Pilda semanatorului

Pilda semanatorului

     O pilda “usoara”, dar plina de “greutate”

     Dintre toate pildele rostite de Domnul Christos, Pilda semanatorului este cea mai cunoscuta si cea mai comentata. Internetul abunda in comentarii pe marginea acestei pilde sub cele mai diferite forme: in scris, in discutii televizate, in predici rostite in diferite biserici, in scenete si chiar in desene animate.

     Abundenta comentariilor pe marginea Pildei semanatorului poate fi explicata si prin faptul ca ea face parte dintre putinele parabole talcuite de Domnul Christos Insusi, usurand in felul acesta sarcina omului de a patrunde in adancurile intelesurilor ei. Insa, trebuie sa recunoastem in acelasi timp ca, datorita simplitatii ei, Pilda semanatorului nu este apreciata asa cum ar trebui sa fie.

     Avand in vedere aceste aspecte, incercarea de a cauta noi adancimi ale pildei, inca neexplorate, ar parea zadarnica. Ma intreb: Oare “terenul” acestei pilde nu a ajuns cumva atat de batatorit incat “plugul” cautarilor noastre nu-l mai poate patrunde si nu mai poate scoate la lumina idei si invataturi noi ?

     Si totusi, incercarea de a cauta noi filoane de aur in minele rascolite si parasite de inaintasi poate aduce satsifactii nebanuite. Cand afirm acest lucru, ma bazez pe o alta pilda rostita de Mantuitorul: “Orice carturar, care a invatat ce trebuie despre Imparatia cerurilor, se aseamana cu un gospodar care scoate din visteria lui lucruri noi si lucruri vechi” ( Matei 13, 52 ).

     Asadar, sa cautam in Pilda semanatorului acele “lucruri vechi”, arhicunoscute, predicate si mediatizate si, printre ele, pentru unii dintre noi, se vor gasi si “lucruri noi”, la care inca nu ne-am gandit, adevarauri care inca nu au ajuns la inima noastra.

     Ochi care nu vad si urechi care nu aud

     Vorbirea in pilde, desi este simpla, nu este inteleasa intotdeauna cu usurinta. Si, paradoxal, ea nu e folosita pentru a fi inteleasa de toti. Insusi Mantuitorul, raspunzand la intrebarea ucenicilor: “De ce le vorbesti in pilde?”, le spune acestora: “Pentru ca voua v-a fost dat sa cunoasteti tainele Imparatiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. Celui ce are, i se va da si va avea de prisos, iar de la cel ce n-are, se va lua chiar si ce are” ( Matei 13, 10-12 ).

     Si ca sa nu ramanem cu o mare nedumerire in suflet, judecandu-L pe Dumnezeu ca fiind partinitor cu oamenii, Mantuitorul continua si ne lamureste cui ii apartine vina pentru care adevarurile spirituale nu sunt intelese de unii oameni:

     “De aceea le vorbesc in pilde, pentru ca ei, macar ca vad, nu vad, si macar ca aud, nu aud si nici nu inteleg. Si cu privire la ei se implineste prorocia lui Isaia care zice: “Veti auzi cu urechile voastre si nu veti intelege; veti privi cu ochii vostri si nu veti vedea. Caci inima acestui popor s-a impietrit; au ajuns tari de urechi, si-au inchis ochii ca nu cumva sa vada cu ochii, sa auda cu urechile, sa inteleaga cu inima, sa se intoarca la Dumnezeu si sa-i vindec” Dar ferice de ochii vostri ca vad, si de urechile voastre ca aud !” ( Matei 13, 13-16 ).

     In general, Domnul Christos nu le-a vorbit in pilde celor apropiati. O facea doar in prezenta multimilor, a iuderilor, carturarilor si fariseilor,  a caror inima nu era sincera. Oamenilor care nu-L cautau pe Dumnezeu, in inima carora existau motive pacatoase, nesincere, Domnul Christos nu le arunca margaritarele Imparatiei cerurilor ca sa nu fie calcate in picioare.

     Unor astfel de de oameni, vorbirea directa le-ar fi trezit si mai mult opozitia si spiritul de razvratire fatza de adevar. De aceea, Mantuitorul le vorbea in pilde, cu subintelesuri si cu aluzii, sperand ca le va trezi interesul si le va atinge acea coarda sensibila a sufletului lor impietrit.

     Chiar in mediile educationale este recunoscut faptul ca mesajul transmis indirect, prin aluzii, este considerat mult mai eficient decat cel transmis direct. Educatia facuta prin aluzii este infinit mai eficienta decat cea facuta prin reguli, norme si porunci directe.

     “Semanatorul a iesit sa semene”

     “Iata, semanatorul a iesit sa semene. Pe cand semana el, o parte din samanta a cazut langa drum si au venit pasarile si au mancat-o. O alta parte a cazut pe locuri stancoase, unde n-avea pamant mult; a rasarit indata, pentru ca n-a gasit un pamant adanc. Dar, cand a rasarit soarele, s-a palit; si, pentru ca n-avea radacini, s-a uscat. O alta parte a cazut intre spini; spinii au crescut si au inecat-o. O alta parte a cazut in pamant bun si a dat roada: un graunte a dat o suta, altul saizeci si altul treizeci” ( Matei 13, 3-9 ).

     Aflat pe tarmul marii Galileii si inconjurat de o mare multime de ascultatori, Mantuitorul a fost nevoit sa recurga la o metoda originala prin care sa le transmita oamenilor Cuvantul lui Dumnezeu: S-a suit intr-o barca pe care a indepartat-o putin de la mal, transformand-o intr-un veritabil amvon plutitor.

     Zona era plina de terenuri agricole. Langa lac se afla frumoasa campie a Ghenezaretului, iar mai departe se inaltau dealurile inverzite pline de turme. Pretutindeni, fie pe campie, fie pe dealurile din jur, puteau fi vazuti oameni care lucrau pamantul, fie semanand, fie secerand graul timpuriu.

     Ascultatorii Mantuitorului, fiind in cea mai mare parte a lor oameni simpli, a caror existenta depindea fie de cultivarea pamantului, fie de pescuit, erau sensibili la subiecte legate de viata lor zilnica. De aceea, in momentul in care Domnul a inceput sa le vorbeasca despre semanatori, seminte, pamant si roade, o legatura sufleteasca speciala s-a creat intre ei si Invatatorul lor.

     Interesul ascultatorilor era trezit. Urma acum sa se faca selectia intre cei care cautau sa inteleaga adevarul cu tot dinadinsul si cei nesinceri, care venisera sa-L asculte pe Domnul din diferite interese trecatoare. Din fericire, ucenicii s-au numarat printre cei care au dovedit ca au “pamant” bun in inima lor, aratand interes pentru intelegerea acestei pilde. In intampinarea interesului lor le-a venit Insusi Domnul, prin deslusirea simbolurilor pildei:

     “Ascultati dar ce insemneaza pilda semanatorului. Cand un om aude Cuvantul privitor la Imparatie si nu-l intelege, vine Cel rau si rapeste ce a fost semanat in inima lui. Aceasta este samanta cazuta langa drum. Samanta cazuta in locuri stancoase este cel ce aude Cuvantul si-l primeste indata cu bucurie; dar n-are radacina in el, ci tine pana la o vreme; si cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvantului, se leapada indata de el. Samanta cazuta intre spini este cel ce aude Cuvantul, dar ingrijorarile veacului acestuia si inselaciunea bogatiilor ineaca acest Cuvant si ajunge neroditor. Iar samanta cazuta in pamant bun este cel ce aude Cuvantul si-l intelege; el aduce roada: un graunte da o suta, altul saizeci, altul treizeci” ( Matei 13, 18-23 ).

     Simboluri

     Pilda semanatorului contine o multime de simboluri, unele mai usor de deslusit, altele mai profunde in semnificatii. Primul dintre ele este “semanatorul”, despre care Domnul spune ca “a iesit sa semene”. Pe cine simbolizeaza el ?
     Mantuitorul nu ne spune direct, insa ne face sa subintelegem semnificatia acestui simbol. Semanatorul este chiar El, Cel ce a venit in lumea noastra cu misiunea speciala de a “semana” Cuvantul Evangheliei intr-o lume plina de “pamant” batatorit, stancos si napadit de spinii pacatului.

     Faptul ca acest “semanator” a iesit de undeva pentru a semana samanta Evangheliei este legat de viata cotidiana de acum doua milenii. Datorita vietii nesigure, oamenii Orientului ( si nu numai ei ! ) locuiau in cetati intarite care le ofereau protectie. De acolo, agricultorii ieseau la camp pentru lucrarile lui, supunandu-se la tot felul de riscuri si pericole in afara zidurilor cetatii.

     Acest amanunt este semnificativ. Domnul Christos, marele Semanator ceresc, a trebuit sa “iasa” din prezenta slavei Tatalui Sau, dintr-un loc in care era respectat si onorat, venind pe “ogorul” planetei noastre si supunandu-se la tot felul de riscuri si primejdii. El Insusi marturiseste in acest sens: “Am iesit de la Tatal si am venit in lume; acum las lumea si Ma duc la Tatal.” ( Ioan 16, 28 )

     Insa simbolul semanatorului mai are o semnificatie: semanatori sunt si toti aceia care predica Cuvantul lui Dumnezeu si raspandesc, pe o cale sau alta, Evanghelia mantuirii intre oameni. Caci este scris: “Voi sunteti o semnintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata” ( 1 Petru 2,9 ).

     Orice semanare a Cuvantului lui Dumnezeu presupune o “iesire”, fie din comoditatea noastra, fie din sistemul nostru de valori, fie din mijlocul preocuparilor noastre egoiste. Cine crede ca poate semana Evanghelia de pe scaunele comode ale Bisericii, fara sa iasa in lume si fara sa riste nimic, traieste intr-o mare amagire.

     Al doilea simbol, de data aceasta deslusit de Mantuitorul, este “samanta”. Despre aceasta, Matei spune ca este “Cuvantul privitor la Imparatie” ( Matei 13,19 ), iar Luca afirma ca este” Cuvantul lui Dumnezeu” ( Luca 8,11 ).

     Despre aceasta “samanta” a Cuvantului lui Dumnezeu, apostolul Petru le scrie credinciosilor: “Ati fost nascuti din nou dintr-o samanta care nu poate putrezi, prin Cuvantul lui Dumnezeu care este viu si care ramane in veac” ( 1 Petru 1,23 ).

     Samanta este o minune a Creatiei lui Dumnezeu. In bobul acela, uneori atat de mic incat ochiul de abia il poate zari, se gaseste principiul vietii, pus in el de Insusi Creatorul. De aceea, samanta este un simbol perfect al Cuvantului lui Dumnezeu, fapt intarit de Insusi Mantuitorul: “Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viata” ( Ioan 6, 63 ).

     Ce inseamna acest lucru ? Aceasta inseamna ca in fiecare Cuvant al lui Dumnezeu exista puterea de a transforma viata celui ce o primeste. In fiecare Cuvant al lui Dumnezeu exista putere prin care porunca Lui poate fi implinita, dar si putere pentru ca fagaduinta Sa poata fi realizata. In aceasta consta marea diferenta intre cuvintele oamenilor si Cuvintele lui Dumnezeu !

     Cel de-al treilea element intalnit in Pilda semanatorului este “pamantul” – simbol al inimii omenesti, uneori deschisa fatza de samanta Evangheliei, dar de cele mai multe ori, inchisa fatza de aceasta.

     Reprezentarea  inimii omenesti printr-un pamant care trebuie lucrat este intalnita si in alte parti ale Sfintelor Scripturi. Astfel, pe vremea profetului Ieremia, israelitii erau indemnati de Dumnezeu: “Desteleniti-va un ogor nou si nu semanati intre spini ! Taiati-va imprejur inimile, oameni ai lui Iuda si locuitorii Ierusalimului…” ( Ieremia 4, 3 up.-4 pp. ). Iar prin profetul Osea, acelasi Dumnezeu Isi indeamna poporul : “Semanati potrivit cu neprihanirea si veti secera potrivit cu indurarea. Desteleniti-va un ogor nou ! Este vremea sa cautati pe Domnul ca sa vina si sa va ploaie mantuire” ( Osea 10,12 ).

     Este evident ca pe Dumnezeu nu-L interesau in primul rand ogoarele si tarlalele israelitilor din acea vreme, ci “ogorul” inimii, pe care il dorea destelenit si semanat cu semintele adevarului, pentru ca in final sa aduca roadele spirituale mult asteptate.

     Acestea trei: semanatorul, samanta si pamantul, reprezinta simbolurile principale ale pildei. Dar pe langa acestea, in parabola intalnim si alte simboluri secundare: drumul, pasarile, stanca, soarele, spinii si rodul. Ce inseamna toate acestea ? Le vom gasi intelesul cand vom incerca sa patrundem in semnificatia celor patru categorii de pamant in care cade samanta Evangheliei.

     Principiile Imparatiei lui Dumnezeu

     Inainte de a descifra semnificatia celor patru soluri in care cade samanta Evangheliei, Pilda semanatorului ne provoaca si ne invita sa facem cunostinta cu cateva principii ale Imparatiei lui Dumnezeu. Intelegerea lor este cu atat mai necesara cu cat noi suntem familiarizati cu principiile imparatiilor pamantesti, de o cu totul alta natura.

     Chiar evreii, care asteptatu stabilirea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant, au inteles gresit modul in care aceasta urma sa se statorniceasca. Ei asteptau ca Imparatia cereasca sa fie stabilita prin violenta, prin forta armelor, prin revolutie si rascoala, nicidecum prin mijloace pasnice. Or Pilda semanatorului, spre surprinderea multor contemporani ai lui Iisus, rastoarna toate aceste prejudecati.

     Mantuitorul ne arata ca Imparatia lui Dumnezeu nu are nimic in comun cu violenta, cu razboiul sau revolutiile omenesti, caci ea vine prin semanarea pasnica, non-violenta, a unui principiu nou in viata oamenilor: samanta Evangheliei.

     Un alt principiu al Imparatiei cerurilor care reiese din Pilda semanatorului este acela ca Dumnezeu lucreaza intotdeauna din interior spre exteriorul omului, spre deosebire de puterile lumii in care masurile coercitive lucreaza din exterior spre interiorul lui. Samanta Evangheliei este semanata in interiorul inimii si acolo ea germineaza, incolteste, creste si aduce rodul binefacator pentru societate.

     Aceasta este metoda lui Dumnezeu si orice educatie care se doreste eficienta ar trebui sa tina seama de acest principiu: nu o transformare din exterior spre interior, dinspre aparenta spre esenta, ci o trasformare din interior spre exterior, dinspre esenta spre aparenta. De fapt, aceleasi legi care guverneaza semanarea semintelor in pamant guverneaza si semanarea semintelor adevarului.

     Pilda semanatorului ne mai vorbeste despre un principiu al Imparatiei lui Dumnezeu: risipa de har. Pilda ne vorbeste despre patru terenuri diferite, dintre care doar unul aduce rodul asteptat. Judecandu-l pe semanatorul care ar obtine un asemenea rezultat in tarlaua sa, am putea spune ca el are un management defectuos, iar risipa este la ea acasa.

     Insa Pilda semanatorului nu este o lectie de management agricol, ci o lectie spirituala care ne indreapta atentia spre o “risipa” voita de har din partea lui Dumnezeu. Dragostea Lui nu este selectiva. Daca ar fi fost asa, Semanatorul din parabola ar fi semanat doar in pamant bun. Dar El o face in inimile tuturor oamenilor, indiferent cat de impietriti sunt fatza de Dumnezeu si indiferent de cat le sunt vietile de napadite de “spinii si maracinii” pacatului.

     Jertfa lui Christos este suficienta pentru toate miliardele de oameni care au trait si vor mai trai pe pamant, de la Adam si pana la ultimul om ce se va naste. Dar cati vor fi mantuiti prin aceasta jertfa ? Cat din sangele pretios care a curs pe Calvar se va dovedi eficient ? Cat din acest sange, inestimabil ca valoare, nu va fi curs in zadar pentru multi, mult prea multi oameni, ale caror inimi au devenit batatorite si pline de pietrele si maracinii pacatelor ? Da, intr-adevar este o mare risipa. Dar este o risipa de har, de dragoste, de sanse la mantuire. Iar Dumnezeu nu poate fi altfel…

     Dar mai exista un principiu dupa care functioneaza Imparatia lui Dumnezeu, unul incurajator pentru orice “semanator” omenesc ce se confrunta cu ispita descurajarii: cand samanta Evangheliei intalneste solul potrivit, rodul nu va intarzia sa apara. Caci este scris: “Tot asa si Cuvantul Meu, care iese din gura Mea, nu se intoarce la Mine fara rod, ci va face voia Mea si va implini planurile Mele.” ( Isaia 55,11 ).

     Chiar daca acest rod intarzie sa apara, fiind asteptat de semanator uneori intreaga viata,  si chiar daca el vine intr-un mod neasteptat, rodul va veni cu siguranta. Dumnezeu ne promite acest lucru si El se va tine de cuvant…

     Patru tipuri de sol – patru tipuri umane

     O intrebare care ii framanta adesea pe crestinii sinceri este urmatoarea: De ce Evanghelia nu inainteaza atat cat ne dorim ? De ce exista atata indiferenta in predicare si in lucrarea de evanghelizare a lumii ? A cui este vina ?

     Din Pilda semanatorului rezulta un lucru clar: exista un singur semanator si exista un singur fel de samanta, dar sunt patru categorii de pamant. Solul inimii este singurul element variabil. Asadar, vina pentru aparenta ineficienta a semanarii Evangheliei nu-i apartine nici semanatorului ( fie Domnul Christos, fie lucratorii Lui ), nici semintei Evangheliei. Problema este legata de calitatea solului din care este alcatuita inima omului in care ajunge aceasta samanta.

     Ati observat ca unii oameni isi deschid inima lui Dumnezeu si primesc Evanghelia din lucruri care ni se par banale ? O cantare crestina auzita “intamplator”, o predica citita sau auzita pe internet sau citirea unei brosuri cu subiecte spirituale prafuite de vreme ii pot conduce pe oameni la o pocainta sincera. Pe altii insa, nici tunetele de pe Sinai si nici scenele teribile ale rastignirii Mantuitorului nu-i determina sa primeasca adevarul.

     Adesea noi cautam cauzele ineficientei predicarii Evangheliei in slabiciunea vorbitorilor, in slaba organizare a unor servicii de cult sau in alte o mie de lucruri de suprafata. Insa adevarata cauza se afla la purtator: solul inimii nu este acelasi la toti oamenii. Si aceasta calitate a terenului inimii noastre depinde de noi, doar de noi…

     Pilda semanatorului ne prezinta patru tipuri de relatii care exista intre om si Cuvantul lui Dumnezeu: 1) nepasarea 2) superficialitatea 3) dualitatea ( inima impartita ) si 4) seriozitatea. In functie de aceste atitudini, oamenii in inima carora e semanata samanta Evangheliei se impart si ei in patru categorii:

     1) Nepasatorii – cei pe care nu-i intereseaza valorile vesnice. Umbalnd din floare in floare si cautand doar placerile vietii, acestia sfarsesc cu aripile frante.

     2) Superficialii – oamenii care, desi au intentii bune, sunt slabi si fara temelie, caci se opresc doar la suprafata lucrurilor.

     3) Patimasii – cei care, desi primesc adevarul si il apreciaza, se lasa biruiti de vechile lor obiceiuri pacatoase. In viata lor samanta adevarului nu va putea niciodata sa aduca rod.

     4) Oamenii seriosi, integri si sinceri – cei care iubesc adevarul, lasandu-si inima la dispozitia Duhului Sfant. In viata acestor oameni rodul nu intarzie sa apara. Iar rodul va fi bogat…

     Din enuntul pildei putem observa si diferitele tactici pe care Satana le foloseste pentru a impiedica incoltirea si rodirea semintei Evangheliei. Daca in primul caz ( samanta cazuta langa drum ), cel rau se grabeste sa “ciuguleasca” semintele Evangheliei inainte ca acestea sa patrunda in pamant si sa incolteasca, in cazul pamantului stancos, el isi schimba tactica. Deoarece samanta a apucat sa incolteasca, deci s-a stabilit o anumita relatie intre Cuvant si inima omului, Satana incearca sa usuce planta firava, trimitand “arsita” necazurilor si a persecutiilor.

     In cazul semintelor cazute intre spini, acestea germineaza, incoltesc si cresc, insa Diavolul are si el o tactica adecvata: ineaca totul prin spinii placerilor si ai grijilor lumesti. In al patrulea caz, Diavolul nu mai poate face nimic. Legatura om-Evanghelie este atat de puternica si radacinile sunt atat de adanci, incat nimic nu mai poate impiedica rodirea.

     Intr-adevar, viata se afla in samanta, insa secerisul depinde de calitatea pamantului in care aceasta ajunge. Si, ceea ce este important de retinut este ca Dumnezeu nu anuleaza libertatea omului de a alege ce fel de pamant sa contina inima lui. In functie de aceasta alegere, samanta Cuvantului lui Dumnezeu este rapita, zadarnicita sau innabusita de cel rau, sau dimpotriva, aduce rod bogat.

     E adevarat ca nu ne putem schimba singuri, insa putem alege sa-I incredintam Duhului Sfant lucrarea de transformare a inimii, lasandu-L pe El sa o elibereze de stanca tare a egoismului si sa o curete de spinii si maracinii pacatelor.

     “Despartiti de Mine nu puteti face nimic”, le spune Mantuitorul tuturor celor care incearca prin propriile eforturi sa-si schimbe terenul inimii ( Ioan 15, 5 up. ). Dar cate minuni se pot produce prin puterea Lui, daca-L lasam pe El sa schimbe ce trebuie schimbat ! “Pot totul in Christos care ma intareste” ( Filipeni 4,13 ).

     “Langa drum”

     Din perspectiva unui agricultor, fasia de pamant aflata langa un drum circulat este total ineficienta. Din astfel de locuri se stie ca nu se va strange recolta niciodata, caci foarte adesea, cand drmul este aglomerat sau ploaia il umple de balti mlastinoase, cei care circula pe drum se abat de pe el pe langa drum, batatorind acea zona de pamant arabil.

     Ca si compozitie, acel pamant nu este cu nimic mai prejos decat cel din interiorul tarlalei, insa vecinatatea drmului il strica. Aceasta categorie de pamant ne vorbeste despre oamenii care traiesc in locuri periculoase, la marginea prapastiei pacatului, in anturajul unor pameni care mereu, zi de zi, contribuie prin influenta lor la degradarea lor morala.

     Cati oameni din aceasta lume nu ar avea inimile alcatuite din pamant bun si afanat, pregatit sa primeasca Evanghelia lui Christos, daca nu i-ar strica ( batatori ) anturajul prietenilor, colegilor sau vecinilor  lor ? Cati oameni nu se apropie de zonele periculoase ale lumii, cochetand cu ispita si crezand ca pe ei nu-i va afecta ? Cati oameni buni nu devin rai, doar prin simplul fapt ca se aseaza in locurile primejdioase de “langa drumul” trasat de Dumnezeu ?

     Priviti la istoria lui Samson, nascut intr-o localitate aflata langa granita cu filistenii. Copilarind si traind in vecinatatea unor pagani care nu-L cunosteau pe Dumnezeu, lui Samson nu i-a fost greu  sa se obisnuiasca cu mentalitatea acestora. Foarte curand il vedem pe Samson intrand intre filisteni si luandu-si o sotie dintre fetele acestora. Care a fost finalul ? Samanta Evangheliei i-a fost rapita de “pasarile” care au navalit in pamantul inimii lui, iar Samson si-a ratat misiunea incredintata lui de Dumnezeu.

     Pamantul aflat langa drum reprezinta inima batatorita de prejudecatile lumii. Inima multora seamana cu niste autostrazi pe care circula lumea cu ideile, prejudecatile, placerile si principiile ei. Cand mintea omului este invadata doar de astfel de ganduri lumesti, inima lui se impietreste prin “inselaciunea pacatului” ( Evrei 3,13 up. ), iar facultatile lui spirituale sunt paralizate.

     Acesti oameni, desi aud Cuvantul Evangheliei, nu-l inteleg si, mai ales, nu inteleg ca li se adreseaza lor. Ei au senzatia ca acest Cuvant este pentru altii, nicidecum pentru ei. Desi samanta cade si pe terenul inimii lor, ea nu gaseste nicio fisura prin care ar putea patrunde pentru a incolti. Cuvantul se opreste la nivelul timpanului, fara sa coboare in inima. Consecinta ? “Pasarile” se grabesc sa rapeasca samanta , acel principiu de viata divin care ar fi putut sa le schimbe destinul.

     Satana se grabeste sa “ciuguleasca” acele seminte, pentru ca nu cumva sa se produca vreun miracol cu ele si sa patrunda adanc in inima oamenilor. Asa cum pasarile sunt prezente langa ogoarele proaspat semanate, la fel si “pasarile” celui rau sunt prezente in adunarile in care se predica Cuvantul lui Dumnezeu, incercand sa impiedice primirea adevarului.

     In timp ce ingerii cei buni se straduiesc sa-i determine pe ascultatori sa primeasca si sa inteleaga samanta Evangheliei, ingerii cei rai se lupta pentru a-i face pe acestia sa respinga adevarul, sa-l critice pe vorbitor si sa fie cuprinsi de un spirit de indoiala si necredinta. Acesti ascultatori privesc predicile doar ca niste expuneri literare sau discursuri politice. Orice imperfectiune a limbajului verbal sau trupesc devine o adevarata piedica pentru ei in primirea soliei lui Dumnezeu.

     Desi pamantul de langa drum are aceleasi calitati ca si cel din interiorul ogorului, el devine neroditor. De ce ? Pentru ca “pasarile” celui rau sunt lasate sa ciuguleasca samanta. Iar aceste “pasari” sunt nenumarate: pasarea spiritului de critica, pasarea neatentiei, pasarea somnolentei, si multe altele din “colivia” Diavolului.

     “In locuri stancoase”

     Oricine s-ar bucura daca ar primi in dar cateva zeci de hectare de pamant. Dar daca acest pamant este stancos ? Daca la tot pasul, cand vrei sa pregatesti pamantul pentru semanat, dai doar de bolovani, stanci, sticle si gunoaie ?

     Am trait in mic experienta unui om care a vrut sa obtina recolta pe un pamant plin cu pietre , resturi de zidarie si tot felul de gunoaie. Ani de zile am curatat acel petic de pamant, dar in fiecare primavara, cand doream sa seman, pietrelele, cioburile de sticla si tot felul de gunoaie ieseau mereu la suprafata.

     In pamantul stancos exista pamant de calitate, insa este foarte putin, doar la suprafata. Asa se explica de ce samanta cazuta in acest pamant incolteste repede. Oamenii din aceasta categorie au aspiratii si dorinte bune, insa sub toate acestea se ascunde  stanca egoismului care nu permite semintei Evangheliei sa-si dezvolte radacini adanci.

     Oamenii din aceasta categorie par sa fie usor convertiti. Ei primesc Evanghelia “indata si cu bucurie” ( Matei 13, 20 ), insa religia lor este superficiala. Este numai firesc si de dorit sa primim Evanghelia “indata si cu bucurie”. Si vamesul Matei a lasat totul si L-a urmat pe IIsus. Insa primirea Evangheliei doar la nivelul mintii, fara sa schimbe inima, caracterul si obiceiurile nesanatoase de viata, nu ajuta la nimic.

     Daca este ceva de invatat de la aceasta categorie de oameni, este importanta “radacinilor” personale – simbolul unei legaturi profunde si invizibile cu Domnul Christos, Sursa vietii. Nicio planta nu poate supravietui si nu poate aduce rod cu radacinile altei plante. Fiecare isi are propria radacina si, cu cat aceasta este mai adanca, cu atat sansa ca planta sa reziste sub arsita soarelui este mai mare.

     Un copac din desert, cu o inaltime medie de 6-8 m, ca sa poata rezista arsitei, trebuie sa-si infiga radacinile adanc in pamant, uneori pana la 40-60 m. Iata de ce, pe plan spiritual, sunt atat de importante “radacinile” personale adanci – propriile convingeri obtinute prin studiul personal al Cuvantului lui Dumnezeu si din experienta personala cu Domnul Christos. Nimeni nu poate rezista arsitei ispitelor doar bazandu-se pe credinta altuia sau pe experientele celor de langa el.

     Soarele de vara, care in mod normal trebuie sa aduca rodul la coacere, va usca acele plante cu radacini mici, nedezvoltate. Din nefericire, multi primesc Evanghelia doar ca sa scape de suferinta si lipsuri, nu pentru a fi eliberati de puterea pacatului. Cata vreme totul este bine in viata lor, acestia nu pot fi deosebiti de crestinii veritabili. Insa necazurile inerente vietii, si mai ales prigonirile din cauza credintei, le descopera adevaratul caracter – pamant stancos.

     Desi poate ca au fost priviti ca niste oameni de nadejde, niste stalpi ai Bisericii, ei vor dezamagi in final. Vor fi stele cazatoare, avand un crestinism formal, de fatada. Stanca egoismului din inima a fost rezerva pe care si-au pastrat-o pentru ei. Iar aceasta rezerva le va fi fatala, in acelasi mod in care i-a fost fatala si lui Iuda, ucenicul  care nu a permis ca stanca egoismului sau sa fie dinamitata de Iisus, lasand apoi ca samanta Evangheliei sa se dezvolte in inima lui. “Arsita” crucii lui Christos si batjocurile lumii l-au facut pe Iuda sa dispara pentru totdeauna din ogorul Evangheliei.

     Lumea noastra seamana tot mai mult cu un desert in care, fara o radacina adanca, obtinuta printr-o relatie persoanala cu Dumnezeu si Cuvantul Lui, niciun crestin nu va rezista “arsitei” necazurilor.

     “Intre spini”

     Daca in cazul semintei cazute langa drum, aceasta nu a apucat nici macar sa germineze, iar in cazul semintei cazuta in pamant stancos, ea a incoltit, insa s-a vestejit la primul val de arsita, in cazul semintei cazute intre spini lucrurile stau cu totul altfel.

     Pamantul este la fel de roditor ca si cel din interiorul ogorului, ceea ce face ca samanta sa incolteasca, sa creasca si chiar sa mimeze rodirea. Insa spicele sunt goale, uscate, fara rod. De ce ? Pentru ca, desi fondul inimii este bun, vechile obiceiuri pacatoase nefiind parasite, acestea ineaca intentiile bune. “Spinii” inclinatiilor spre pacat nu au nevoie sa fie semanati. Ei cresc in orice fel de teren si, din punctul acesta de vedere, niciun om nu e scutit de prezenta lor. Caci, spune apostolul Pavel, “toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” ( Romani 3,23 ).

     Semintele firii pamantesti se regasesc in fiecare dintre noi, insa responsabilitatea noastra este mare: pe de o parte, trebuie sa ingrjim samanta Evangheliei, iar pe de alta parte, trebuie sa lasam ca Duhul Sfant sa ne curete inima de “spinii” si “maracinii” pacatului.

     Daca aceste lucruri elementare, cu care agricultorul este obisnuit, nu sunt aplicate si in viata spirituala, vechile obiceiuri pacatoase vor reapare cu mai multa putere, impiedicand aparitia rodului. Nu e suficient ca “spinii” pacatului sa fie taiati prin metode omenesti, cum sunt: educatia, vointa, cultura, sau faptele bune. Ei trebuie sa fie smulsi cu radacina cu tot, oricat ar fi aceasta de lunga.

     In cele trei variante ale Pildei semanatorului, “spinii” sunt identificati cu:

     – “ingrijorarile veacului acestuia” si “inselaciunea bogatiilor” ( Matei 13,22 )

     – “grijile lumii”, “inselaciunea bogatiilor” si “poftele altor lucruri” ( Marcu 4,19 )

     – “grijile, bogatiile si placerile vietii acesteia” ( Luca 8, 14 ).

     Facand suma, prin “spini” intelegem trei pericole majore care ameninta spiritualitatea si rodirea in viata unui crestin: 1) ingrijorarile nesanatoase 2) tentatiile bogatiilor si 3) placerile pacatoase ale vietii.

     1) Nimeni nu este scutit de griji: nici saracul care se gandeste cum sa aduca o bucata de paine pe masa copiilor, nici bogatul care se teme sa nu-si piarda averea. Insa cand aceste griji nu sunt predate in mana Mantuitorului, ele devin obsedante, devin ingrijorari care ineaca samanta Evangheliei si o impiedica sa aduca rod.

     Multi crestini uita invatatura Domnului Christos cu privire la florile campului: “Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe camp: ei nici nu torc, nici nu tes si totusi, va spun ca nici chiar Solomon, in toata slava lui, nu s-a imbracat ca unul din ei. Asa ca daca astfel imbraca Dumnezeu iarba de pe camp, care astazi este, dar maine va fi aruncata in cuptor, nu va va imbraca El cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor ?” ( Matei 6, 28-30 )

     De ce sunt atatia crestini impovarati de multimea grijilor vietii ? Pentru ca Domnul Iisus nu este lasat sa le poarte poverile. De aceea, grjile care ar trebui sa ne apropie de Dumnezeu, tocmai ele ne indeparteaza de El, inecand semintele Evangheliei.

     2) Bogatia in sine nu este ceva pacatos, daca este dobandita si folosita corect. Biblia este plina de exemple de oameni bogati si credinciosi in acelasi timp ( Avraam, Iov, David, etc. ). Pericolul consta in falsa impresie pe care bogatia o creaza in mintea unor oameni care cred ca aceasta ii va ocroti de necazuri, ii va ridica in ochii lui Dumnezeu si  ii va face fericiti. Aceasta este “inselaciunea ( iluzia ) bogatiilor”.

     Lucrurile cele mai greu de administrat in aceasta viata sunt bogatia, celebritatea si puterea. Doar o puternica legatura cu Dumnezeu il poate ajuta pe un om bogat, celebru si puternic sa se mentina in echilibru.

     3) In privinta placerilor pacatoase, Biblia este clara: “Cine seamana in firea pamanteasca, va secera in firea pamanteasca putrezirea; dar cine seamana in Duhul, va secera in Duhul viata vesnica” ( Galateni 6,8 ).

      Asadar, toate obiceiurile care slabesc puterile fizice, care intuneca mintea si amortesc facultatile spirituale nu sunt altceva decat “spini” care “se razboiesc cu sufletul” ( 1 Petru 2,11 ), inecand cele mai nobile aspiratii. De aceea, indemnul apostolului iubirii este la fel de actual si astazi, cand pe tarabele lumii ne sunt oferite tot mai multe si mai variate placeri pacatoase:

     “Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume… Caci tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume” ( 1 Ioan 2, 15.16 ).

     “In pamant bun”

     Poate ca acest pamant, care se dovedeste roditor, nu a fost asa de la inceput. Poate ca a fost si el batatorit, nelucrat, plin cu pietre sau napadit de spini si palamida. Dar el s-a lasat lucrat de mana agricultorului pana ce a devenit un pamant bun, roditor.

     Cei asemanati cu pamantul cel bun nu sunt scutiti de greutati. Si ei au parte de arsita soarelui si de seceta verii, si ei trebuie sa faca fatza furtunilor puternice. Dar, pentru ca au radacini adnaci, greutatile care pe altii ii ofilesc, pe ei ii intaresc si-i fac roditori.

     Care sunt roadele acestor oameni ? Pe de o parte ele sunt reprezentate de un caracter tot mai asemanator cu al Mantuitorului. Pe de alta parte, ele sunt faptele bune pregatite de Dumnezeu pentru copiii Sai. Si, nu in ultimul rand, ele sunt sufletele castigate la mantuire.

     Exista diferente de rodire: unul da treizeci, altul saizeci, altul o suta. Dar nu aceasta conteaza in ochii lui Dumnezeu. Ceea ce conteaza este spiritul, motivatia omului, iar nu cantitatea rodului. Iar Dumnezeu, care priveste la inima, nu la aparente, va rasplati din belsug astfel de roade, ducandu-le in “granarele” cerului. Pentru vesnicie…

     Concluzii

     Fiecare om se poate incadra, in anumite momente ale vietii, intr-una din aceste patru categorii de pamant. Uneori Cuvantul pe care-l auzim cade langa drum, uitandu-l ca si cum nu l-am fi auzit niciodata. Fie “pasarea” somnolentei, fie cea a neatentiei, fie cea a spiritului critic, ne pot face sa fim uneori pamant de langa drum .

     Alteori, ne entuziasmam mult prea repede fatza de o activitate sau un proiect al Bisericii, insa ne pierdem elanul foarte curand si,  neavand radacina adanca, renuntam. Alteori, ducem un proiect multi ani cu indarjire, dar in final spinii ingrijorarilor, ai imbogatirii peste noapte sau ai placerilor pacatoase biruiesc si, in final, totul este pierdut.

     Exista si momente in care suntem pamant bun, afanat, doritor sa primeasca adevarul asemenea unui burete. Atunci aducem rod bogat… De cine depinde in care situatie ne aflam ? Doar de noi si de alegerea pe care o facem.

     Daca merita sa retinem ceva important din Pilda semanatorului, atunci acel lucru este urmatorul: Dumnezeu ne iubeste la fel, neselectiv, oferindu-ne aceleasi seminte ale adevarului, indiferent de calitatea “pamantului” din care este alcatuita inima noastra. Noi insa ne comportam diferit fatza de Evanghelie. Si aceasta fie spre pierzarea , fie spre mantuirea noastra.

     “Doamne, pregateste Tu in fiecare zi ogorul inimii noastre. Curata-l de orice stanca a egoismului, desteleneste pamantul batatorit de prejudecati si smulge toti spinii firii noastre pamantesti. Apoi seamana in el samanta Evangheliei Tale si fa-o sa rodeasca spre slava Ta”.

Lori Balogh