Limbile amintite în 1 Corinteni 14 sunt limbi extatice sau limbi străine?

Limbile amintite în 1 Corinteni 14 sunt limbi extatice sau limbi străine?

Capitolul 14 din 1 Corinteni a stârnit multe controverse teologice în privința identificării limbilor la care face referire apostolul Pavel. Sunt acestea niște limbi extatice, angelice, deci neinteligibile pentru om, sau limbi străine, cât se poate de omenești, pe care cei în cauză nu le învățaseră până la acea dată?

Înainte de a face câteva observații pe marginea acestei dileme, trebuie să ne reamintim că în comunitatea din Corint, întemeiată de apostolul Pavel cu circa trei ani înainte de a-i trimite prima sa epistolă, existau numeroase probleme: imoralitate (vezi cap.5,1), dezbinări și partide (vezi cap.3,3), un comportament nepotrivit al femeilor în timpul serviciilor divine (vezi cap.11,2‑16), un comportament nepotrivit al credincioșilor la Sfânta Cină (vezi cap.11,21), apelarea la instanțele civile pentru rezolvarea unor diferende dintre membrii bisericii (vezi cap.6,1) și consumul cărnii unor animale jertfite idolilor (vezi cap.8,1).

Din conținutul capitolului 14 din 1 Corinteni reiese că în biserica din Corint se făcea abuz cu privire la darul spiritual al vorbirii în limbi. Punând în contrast două daruri spirituale: cel al prorociei și cel al limbilor, Pavel arată că, în timp ce darul prorociei zidește Biserica, darul vorbirii în limbi, așa cum se manifesta în acea comunitate, nu zidea biserica, ci doar persoana care avea acel dar (vers.4).

Apostolul arată superioritatea darului prorociei în comparație cu cel al vorbirii în limbi (vezi vers. 5), argumentând că dacă o limbă nu este înțeleasă în biserică, ea nu-i zidește pe credincioșii ei (vezi vers.6‑11).

Unii creștini sinceri consideră că darul limbilor se referă la acele „limbi îngerești” de care amintește Pavel în 1 Corinteni 13,1, limbi neînțelese de oameni, dar înțelese de Dumnezeu. Există însă și o altă interpretare a expresiei „vorbire în limbi”, interpretare care se leagă de întregul context al epistolei (mai ales capitolele 12‑14), dar și de raportul cărții Faptele apostolilor, care a fost scrisă mai târziu decât 1 Corinteni.

Această a doua interpretare susține că limbile neînțelese pe care unii creștini le foloseau în timpul serviciului de închinare erau limbi omenești reale, care nu fuseseră învățate în prealabil de cei care le foloseau. Iată câteva argumente care susțin această interpretare:

1) În Faptele apostolilor, cu ocazia Rusaliilor, darul limbilor s-a manifestat în mod evident prin folosirea de către apostoli a unor limbi străine pe care nu le învățaseră și nu le cunoșteau dinainte. Sunt amintite mai multe națiuni ai căror reprezentanți participau la sărbătoarea Rusaliilor (vers.9‑11). Ceea ce este demn de reținut este faptul că apostolii au vorbit atunci în limbi străine care le erau necunoscute anterior.

„Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia dintre noi în limba noastră în care ne-am născut?” (Fapte 2,7.8).

Dacă cu ocazia Cincizecimii darul limbilor a constat în înzestrarea apostolilor cu capacitatea de a predica Evanghelia în limbile națiunilor prezente la sărbătoare, limbi pe care nu le învățaseră până atunci, de ce am crede că în 1 Corinteni 14 Pavel se referă la altfel de limbi? Consecvența ne cere să interpretăm darul limbilor ca fiind același în ambele situații.

2) Apostolul Pavel mărturisește: „Mulțumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți” (1 Corinteni 14,18). Este evident că Pavel, un erudit care a învățat la picioarele lui Gamaliel (unul dintre cei mai mari erudiți ai secolului I d.Ch.), cunoștea multe limbi străine. Îl găsim la Atena vorbind liber cu filozofii, dar și la Roma, comunicând cu autoritățile imperiale. Așadar, expresia „alte limbi” se referă în mod evident la limbi străine, limbi omenești inteligibile și reale, nu la limbi extatice, neînțelese.

3) Dumnezeu lucrează apelând la inteligența ființelor create, de aceea și comunicarea trebuie să fie inteligentă, într-un limbaj înțeles. Mântuitorul Însuși a descurajat „bolboroseala” neînțeleasă, practicată de păgâni (vezi Matei 6,7). Așadar, El nu putea să-i înzestreze pe copiii Săi cu un dar spiritual care ar fi fost interpretat de ceilalți ca fiind „bolboroseală”.

4) Predicarea Evangheliei se face prin mijloace inteligibile, într-un limbaj ușor de înțeles pentru toți. La ce ar folosi o Evanghelie neînțeleasă?

5) Textul din 1 Corinteni 14,21 poate fi considerat ca fiind o definiție a darului limbilor: „În Lege este scris: „Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă și prin buze străine; și nici așa nu Mă vor asculta”, zice Domnul”. Pavel citează aici versetul din Isaia 28,11, în care expresia „altă limbă” se referă la limba asiriană. Deoarece 1 Corinteni 14, 21 are în vedere limbile străine, și versetul din 1 Corinteni 14, 2 trebuie să se refere tot la o limbă omenească, nu la limbi extatice, neînțelese.

6) În 1 Corinteni 14,22, Pavel spune că „limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși.” Dacă Pavel ar avea în vedere limbile extatice, cum ar putea fi ele un semn pentru necredincioși? Și, mai ales, cum ar putea acestea să-i conducă pe cei necredincioși la Evanghelie și mântuire?

Iată motivul pentru care Pavel îi întreabă pe credincioșii din Corint: „Tot așa și voi, dacă nu rostiți cu limba o vorbă înțeleasă, cum se va pricepe ce spuneți? Atunci parcă ați vorbi în vânt” (1 Corinteni 14,9). Și, mai departe: „Dacă aduci mulțumiri cu duhul, cum va răspunde „Amin” la mulțumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu știe ce spui? Negreșit, tu mulțumești lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufletește” (1 Corinteni 14,16.17).

Darul vorbirii în limbi este dat Bisericii pentru împlinirea misiunii de predicare a Evangheliei, iar limbile sunt un semn pentru necredincioși, chemându-i la pocăință. E greu de crezut că predicarea Evangheliei într-o limba extatică ar fi privită ca un semn pentru cei necredincioși sau că ea ar avea rezultatele impresionante pe care le descrie cartea Faptele apostolilor ( cap.2).

7) Darurile spirituale își au izvorul în Duhul Sfânt pentru binele tuturor: „Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora” (1 Corinteni 12,7). De aceea, folosirea lor doar pentru edificarea personală nu este în planul și intenția lui Dumnezeu.

În concluzie, darul limbilor poate fi înțeles cel mai corect și mai natural ca fiind acea abilitate de a vorbi în limbi străine reale, fără ca acestea să fie învățate anterior. În Corint, darul limbilor era autentic, însă era folosit în mod greșit. De aceea, Pavel a instruit biserica din acea localitate să revină la folosirea corectă a darurilor spirituale, așa încât acestea să devină o binecuvântare și nu un impediment atât pentru credincioși, cât și pentru necredincioși.

Lori Balogh