum” are trei interpretări de bază: a) Dumnezeu creează continuu; b) Dumnezeu susține Creația și îi poartă de grijă; c) Dumnezeu lucrează la răscumpărarea și mântuirea omului.

Pentru a înțelege ce sens are afirmația: „Tatăl Meu lucrează până acum”, este foarte important să clarificăm referințele lui Ioan cu privire la activitatea și lucrările lui Dumnezeu. Observându-le cu atenție, înțelegem că Ioan nu se referă nici la Creația continuă, nici la susținerea constantă a Universului, ci la lucrarea de răscumpărare și mântuire a omului.

Însuși Mântuitorul declară explicit că „lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El” (vezi Ioan 6,29). În ce constă „lucrarea” la care se referă Iisus? Credința este acea lucrare la care se referă El. Or, credința este o „lucrare” legată de răscumpărarea și mântuirea omului, nicidecum legată de vreo activitate fizică.

Natura răscumpărătoare a „lucrărilor” Domnului Christos reiese foarte evident dintr-un alt exemplu de vindecare în Sabat: vindecarea orbului din naștere (vezi Ioan cap.9). În acea împrejurare, când vorbește despre „lucrările lui Dumnezeu”, Iisus se referă explicit la vindecarea orbului. „Iisus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui; ci s-a născut așa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9,3).

Identificându-se cu Tatăl, Domnul Christos afirmă că face și El aceleași lucrări ca ale Lui: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeți. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți măcar lucrările acestea, ca să ajungeți să cunoașteți și să știți că Tatăl este în Mine și Eu sunt în Tatăl” (Ioan 10,37.38).

La care lucrări se referea Domnul? Se referea El la munca în atelierul de dulgherie în care a slujit până ce a început lucrarea Sa publică? Ar fi absurd să credem așa ceva. Lucrările Sale erau legate de mântuirea neamului omenesc, nu de câștigarea existenței.

Același lucru iese în evidență și în cazul întâlnirii cu femeia samariteană la fântâna lui Iacov, împrejurare în care Iisus le-a spus ucenicilor: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, ca să împlinesc lucrarea Lui” (vezi Ioan 4, 34). La ce fel de lucrare se referea Iisus în acea ocazie? Desigur, nu la activități obișnuite legate de câștigarea existenței, ci la lucrarea de predicare a Evangheliei și câștigarea de suflete (vezi și Ioan 14,11; 15,24).

Așadar, este evident că lucrarea la care se referă Domnul Christos în dialogul Său cu iudeii nu era o activitate fizică, nici o activitate legată de continuarea lucrărilor Creației. Conform textului din Geneza 2,1‑3, Dumnezeu Și-a încheiat în Sabat lucrarea de a crea, dar nu și lucrarea Lui în general.

Apariția păcatului pe planeta noastră a făcut ca Dumnezeu să fie angajat într-o lucrare de răscumpărare continuă a neamului omenesc, o lucrare „până acum”, pe care o face și Domnul Christos și Duhul Sfânt.

Mântuitorul apelează la „lucrarea până acum” a Tatălui pentru a clarifica funcția Sabatului, nicidecum pentru a-l abroga. Sabatul este legat nu doar de Creație, fiind un memorial al acesteia (vezi Geneza 2,2.3; Exodul 20,11), ci și de răscumpărare (Deuteronomul 5,15).

Întrerupându-și activitățile zilnice legate de câștigarea existenței, israelitul își amintea de Creator și Creația Sa. În același timp, slujind semenilor săi aflați în nevoie, el îl imita pe Creatorul Răscumpărător.

Este de observat că slujba pe care preoții o făceau în sanctuar nu se oprea în zilele de Sabat. Dimpotrivă, în Sabat preoții aveau mai mult de lucru, fără ca prin aceasta să fie considerați călcători ai Sabatului. Ceea ce era pe deplin legal pentru preoți în slujba pe care o făceau în sanctuar, le era interzis israeliților, căci lucrările acestea erau legate de răscumpărare și mântuire, nu de câștigarea existenței.

După vindecarea paraliticului din Betesda, pentru a-Și apăra acțiunea, Mântuitorul continuă argumentația, dând exemplul circumciziei. El susține că faptul că preoții tăiau împrejur un copil în zi de Sabat nu era considerat o călcare a Poruncii a patra. Întrebarea Sa este: „Dacă un om primește tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce legea lui Moise, de ce turbați de mânie împotriva Mea pentru că am însănătoșit un om întreg în ziua Sabatului?” (Ioan 7,22.23).

După socoteala rabinică, circumcizia privea unul dintre cele 248 de membre ale unui om, pentru a oferi copilului nou-născut legământul mântuirii. Dacă această lucrare putea fi făcută în Sabat, fără ca prin aceasta Sabatul să fie călcat, de ce se mâniau acești fruntași iudei pentru că Mântuitorul vindecase un corp întreg în această zi?

Pentru Domnul Christos, Sabatul a fost o zi de lucru, nu pentru câștigarea existenței, ci pentru răscumpărarea omului întreg. Atât în cazul paraliticului, cât și în cel al vindecării orbului din naștere (vindecat tot într-o zi de Sabat), Domnul Christos i-a căutat și găsit pe cei vindecați, continuând vindecarea lor spirituală (vezi Ioan 5,14; 9,35‑38).

Pentru că oponenții lui Iisus judecau după aparențe, nu după dreptate (vezi Ioan 7,24), ei nu puteau înțelege natura răscumpărătoare a lucrării Mântuitorului în Sabat. Pentru ei, ridicarea unui pat (de fapt, o simplă rogojină!) în zi de Sabat sau ungerea cu tină a ochilor orbului din naștere erau mai importante decât restaurarea socială și refacerea vederii pe care le simbolizează aceste obiecte.

Pentru a ne conduce pe cât mai mulți dintre noi la odihna mântuirii, la acel „Sabat” final, Dumnezeu „lucrează până acum” pentru mântuirea noastră. Domnul Christos și Duhul Său Sfânt de asemenea lucrează în acest sens. Și noi trebuie să lucrăm pentru a oferi și altora darul răscumpărării și al mântuirii. În fiecare dintre zilele săptămânii, dar mai ales în Sabat.

Lori Balogh