Ce spune Biblia despre… îngerii răi

Ce spune Biblia despre… îngerii răi

Realitatea existenței demonilor

În vastul Univers creat de Dumnezeu, planeta noastră este singura planetă răzvrătită, despre care Biblia declară că a devenit sălașul îngerilor căzuți. „Toată lumea zace în cel rău” – spune apostolul Ioan (1 Ioan 5,19), după ce Lucifer și îngerii care l-au urmat au fost izgoniți din cer (vezi Apocalipsa 12:7‑9).

În contextul luptei dintre bine și rău, este deosebit de important să fim informați cu privire la natura și lucrarea îngerilor căzuți, numiți și demoni în urma asocierii lor cu Lucifer. Cea mai productivă metoda a lui Satana de a înșela omenirea este aceea de a-i determina pe oameni să nege existența lui și a îngerilor căzuți.

Așa se face că filozofi, critici ai Bibliei, intelectuali, dar și oameni fără educație neagă existența Diavolului și a îngerilor răi, văzând în aceștia doar simple personificări ale răului, niște împrumuturi din mitologia babiloniană. După părea generală, numele Diavolului n-ar trebui folosit decât în rugăciuni și în lecțiile de religie.

Însă tendința de a trece cu vederea personalitatea, energia, puterea, inteligența și adâncimea răutății îngerilor căzuți îi face pe oameni nepregătiți și vulnerabili în fața înșelăciunilor acestora.

La fel de păguboasă ca negarea existenței forțelor răului este și imaginea deformată sub care sunt zugrăviți Diavolul și îngerii lui. Imaginile caraghioase cu care am fost obișnuiți încă din copilărie, reprezentându-i pe demoni ca pe niște ființe negre, hidoase, cu coarne, cozi și copite, îi avantajează, căci oamenii maturi și echilibrați resping în mare parte ideea existenței unor asemenea ființe.

Existența îngerilor răi – numiți și demoni -, este dovedită de numeroase pasaje biblice în care se arată că aceștia sunt ființe reale, căzute dintr-o lume superioară, fiind vrăjmași ai binelui și ai omului și care-și exercită puterea și influența în lumea în care trăim.

Apostolul Iacov spune despre demoni că ei cred în existența lui Dumnezeu, dar se înfioară (vezi Iacov 2:19). Apostolul Petru spune despre îngerii care au păcătuit că au fost aruncați în „adânc”, unde sunt păziți pentru judecata finală (vezi 2 Petru 2:4). Același lucru îl afirmă și apostolul Iuda despre „îngerii care nu și-au păstrat vrednicia și și-au părăsit locuința„ (Iuda 6).

Apostolul Pavel ne arată că noi n-avem de luptat împotrivă „cărnii și sângelui”, ci împotriva „căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Tot el le scrie celor din Efes că „domnul puterii văzduhului” lucrează acum în fii neascultării (vezi Efeseni 2:2).

Profetul Isaia vorbește despre o zi în care Dumnezeu va pedepsi „oștirea de sus”, referindu-se la mulțimea îngerilor care l-au urmat pe Lucifer în răzvrătirea sa (vezi Isaia 24:21), iar cartea Apocalipsa ne zugrăvește marele război din cer în care Mihail și îngerii Lui s-au luptat cu balaurul și îngerii lui, război care s-a încheiat prin aruncarea pe pământ a îngerilor răi (vezi Apocalipsa 12:7‑12).

În timpul lucrării Sale publice, Mântuitorul a scos mulți demoni din oamenii posedați și i-a învățat pe oameni despre existența lor (vezi Matei 12:28; 8:31; Luca 11:25,26; 8:29,36; Marcu 5:18). Scriindu-le corintenilor despre judecata viitoare, Pavel afirmă că „noi vom judeca pe îngeri”, referindu-se desigur nu la îngerii buni, ci la cei căzuți (vezi 1 Corinteni 6:3).

În predicile Sale, Domnul Christos vorbea adesea despre judecata viitoare, iar legat de acest subiect, El ne învață că focul prin care vor fi nimiciți cei nelegiuiți a fost de fapt pregătit „Diavolului și îngerilor lui” (vezi Matei 25:41). Cu ocazia vizitei făcute în ținutul Gadarei, Mântuitorul a intrat în dialog cu legiunea de demoni care-i poseda pe cei doi demonizați, permițându-le să intre în turma de porci (vezi Matei 8:31).

De asemenea, cu ocazia trimiterii în misiune a ucenicilor, Domnul Iisus le-a dat putere să scoată afară „duhurile necurate” (vezi Matei 10:1), iar într-o pildă, El a vorbit despre primejdia ca cineva să-și lase casa sufletului neocupată, fapt de care duhurile necurate vor profita, spre pierzarea acelui suflet (vezi Matei 12:43‑45). Ultima carte a Bibliei (Apocalipsa) vorbește și ea despre existența îngerilor răi, zugrăvind Babilonul modern c a fiind „un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat” (Apocalipsa 18:2).

Diavol și demoni

Biblia face distincție între Satana și îngerii săi. Satana este unic, fiind prințul lor, în timp ce îngerii răi sunt supușii lui. Unele traduceri ale Bibliei folosesc termenul „diavol” la plural („diavoli”) pentru a-i numi pe îngerii căzuți care l-au urmat, însă textul original face deosebire între îngerii căzuți și conducătorul lor.

În Noul Testament, termenul „Diabolos” se folosește de 39 de ori și doar la singular, referindu-se întotdeauna la prințul întunericului. Îngerii căzuți, care i s-au alăturat lui Lucifer în războiul din cer, sunt numiți „daimonion” sau „daimon” (în grecește), termenul fiind folosit de cele mai multe ori la plural (demoni).

Apostolii Petru și Iuda afirmă despre demonii aflați sub conducerea lui Satana că au fost aruncați în „adânc”, unde sunt reținuți în așteptarea judecății finale (vezi 2 Petru 2:4; Iuda 6). Cuvântul „adânc” (grecește „tartarus”) desemnează locul în care sunt reținuți îngerii căzuți. Acest termen nu se regăsește în nicio altă parte a Bibliei.

Noul Testament în limba greacă folosește trei termeni deosebiți atunci când se referă la realitățile de dincolo de mormânt: „hades”, „gheenă” și „tartarus”. În limba română, cei trei termeni, deși deosebiți între ei, sunt adesea confundați cu iadul, ceea ce este o mare greșeală.

„Hades” apare de 11 ori în Noul Testament (corespunde evreiescului „sheol” din Vechiul Testament) și desemnează locul de ședere al morților („locuința morților”: vezi Matei 11:23; 16:18; Luca 10:15; 16:23; Fapte 2:27,31; 1 Corinteni 15:55; Apocalipsa 1:18; 20:13,14).

„Gheenă” apare de 12 ori în Noul Testament și desemnează locul pedepsirii finale. Termenul provine de la valea lui Hinom unde se ardeau cadavrele criminalilor, precum și gunoaiele aruncate în acel loc. Acolo se aduseseră jertfe umane în cinstea zeului Moloh (vezi 2 Regi 23:10; Ieremia 7:31). Din cauza focului care ardea permanent în acea vale, consumând gunoaiele și necurățiile care erau permanent aruncate acolo, profeții au folosit-o ca simbol al locului de judecată și pedeapsă finală (vezi Matei 5:22,29,30; 10:28; 18:9; 23:15,33; Marcu 9:43,45,47; Luca 12:5; Iacov 3:6).

„Tartarus” apare o singură dată în Noul Testament (vezi 2 Petru 2:4) și desemnează locul în care sunt închiși îngerii căzuți. După unii comentatori, termenul „tartarus” se referă nu la cer, nici la iad, ci la atmosfera care înconjoară pământul nostru, aici fiind locul în care îngerii căzuți sunt reținuți până la judecată.

Opinia aceasta este confirmată de texte precum Efeseni 2:2, unde se vorbește despre Satana ca fiind „domnul puterii văzduhului”, și Efeseni 6:12, unde sunt amintite „duhurile răutății care sunt în locurile cerești”.

Ideea că îngerii căzuți (demonii) s-ar afla acum în iad, fiind chinuiți, este infirmată de dialogul dintre aceștia și Domnul Christos cu ocazia vindecării celor doi demonizați din Gadara. Ei L-au întrebat pe Iisus: „Ai venit aici să ne chinuiești înainte de vreme?” (Matei 8:29).

Mântuitorul a afirmat că Gheena este pregătită Diavolului și îngerilor săi (vezi Matei 25:41), dar niciodată nu ne-a lăsat să înțelegem că pedepsirea lor ar avea loc acum. Dimpotrivă, timpul pedepsirii lor nu a sosit încă. Doar după încheierea Mileniului va fi rostită sentința judecății finale în dreptul lor și doar atunci își vor primi pedeapsa în focul pregătit pentru ei (vezi Apocalipsa 20:10).

Biblia ne arată că Diavolul și îngerii săi sunt ținuți captivi în atmosfera acestui pământ, fără a avea libertatea de a călători în alte părți ale Universului, însă sunt încă liberi să lucreze și să-i ispitească pe oameni, din cauza căderii primilor noștri părinți. Învățătura care circulă în creștinism potrivit căreia ei s-ar afla în iad, legați în lanțuri și chinuiți în foc, le este de mare folos demonilor, căci ei pot lucra nestingheriți, cutreierând pământul și amăgind milioane de suflete nepregătite.

Lucrarea demonilor în timpurile biblice

Studiind modul în care au lucrat demonii în trecut, putem înțelege modul în care lucrează ei astăzi și astfel suntem puși în gardă față de puterea lor de amăgire. În Vechiul Testament, cuvântul „demon” („duh necurat”) nu este folosit prea des. Jertfele aduse de popoarele păgâne din jurul Israelului erau considerate a fi aduse demonilor (vezi Deuteronomul 32:16,17).

Referințele biblice ne arată că aceste popoare păgâne se închinau în realitate lui Satana și îngerilor săi. Acesta este motivul pentru care Pavel scria despre lumea păgână a secolului întâi: „Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor și nu lui Dumnezeu. Și eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu dracii” (1 Corinteni 10:19,20).

În Vechiul Testament nu sunt relatate cazuri de exorcizare, cu excepția situației în care David, atunci când cânta la harpă, făcea ca duhul cel rău să-l părăsească temporar pe regele Saul (vezi 1 Samuel 16:23). Totuși, nu era vorba de o exorcizare în adevăratul sens al cuvântului, căci după un timp, duhul cel rău îl luă din nou în stăpânire pe Saul.

În perioada intertestamentară au existat iudei exorciști, însă este discutabil dacă lucrarea lor a fost eficientă sau nu. În confruntarea cu fariseii, Domnul Iisus i-a întrebat într-o ocazie: „Dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Belzebul, fiii voștri cu cine-i scot?” (Matei 12:27,28).

Mai târziu, în Fapte 19:13 se vorbește despre niște exorciști iudei itineranți care au încercat să se folosească de Numele lui Iisus ca de o formulă magică nouă, însă fără succes.

Se pare că acești exorciști aveau un succes limitat, altfel lucrarea adevărată de scoatere a demonilor făcută de Iisus nu ar fi atras atenția nimănui (vezi Marcu 1:27). Iisus a explicat însă că puterea Sa asupra spiritelor rele era un semn distinctiv al lucrării Sale de inaugurare a Împărăției lui Dumnezeu: „Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi „ (Matei 12:28,29).

Autoritatea supra forțelor demonice a fost transmisă de Domnul Iisus urmașilor Săi. Mai întâi, El a dat-o celor 12 ucenici, atunci când le-a poruncit: „Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățați pe leproși, scoateți afară dracii. Fără plată ați primit, fără plată să dați” (Matei 10:8; Marcu 3:15).

Mai târziu, El a încredințat aceeași autoritate celor 70 de ucenici care, la întoarcerea lor din misiune, au exclamat: „Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău” (Luca 10:17).

În final, autoritatea asupra demonilor a fost încredințată Bisericii Sale care lucrează în lume în Numele Domnului Iisus și luptă împotriva forțelor întunericului sub conducerea Lui (vezi Fapte 8:6,7; 16:18; Iacov 4:7).

Lori Balogh