A impietrit Dumnezeu inima lui faraon ?

A impietrit Dumnezeu inima lui faraon ?

     Pasajul biblic care relateaza despre evenimentele dramatice petrecute in timpul Exodului ii tulbura pe unii crestini. Motivul este o afirmatie pe care o face Insusi Dumnezeu in dialogul purtat cu Moise, inainte ca acesta sa plece in Egipt pentru a conduce eliberarea poporului evreu din robia egipteana:

     “Domnul a zis lui Moise: “Plecand ca sa te intorci in Egipt, vezi toate minunile pe care ti le pun in mana, sa le faci inaintea lui Faraon. Eu ii voi impietri inima si nu va lasa poporul sa plece.” 

     Textul citat mai sus este unul din cele mai dificile pasaje biblice. Si aceasta se datoreaza faptului  ca miza este uriasa. Aici nu este vorba de o doctrina sau alta, pe care o intelegem diferit, in functie de denominatiunea din care facem parte. Aici este in discutie insasi problema cunoasterii lui Dumnezeu, lucru de care Domnul Christos a legat propria noastra mantuire: „Caci viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu.” ( Ioan 17,3 ).

     Niciunui crestin nu ii este indiferent cum este Dumnezeul caruia I se inchina. Daca ar fi pus sa raspunda la intrebarea: „Cum Il poti caracteriza pe Dumnezeu doar in doua cuvinte?”, orice crestin ar raspunde fara ezitare: „Dreptate si Dragoste.” Sau invers.  

     Corect ! Dar unde este dreptatea lui Dumnezeu in cazul impietrii inimii lui faraon ? Dar iubirea Lui, cum s-a manifestat in acest caz ? Problema pe care o ridica acest text biblic este legata de o intrebare: Cine este responsabil pentru impietrirea inimii lui faraon: Dumnezeu sau insusi faraon ? A fost faraon predestinat sa se impotriveasca lui Dumnezeu sau el singur si-a impietrit inima, fiind astfel singurul raspunzator de consecintele care au urmat ?

     Biblia ne invata ca libertatea de alegere a fiintelor create de El este un principiu universal, respectat, garantat si promovat de Creator. Dar in acest caz, unde este libertatea de alegere a lui faraon, din moment ce Insusi Dumnezeu l-a fortat sa mearga pe o anumita cale, impietrindu-i          inima ? Daca faraon a fost obligat, in afara vointei lui, sa ia o atitudine ostila fatza de Dumnezeu si poporul Israel, de ce a fost considerat vinovat si de ce a fost pedepsit atat de aspru ?

     Pe internet exista o multime de comentarii pe marginea acestui text. Unele dintre ele au o nota de resemnare, bazandu-se pe cele scrise de apostolul Pavel in Romani 9, 14-23. Daca Dumnezeu este „Olarul”, iar noi „lutul”, este de la sine inteles ca El poate face ce vrea cu noi, impietrind pe cine vrea si indurandu-Se de cine vrea.

     Alte comentarii se folosesc de acest text pentru a demonstra validitatea teoriei predestinarii. Expresii pe care le auzim zilnic, cum sunt: „ce ti-e scris”, „ asta iti este soarta” sau „asta iti este destinul,” isi gasesc suportul biblic in texte ca cel amintit mai sus. Daca Dumnezeu a hotarat ca faraonul egiptean sa-si impietreasca inima, inseamna ca El hotaraste soarta ( destinul ) oricarui om de pe pamant. Teoria nu e noua, nici macar crestina, ci o regasim atat in religiile antice, cat si in religiile pagane actuale ( de ex. in hinduism ).

     Sunt necesare cateva observatii:

     1) In capitolele 3-14 din cartea Exodul sunt descrise  patru moduri diferite de impietrire a inimii lui faraon:

     a) Dumnezeu anunta ca va impietri inima lui faraon ( Exod 4,21; 7,3 )

     b) Inima lui faraon s-a impietrit, fara sa se identifice cauza care a dus la aceasta impietrire ( Exod 7,13.14.22; 8,19; 9,7.35 )

     c) Faraon si-a impietrit inima singur ( Exod 8,15.32; 9,34 )

     d) Dumnezeu a impietrit inima lui faraon ( Exod 9,12; 10,1.20.27; 11,10; 14,4.8.17 )

     2) O exegeza sanatoasa cere ca orice adevar biblic sa fie in armonie cu intreaga Scriptura. Interpretarea unor texte sau declaratii biblice, rupte de contextul imediat si de cel general al Bibliei, poate duce la aberatii.

     Umbland des pe munte, am invatat un lucru elementar, dar foarte important in orientare. Fiind in golul alpin, unde reperele nu sunt prea multe, daca vreau sa fiu sigur ca traseul pe care merg este cel corect, trebuie sa vad concomitent mai multi stalpi indicatori. Traseul corect trebuie sa treaca prin toti stalpii indicatori, nu doar prin unul dintre ei. Cine vrea sa afle directia corecta si se opreste in dreptul unui singur stalp cu marcaj, risca sa se rataceasca.

     In cazul in discutie, interpretarea textului din Exod 4,21 si a declaratiei lui Dumnezeu : „Eu ii voi impietri inima” fara sa tinem cont de restul Scripturii, ne poate duce pe pista gresita a predestinarii, care nu are nimic in comun cu ideea de dreptate, de judecata si de iubire divina.

     Daca Cuvantul Scripturii ne invata ca „Dumnezeu este dragoste” ( 1 Ioan 4,8; Ioan 3,16 ) si dreptate ( Exodul 34,7;  Apocalipsa 15,3 ), atunci El trebuie sa fie dragoste si dreptate si in cazul „impietririi” inimii lui faraon, nu-i asa ? In caz contrar, Biblia ar contine contradictii si ar deveni nedemna de crezare.

     Personal, atunci cand intalnesc un text dificil ca acesta, incerc sa-l inteleg integrandu-l in marile adevaruri clar descoperite in Scriptura. In cazul de fatza, incerc sa inteleg afirmatia ca Dumnezeu i-a impietrit inima lui faraon prin prisma a ceea ce deja este descoperit clar si neindoios despre caracterul lui Dumnezeu, si anume prin prisma iubirii Sale infinite si a dreptatii Sale desavarsite.

     3) Autorii cartilor Bibliei folosesc uneori un limbaj care scoate in evidenta nu atat realitatea, cat perceptia omului asupra a ceea ce se intampla. Or, aceasta perceptie poate fi gresita uneori. Un exemplu in acest sens este cartea lui Iov. Patriarhul insusi, lovit de numeroase incercari si suferinte, a perceput suferintele de care avea parte ca venind de la Dumnezeu. Ceea ce nu era adevarat.

     Noi avem harul de a vedea, datorita Revelatiei, dincolo de ceea ce putea vedea si percepe omul Iov, dincolo de scena pe care se desfasurau evenimentele dramatice din viata sa. In cartea lui Iov, cortina este data la o parte si ochii nostri pot privi in culise, acolo unde se desfasura marea lupta spirituala dintre fortele binelui si ale raului. Si ce intelegem privind in culise ? Ca nu Dumnezeu era autorul suferintelor lui Iov, asa cum afirmau slujitorii, prietenii si sotia lui, ci insusi Satana.

     De multe ori, limbajul autorilor Bibliei, care este neindoios un limbaj omenesc, supus greselii, pune in dreptul lui Dumnezeu actiuni pe care nu El le initiaza, ci doar le aproba. In cazul lui Iov, este evident ca nu Dumnezeu a initiat seria de suferinte in viata acestuia, ci El doar a aprobat incercarile cerute de Satana. Si aceasta, cu un scop bine definit in marea lupta dintre bine si rau.

     Insa, cand Dumnezeu aproba astfel de suferinte in viata unui copil al Sau, dreptatea si dragostea sunt prezente. Chiar daca ele nu sunt evidente acum, datorita incapacitatii noastre de a patrunde in infinitul intelepciunii divine, va veni o zi in care toate fiintele create vor exclama pline de uimire si recunostinta: „Mari si minunate sunt lucrarile Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice ! Drepte si adevarate sunt caile Tale, Imparate al neamurilor !” ( Apocalipsa 15,3 ).

     Revenind la impietrirea inimii lui faraon, este foarte probabil ca in acest text sa fie vorba doar de o perceptie a omului ( respectiv a autorului cartii ) si nu de o realitate. Cineva, insa, ar putea obiecta: „Atunci de unde putem sti unde este vorba de realitate si unde este vorba doar de o perceptie gresita a omului ? Cum putem scapa de confuziile care pot aparea in interpretarea textului biblic ?”

     Raspunsul la aceasta obiectie se afla tocmai in ceea ce s-a afirmat la punctul 2): O exegeza sanatoasa cere ca orice adevar biblic sa fie in armonie cu intreaga Scriptura. Biblia nu se poate contrazice pe sine, fiind de origine divina. Cand ceva pare ca nu se armonizeaza cu restul Scripturii, fie ca exista o confuzie in propria noastra minte, fie este vorba de perceptia uneori gresita a autorilor Bibliei, fie inca nu suntem pregatiti sa intelegem unele adevaruri. In toate cazurile insa, o cercetare a intregii Scripturi in legatura cu un subiect dat ne va ajuta sa observam firul rosu al adevarului care trece prin toate textele ei.

     4) Dumnezeu ii cunoastea inima lui faraon cu mult inainte de declansarea Exodului. Aceasta inima era deja impietrita datorita unui stil de viata pacatos si idolatru.

     In Exodul 3, 19, cu mult timp inainte de caderea plagilor in Egipt, Dumnezeu ii spune lui Moise, pe cand acesta se afla inca in Madian: „Stiu ca imparatul Egiptului n-are sa va lase sa plecati, decat silit de o mana puternica. Inainte de izbucnirea plagilor, faraon intreaba plin de aroganta: „Cine este Domnul, ca sa ascult de glasul Lui si sa las pe Israel sa plece ? Eu nu cunosc pe Domnul si nu voi lasa pe Israel sa plece.” ( Exodul 5, 2 ). Asadar, Biblia ne arata ca inainte ca Dumnezeu sa-i impietreasca inima lui faraon, acesta deja era impietrit in atitudinea lui fatza de Dumnezeu si poporul Sau.

     5) Inainte ca Domnul sa impietreasca inima lui faraon, Biblia ne spune ca el insusi si-a impietrit inima de 6 ori:

     „Inima lui faraon s-a impietrit si n-a ascultat de Moise si de Aaron, dupa cum spusese Domnul.”( Exodul 7,13 )

     „Dar vrajitorii Egiptului au facut si ei la fel prin vrajitoriile lor. Inima lui faraons-a impietrit si n-a ascultat de Moise si de Aaron, dupa cum spusese Domnul”. ( Exodul 7,22 )

     „Faraon, vazand ca are ragaz sa rasufle in voie, si-a impietrit inima si n-a ascultat de Moise si de Aaron, dupa cum spusese Domnul. ( Exodul 8,15 )

     „Si vrajitorii au zis lui faraon: “Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui faraon s-a impietrit si n-a ascultat de Moise si de Aaron, dupa cum spusese Domnul.” ( Exodul 8,19 )

     „Dar faraon, si de data aceasta, si-a impietrit inima si n-a lasat pe popor sa plece.” ( Exodul 8,32 )

     „Faraon a trimis sa vada ce se intamplase: si iata ca nicio vita din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui faraons-a impietrit si n-a lasat pe popor sa plece.” ( Exodul 9,7 )

     Asadar, pana la plaga a sasea, Biblia specifica faptul ca faraon singur si-a impietrit inima fatza de Dumnezeu si vointa Sa. De abia in cazul plagii a sasea apare declaratia autorului cartii Exodului potrivit careia „Domnul a impietrit inima lui faraon si faraon n-a ascultat de Moise si de Aaron, dupa cum spusese Domnul lui Moise.” ( Exodul 9,12 ).

     Ce putem intelege din aceasta succesiune de evenimente ? Pare evident ca dupa atatea dovezi ale puterii divine, manifestate atat in minunile facute de Moise si Aaron inaintea lui faraon, cat si in desfasurarea primelor cinci plagi, faraon a ales singur sa-si impietreasca inima. Dumnezeu nu a avut altceva de facut decat sa pecetluiasca alegerea deja facuta de faraon.

     Legat de acest lucru, este interesanta parerea filistenilor de pe vremea lui Samuel cu privire la evenimentele Exodului. Dupa sute de ani de la Exod, filistenii recunosteau ca egiptenii si faraon insusi si-au impietrit singuri inimile: „Pentru ce va impietriti inima, cum si-au impietrit inima egiptenii si faraon ? Nu i-a pedepsit El si n-au lasat ei atunci pe copiii lui Israel sa plece ?” ( 1 Samuel 6,6 ).

     Totusi, cum ramane cu ceea ce Dumnezeu a spus mai dinainte: „Eu ii voi impietri inima lui faraon ?” Este vorba aici de predestinare sau de prestiinta lui Dumnezeu ? Unii fac o confuzie nefericita intre cele doua. Insa atributul divin al prestiintei nu inseamna predestinare. Daca Dumnezeu stia mai dinainte ca faraon isi va impietri inima, aceasta nu inseamna ca asa a vrut Dumnezeu.

     Ca sa putem intelege diferenta dintre predestinare si prestiinta, un exemplu ne va fi de ajutor. Oferiti-i unui copilas posibilitatea sa aleaga intre o ciocolata si un castravete. Aveti vreo indoiala cu privire la ce va alege el ? Oricine va va intreba, veti raspunde: „Copilul va alege cu o probabilitate de 100% ciocolata”, nu-i asa ? Aceasta inseamna ca d-v l-ati predestinat pe copil sa aleaga ciocolata ? Nicidecum ! D-v doar ati anticipat alegerea lui, cunoscand mentalitatea unui copil.

     In cazul lui faraon, in prestiinta Sa, Dumnezeu a stiut cu mult timp inainte ca acesta isi va impietri inima fatza de El si vointa Sa. Si, dupa ce au trecut primele plagi, iar faraon nu dadea niciun semn de indreptare, Dumnezeu Insusi a pecetluit alegerea lui faraon.

     El nu impietreste inimile oamenilor, dimpotriva „atat de mult a iubit El lumea incat a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3, 16 ). Insa, in calitatea Sa de Suveran al intregului Univers, El are dreptul sa spuna : „Destul ! Acestui om i-am dat suficient har, i-am vorbit destul, i-am dat destule dovezi ale iubirii Mele. De acum, il voi lasa in voia mintii lui blestemate.”

     „Fiindca macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu; nici nu I-au multumit, ci s-au dedat la ganduri desarte si inima lor fara pricepere s-a intunecat… Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite.” ( Romani 1, 21.28 ).

     Am intalnit un comentariu al textului din Exodul 4,21, apartinand lui Joe Crews, un cunoscut comentator biblic si autor a numeroase carti, care mi s-a parut pertinent. Il voi reda in intregime, lasandu-va pe d-v sa-i apreciati corectitudinea.

     „Este uimitor faptul ca “chazag” (cuvant din limba ebraica) este tradus cu “a impietri” in aproape toate expresiile in care Dumnezeu are de-a face cu faraon. Dar cand faraon “si-a impietrit” propria inima, este folosit cuvantul ebraic “kabed”. De ce aceasta diferenta?

     In realitate, intelesul literal al cuvantului “chazag” este “a imbarbata, a incuraja, a fortifica, a intari.” De exemplu, citim in 1 Samuel 30,6 ca “David s-a imbarbatat ( s-a incurajat ), sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui.” Cuvantul care a fost tradus prin “s-a imbarbatat” ( s-a incurajat ) este “chazag” – acelasi cuvant care a fost tradus cu “a impietri” in Exodul 4,21. In urmatoarele texte, acest cuvant a fost tradus prin “a imbarbata, a intari, a incuraja” in loc de “a impietri.” 1 Samuel 30,6; Deuteronom 1,38; 2 Samuel 11,25; Isaia 41,7; Deuteronom 3,28; Judecatori 20,22.

     Cand luam intelesul adevarat al cuvantului, gasim ca Dumnezeu de fapt a incurajat inima lui Faraon sa lase pe Israel sa plece. Dar cand Faraon si-a impietrit inima sa, Biblia foloseste cuvantul care inseamna “a ingreuia”, “a inaspri inima”. ( Exod 8,15 )

     De ce “incurajarea” Domnului a avut ca efect impietrirea inimii lui Faraon? Tot asa de bine putem intreba de ce aceeasi lucrare de incurajare si inspiratie a lui Iisus a putut produce un Ioan iubitor si un Iuda tradator. Unul a fost inmuiat si altul impietrit. Acelasi soare poate topi ceara si intari lutul. Fiecare om este expus la aceeasi intensitate a harului lui Hristos. ( Ioan 1,9 )

     In Psalmul 84:11, se spune despre Domnul ca este un soare care lumineaza pe fiecare om. Unii resping lumina si devin tari ca diamantul ( Zaharia 7,12 ). Altii primesc si sunt inmuiati. Totul depinde de raspunsul materialului. „  Joe Crews

     Comentariile Biblice AZS spun urmatoarele despre Exodul 4,21:

     „Îi voi împietri inima.” În parabola lui Hristos despre semănător şi sămânţă nu era nici o deosebire între sămânţa semănată într-un fel de pământ şi cea semănată în altele, şi nici în felul în care a fost semănată. Totul a depins de primirea făcută seminţei de fiecare fel de pământ. Tot aşa, împietrirea inimii lui Faraon în nici un caz nu era un act al lui Dumnezeu, ci mai degrabă o alegere deliberată din partea lui (vezi PP 268).

     Prin avertizări şi manifestări repetate ale puterii divine, Dumnezeu a trimis lumină destinată să arate lui Faraon greşeala căilor lui, să înmoaie şi să-i supună inima şi să-l facă să colaboreze cu voinţa Sa (DA 322). Dar fiecare manifestare succesivă a puterii divine l-a făcut mai hotărât să procedeze după cum i-a plăcut. Refuzând să fie corectat, a dispreţuit şi lepădat lumina, până ce a devenit insensibil faţă de ea şi, în cele din urmă, lumina a fost retrasă. Astfel că propria rezistenţă faţă de lumină a fost ceea ce a împietrit inima lui. Chiar şi păgânii au recunoscut faptul că Faraon şi egiptenii înşişi au fost aceia care şi-au împietrit inimile, iar nu Dumnezeu (1 Samuel 6,6)…

     Dumnezeu nu are plăcere de suferinţa şi moartea celui rău, ci mai degrabă doreşte ca toţi oamenii să se pocăiască şi să fie mântuiţi (Ezechiel 33,11; 1 Timotei 2,4; 2 Petru 3,9), şi face ca soarele Lui să strălucească peste cei răi şi peste cei buni (Matei 5,54). După cum soarele influenţează diferite materiale în diferite feluri, după natura lor – de exemplu, topeşte ceara şi întăreşte lutul – tot aşa şi influenţa Duhului lui Dumnezeu produce asupra inimii oamenilor efecte diferite după situaţia lor.

     Păcătosul care se pocăieşte îngăduie Duhului lui Dumnezeu să-l conducă la transformare şi mântuire, dar cel nepocăit îşi împietreşte inima din ce în ce mai mult. Aceeaşi manifestare a îndurării lui Dumnezeu conduce în cazul unuia la salvare şi viaţă şi în al celuilalt la judecată şi moarte – fiecăruia după propria alegere.” ( Comentariile Biblice AZS )

     La finalul celor zece plagi, Biblia consemneaza : „Fiindca faraon se incapatana si nu voia sa ne lase sa plecam, Domnul a omorat pe toti intaii-nascuti din tara Egiptului” ( Exodul 13,15 ).

     Pasajul ne arata ca responsabilitatea i-a apartinut in totalitate lui faraon, care s-a incapatanat si n-a voit sa asculte de Dumnezeu. Faraon a avut deplina libertate de alegere, la fel ca si slujitorii sai. Dar ce diferenta ! In timp ce unii dintre slujitorii sai au ascultat de avertismentele lui Dumnezeu transmise prin Moise si Aron ( Exodul 9,20 ), faraon a progresat in neascultare, impietrindu-si inima treptat, pana acolo incat nu a mai exista pentru el cale de intoarcere.

Lori Balogh