Pacatul – o afacere falimentara

Pacatul – o afacere falimentara

     Pomul cunostintei

     Paradisul nu mai este pe pamant. Cu toate acestea, pomul cunostintei binelui si raului poate fi gasit pretutindeni. De la poli pana la ecuator, pe toate meridianele si paralele globului, pe toate continentele si insulele marii, acest „pom” a supravietuit timpului, oferindu-si fructele imbietoare tuturor oamenilor care se nasc pe pamant, fara exceptie.

     Prezenta lui in mijlocul nostru este garantia liberului arbitru, garantia ca suntem fiinte libere sa alegem intre cele doua ( si singurele ) optiuni: binele si raul. Tot ce se intampla pe planeta noastra, in orice domeniu al vietii, fie ca vorbim de viata personala, de familie, de biserica sau societate, este legat de ceea ce alegem si de care parte a baricadei ne asezam.

     Chiar si paganii si salbaticii din jungla, la care nu a ajuns inca Evanghelia lui Christos, au in constiinta lor acest pom al cunostintei binelui si raului, fiind pusi sa aleaga in fiecare zi si in fiecare clipa intre cauza binelui si cea a raului.

     Dictatorii si unii lideri religiosi au incercat sa „taie” acest pom al cunostintei, silindu-i pe supusii lor sa mearga doar pe calea hotarata de ei, fara sa mai poata alege singuri. Dar toate aceste incercari au esuat lamentabil. Pomul cunostintei binelui si raului isi are radacinile in constiinta fiecaruia dintre noi si nimeni din aceasta lume nu-l poate transforma in lemne de foc. Creatorul Insusi se ingrijeste ca acest pom sa existe ca simbol al libertatii tuturor creaturilor Sale de a alege.

 

     Doua robii

     Da, suntem liberi sa alegem. Doar ca aici Biblia ne ofera o surpriza aparent neplacuta: nu putem alege intre libertatea absoluta si robie, asa cum isi doresc multi oameni, ci intre doua robii.

     Capitolul 6 din Epistola catre romani ne vorbeste in intregime despre cele doua ipostaze ( singurele, de altfel ) in care se poate gasi un om din punct de vedere spiritual: fie rob al pacatului, fie rob al neprihanirii:

     Caci atunci cand erati robi ai pacatului, erati slobozi fatza de neprihanire. Si ce roade aduceati atunci ? Roade de care acum va este rusine, pentru ca sfarsitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odata ce ati fost izbaviti de pacat si v-ati facut robi ai lui Dumnezeu, aveti ca rod sfintirea, iar ca sfarsit viata vesnica” ( Romani 6, 20-22 ).

     Nu exista pozitie neutra, chiar daca unii incearca sa introduca in domeniul moral, pe langa alb si negru, si nuantele de gri. Sunt bune si frumoase aceste nuante de gri, dar nu in domeniul moral, ci in arta.

     Aceia dintre semenii nostri care se simt liberi in sens absolut, atat fatza de pacat, pe care ei cred ca-l pot stapani, dar si fatza de Dumnezeu, pe care nu vor sa-L recunoasca drept Domn al vietii lor, cred o iluzie. Ei dau dovada ca nu cunosc nici natura umana si nu se cunosc nici pe ei insisi. Pentru ca cineva sa fie liber in sens absolut, trebuie sa fie Dumnezeu. Si cum lucrul acesta nu este posibil, orice creatura, prin insasi natura ei, este dependenta de Creatorul ei. Adica este „rob”.

     Atunci cand un om vrea sa scape de „robia” Creatorului sau, tanjind dupa libertatea absoluta, cade fara sa-si dea seama intr-o alta robie, incompatibila cu prima: robia pacatului. De la inceputul si pana la sfarsitul existentei sale, omul se afla undeva la mijloc, intre cele doua mari forte care actioneaza in Univers: cea a lui Dumnezeu si cea a pacatului. Prima lucreaza cu puterea iubirii si a neprihanirii, in timp ce a doua se foloseste de puterea urii si a mortii.

     Cele doua forte sunt ireconciliabile. Biblia ne prezinta ca intr-un tablou panoramic istoria luptei dintre bine si rau, dintre Christos si Satana, dintre iubire si ura, dintre neprihanire si pacat, indemnandu-ne mereu sa trecem de partea binelui si avand ochii mereu atintiti spre finalul glorios al biruintei depline si definitive a binelui asupra raului. Si toate acestea, prin jertfa lui Christos care este piatra de temelie a restabilirii armoniei universale.

     Dar pana atunci ? Pana atunci ne aflam inca pe terenul de lupta, prinsi la mijloc intre cele doua forte uriase. Pana atunci suntem, in functie de alegerea pe care o facem fiecare dintre noi, fie robi ai neprihanirii, fie robi ai pacatului.

     In pasajul biblic citat mai sus, Pavel vorbeste despre doua feluri de roade: ale pacatului si ale neprihanirii. Daca inlocuim termenul „rod” cu alti termeni moderni, am putea vorbi despre „castig” si „beneficiu”. De fapt, apostolul priveste pacatul ca pe o afacere in care omul intra de bunavoie, o afacere in care el investeste si de la care asteapta un castig.

     Romani 6,23 ne vorbeste chiar despre o „plata a pacatului”, ceea ce inseamna ca pacatul , in calitatea lui de patron si stapan, isi plateste supusii, achitandu-le „dividendele” pe care le merita. Dar oare merita sa intri in afaceri cu acest stapan ?

 

     Afaceri, afaceri

     Lumea capitalista este de neconceput fara notiunea de afacere. Termenul este folosit in toate mediile, chiar si de copii. Insa acum nu vorbim despre acest gen de afaceri, ci despre una de natura spirituala, cat se poate de paguboasa si care-i conduce la faliment chiar si pe cei mai buni economisti si manageri: afacerea pacatului.

     De ce pacatul este cea mai proasta afacere pe care o poate face un om ? Probabil ca asocierea dintre cei doi termeni: pacat si afacere ne surprinde. Dar sa observam ca aceleasi legi care actioneaza in lumea afacerilor actioneaza si in lumea pacatului. In orice afacere, un om bine calculat, inainte de a intreprinde ceva, pune in cumpana cel putin trei lucruri:

     1) Cat trebuie sa cheltuiasca – investitia

     2) Ce asteapta de la afacere – perspectiva

     3) Care este castigul real obtinut – beneficiul

     In cazul in care castigul este mai mare decat investitia, afacerea este profitabila. Daca dimpotriva, castigul este mai mic decat investitia, afacerea este proasta , ducand inevitabil la faliment.

     Sa aplicam acum cele trei criterii amintite in domeniul spiritual:

     1) Ce investe omul care pacatuieste

     2) Ce promite pacatul si care este perspectiva

     3) Care este castigul real pe care-l aduce pacatul in viata unui om

     Pentru a intelege mai bine de ce pacatul este cea mai proasta afacere posibila, va invit sa luam in discutie un caz concret din zecile si sutele de cazuri pe care le prezinta Biblia pe aceasta tema.

 

     Iuda – un „afacerist” falimentar

     De ce tocmai Iuda ? Pentru ca dintre toti ucenicii lui Iisus, Iuda s-a evidentiat prin capacitatile sale. Cei mai multi dintre ucenici erau oameni simpli care nu se pricepeau la afaceri. Poate doar Matei, fostul vames care lucrase in domeniul financiar, il egala pe Iuda.

     Va amintiti un moment din viata Mantuitorului in care Iuda, ca un bun finantist ce era, a stiut sa faca un calcul rapid si sa aprecieze o „afacere” ca fiind proasta ? Desigur, e vorba de masa pe care Simon, fostul lepros, a dat-o in cinstea lui Iisus, ocazie la care a participat si Maria Magdalena. Este cunoscuta scena in care aceasta aduce un vas plin cu mir foarte scump cu care spala picioarele lui Iisus.

     Evanghelistii Matei si Marcu relateaza ca unora dintre ucenici le-a fost necaz vazand o asemenea risipa. Ioan insa precizeaza cine era de fapt agitatorul si autorul starii de nemultumire dintre ucenici: „Unul dintre ucenicii Sai, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea sa-L vanda, a zis: „De ce nu s-a vandut acest mir cu 300 de lei si sa se fi dat saracilor?” ( Ioan 12, 4.5 ).

     Vedeti ? Iuda face un calcul rapid, punand in balanta cheltuiala Mariei si castigul rezultat. Si ce constata Iuda ? Ca gestul femeii era o afacere cat se poate de proasta. Era o risipa de neiertat. Sa risipesti 300 de dinari, valoarea muncii unui an intreg, doar pentru a spala niste picioare, fie ele chiar si ale Mantuitorului, e o risipa exagerata. Probabil ca cu astfel de argumente a incercat Iuda sa semene samanta nemultumirii intre ucenici.

     Desigur, nu pe saraci ii avea Iuda in vedere. Se gandea doar ca cei 300 de dinari ar fi putut ajunge in mica visterie a grupului , iar el, in calitate de casier, i-ar fi putut folosi ulterior dupa bunul sau plac. Biblia ne spune ca Iuda era un hot ( Ioan 12,6 ) nu pentru ca fura la drumul mare, ci pentru ca se platea pe sine pentru serviciile pe care le facea in interiorul grupului ucenicilor. 

     De ce toate aceste amanunte ? Pentru a intelege ca Iuda era un bun finantist si o adevarata masina de calcul care stia in orice clipa sa faca balanta intre cheltuieli si profit. Cu toate acestea, in domeniul spiritual Iuda a intrat in cea mai proasta afacere a vietii lui: „afacerea” cu pacatul.

     Atunci cand s-a hotarat sa-L tradeze pe Mantuitorul sau, cu aproximativ un an inainte de rastignire, Iuda a cumpanit bine primele doua criterii de care se tine seama in debutul oricarei afaceri: care este investitia si ce promite afacerea respectiva ( care sunt perspectivele ).

     Vazand ca Domnul refuza sa preia tronul lui David in calitate de Imparat al lui Israel, pentru ca apoi sa devina Eliberatorul poporului de sub jugul roman, Iuda face un plan: „Domnul nu vrea sa devina imparat ? Nu-i nimic, am sa-L ajut eu. Voi aranja cu fruntasii poporului arestarea Lui, lucru pentru care voi primi ceva bani, iar El, vazandu-Se arestat si cu pespectiva condamnarii la moarte, va fi silit sa Se elibereze singur printr-o minune. Apoi, in mod firesc, El se va sui pe tronul lui David, ii va alunga pe romani, iar noi, ucenicii Lui, vom fi numiti ministri in noua Imparatie Mesianica. Si astfel, eu voi castiga si argintii dar si un post de ministru in noua imparatie ( probabil ministrul finantelor )”.

     Si Iuda, intrand in afacere cu pacatul tradarii Fiului lui Dumnezeu si al Mantuitorului lumii, cumpaneste:”Ce pierd si ce cheltuiesc ? Arestarea lui Iisus, putina agitatie, putine emotii… Dar ce voi castiga ? Domnul va deveni Imparatul lui Israel, poporul va scapa de jugul roman, iar eu voi fi bogat si puternic, privit de generatiile viitoare ca un erou care a fost creierul acestor schimbari.

     Numai ca Iuda a pierdut din vedere cel de-al treilea criteriu: care este castigul real al afacerii ? Care urma sa fie plata pacatului pentru serviciile aduse lui ? Biblia ne arata care a fost „castigul” real al „afacerii” lui Iuda:

     „Atunci Iuda, vanzatorul, cand a vazut ca Iisus a fost osandit la moarte, s-a cait, a dus inapoi cei 30 de arginti, i-a dat preotilor celor mai de seama si batranilor si a zis: „Am pacatuit , caci am vandut sange nevinovat.” „Ce ne pasa noua ?”, i-au raspuns ei. „Treaba ta.” Iuda a aruncat argintii in templu si s-a dus de s-a spanzurat” ( Matei 27, 3-5 ).

     Iata o afacere falimentara. Insa visul spulberat al ucenicului tradator, urmat de moartea sa rusinoasa si un renume demn de dispret lasat posteritatii,  nu inseamna nimic in comparatie cu ceea ce va pierde Iuda la judecata finala.

     Acesta a fost Iuda, priceputul contabil al micului grup de ucenici. A intrat in afacere cu pacatul si a pierdut totul. Si aceasta pentru ca el a pierdut din vedere un lucru esential: plata pacatului,  adica „beneficiul” real pe care-l aduce pacatul este si va fi intotdeauna moartea.

 

     Corigenti la lectia Edenului pierdut

     Cei mai multi oameni repeta, sub o forma sau alta, experienta trista a lui Iuda, intrand in afacere cu pacatul, indiferent cum se numeste acesta. Ceea ce ii deruteaza este faptul ca pacatul promite mult, mult mai mult decat investesti in el. Insa de la promisiune pana la realitate este o prapastie enorma. Pacatul promite mult, ofera foarte putin , iar la urma ia totul.

     Ce le-a promis Satana, prin gura sarpelui din Eden, primilor nostri parinti cand ii amagea sa intre in afacere cu pacatul ?
     „Atunci sarpele a zis femeii: „Hotarat ca nu veti muri; dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul” ( Geneza 3, 4.5 ).

     Sunt patru lucruri pe care Diavolul le-a promis primilor oameni:

     1) Nemurirea: „Hotarat ca nu veti muri

     2) O noua perspectiva: „Vi se vor deschide ochii”

     3) O existenta superioara: „Veti fi ca Dumnezeu”

     4) O noua cunoastere: „Veti cunoaste binele si raul

     Ce au trebuit sa investeasca primii oameni ? La prima vedere, putin, foarte putin: doar un gest, o intindere de mana spre fructul interzis. Adam si Eva au cumpanit totul foarte superficial. Au crezut ca cheltuiala e minima, in timp ce perspectiva era deosebit de promitatoare. Ceea ce au ignorat ei au fost cuvintele Creatorului care ii avertizase: „In ziua in care vei manca din el vei muri negresit” ( Geneza 2,17 ).

     Intr-adevar, pacatul este cea mai proasta afacere. Milioane de oameni sunt orbiti de promisiunile lui, fara sa stie ca „beneficiul” real al pacatului este moartea vesnica. Dar cand vorbim despre pacat nu trebuie sa ne gandim doar la fapte ingrozitoare ca crima, genocidul, terorismul, tradarea, pedofilia sau incestul. Plata pacatului este aceeasi fie ca e vorba de putina minciuna sau invidie, fie ca uitam sa ne tinem promisiunile sau manifestam putina aroganta, fie ca suntem necumpatati sau dezordonati. Orice pacat, oricat de mic ni s-ar parea, este o afacere falimentara, caci el il exclude pe om din Imparatia lui Dumnezeu.

     Dar oare Dumnezeu nu este prea sever cu noi ? Nu are „sita” prea deasa atunci cand ii alege pe cei ce vor mosteni Imparatia Sa ? Cu siguranta ca nu ! Dumnezeu nu este prea sever in alegerea celor ce vor sta in prezenta Lui o vesnicie.

     Va invit sa ne punem cateva intrebari la care sa raspundem cu sinceritate:

     – Poate Dumnezeu sa admita in Imparatia Sa oameni razvratiti si nepocaiti in locul unor ingeri razvratiti si nepocaiti pe care i-a alungat de acolo ?

     – Isi poate imagina cineva ca in Paradisul recastigat cei mantuiti vor minti, vor barfi si se vor certa sub ramurile pomului vietii ?

     – Putem concepe o viata vesnica in care unii dintre cei mantuiti se vor jigni si se vor bate pe la colturi de strada in Noul Ierusalim ?

     – Va putea fi pace si armonie vesnica intr-un loc in care oamenii vor fi lenesi, aroganti, necumpatati, comozi, risipitori, invidiosi, pesimisti si banuitori ?

     Eu nu pot sa-mi imaginez si nici nu-mi doresc o astfel de lume in care pacatul se va perpetua cu toate consecintele lui.

 

     Alegeti !

     Azi, mai mult ca niciodata, „negustorii” nevazuti ai lumii vazduhului – ingerii cazuti, aflati sub comanda lui Lucifer – ii ademenesc pe oameni cu tot felul de afaceri, unele mai atragatoare decat altele. Niciodata nu i s-a facut atata publicitate pacatului ca in zilele noastre. Ambalajul in care este prezentat este mereu altul, mereu mai atragator si mai provocator. Continutul insa e mereu acelasi.

     Dar indiferent cum se numeste el, pacatul este cea mai proasta si falimentara afacere si, mai curand sau mai tarziu, el va imparti cu generozitate „dividendele” sale: boala, rusinea, suferinta, oprobriul public si, in final, moartea vesnica – despartirea de Dumnezeu. Aceasta este singura moneda cu care plateste pacatul, „fiindca plata pacatului este noartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Iisus Christos, Domnul nostru” ( Romani 6,23 ).      

     Pomul cunostintei binelui si raului ne invita pe fiecare la o alegere personala, o alegere intre doua robii: cea a pacatului si cea a neprihanirii. Dumnezeu insa ne dechide o alta perspectiva fatza de cea oferita de pacat. Aici nu e vorba de vreo afacere, caci in privinta mantuirii nu se fac afaceri. Aceasta nici nu se cumpara, nici nu se merita si nici nu se dobandeste. Ea se primeste doar ca dar din partea lui Dumnezeu.

     Ai pregatit vreodata un dar scump si frumos ambalat pentru cineva drag, dar ai fost refuzat ? Ce ai simtit in acele momente ? Probabil ca sentimentul a fost unul straniu si complex: o parte din tine a simtit durere amestecata cu nedumerire, iar cealalta parte din fiinta ta s-a simtit umilita si indignata.

     Dar oare cum se simte Tatal ceresc cand vede milioane de oameni refuzand darul mantuirii si intrand in schimb in tot felul de afaceri paguboase cu pacatul ? Oare nu se simte umilit si indignat ? Oare pe Dumnezeu nu Il doare cand oamenii refuza darul mantuirii care pe El L-a costat pretul maxim posibil: viata Fiului Sau ?

     Azi El ne invita la o noua cercetare de sine. Exista in viata nostra „afaceri” cu pacatul ? Daca in intimitatea fiintei noastre recunoastem acest lucru, atunci singura optiune buna este parasirea lor rapida. Cand Biblia ne avertizeaza ca „plata pacatului este noartea”, ea nu glumeste. De aceea, sa ne intoarcem privirile de la stralucirea margelelor de sticla ale acestei lumi si sa privim la adevaratele nestemate ale Cuvantului lui Dumnezeu, intre care Iisus Christos si jertfa Sa stralucesc ca un diamant ce nu poate fi pretuit indeajuns.

     Viata vesnica pe care o  ofera Dumnezeu in dar celor ce aleg sa fie robi ai neprihanirii nu este doar o viata fara sfarsit. Ar fi prea putin. Mantuitorul ne-a promis: „Eu am venit ca oile sa aiba viata si s-o aiba din belsug” ( Ioan 10,10 ).

     Viata vesnica este o viata imbelsugata, plina de valori si de trairi intense, o viata plina de impliniri, armonie, pace, bucurie, nadejde si prosperitate. Ea este adevarata viata traita in prezenta nemijlocita a Creatorului, Cel care poate umple orice gol si sa implineasca orice nevoie fizica, intelectuala si spirituala a fiintei noastre.

     Cumpaniti bine cele doua oferte ale pomului cunoastintei: binele sau raul, robia neprihanirii sau robia pacatului. Apoi alegeti ! Dar nu uitati ca pacatul, oricare ar fi el, este si va fi mereu cea mai proasta afacere.

     „Iau azi cerul si pamantul martori impotriva voastra ca ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul. Alege viata ca sa traiesti tu si samanta ta !”   ( Deuteronomul 30, 19 ).

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Plata pacatului și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Pacatul – o afacere falimentara

  1. Dragosus spune:

    Ma intreb oare de unde pana unde poate merge bunatatea daca rautatea este in floare…
    Chesti cu pacul o afacere e falimentare nu prea o inteleg, de ce?
    In general afacerile ce is suta la suta legale is falimentare dar na, fiecare crede ce vrea despre asta.
    Poate dragostea e o afacere falimentara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free