Baptiștii – Biserica Creștină Baptistă

Baptiștii

– Biserica Creștină Baptistă –

(Acest articol nu este menit să denigreze sau să apere crezul cuiva. Este doar o încercare de a prezenta obiectiv și fără prejudecăți istoria și doctrinele unei grupări religioase, lăsând aprecierile la latitudinea cititorilor.)

Scurt istoric

Mișcarea baptistă își are originile în puritanismul secolului al XVI-lea și, spre deosebire de alte mișcări religioase, ea nu are un precursor unic, așa cum s-a întâmplat în cazul apariției altor biserici (calvinistă, luterană, metodistă etc.). Spre sfârșitul acestui secol, un grup de puritani radicali, nemulțumiți de întârzierea reformelor în Biserica Angliei, se desparte de aceasta. Motto-ul acestor puritani radicali, numiți și „separatiști”, era: „Reformă fără a aștepta pe cineva.”

Separarea grupului de biserica oficială a atras în mod inerent persecuția, forțându-i pe membrii grupului să emigreze în Olanda, la Amsterdam, sub conducerea lui John Smith, preot al Bisericii Angliei. Unii istorici îl consideră pe John Smith drept un deschizător de drum al mișcării baptiste. În 1609, John Smith s-a autobotezat, apoi a botezat alți 36 de credincioși cu care a întemeiat prima Biserică Baptistă.

Totuși, istoricii îi contestă calitatea de întemeietor al mișcării baptiste. Pe de o parte, din cauza faptului că el a botezat prin „turnare”, nu prin „scufundare”, iar pe de altă parte, deoarece spre sfârșitul vieții el a părăsit adunările baptiste, alăturându-se Bisericii Mennonite.

Disputa dintre John Smith, care susținea unirea grupului său cu mișcarea mennonită (Menno Simons, 1496‑1561, preot romano-catolic care a îmbrățișat ideile anabaptiste) și T. Helwys, care se opunea acestei uniri, a dus în final la sciziune. Cei care l-au urmat pe John Smith au aderat la Biserica Mennonită, iar cei care l-au susținut pe T. Helwys și John Murton s-au întors în Anglia unde au organizat prima biserică baptistă engleză.

Membrii acestei prime biserici baptiste engleze practicau botezul prin stropire. Erau supranumiți și „baptiști generali”, datorită învățăturii prin care susțineau ca mântuirea este dată tuturor prin credință. Între anii 1633‑1638, în congregația lui Henry Iacob din Londra s-a produs o ruptură din care au rezultat „baptiștii calviniști” (sau particulari), care practicau botezul prin scufundare, fiind adepții teologiei calviniste.

Primele biserici baptiste în America de Nord au fost organizate de Roger Williams în Providence, Rhode Island. În cadrul mișcării baptiste există și o ramură a baptiștilor englezi mai puțin reprezentativă și anume baptiștii de ziua a șaptea, care se disting prin respectarea Sabatului biblic (sâmbăta). Emigrând în SUA, ei au dat naștere unor comunități sabatariene.

Termenul „baptist” a fost folosit la început că o poreclă dată în batjocură celor care acordau importanță botezului. Cu timpul însă, termenul și-a pierdut sensul batjocoritor, desemnând o confesiune creștină de sine stătătoare, una dintre cele mai mari și mai influente biserici neoprotestante.

Specificul credinței baptiste

Baptiștii se consideră un „popor al cărții”, privind Scriptura drept unica și absoluta sursă de autoritate doctrinală. Această idee, împreună cu învățătura despre preoția universală a tuturor credincioșilor, reprezintă două principii preluate de la Reforma protestantă din secolul al XVI-lea.

Bisericile baptiste răspândite pe întregul pământ cunosc o mare varietate în specificul crezului și în manifestarea credinței, deși au multe lucruri în comun. Dictonul tuturor formelor de asociere baptistă este: „Unitate în lucrurile esențiale legate de mântuire, și diversitate în toate celelalte.”

Mișcarea baptistă contemporană poate fi împărțită în trei curente majore; baptiștii ecumenici, baptiștii evanghelici conservatori și baptiștii fundamentaliști. Baptiștii ecumenici sunt foarte toleranți în privința convingerilor și liberali în privința moralei, militând pentru unirea tuturor bisericilor creștine. Baptiștii evanghelici conservatori pun un mare accent pe moralitate, fiind de departe cel mai reprezentativ grup. Ei se opun mișcării ecumenice. Baptiștii fundamentaliști se opun liberalismului și au vederi profund conservatoare. Ei adoptă un standard înalt de moralitate și colaborează cu alte biserici fundamentaliste.

Iată „carta celor patru libertăți cardinale” ale „separatiștilor”, deveniți baptiști prin etapa olandeză și prin sosirea lor pe meleagurile Americii.

1) Libertatea sufletului

Noi credem în preoția universală a tuturor credincioșilor, în libertatea și responsabilitatea oricărui om de a sta direct în fața lui Dumnezeu, fără impunerea unui anumit crez și fără interpunerea vreunui cleric sau guvern.

2) Libertatea Bibliei

Noi credem în autoritatea Sfintelor Scripturi. Credem că Biblia, sub directa autoritate a Domnului Iisus Christos, este esențială în viața fiecărui credincios și în viața bisericii. Susținem libertatea fiecărui creștin de a interpreta și aplica Biblia după călăuzirea personală pe care o primește din partea Duhului Sfânt.

3) Libertatea bisericii

Noi credem în autonomia bisericii locale. Credem că bisericile baptiste sunt libere, sub autoritatea Domnului Iisus Christos, să hotărască cine poate fi primit în biserică și cine să fie cei care o conduc, să hotărască formele de închinăciune și metodele de lucru, să ordineze pe aceia pe care-i crede înzestrați de Duhul Sfânt cu daruri pentru slujire și să decidă când și cu cine să colaboreze în activitatea lărgită a trupului spiritual al Bisericii lui Christos.

4) Libertatea religioasă

Noi credem în libertatea religioasă, libertatea pentru religie și în libertatea față de religie. Orice om este liber să îmbrățișeze și să practice o anumită religie sau să refuze orice formă de credință religioasă. Suntem adepții unei totale separări între biserică și stat.

Doctrine specifice

Baptiștii au unele doctrine comune cu ale altor biserici creștine, cum sunt cele legate de Trinitate, Biblie, păcat, mântuire, naștere din nou, îndreptățire, a doua venire a lui Christos, dăruirea sistematică și căsătoria. Există însă și aspecte specifice credinței baptiste:

* Nu se practică botezul copiilor, ci doar botezul adulților, acesta făcându-se prin scufundare.

* Nu există ideea unei singure biserici adevărate sau a unei „rămășițe” de credincioși.

* Biserica funcționează pe principiul independenței bisericii locale, fără a exclude însă posibilitatea dependenței de o organizație. O trăsătură specifică baptismului este toleranța față de părerile deosebite existente în interiorul bisericii.

* Există bine conturat principiul separării bisericii de stat.

* Ziua de odihnă și cult este duminica.

* Cu excepția câtorva organizații baptiste, sistemul zecimii nu este practicat.

* Baptiștii cred în nemurirea sufletului. După moarte, sufletele sunt în așteptarea judecății fie în rai, fie în iad.

* În general, la Sfânta Cină nu se practică spălarea picioarelor ca act al umilinței, cu excepția unor comunități izolate. Sfânta Cină se celebrează cu vin fermentat și pâine dospită.

* Învierea va avea loc la revenirea lui Christos. Trupurile înviate vor fi schimbate în nemurire și vor moșteni fie viața veșnică, fie pedeapsa veșnică.

Lori Balogh

Bibliografie:

1) E. E. Cairns, „Creștinismul de-a lungul secolelor”, Oradea, 1989, p.297‑300; 329‑331; 357‑358

2) http://roboam.com/identitate/scurtistoricbaptist.htm

3) Daniel Brânzei, „Identitate creștină în istorie”, cap. III, „Mișcarea baptistă”

4) Mărturisirea de credință a Cultului Creștin Baptist

5) J. D. Douglas, Ed. The New Internatinal Dictionary of the Christian Church, Grand Rapids, 1974, p. 101‑103

6) Coordonator Gabriel Golea, „Doctrine comparate”, Ed. Viață și Sănătate, București, 1995, p. 25‑27