„Izbăvirea voastră se apropie”
„Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie!”
Luca 21:28
Marșul cel lung
În timpul Revoluției Chineze din anii 1934‑1935, s-a desfășurat așa-numitul „marș lung”. Acesta a acoperit o distanță de 1 400 km, fiind trecute 28 de cursuri de apă și traversate 18 lanțuri muntoase, inclusiv piscurile tibetane, înalte de peste 6 000 m.
Marșul cel lung a fost, de fapt, marșul victoriei și eliberării unui popor întreg. Coloanelor militare li s-a alăturat un număr impresionant de civili: femei, copii și bătrâni, toți croindu-și drum spre nord, într-o uriașă mișcare de exod.
Rândurile din față erau mereu secerate, coloana fiind atacată și din flanc și din spate. Însă rândurile erau mereu reîntregite cu noi voluntari. Luptătorii se sacrificau fără șovăire pentru supraviețuirea coloanei. Nimic nu împiedica înaintarea lor, deși drumul era presărat la tot pasul cu sute și mii de morți. Însă dorința după victorie era mai puternică decât greutățile întâmpinate și chiar mai puternică decât moartea.
„Victoria este, de fapt, un întreg lanț de înfrângeri” – spunea unul dintre revoluționari. În final, marșul cel lung a ajuns în nord, undeva aproape de Marele Zid Chinezesc. Ținta a fost atinsă, deși cei care au ajuns până la capăt nu mai reprezentau decât 7% din cei care porniseră la început. Acesta a însemnat triumful Revoluției Chineze, triumf din care putem învăța unele lucruri cu privire la înaintarea Bisericii spre Împărăția lui Dumnezeu.
Poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului este pe punctul de a sfârși marșul pornit de la piciorul crucii de pe Golgota și ajungând acum aproape de porțile Ierusalimului ceresc. Marșul cel lung și însângerat al luptătorilor crucii, luptători care de mii de ani așteaptă marea lor izbăvire și întâlnirea cu Mântuitorul lumii, se apropie de final.
Oare câți dintre noi vor rămâne în rânduri? Cu ochii credinței simțim că zidul care desparte lumea aceasta trecătoare de eternitate este foarte aproape, iar profețiile biblice confirmă acest simțământ.
Unii spun că împlinirea profețiilor este o simplă coincidență. Însă cum se face că istoria a luat exact direcția pe care a prezis-o Scriptura cu mii de ani în urmă? Un lucru este cert: Dumnezeu cunoștea de la început mersul istoriei și a cunoscut de la început care va fi sfârșitul ei. Iar din infinita Sa atotștiință, El a binevoit să ne descopere și nouă, pe calea profețiilor biblice, lucrurile de care avem nevoie pentru ca „marșul” nostru către victorie să ajungă cu bine la final. Și, văzând că se apropie clipa biruinței, să ne ridicăm capetele, să privim spre cer și să așteptam izbăvirea.
Cât de banal este sfârșitul!
Mulți creștini își imaginează că sfârșitul lumii va fi precedat de un șir spectaculos de evenimente izbitoare și nemaipomenite, care, vrând-nevrând, îi vor constrânge pe oameni să alerge la pocăință.
Însă, la întrebarea fariseilor adresată Mântuitorului cu privire la venirea Împărăției lui Dumnezeu, Acesta le-a răspuns: „Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17:20,21).
Împărăția harului a venit peste oameni liniștit, fără ca cei mai mulți dintre ei să știe lucrul acesta. La fel stau lucrurile și cu privire la Împărăția slavei. Sfârșitul se instalează pe nesimțite, ca „o prăpădenie neașteptată”, în timp ce oamenii strigă: „Pace și liniște!” (1 Tesaloniceni 5:3), gândind că „toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii” (2 Petru 3:4).
Anticipând această derulare a timpului sfârșitului fără acele evenimente spectaculoase care să-i constrângă pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu, Domnul Iisus a asemănat acest timp cu vremea lui Noe și a lui Lot: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel și în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua în care a intrat Noe în corabie; și a venit Potopul și i-a prăpădit pe toți. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau, dar în ziua când a ieșit Lot din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și i-a pierdut pe toți. Tot așa va fi și în ziua când Se va arăta Fiul omului” (Luca 17:26‑30).
Aceasta înseamnă că semnele sfârșitului nu au suficientă putere de convingere că revenirea lui Iisus este aproape? Problema se pune cu totul altfel: În lume se întâmplă lucruri extraordinare, dacă le privim prin prisma profețiilor biblice. Însă aceste lucruri devin aproape banale, intrând în cotidianul omului modern.
Nu, sfârșitul nu pare să aibă nimic spectaculos în el. El pare să vină cu totul altfel decât ne-am imaginat. Fiecare dintre noi ne imaginăm venirea sfârșitului lumii în felul nostru. Nu are importanță cum! Important este faptul că vine sfârșitul, iar venirea lui va surprinde întreaga lume. Chiar și pe cei credincioși…
Vorbim de apropierea sfârșitului lumii de la amvoanele bisericilor noastre, în campaniile de evanghelizare, dar și în mass-media. Simțim că se apropie, îl recunoaștem, dar nu e de ajuns. Mântuitorul ne îndeamnă să luăm o atitudine mai clară: „Ridicați-vă capetele!”, adică „Fiți vigilenți! Bucurați-vă! Credeți și fiți gata! Izbăvirea voastră se apropie.”
Sfârșitul e atât de banal… Însă el vine cu siguranță. „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ” (Luca 18,8)?
„Ridicați-vă capetele!”
„Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie” (Luca 21:28). Îndemnul Mântuitorului a străbătut veacurile, ajungând până la noi. Acest îndemn ne este adresat cu precădere, căci noi avem privilegiul de a trăi timpul solemn la care face referire Domnul Iisus. Eroii credinței amintiți în Evrei 11 au murit fără să-și vadă împlinită nădejdea:
„Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului. Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi” (Evrei 11:38‑40).
Ei n-au primit ce le fusese promis pentru că răul trebuia să ajungă la coacere ca să fie nimicit. Ei n-au primit ce le fusese promis pentru a ne fi un exemplu și un model de credință și răbdare. Ei au rămas scriși în cărțile cerului, așteptând în somnul lor milenar „cetatea care are temelii tari, al cărui meșter și ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10).
Noi privim în urmă la ei și suntem încurajați de răbdarea și credința lor. Dorința lor de nedescris de a părăsi acest pământ blestemat, rugăciunile lor care strigă de sub altar, miile de ani mustind de nedreptate, toate reclamă revenirea Mântuitorului.
Și pentru că ei nu pot fi mângâiați în somnul lor parcă prea lung, Domnul Iisus ne-a dat nouă această făgăduință pentru întărirea răbdării și credinței noastre. Ceea ce au așteptat înaintașii noștri, noi avem privilegiul să vedem împlinindu-se.
Simțământul că sfârșitul lumii acesteia se apropie este prea general ca să poată fi înșelător. Acest simțământ îl au deopotrivă creștinii, dar și păgânii, credincioșii, dar și scepticii. Dovezile biblice care vin în sprijinul marelui adevăr că sfârșitul este mai aproape ca oricând sunt prea numeroase pentru ca ele să fie o simplă coincidență.
Războaie și vești de războaie, cutremure, foamete, epidemii, exacerbarea spiritului naționalist, pierderea credinței, înmulțirea profeților mincinoși, prigonirea credinței creștine, crize de tot felul și multe altele, toate strigă la conștiințele noastre: „Sfârșitul se apropie!”
Îndemnul Mântuitorului de a ne ridica ochii spre cer este pentru generația noastră – cei care vom avea privilegiul de a-L vedea revenind în slava Sa. Sfârșitul lumii este o realitate cutremurătoare pentru oamenii care au întors spatele lui Dumnezeu întreaga lor viață. Însă el va însemna și clipa eliberării și mântuirii veșnice pentru cei care L-au iubit și L-au căutat.
În agonia lumii acesteia, Domnul ne oferă încă o dovadă a harului Său: un îndemn la pocăință și pregătire în vederea întâlnirii cu El. Izbăvirea noastră se apropie, dar suntem oare pregătiți să o primim? Încotro se îndreaptă privirile noastre zi de zi?
„Ridicați-vă capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie!”
Lori Balogh
