Pilda vierilor

Pilda vierilor

 

          O pilda unica

      ( Matei 21, 33-44; Luca 20,9-19 ))

     Intre pildele rostite de Domnul Christos, Pilda vierilor se remarca prin cateva elemente care ii confera un caracter special, unic. Primul lucru pe care il remarcam este complexitatea pildei. Intalnim aici istorie, dar si profetie: o istorie milenara, care incepe odata cu exodul poporului Israel din Egipt, dar si o profetie milenara, care cuprinde doua mii de ani de crestinism. Iar la mijloc, intre istorie si profetie, intre trecut si viitor, se afla Iisus, Mantuitorul lumii, personajul central al parabolei.

     In aceasta alegorie, Iisus da la o parte doua cortine: pe cea a trecutului, scotand la lumina vina de neiertat a poporului ales – vina pentru care el a fost lepadat si pentru care i s-a luat sfesnicul adevarului, dar si cortina viitorului, aratand spre Israelul spiritual, spre Biserica lui Christos care va implini in final planurile lui Dumnezeu si va aduce roadele mult asteptate.

     Daca ne referim la timpul pe care-l vizeaza aceasta pilda, el se intinde pe o perioada de aproximativ 3 500 de ani, fara ca sa se fi ajuns inca la finalul ei. Putem spune chiar ca este o pilda interactiva, in care Biserica crestina, comunitatea din care facem parte si fiecare in mod personal contribuim la implinirea ei. Cum ? Foarte simplu: prin aducerea roadelor pe care le asteapta “Stapanul viei” si pe care nu au vrut sa le aduca cei din poporul ales de alta data – evreii.

     In aparenta, pilda vierilor este scrisa de evrei ( Matei a fost evreu ), vorbeste despre evrei si le este adresata evreilor. Insa realitatea este alta. Pilda ne vizeaza si pe noi in aceeasi masura, caci noi suntem acel “neam” caruia Dumnezeu i-a incredintat via Sa si de la care asteapta roadele cuvenite. Noi suntem noii “vieri” despre care apostolul Petru scrie: “Voi sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata” ( 1 Petru 2,9 ). Faptul acesta ar trebui sa ne intereseze cu atat mai mult cu cat ziua in care “Stapanul viei” va veni sa ceara roadele Sale este la usa.

     Pilda vierilor mai are ceva special, un fapt pe care nu il intalnim in alte situatii: Pilda a fost inteleasa chiar in momentele rostirii ei. Si ca orice adevar din Cuvantul lui Dumnezeu care este inteles, Pilda vierilor i-a enervat pe unii din cei care au ascultat-o…

     Nu a fost nevoie nici de talcuirea ei si nici de trecerea timpului pentru ca ea sa fie inteleasa. Cum se explica acest lucru ? Prin simplul fapt ca Pilda aceasta este de fapt o reluare si o adaptare a unei pilde foarte cunoscute din cartea profetului Isaia, cu care ascultatorii Mantuitorului, in mod deosebit conducatorii religiosi, erau foarte familiarizati. Este vorba de pasajul intitulat “Via Domnului” ( Isaia 5, 1-7 ).

     Desi pilda a fost inteleasa chiar in timpul rostirii ei, a existat totusi un moment surprinzator, care i-a gasit pe liderii religiosi iudei nepregatiti. Dupa ce Iisus le-a vorbit despre actul capital al nelegiuirii vierilor – planul de a-l ucide pe fiului stapanului viei – El i-a intrebat pe ascultatorii Sai: “Acum, cand va veni stapanul viei, ce va face el vierilor acelora ?” ( Matei 21, 40 )

     Intrebarea aceasta i-a surprins pe preoti si farisei. Pe moment, ei nu au sesizat ca pilda ii viza chiar pe ei, de aceea s-au grabit sa raspunda: “Pe ticalosii aceia ticalos ii va pierde si via o va da altor vieri  care-i vor da rodurile la vremea lor” ( vers. 41 ).

     Un proverb spune ca “fiecare pasare piere pe limba ei”. Fara sa-si dea seama, preotii si fariseii si-au pronuntat propria condamnare. Insa imediat si-au dat seama de gafa facuta si instinctiv au exclamat: “Nicidecum!” ( Luca 20,16 up ).  Apoi, Mantuitorul i-a privit drept in ochi, spunandu-le: “Imparatia lui Dumnezeu va fi luata de la voi si va fi data unui neam care va aduce roadele cuvenite” ( Matei 21,43 ).

     Puteau oare urechile lor sa auda cuvinte mai grele ca acestea ? Ei, cei taiati imprejur dupa Lege, evrei din evrei, in ceea ce priveste Legea: fara prihana ( Filipeni 3,5.6 ), ei care aveau infierea, slava, legamintele, Legea, slujba dumnezeiasca, fagaduintele si patriarhii ( Romani 9, 4.5 ), lor sa li se ia Imparatia ? Si cui sa-i fie data ? Neamurilor ? Cei pe care ii priveau de sus ca pe niste catei care se bucura de faramiturile cazute de la masa lor ? Lucrul acesta era inaceptabil, iar Cel ce a indraznit sa spuna asa ceva despre poporul ales trebuia sa moara.

     De fapt, in Pilda vierilor Domnul Iisus vorbeste despre moartea Sa iminenta. Le vorbise pana atunci doar ucenicilor in cateva ocazii, insa acestia, orbiti de prejudecatile lor cu privire la Imparatia mesianica pe care o asteptau, nu au inteles mesajul.

     De data aceasta, Domnul vorbeste cu doar cateva zile inainte de rastignire, in chip profetic, de moartea Sa. Nicio alta parabola nu ne vorbeste despre acest subiect. De aceea, Pilda vierilor ramane in tezaurul adevarurilor biblice ca o pilda unica, cu totul speciala.

 

     Imprejurarile

     Impreuna cu alte parabole: Pilda celor doi fii, Pilda nuntii fiului de imparat, Pilda fecioarelor, Pilda talantilor si Pilda judecatii viitoare, Pilda vierilor se numara printre ultimele pilde rostite de Domnul Christos. Imprejurarile erau dramatice. Domnul Iisus intrase in Ierusalim si fusese primit triumfal de poporul care striga: “Osana Fiul lui David ! Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului ! Osana in cerurile prea inalte !”(Matei 21,9 ).

     Desi lucrurile mergeau bine in aparenta, conform asteptarilor ucenicilor, si desi atmosfera care domnea in popor era optimista, in realitate situatia era din ce in ce mai dramatica. Incet, dar sigur, Mantuitorul se indrepta spre tenebrele crucii, acel intuneric al mortii a doua, acolo unde va fi “plansul si scrasnirea dintilor” ( Matei 8, 12; 13,42 etc. ) despre care El vorbise de atatea ori inainte .

     Gonirea vanzatorilor din templu si rasturnarea meselor schimbatorilor de bani, dar si strigatele pline de bucurie ale copiilor in templu: “Osana Fiul lui David !” ( Matei 21,15 ) au starnit furia conducatorilor religiosi ai poporului. Din acea clipa si pana in momentul arestarii Sale, Iisus a fost supus unui tir dezlantuit de intrebari ispititoare din partea acestor lideri religiosi, intrebari care aveau scopul de a-L prinde in cursa si apoi a-L condamna.

     Hotararea de a-L ucide era deja luata de mintile cele mai “neprihanite” ale poporului ales, insa le lipseau probele de la dosar, fara de care rechizitoriul pe care urmau sa-l prezinte inaintea poporului si inaintea autoritatilor romane nu ar fi fost complet. Si le mai lipsea ceva : ocazia favorabila pentru a pune mana pe El.

     Asa se face ca acesti fruntasi ai poporului, formati din preotii cei mai de seama, rabini, carturari, farisei si saduchei, L-au incoltit pe Iisus cu tot felul de intrebari ispititoare, fiecare din ei folosind arma pe care o manuia cel mai bine.

     Astfel, preotii cei mai de seama si batranii poporului L-au intrebat pe Iisus: “Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea si cine Ti-a dat puterea aceasta?” ( Matei 21, 23 ). Fariseii conservatori, recunoscuti pentru lupta lor pentru apararea credintei si a fiintei nationale, L-au intrebat pe Domnul: “Se cuvine sa platim bir Ceazarului sau nu ?” ( Matei 22,17 ).

     Iar saducheii, niste fruntasi ai poporului mai liberali, care nu credeau nici in inviere, nici in existenta ingerilor, I-au adus  inainte o situatie limita a unei femei care avusese sapte barbati, toti fiind frati, dar care au murit unul dupa altul. Intrebarea lor ispititoare era: “La inviere, nevasta caruia din cei sapte va fi ea ? Fiindca toti au avut-o de nevasta.” ( Matei 22, 28 )

     Toate aceste tiruri ispititoare L-au obosit pe Fiul lui Dumnezeu in ultimele sase zile inainte de arestarea Sa, astfel incat noptile le petrecea afara din Ierusalim, in Betania. Acolo, in atmosfera linistita a prietenilor Sai: Lazar, Maria si Marta, Domnul a gasit o oaza de liniste in mijlocul furtunii care incepuse sa se dezlantuie impotriva Lui.

     In aceste zile de lupta sufleteasca, cand umbrele crucii se coborau tot mai amenintator asupra Fiintei Sale, Mantuitorul a rostit Pilda vierilor. Daca pana in acele clipe El evitase sa-i mustre pe fatza pe liderii religiosi ai poporului Sau, pentru a nu pune in pericol misiunea Sa inainte de vreme, de data aceasta Domnul lasa la o parte orice menajamente si spune lucrurilor pe nume. In ultimele Sale cuvantari si pilde, culminand cu mustrarea directa adresata carturarilor si fariseilor din Matei cap. 23, Iisus demasca pacatul de neiertat pe care au ajuns sa-l comita acesti oameni, aratand ca Imparatia lui Dumnezeu va fi luata de la ei si va fi data unui neam care va aduce roadele asteptate.

 

     Realismul Pildei vierilor

     Unii critici ai Bibliei contesta elementele alegorice ale Pildei vierilor, sustinand ca ele nu sunt realiste. Ei se intreaba: Se putea oare pe vremea aceea ca niste simpli arendasi sa fie atat de ostili fatza de trimisii stapanului lor ? Si mai grav decat atat, ar fi indraznit ei sa puna la cale uciderea fiului mostenitor al acelui stapan ?

     Asemenea tuturor celorlalte pilde rostite de Domnul Christos, si Pilda vierilor este cat se poate de realista, fiind inspirata din realitatile vremii. Dealurile din jurul Ierusalimuluierau pline de culturi de vita de vie, aceasta fiind una din ocupatiile de baza ale oamenilor din acea vreme. Obiceiul de a da in arenda, fie un ogor, fie o parcela cultivata cu vita de vie, era o practica des intalnita.

     Documentele vremii arata ca noua din zece legi privitoare la proprietate se refereau la dreptul asupra posesiunii private. Pe aceasta tema apareau conflicte frecvente, mai ales daca una din parti era romana.

     Conditiile economice in care traiau evreii in acea vreme erau deosebit de grele. Impozitele pe care oamenii de rand trebuiau sa le plateasca, atat statului evreu, cat si stapanirii romane, se ridicau pana la 30-50% din venituri. Daca un arendas voia sa prelungeasca arenda si anul urmator, din cei 50 – 70% care-i ramaneau dupa plata impozitelor, 30% din venituri trebuia sa opreasca pentru semanaturile viitoare. Asa ca mai ramaneau doar 20-30% din veniturile obtinute, insa nici acestea nu-i apartineau in totalitate arendasului, caci din putinul ramas trebuia sa-i inapoieze proprietarului partea care-i revenea conform contractului.

     Asa se face ca, in ciuda muncii sustinute si a roadelor bogate, multi evrei erau saraci. Insa pentru unii, saracia reprezinta o ispita spre neascultare. Ce sa-i mai dai stapanului viei ? Tu cu ce mai ramai din toata munca ta ? De aceea, nu dai nimic, pentru ca esti sarac. Iar cand stapanul isi cere partea lui din roade, pe trimisii lui ii bati, iar pe fiul il ucizi, sperand ca vei scapa de calvarul saraciei si al lipsurilor.

     Nu este exclus ca vierii din pilda , vazand ca stapanul zaboveste atatia ani sa revina acasa, sa fie tot mai convinsi ca acesta a murit, in inimile lor nascandu-se speranta ca vor putea deveni ei mostenitorii, daca-l vor inlatura pe fiul acestuia.

     Din aceeasi practica a timpului intelegem ca se obisnuia ca in jurul viei sa fie ridicat un zid de piatra ( gard ) pentru ca via sa nu fie calcata si distrusa de animale. De obicei, in mijlocul viei se ridica un turn de supraveghere, iar in partea stancoasa a terenului se sapa un teasc conceput pe doua nivele. Partea de sus a teascului era o suprafata de piatra neteda, cu un canal de jur imprejur, in care erau zdrobiti strugurii. In partea de jos se afla o cavitate sapata in stanca, in care se aduna mustul stors deasupra.

     Acestea erau conditiile si practicile acelui timp si din aceste practici S-a inspirat Mantuitorul atunci cand a rostit una din cele mai tuburatoare parabole – Pilda vierilor.

    

     Simboluri si interpretari

     Asemenea oricarei alte alegorii, Pilda vierilor lucreaza si ea cu simboluri. Iar acestea nu sunt putine, mai ales in varianta relatata de Matei, in care gasim cateva amanunte care lipsesc din varianta lui Luca. Iata simbolurile: gospodarul ( stapanul viei ), via, vitza, primii vieri, al doilea rand de vieri, gardul, teascul, turnul, robii stapanului, roadele, fiul stapanului si uciderea acestuia in afara viei. In total 12 simboluri.

     In Biblie, numarul 12 este legat de Imparatia lui Dumnezeu: 12 patriarhi, 12 iscoade trimise in Canaan, 12 ucenici si apostoli, 12 porti si 12 temelii ale cetatii Noului Ierusalim. Este oare intamplatoare prezenta acestui numar in Pilda vierilor, o pilda care vorbeste tocmai despre Imparatia lui Dumnezeu, luata de la unii si data altora ?

     Intelesul unora din aceste simboluri este cat se poate de clar, deoarece cheia lor poate fi gasita in pasajul din Isaia 5, 1-7, intitulat “Via Domnului”: “Via Domnului ostirilor este Casa lui Israel si barbatii lui Iuda sunt vitza pe care o iubea” ( Isaia 5,7 ).

     Asadar, “gospodarul” care a sadit via Il reprezinta pe Insusi Dumnezeu, via il reprezinta pe Israel ca popor, iar vitza ii simbolizeaza pe oameni. Primii vieri ii reprezinta pe conducatorii religiosi ai poporului: preotii, levitii, carturarii, fariseii si rabinii. Aceasta interpretare reiese in mod evident din dialogul purtat de Iisus cu acesti lideri religiosi, in care le spune deschis acestora: “Imparatia lui Dumnezeu va fi luata de la voi si va fi data unui neam care va aduce roadele cuvenite” ( Matei 21, 43 ). Interpretarea este intarita si de reactia interlocutorilor lui Iisus: “Dupa ce au auzit pildele Lui, preotii cei mai de seama si fariseii au inteles ca Iisus vorbeste despre ei” ( vers. 45 ).

     Alte simboluri al caror inteles este clar sunt : fiul gospodarului care Il reprezinta pe  Fiul lui Dumnezeu;  uciderea fiului mostenitor in afara viei  face referire la rastignirea Fiului lui Dumnezeu in afara cetatii Ierusalimului ( “afara din tabara” – Evrei 13,13 ); robii stapanului ii reprezinta pe profetii Vechiului Testament, primiti in marea lor majoritate cu ostilitate de conducatorii poporului; roadele cerute de stapanul viei sunt, pe de o parte, roadele Duhului Sfant, asa cum sunt enumerate in Galateni 5, 22.23, adica un caracter sfintit, iar pe de alta parte, roadele se refera la sufletele castigate la mantuire in urma lucrarii misionare.

     In general, aceste prime simboluri sunt interpretate la fel de diversi comentatori ai Bibliei. Insa celelalte simboluri sunt interpretate diferit, lasand talcuirea lor la indemana imaginatiei fiecaruia.  Astfel, gardul din jurul viei reprezinta pentru unii Legea lui Dumnezeu, a carei pazire promite ocrotire din partea Lui. Pentru altii insa, gardul reprezinta ocrotirea promisa de Dumnezeu, fara sa implice ascultarea de Lege.

     Teascul reprezinta pentru unii incercarile vietii care il conduc pe om la pocainta, in timp ce pentru altii, el reprezinta impotrivirea lumii fatza de cei care incearca sa pazeasca Legea lui Dumnezeu. Turnul reprezinta pentru unii regalitatea – casa lui David, in timp ce pentru altii, el este un simbol al templului, asazat in mijlocul “viei” poporului Israel, locul celei mai inalte spiritualitati.

     Al doilea rand de vieri ii reprezinta pe conducatorii Bisericii crestine, cei carora li s-a incredintat responsabilitatea de a aduce roadele pe care nu au vrut sa le aduca liderii religiosi ai poporului Israel. In dreptul acestui simbol exista si alte interpretari, apartinand in mod deosebit crestinilor evanghelici care cred ca inainte de revenirea Domnului Christos poporul Israel se va intoarce la Dumnezeu in masa.

     Acestia afirma ca “neamul” despre care vorbeste Iisus ca va primi Imparatia lui Dumnezeu nu se refera la Biserica crestina, care prin definitie este formata din multe neamuri, ci la o alta generatie viitoare de evrei care, intorcandu-se la Dumnezeu, vor aduce roadele asteptate. Argumentele acestora se bazeaza pe faptul ca, in Biblie, uneori termenul “neam” nu se refera la un popor, ci la o generatie.

     In ceea ce ma priveste, prefer interpretarea clasica a simbolurilor, in care gardul simbolizeaza Legea lui Dumnezeu, teascul- incercarile vietii care duc la desavarsirea caracterului, turnul – templul din mijlocul natiunii, iar vierii cei noi care au primt Imparatia suntem noi, toti crestinii care am preluat misiunea poporului evreu de a aduce roadele astepatate de Dumnezeu, atat in ce priveste caracterul, cat si in privinta raspandirii Evangheliei in lume. 

 

     Aceeasi cauza, aceleasi efecte

     Istoricii au observat, in urma unor studii amanuntite, ca marile natiuni si imperii ale lumii au cazut , unele dintre ele disparand definitiv din istorie, nu in primul rand datorita unor cauze externe, ci datorita decaderii morale, a abuzului, violentei, rivalitatilor interne si autodistrugerii  ( A. J. Toynbee, “Studiu asupra istoriei” ).

     De-a lungul istoriei sale zbuciumate, poporul evreu a fost rand pe rand rob al asirienilor, babilonienilor, medo-persilor, grecilor si romanilor. Insa nu acesta a fost factorul care a condus la dezastrul natiunii, ci cauza a fost cu totul alta: lipsa “roadelor” pe care Dumnezeu, “Stapanul viei”, le astepta de la ei, precum si felul in care s-au purtat cu trimisii lui Dumnezeu care incercau sa-i readuca pe calea cea buna.

     Oare lucrul acesta nu este valabil si in dreptul nostru, fie ca individ, fie ca Biserica crestina in ansamblul ei ? Ce pune in pericol relatia noastra cu Dumnezeu: persecutia din partea celor din afara, sau mandria, rautatile si conflictele din interior, felul in care ii tratam pe fratii nostri, pe cei trimisi de “Stapan” sa ceara roadele cuvenite ? Felul in care Il tratam pe Fiul lui Dumnezeu in viata noastra nu este mai important decat felul cum ne trateaza oamenii pe noi ?

     Prezenta acestor lucruri nedorite in Biserica lui Christos ne arata ca si noi facem aceleasi greseli ca si evreii de alta data si prin aceasta Il privam pe “Stapanul viei” de roadele pe care le asteapta de la noi. “Nu va inselati: „Dumnezeu nu Se lasa sa fie batjocorit.” Ce seamana omul, aceea va si secera.” – spune apostolul Pavel( Galateni 6,7 ). Iar profetul Osea trage aceeasi concluzie: “Fiindca au semanat vant, vor secera furtuna.” ( Osea 8,7 )

     Asadar, aceleasi cauze vor produce intotdeauna aceleasi efecte. “Pocaieste-te si intoarce-te la faptele tale dintai. Altfel, voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui, daca nu te pocaiesti” ( Apocalipsa 2, 5 ). Acesta este avertismentul dat de Martorul credincios si Adevarat , insa de data aceasta nu poporului evreu, ci Bisericii crestine care a preluat mandatului vechiului Israel si care este in pericol sa repete acelasi greseli ca ale primilor “vieri”.

     Iar Bisericii crestine care traieste si lucreaza in imediata apropiere a revenirii Mantuitorului, ii este adresat unul din cele mai grave avertismente din cate exista in Cuvantul lui Dumnezeu: “Am sa te vars din gura Mea”, daca nu te pocaiesti ( Apocalipsa 3,16 ).

     Din acest motiv, Pilda vierilor nu-i priveste doar pe evreii din vremea primului secol care au pierdut privilegiul de a fi poporul ales, ci ea ne vizeaza pe noi, “vierii” chemati sa lucram in via Domnului in prag de final de istorie. Daca si noi vom repeta aceleasi greseli ca ale israelitilor din vechime, la ce ar trebui sa ne asteptam ?

 

     Vierii de ieri, vierii de azi

     Ce a asteptat stapanul viei de la vierii lui, fie ca vorbim de primii, fie de ultimii vieri ? Roadele cuvenite, nimic mai mult. Adica un caracter sfant si implinirea unei misiuni sfinte: predicarea Evangheliei. Aceasta este tot ce a asteptat si asteapta inca “Stapanul viei” de la vierii lui.

     Cei care sustin ca in Vechiul Testament era altfel, ca Dumnezeu le-a cerut evreilor sa asculte de Lege, iar in Noul Testament El nu ne mai cere asa ceva, caci “Christos este sfarsitul Legii” ( Romani 10,4 ), pierd din vedere acest amanunt important al Pildei vierilor: “Stapanul viei” nu le cere noilor “vieri” ai Bisericii crestine decat aceleasi lucruri pe care le-a cerut si “vierilor” Sai din Vechiul Testament, adica roade.

     “Ti s-a aratat, omule, ce este bine si ce alta cere Domnul de la tine decat sa faci dreptate, sa iubesti mila si sa umbli smerit cu Dumnezeul tau ?” ( Mica 6,8 ).

     Conditiile mantuirii au ramas neschimbate de-a lungul veacurilor si nimeni si nimic nu le va schimba atata vreme cat “Stapanul viei” “este Acelasi: ieri, azi si in veci” ( Evrei 13, 8 ). Stiti care era marea prblema a vierilor evrei din vechime, dar si a vierilor crestini de astazi ?

     Vierii din pilda lucrau cu constiinciozitate si aduceau roade. Stapanul nu-i acuza de lenevie. Marea lor problema era ca iubeau via, voiau sa o munceasca, obtineau roade, dar nu-L doreau nici pe Stapanul viei, nici pe robii Lui, nici pe Fiul Lui. Exact acest lucru s-a intamplat cu “vierii” Vechiului Testament si istoria se repeta cu “vierii” Noului Testament.

     Despre Domnul Christos sta scris ca “a venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit” ( Ioan 1,11 ). De ce nu L-au primit evreii pe Fiul lui Dumnezeu ? Si de ce in era crestina Iisus este vazut de profetul Ioan, in viziunile Apocalipsei, stand in afara usii inimii ? ( Apocalipsa 3, 20 )

     Raspunsul este simplu: Atat in mozaismul din antichitate, cat si in crestinismul actual, toate mergeau ca unse. Sistemul religios era bine pus la punct, ca si astazi. Templul functiona, ceremoniile se desfasurau ca la carte, iar credinciosii aveau de toate: o multime de sarbatori, o istorie sfanta, o Lege divina, o religie superioara din toate punctele de vedere fatza de religiile popoarelor lumii. La fel se intampla si cu crestinismul zilelor noastre. Sistemul religios functioneaza perfect, iar credinciosi au de toate: catedrale si lacasuri de cult, institutii de sanatate si de educatie, ceremonii, sarbatori, traditii si obiceiuri.

     “Vierii” de ieri si cei de azi nu se deosebesc: iubesc valorile pe care le au, apreciaza religia lor, dar fara sa fie deranjati de Dumnezeu, Cel care le-a dat aceste valori si care este esenta religiei lor. Via din pilda functiona perfect, asemenea unei companii prospere care aduce profit. Dar aparitia profetilor in tot acest sistem religios care functiona perfect ii deranja pe oameni, caci profetii, in calitatea lor de robi ai “Stapanului viei”, le reamintea oamenilor de datoria lor de a aduce roade. Profetii ii mustrau deopotriva si pe regi ( autoritatea civila ), dar si pe preoti ( autoritatea religioasa ). Or lucrul acesta ii deranja grozav pe “vieri”.

     Istoria Vechiului Testament este plina de acte de cruzime savarsite de “vierii” poporului Israel fatza de robii “Stapanului viei”. Iata un exemplu edificator pentru aceasta atitudine de continua razvratire fatza de trimisii lui Dumnezeu:

     “Domnul a trimis la ei proroci ca sa-i intoarca inapoi la El, dar n-au ascultat de instiintarile pe care le-au primit. Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost imbracat cu Duhul lui Dumnezeu. El s-a infatisat inaintea poporului si le-a zis: “Asa vorbeste Dumnezeu: “Pentru ce calcati poruncile Domnului ? Nu veti propasi. Pentru ca ati parasit pe Domnul, si El va va parasi.” Si au uneltit impotriva lui si l-au ucis cu pietre din porunca imparatului, in curtea Casei Domnului.”   ( 2 Cronici 24, 19-21; vezi si 36, 15.16 )

     Domnul Iisus stia ce le vorbeste liderilor religiosi ai vremii Sale, caci istoria Vechiului Testament este plina de astfel de evenimente intunecate. La cativa ani  dupa rostirea Pildei vierilor, Stefan, primul martir al Bisericii crestine, ii privea drept in fatza pe prigonitorii sai si le spunea: “Oameni tari la cerbice , netaiati imprejur cu inima si cu urechile ! Voi totdeauna va impotriviti Duhului Sfant. Cum au facut parintii vostri, asa faceti si voi. Pe care din proroci nu i-au prigonit parintii vostri ? Au omorat pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihanit, pe care L-ati vandut acum si L-ati omorat” ( Fapte 7,51.52 ).

     Dar “vierii” Bisericii crestine nu au repetat si ei aceleasi greseli fatza de “robii” trimisi  la ei de “Stapanul viei “ ? Cum ne explicam altfel ororile Inchizitiei si rugurile inaltate in Evul Mediu ? Cum ne explicam arestarile, torturile, confiscarea averilor, dispretul si toate privatiunile la care au fost supusi toti cei ce indrazneau sa-i tulbure pe “vierii” Bisericii din linistea lor ?

     Nicolae Iorga spunea despre societatea in care traim: “Oamenii L-au inchis pe Dumnezeu in Biserica, pentru ca ei sa umble linistiti in lume”. Aceasta a fost si este marea problema a “vierilor” de ieri si de azi: o religie care merge struna, dar fara Dumnezeu…

     Daca ateii si evolutionistii incearca sa-L indeparteze pe Dumnezeu din propria Creatie, liderii religiosi apostaziati incearca sa-L indeparteze pe Dumnezeu din mijlocul Bisericii Sale. De ce ? Pentru ca prezenta Lui deranjeaza, caracterul Sau mustra, iar cerintele Legii Sale tulbura uriasul angrenaj religios cu toate formele sale.

     Cum este religia ta personala ? Este doar un sistem bine pus la punct, cu ritualuri, traditii si obiceiuri, dar din care lipseste ceea ce este mai important: Dumnezeu ? Cum reactionezi cand “robii Stapanului viei” iti amintesc de datoriile pe care le ai fatza de El ? Cand iti vezi hambarele vietii pline de binecuvantari, esti dispus sa-I dai “Stapanului viei” partea care I se cuvine ?

     Aici nu e vorba in primul rand de bani. Cele mai mari realizari ale noastre sunt la nivelul ideilor, nu al obiectelor. Cat suntem dispusi sa-I oferim lui Dumnezeu din ideile noastre, din gandurile noastre, din timpul nostru, din preocuparile si energia noastra ? Unde se afla Iisus, Fiul Stapanului viei: dincoace sau dincolo de usa inimii tale, de usa familiei tale si de usa Bisericii tale ?

     Un “Stapan” suparat

     Daca din intreaga Scriptura am avea la dispozitie doar Pilda vierilor, ne-ar fi suficient sa intelegem cele doua mari trasaturi ale caracterului lui Dumnezeu, pe care se bazeaza guvernarea Lui in Univers: dreptatea si mila.

     Citind pilda, nu se poate sa nu fii uimit de rabdarea pe care a manifestat-o Stapanul viei fatza de vierii Lui. In varianta prezentata in Evanghelia lui Matei, se vorbeste despre doua valuri de trimisi ai Stapanului, urmate de trimiterea propriului fiu. Nu stim daca Mantuitorul S-a referit prin aceasta la doua grupe de profeti: unii care au trait inainte de robia babiloniana, iar altii, dupa intoarcerea din robie. Cert este ca atitudinea vierilor a fost aceeasi: “Vierii au pus mana pe robii Lui si pe unul l-au batut, pe altul l-au omorat si pe altul l-au ucis cu pietre” ( Matei 21, 35 ).

     In varianta din Luca este sugerata chiar o crestere a agresivitatii vierilor fatza de robii trimisi de Stapan. Primul rob este batut si trimis inapoi cu mainile goale; al doilea este batut si batjocorit, iar al treilea este batut, batjocorit si ranit ( Luca 20, 10-12 ).

     Cand citesti istoria Vechiului Testament, te cutremuri de ce au putut sa faca liderii religiosi profetilor trimisi de Dumnezeu. Iar cand citesti istoria Bisericii crestine, te cutremuri de ce au putut sa faca liderii ei trimisilor lui Dumnezeu din fiecare epoca in parte. Si totusi, privind scenele, fie cele vechitestamentale, fie cele noutestamentale, exista si ceva luminos in ele. Dar acel lucru luminos il poti zari nu privind la oameni, ci  la Dumnezeu.

     Care proprietar de vie ar fi tolerat un asemenea comportament de la vierii lui inca de la prima abatere ? Rabdarea lui Dumnezeu, simbolizat aici prin Stapanul viei, este uimitoare. El nu pedepseste nici dupa ce primul rob a fost batut, nici dupa ce al doilea rob a fost batut si batjocorit, nici dupa ce cel de-al treilea rob a fost batut, batjocorit si ranit. Acesta este adevaratul caracter al Dumnezeului nostru:  un Dumnezeu “incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care Isi tine dragostea pana in mii de neamuri …” ( Exodul 34, 6.7 pp. ).

     Vierii Vechiului Testament au facut insa o greseala fatala, repetata din nefericire si de vierii Noului Testament: Ei au uitat ca via nu era a lor si ca dupa epuizarea ultimei Sale incercari de a-i convinge sa revina la normalitate, Stapanul viei avea sa se supere si sa faca dreptate.

     In toate incercarile Sale de a-i convinge pe vieri sa-si faca datoria, Stapanul se intreba de fiecare data: “Ce sa fac ?” ( Luca 20, 13 ) Sau, asa cum este redata intrebarea in cartea lui Isaia: “Ce as mai fi putut face viei Mele si nu i-am facut ?” ( Isaia 5,4 ). “Ce metode noi sa folosesc ca sa-i atrag pe oameni ? Ce dovezi ale iubirii Mele sa le mai arat ?” Dupa ce ultimul argument a fost rostit, prin venirea si respingerea Fiului Sau, Stapanul viei isi schimba atitudinea . Acum El nu se mai intreaba: “Ce sa fac?”, ci “Ce sa le fac acestor vieri?”

     Prin respingerea Fiului si trimiterea Lui la moarte, harul s-a inchis pentru vierii din vechime. Marea greseala a evreilor a fost aceea ca au confundat indelunga rabdare a lui Dumnezeu cu slabiciunea, si harul Sau cu libertatea de a pacatui fara limita.

     Oare noi, “vierii” Noului Testament, nu repetam aceeasi greseala ? Scriind Bisericii crestine de abia nascuta, apostolul Iuda ne avertizeaza: “Caci s-au strecurat printre voi unii oameni scrisi demult pentru osanda aceasta, oameni neevlaviosi, care schimba in desfranare harul Dumnezeului nostru si tagaduiesc pe singurul Stapan si Domn Iisus Christos” ( Iuda 4 ).

     Evreilor nu le-a venit sa creada ca Imparatia urma sa fie luata de la ei si data neamurilor. Bisericii apostaziate a Evului Mediu, cu ceremoniile si catedralele ei grandioase, nu i-a venit sa creada ca Imparatia va fi luata de la ea si va fi data valdenzilor, catarilor, albigenzilor, hughenotilor si altor crestini prigoniti pana in crestele muntilor sau in adancimile pamantului. Europei de Vest nu-i vine sa creada ca bisericile si catedralele ei marete se golesc una dupa alta, in timp ce crestinismul se dezvolta atat de spectaculos in tari sarace din America Latina, Africa sau Asia.

     Dar noua, noua ne vine sa credem ca intr-o zi, daca nu ne implinim datoria de vieri in via Domnului, El ar putea sa ne ia Imparatia si sa o dea altora mai vrednici ? Asa a procedat Dumnezeu intotdeauna de-a lungul istoriei: Cand unii L-au respins pe Fiul Sau si Legea Sa, harul a fost luat de la ei si oferit altora. Cand unele biserici s-au golit, Dumnezeu a transmis altor vieri insarcinarea de a aduce roadele cuvenite.

     Dumnezeu nu va face exceptie cu nimeni, caci spre deosebire de oameni, El este drept si consecvent cu Sine. Exista un timp al harului, dar este si un timp al judecatii, chiar daca acesta pare sa intarzie. La revenirea Lui, Mantuitorul nu va mai chema pe nimeni la pocainta, ci doar ii va intreba pe vierii Sai necinstiti de ce si-au batut joc de via Lui si de ce nu au adus roadele asteptate.

     Dupa aproximativ patru decenii de la rostirea Pildei vierilor, evreii au simtit pe propria lor piele mania Stapanului viei. Dupa un asediu de 143 de zile, Ierusalimul a fost ras de pe fatza pamantului, templul a fost facut una cu pamantul, evreii care au supravietuit au fost luati sclavi si imprastiati in toate colturile lumii, iar pe locul templului, privit cu atat mandrie de ei, romanii au inaltat un templu inchinat lui Jupiter. Astazi nu mai exista acel templu roman, in schimb se ridica impunatoare spre cer, cu cupola ei aurita, marea moschee Al-Aqsa.

     Ce a mai ramas din marea masinarie religioasa a evreilor din vremea Mantuitorului ? Doar un zid… Si aceasta un “Zid al Plangerii”…

 

     Concluzii

     Sa nu uitam ca “via” nu este a papei de la Roma, nici a patriarhului de la Constantinopole, nici a episcopilor, preotilor, pastorilor sau slujbasilor Bisericii. Ea Ii apartine Stapanului si El nu va renunta niciodata la dreptul Sau de proprietar asupra ei.

     Noi putem uita ca avem niste datorii de implinit in “via” Lui, dar El nu uita. Daca noi credem ca Dumnezeu ne-a dat sanatate doar ca sa ne bucuram noi de ea, ne inselam. Daca noi credem ca El ne-a dat inteligenta doar ca sa conducem bine o firma, ne inselam. Daca noi credem ca Dumnezeu ne-a dat timp, energie, libertate, bani si tot ceea ce avem doar pentru ca noua sa ne fie bine, ne inselam amarnic.

     Dumnezeu asteapta roade. El asteapta sa-I inapoiem sub forma slujirii noastre o parte din ceea ce ne-a oferit cu atat generozitate si fara ca noi sa meritam. Daca Dumnezeu este bun si ne rabda necredinciosia un an, cinci ani sau cincizeci de ani, aceasta nu inseamna ca harul Sau este slabiciune, ci dragoste ( 1 Ioan 4,8 ). Insa harul Lui are o limita si dincolo de aceasta limita nu se intrezareste nimic bun.

     Pe acest Dumnezeu dorim sa-L slujim, pentru caracterul Sau dorim sa-I fim niste “vieri” credinciosi care vor aduce roadele pe care le asteapta de la noi. Celor care vor implini asteptarile Sale, le va fi dat sa auda unele din cele mai mangaietoare cuvinte care au fost sau vor fi rostite vreodata:

“Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii” ( Matei 25,34 ).

Lori Balogh