„Izbavirea voastra se apropie”
„Cand vor incepe sa se intample aceste lucruri, sa va uitati in sus si sa va ridicati capetele, pentru ca izbavirea voastra se apropie” ( Luca 21,28 )
Marsul cel lung
In timpul Revolutiei Chineze din anii 1934-1935, s-a desfasurat asa-numitul „mars lung”. Acesta a acoperit o distanta de 1400 km, fiind trecute 28 de cursuri de apa si traversate 18 lanturi muntoase, inclusiv piscurile tibetane, inalte de peste 6 000 m.
Marsul cel lung a fost, de fapt, marsul victoriei si eliberarii unui popor intreg. Coloanelor militare li s-a alaturat un numar impresionant de civili: femei, copii si batrani, toti croindu-si drum spre nord, intr-o uriasa miscare de exod.
Randurile din fatza erau mereu secerate, coloana fiind atacata si din flanc si din spate. Insa randurile erau mereu reintregite cu noi voluntari. Luptatorii se sacrificau fara sovaire pentru supravietuirea coloanei. Nimic nu impiedica inaintarea lor, desi drumul era presarat la tot pasul cu sute si mii de morti. Insa dorinta dupa victorie era mai puternica decat greutatile intampinate si chiar mai puternica decat moartea.
„Victoria este, de fapt, un intreg lant de infrangeri”, spunea unul dintre revolutionari. In final, marsul cel lung a ajuns in nord, undeva aproape de Marele Zid Chinezesc. Tinta a fost atinsa, desi cei care au ajuns pana la capat nu mai reprezentau decat 7% din cei care pornisera la inceput. Acesta a insemnat triumful Revolutiei Chineze , triumf din care putem invata unele lucruri cu privire la inaintarea Bisericii spre Imparatia lui Dumnezeu.
Poporul lui Dumnezeu din timpul sfarsitului este pe punctul de a sfarsi marsul pornit de la piciorul crucii de pe Golgota si ajungand acum aproape de portile Ierusalimului ceresc. Marsul cel lung si insangerat al luptatorilor crucii, luptatori care de mii de ani asteapta marea lor izbavire si intalnirea cu Mantuitorul lumii, se apropie de final.
Oare cati dintre noi vor ramane in randuri ? Cu ochii credintei simtim ca zidul care desparte lumea aceasta trecatoare de eternitate este foarte aproape, iar profetiile biblice confirma acest simtamant.
Unii spun ca implinirea profetiilor este o simpla coincidenta. Insa cum se face ca istoria a luat exact directia pe care a prezis-o Scriptura cu mii de ani in urma ? Un lucru este cert: Dumnezeu cunostea de la inceput mersul istoriei si a cunoscut de la inceput care va fi sfarsitul ei. Iar din infinita Sa atotstiinta, El a binevoit sa ne descopere si noua , pe calea profetiilor biblice, lucrurile de care avem nevoie pentru ca „marsul” nostru catre victorie sa ajunga cu bine la final. Si, vazand ca se apropie clipa biruintei, sa ne ridicam capetele, sa privim spre cer si sa asteptam izbavirea.
Cat de banal este sfarsitul !
Multi crestini isi imagineaza ca sfarsitul lumii va fi precedat de un sir spectaculos de evenimente izbitoare si nemaipomenite, care, vrand-nevrand, ii vor constrange pe oameni sa alerge la pocainta.
Insa, la intrebarea fariseilor adresata Mantuitorului cu privire la venirea Imparatiei lui Dumnezeu, Acesta le-a raspuns: „Imparatia lui Dumnezeu nu vine in asa fel ca sa izbeasca privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici !” sau „Uite-o acolo !” Caci iata ca Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru” ( Luca 17, 20.21 ).
Imparatia harului a venit peste oameni linistit, fara ca cei mai multi dintre ei sa stie lucrul acesta. La fel stau lucrurile si cu privire la Imparatia slavei. Sfarsitul se instaleaza pe nesimtite, ca „o prapadenie neasteptata”, in timp ce oamenii striga: „Pace si liniste !” ( 1 Tesaloniceni 5,3 ), gandind ca „toate raman asa cum erau de la inceputul zidirii” ( 2 Petru 3,4 ).
Anticipand aceasta derulare a timpului sfarsitului fara acele evemnimente spectaculoase care sa-i constranga pe oameni sa se intoarca la Dumnezeu, Domnul Iisus a asemanat acest timp cu vremea lui Noe si a lui Lot:
„Ce s-a intamplat in zilele lui Noe, se va intampla la fel si in zilele Fiului omului: mancau, beau, se insurau si se maritau pana in ziua in care a intrat Noe in corabie; si a venit potopul si i-a prapadit pe toti. Ce s-a intamplat in zilele lui Lot, se va intampla aidoma: oamenii mancau, beau, cumparau, vindeau, sadeau, zideau, dar in ziua cand a iesit Lot din Sodoma, a plouat foc si pucioasa din cer si i-a pierdut pe toti. Tot asa va fi si in ziua cand Se va arata Fiul omului” ( Luca 17, 26-30 ).
Aceasta inseamna ca semnele sfarsitului nu au suficienta putere de convingere ca revenirea lui Iisus este aproape ? Problema se pune cu totul altfel: In lume se intampla lucruri extraordinare, daca le privim prin prisma profetiilor biblice. Insa aceste lucruri devin aproape banale, intrand in cotidianul omului modern.
Nu, sfarsitul nu pare sa aiba nimic spectaculos in el. El pare sa vina cu totul altfel decat ne-am imaginat. Fiecare dintre noi ne imaginam venirea sfarsitului lumii in felul nostru. Nu are importanta cum ! Important este faptul ca vine sfarsitul, iar venirea lui va surprinde intreaga lume. Chiar si pe cei credinciosi…
Vorbim de apropierea sfarsitului lumii de la amvoanele bisericilor noastre, in campaniile de evanghelizare, dar si in mass-media. Simtim ca se apropie, il recunoastem, dar nu e de ajuns. Mantuitorul ne indeamna sa luam o atitudine mai clara: „Ridicati-va capetele !”, adica „Fiti vigilenti ! Bucurati-va ! Credeti si fiti gata ! Izbavirea voastra se apropie.”
Sfarsitul e atat de banal… Insa el vine cu siguranta. „Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant ?” ( Luca 18,8 ).
„Ridicati-va capetele !”
„Cand vor incepe sa se intample aceste lucruri, sa va uitati in sus si sa va ridicati capetele, pentru ca izbavirea voastra se apropie” ( Luca 21,28 ).
Indemnul Mantuitorului a strabatut veacurile, ajungand pana la noi. Acest indemn ne este adresat cu precadere, caci noi avem privilegiul de a trai timpul solemn la care face referire Domnul Iisus. Eroii credintei amintiti in Evrei 11 au murit fara sa-si vada implinita nadejdea:
„Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului. Toti acestia, macar ca au fost laudati pentru credinta lor, totusi n-au primit ce le fusese fagaduit, pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa n-ajunga ei la desavarsire fara noi” ( Evrei 11,38-40 ).
Ei n-au primit ce le fusese promis pentru ca raul trebuia sa ajunga la coacere ca sa fie nimicit. Ei n-au primit ce le fusese promis pentru a ne fi un exemplu si un model de credinta si rabdare. Ei au ramas scrisi in cartile cerului, asteptand in somnul lor milenar „cetatea care are temelii tari, al carui mester si ziditor este Dumnezeu” ( Evrei 11,10 ).
Noi privim in urma la ei si suntem incurajati de rabdarea si credinta lor. Dorinta lor de nedescris de a parasi acest pamant blestemat, rugaciunile lor care striga de sub altar, miile de ani mustind de nedreptate, toate reclama revenirea Mantuitorului.
Si pentru ca ei nu pot fi mangaiati in somnul lor parca prea lung, Domnul Iisus ne-a dat noua aceasta fagaduinta pentru intarirea rabdarii si credintei noastre. Ceea ce au asteptat inaintasii noastri, noi avem privilegiul sa vedem implinindu-se.
Simtamantul ca sfarsitul lumii acesteia se apropie este prea general ca sa poata fi inselator. Acest simtamant il au deopotriva crestinii, dar si paganii, credinciosii, dar si scepticii. Dovezile biblice care vin in sprijinul marelui adevar ca sfarsitul este mai aproape ca oricand sunt prea numeroase pentru ca ele sa fie o simpla coincidenta.
Razboaie si vesti de razboaie, cutremure, foamete, epidemii, exacerbarea spiritului nationalist, pierderea credintei, inmultirea profetilor mincinosi, prigonirea credintei crestine, crize de tot felul si multe altele, toate striga la constiintele noastre: „Sfarsitul se apropie!”
Indemnul Mantuitorului de a ne ridica ochii spre cer este pentru generatia noastra – cei care vom avea privilegiul de a-L revedea revenind in slava Sa. Sfarsitul lumii este o realitate cutremuratoare pentru oamenii care au intors spatele lui Dumnezeu intreaga lor viata. Insa el va insemna si clipa eliberarii si mantuirii vesnice pentru cei care L-au iubit si L-au cautat.
In agonia lumii acesteia, Domnul ne ofera inca o dovada a harului Sau: un indemn la pocainta si pregatire in vederea intalnirii cu El. Izbavirea noastra se apropie, dar suntem oare pregatiti sa o primim ? Incotro se indreapta privirile noastre zi de zi ?
„Ridicati-va capetele, pentru ca izbavirea voastra se apropie!”
