Romano – catolicii – Biserica Romano-Catolica

Romano – catolicii

– Biserica Romano-Catolica –

( Acest articol nu este menit sa denigreze sau sa apere crezul cuiva. Este doar o incercare de a prezenta obiectiv si fara prejudecati istoria si doctrinele unei grupari religioase, lasand aprecierile la latitudinea cititorilor. )

     Scurt istoric

     Biserica Romano-Catolica este cea mai mare dintre toate denominatiunile crestine, avand in prezent un numar de aproximativ 1,2 miliarde de credinciosi. Ea este prezenta pe toate meridianele lumii si este identificata ca fiind “romana” datorita radacinilor sale istorice si importantei pe care papa, episcopul de Roma, o are in slujba pastorala mondiala.

Dupa incheierea perioadei Bisericii primare, in care crestinii aveau sentimentul unei comunitati unite si unice, a urmat perioada patristica a Bisericii ( “patristikos” – cu privire la parinti ). In aceasta perioada, Parintii bisericesti s-au concentrat asupra controverselor teologice, in mod deosebit asupra temei legate de Trinitate.

Multe din scrierile lor reflecta gandirea religioasa si filozofica a lumii romane si grecesti, avand o mare influenta asupra gandirii religioase din perioada Evului Mediu. In secolele al III-lea si al IV-lea d.Chr., in Imperiul Roman a inflorit neoplatonismul – scoala filozofica ce a influentat mult gandirea Bisericii Catolice. ( 1 )

Inca de timpuriu, in sanul crestinismului s-a produs o instrainare intre Rasarit si Apus. Centralizarea Bisericii la Roma a izolat crestinismul de radacinile sale iudaice, dand nastere unei noi identitati, influentata de paganism si neoplatonism. Factorii care au dus la aceasta stare de lucruri au fost multipli. Astfel, distrugerea Ierusalimului in timpul celui de-al doilea razboi evreiesc ( 135 d.Chr. ) a pus capat oricarei conduceri care ar fi putut fi instituita acolo. Pe de alta parte, episcopul de Roma a crescut tot mai mult in autoritate si influenta, in timp ce se producea declinul Bisericii din Asia Mica. ( 2 )

Una din primele controverse intre Rasarit si Apus a avut loc in jurul anului 155 d.Chr., intre Policarp, episcop de Smirna, si Anicetus, episcop de Roma, pe tema pazirii Pastelui. In timp ce in Asia Mica Pastele era sarbatorit intotdeauna pe data de 14 Nisan, la fel cu Pastele evreiesc, indiferent de ziua din saptamana in care cadea, la Roma si in unele regiuni din Rasarit Pastele era sarbatorit intotdeauna duminica. ( 3 )

Dupa epoca patristica, Biserica a intrat in perioada Evului Mediu, cuprinsa intre sfarsitul Imperiului Roman si aparitia umanismului – o perioada de renastere a civilizatiei grecesti si romane. Una din caracteristicile Evului Mediu a fost cresterea puterii civile si politice a papalitatii, aceasta incoronand regii si imparatii Europei.

Anul 1054 ramane in istorie prin marea schisma care a rupt unitatea crestinismului. De la acea data, Biserica Romano-Catolica si cea Greco-Ortodoxa au pornit pe drumuri separate. ( 4 )

Supranumita si “Evul Mediu Intunecat”, aceasta perioada din istoria Bisericii crestine a fost marcata de o seama de evenimente si fapte care au ramas ca o pata neagra in istoria cresinismului. Inchizitia, acea curte de justitie medievala care era destinata urmaririi si anihilarii ereticilor, este poate cea mai intunecata fatza a Bisericii apusene din acea perioada. La aceasta sa adaugam simonia, nepotismul, coruptia, imoralitatea si vanzarea de indulgente, fapte care au caracterizat Biserica Catolica din acea perioada.

Ca un rezultat firesc al acestei stari de lucruri, chiar in sanul Bisericii Apusene s-a nascut marea miscare de Reforma, menita sa curete Biserica de abuzurile facute in interiorul ei si sa instaureze o doctrina si niste practici religioase in armonie cu invataturile Bibliei. Reforma din secolul al XVI-lea a dus in final la ruptura dintre Biserica Romano-Catolica si reformatori, ale caror credinte si practici au dat nastere bisericilor protestante.

Un alt moment-cheie in istoria Bisericii Romano-Catolice  a fost izbucnirea Revolutiei Franceze. In urma acesteia, Biserica si-a pierdut teritoriile si influenta, primind o adevarata rana mortala. Scriitorul catolic Richard P. McBrien scrie referitor la acest aspect: “Revolutia Franceza a marcat sfarsitul definitiv al catolicismului medieval. Societatea ierarhica feudala , care fusese atat de mult o parte a catolicismului medieval, a disparut.” ( 5 )

Un eveniment important din istoria Bisericii Romano-Catolice de dupa Revolutia Franceza il reprezinta Primul Conciliu de la Vatican ( cel de-al 20-lea conciliu ecumenic al Bisericii Catolice ), in care s-a afirmat doctrina infailibilitatii papale. In 18 iulie 1870, conciliul a afirmat ca atunci cand un papa vorbeste “ex cathedra” despre credinta si morala, o face avand o autoritate suprema. ( 6 )

Cel de-al Doilea Conciliu Vatican ( 1962-1965 ) a reprezentat un alt eveniment major in timpurile moderne. Acest conciliu a fost o incercare de de schimbare a atitudinii Bisericii Catolice fatza de provocarile lumii moderne. Totusi, in ciuda acestor eforturi, un aforism catolic cu privire la Biserica ne arata care este realitatea: “Semper Aeden” ( “Mereu aceeasi” ).

Tendintele moderniste din sanul Bisericii Romano-Catolice, alaturi de adevarul transmis de aceasta maxima, reprezinta cele doua fetze ale aceleiasi monede.

Caracteristicile Bisericii Romano-Catolice

Una din principalele caracteristici ale acestei Biserici este prezenta papalitatii – acel sistem de guvernare ecleziastica in care autoritatea suprema le este atribuita papilor. ( 7 ) Catolicii sustin ca papii sunt succesorii apostolului Petru si ca “dogma succesiunii apostolice dateaza din timpul lui Irineu, cand a aparut cu scopul de a proteja credinta Bisericii impotriva ereziei gnosticismului.” ( 8 ) Cu toate acestea, nu exista nicio referinta biblica cu privire la vreo episcopie monarhica in Biserica crestina timpurie.

Biserica medievala afirma: “Decizia papei si decizia lui Dumnezeu sunt una si aceeasi, asa cum opinia papei si a unuia din secretarii sai sunt una si aceeasi” ( 9 )

O alta caracteristicaa Bisericii Romano-Catolice este aceea ca membrii laici nu participa la alegerea autoritatilor Bisericii. Catolicismul este organizat in ordine religioase, asociatii de barbati si femei care se straduiesc sa traiasca o viata plina de evlavie, dedicandu-se  unor forme specifice de slujire.

Cele mai cunoscute ordine sunt: Iezuitii, Benedictinii, Franciscanii si Dominicanii. Datorita implicarii lor in viata politica a unor tari europene ( mai ales in Spania si Italia )  si tari din America Latina, unele miscari interne cum sunt Iezuitii si Opus Dei sunt controversate.

In sanul Bisericii Romano-Catolice exista tendinte de adaptare la noile cerinte ale societatii. Astfel, cand in lume a aparut comunismul, in Biserica s-a nascut teologia eliberarii. Cand in interiorul protestantismului a inceput sa se dezvolte penticostalismul, in catolicism a aparut Miscarea de Innoire Charismatica, pentru a contrabalansa miscarea penticostala.

Teologia eliberarii este o scoala de gandire catolica, initiata de mai multi preoti catolici, intre care se numara Gustavo Gutierez, Leonardo Boff si Juan Luis Secundo. Miscarea isi propune sa orienteze Biserica in lupta pentru eliberarea lumii de saracie si subjugare, folosindu-se de invatatura Bibliei pentru a modifica prin orice mijloace posibile ( inclusiv violenta ) ordinea sociala, economica si religioasa care predomina in societatea contemporana.

O comparatie intre “teologia eliberarii” promovata de  Biserica Catolica si gandirea Bisericii Primare ne arata ca aceasta din urma a incurajat nu violenta, ci rabdarea pana la venirea Domnului ( Coloseni 3, 22-25; 4,1; Efeseni 6, 5-9; 1 Corinteni 7, 20-24; 1 Petru 2, 18-23; Iacov 5, 1-11 ). In aceasta privinta teologia eliberarii se indeparteaza de Biblie in mod evident. In timp ce Biblia isi propune sa schimbe individul, teologia eliberarii isi propune sa schimbe mai degraba conditiile sociale, economice si politice din lume.

Miscarea de Innoire Charismatica  este manifestarea catolica a miscarii penticostale, cunoscuta de asemenea ca neo-penticostalism ( 10 ). Una din caracteristicile acestei miscari este vorbirea in limbi ( glosolalia ), considerata o dovada vizibila a botezului cu Duhul Sfant.

Un alt subiect caruia Biserica Romano-Catolica ii acorda importanta este grija fatza de mediul inconjurator. Astfel, in 1990, subiectul Zilei Mondiale a Pacii a fost “pace cu Dumnezeu, Creatorul, pace cu intreaga Creatie” ( 11 )

Intre cele mai importante subiecte promovate de catolicismul contemporan este lupta impotriva avortului. In America Latina, acest domeniu se afla sub control, deorece mai multe tari din zona au in constitutiile lor prevederi care corespund conceptiei catolice cu privire la avort.

Mesa duminicala a fost celebrata, incepand cu secolul al III-lea, in limba latina. Odata cu reformele aduse de Conciliul Vatican II, a fost permisa folosirea limbilor locale in celebrarea liturghiei. De asemenea, la acelasi Conciliu s-a pus accentul pe cantatul intregii congregatii, iar in unele tari s-a permis participarea intregii congregatii la comuniune, atat in ceea ce priveste painea, cat si vinul ( in trecut congregatia primea doar painea ).

Doctrine specifice

Autoritatea episcopului de Roma ( papa ). Catolicii cred ca atunci cand vorbeste “ex-cathedra”, papa este infailibil.

   Traditia. Sfanta Traditie este considerata de catolici ca find o sursa a credintei. In timp ce Revelatia s-a incheiat odata cu moartea apostolilor, Traditia a continuat sa fie transmisa mai departe episcopilor care au succedat apostolilor.

     Sfanta Cina. Sfanta Impartasanie sau Mesa este , in conceptia catolicilor, o repetare a sacrificiului Domnului Christos pe Calvar. Simbolurile sfinte aflate pe masa sacrificiala se transforma in trupul si sangele lui Christos ( transsubstantiatiune ).

     Biblia. Catolicii includ in Sfintele Scripturi si cartile necanonice numite apocrife ( Macabei, Baruch, Eclesiasticul, etc. ). Aceste carti necanonice contin unele din invataturile specifice ale Bisericii Catolice.

     Starea omului in moarte. Catolicii cred ca omul continua sa existe si dupa moarte. In functie de faptele facute in viata, sufletele celor decedati ajung fie in rai, fie in iad, fie in purgatoriu. Ideea de “purgatoriu” este specifica Bisericii Catolice.

     Preotia. Este exclusiv masculina si preotilor li se impune celibatul.

Ziua de cult si inchinare este duminica. Biserica recunoaste ca ea a facut schimbarea  zilei de cult din ziua a saptea in ziua intai a saptamanii, prin autoritatea pe care o are.

     Spovedania. Catolicii cred ca preotul are puterea de a ierta pacatele daca acestea ii sunt marturisite.

Pacatul originar. Aceasta doctrina sustine ca pacatul primilor nostri parinti este transmis asupra fiecarei fiinte umane care se naste pe pamant, fiind inlaturat doar prin botez.

     Botezul. Se practica botezul pruncilor prin stropire, nu prin scufundare.

Lori Balogh

Prelucrare si adaptare dupa Daniel Scarone, Institutul International de Slujire Crestina, ed. Viata si Sanatate, Bucuresti

Referinte:

( 1 ) Williston G. Walker, “A History of Christian Church” ( New York, Charles Scribners Sons, 1970 ), pag. 61

( 2 ) Walker, pag. 61

( 3 ) Ibidem

( 4 ) Earle E. Cairns, “Christianity Through the Centuries”: A History of the Christian Church ( Grand Rapids: Zondervan Pub. House, 1981 ), pag. 205

( 5 ) Richard McBrien, “Roman Catholicism”, The Encyclopedia of Religion, vol. 12 ( London; MacMillan Pub. Co., 1989 ), pag. 434

( 6 ) T. Tackett, “Vatican Council, First”, Grolier Multimedia Encyclopedia, release 1997

( 7 ) Donald Attwater, A Catholic Dictionary ( New York; MacMilan Pub. Co. , 1958 ), pag. 366

( 8 ) James W. Falconer, From Apostle to Priest: A Study of Early Chrch Organization ( Edingurgh: T. & T. Clark, 1900 ), pag. 193

( 9 ) Augustinus Triumphus , Summa de Potestate Ecclesiastica ( Augustae Vindelicorum, Augsburg ), Johannes Schussler, 483, question 6, “De Papalis Sentencie Apellatione”, fol. ( 61v)

( 10 ) Charles Edwin Jones, Ehe Charismatic Movement: A Guide to the Study of Neo-Pentecostalism With Emphasis on Anglo-American Sources ( Metuchen, N. J., The Scarecrow Press. Inc., 1995

( 11 ) Michael de Semlyen, All Roads to Rome ? The Ecumenical Movement ( London, Dorchester House, Pub. , 1994 ), pag. 92