Existenta Sanctuarului ceresc

Existenta Sanctuarului ceresc

     Biblia ne prezinta o multime de adevaruri unanim acceptate de crestini, indiferent de care denominatiune apartin acestia. Exista insa si adevaruri mai putin populare, mai putin cunoscute si care starnesc adevarate dispute teologice intre sustinatorii si opozantii lor.

Desi avem aceeasi Scriptura si aceleasi mijloace pentru a o intelege ( studiul, rugaciunea si iluminarea Duhului lui Dumnezeu ), de multe ori crestinii se afla in tabere opuse, separate de bariere si ziduri de netrecut.

Un astfel de subiect controversat este cel legat de existenta Sanctuarului ceresc. Cu catva timp in urma, am fost “somat” de administratorii unui site crestin evanghelic foarte popular din tara sa precizez daca cred sau nu in existenta unui Sanctuar ceresc si sa-mi prezint si argumentele in acest sens.

La vremea potrivita am raspuns celor care mi-au cerut lucrul acesta. In acest articol doresc sa reiau subiectul, considerand ca acesta nu este de importanta secundara, ci, dimpotriva, este un subiect care poate schimba optica noastra cu privire la Planul de Mantuire si lucrarea de mijlocire a Domnului Christos, la misiunea prezenta a Bisericii si la intelegerea unor evenimente escatologice.

Aceia care sustin ca problematica sanctuarului este legata strict de existenta poporului evreu, intre perioada Exodului si rastignirea Domnului Christos, ar trebui sa nu piarda din vedere doua aspecte:

1) Sanctuarul a existat in forma primitiva, dar esentiala, inca de la inceputul istoriei pacatului pe planeta noastra. Esenta sanctuarului nu erau zidurile, obiectele sau aurul din care erau confectionate, ci ea era reprezentata de altarul si jertfa adusa pe el. Or aceste simboluri care aratau spre venirea unui Miel care sa ridice pacatul lumii ( Ioan 1,29 ) pot fi regasite inca de la poarta Edenului, in marele sanctuar al naturii, in jertfele aduse de Abel, Noe si toti patriarhii care au inteles semnificatia acestui simbol.

     2) In Noul Testament, dupa aducerea jetfei lui Christos, rolul sanctuarului pamantesc ( la data aceea, templul lui Irod ) s-a incheiat. In anul 70 d.Chr., armatele generalului roman Titus au distrus Templul din Ierusalim, lasand in urma pentru posteritate doar amintirea lui si un singur zid: cel al “plangerii”.  Cu toate acestea, Biblia aminteste de existenta unui alt Sanctuar, unul ceresc, intr-un cadru profetic care ne duce pana in ultimele zile ale istoriei pamantului.

Asadar, problema sanctuarului nu este una strict evreiasca. Credinciosii care au trait de la Adam si pana la Avraam, timp de circa doua milenii,  nu au fost evrei. Totusi ei au construit in marele sanctuar al naturii altare pe care au adus jetfe care-L simbolizau pe Christos. In acelasi timp, sanctuarul ceresc despre care ne vorbeste mai ales Noul Testament nu are nimic de-a face cu poporul evreu ca natiune.

Importanta subiectului sanctuarului rezida si dintr-un alt aspect. Cand Moise a primit porunca de a construi tabernacolul din pustie, in timpul Exodului, detaliile construirii lui nu au fost lasate la latitudinea omului, ci au fost precizate de Dumnezeu Insusi. Omului nu i s-a permis sa decida nici asupra materialelor din care urma sa fie construit tabernacolul, nici asupra obiectelor de cult din el sau a materialelor din care urmau sa fie confectionate si nici asupra amplasamentului lor in planul sanctuarului. Toate aceste detalii au fost stabilite de Dumnezeu si transmise lui Moise, prin prezentarea unui model, a unei machete a tabernacolului care urma sa fie construit: “Vezi, sa faci totul dupa chipul care ti s-a aratat pe munte” ( Exodul 25, 40 ).

Mai tarziu, dupa statornicirea poporului Israel in Tara Promisa, cand se punea problema construirii unui templu maret ca centru al inchinarii pentru natiunea iudaica, Dumnezeu nu a lasat nici de data aceasta planurile templului la bunul plac al imaginatiei omului. Cand regele David, aflat pe patul de moarte, i-a transmis urmasului sau la tron, Solomon, insarcinarea construirii templului, i-a dat si planurile de constructie cu toate amanuntele lui.

Insa planurile viitorului templu nu erau facute de oameni, ci fusesera transmise de Insusi Dumnezeu, intr-o maniera care ne da de gandit, aratandu-ne cat de important era pentru Dumnezeu acest proiect: “Toate acestea”, a zis David, “toate lucrarile izvodului acestuia  ( planurile ), mi le-a facut cunoscut Domnul, insemnandu-le in scris cu mana Lui” ( 1 Cronici 28,19 ).

Biblia ne vorbeste despre un singur lucru care ne-a fost transmis pe aceeasi cale: Decalogul, Legea morala a Celor Zece Porunci. Si in acest caz, Dumnezeu a ales ca sa scrie cu propria Sa mana enuntul Legii ( Exodul 31,18; 32, 15.16; 34,1.28; Deuteronomul 4,13; 10, 1-4 ).

Este paradoxal si de neinteles cum un subiect caruia Dumnezeu i-a acordat o importanta atat de mare, incat a transmis instructiunile construirii templului scriindu-le cu propria Sa mana, este astazi neglijat si contestat de majoritatea bisericilor crestine.

Este bine stiut de crestini ca, dupa inaltarea Sa la cer, Mantuitorul Si-a inceput lucrarea de mijlocire in favoarea neamului omenesc, in virtutea propriului sange varsat pe Golgota. In general , la intrebarea: Unde savarseste Iisus lucrarea Sa de mijlocire ? se raspunde scurt si evaziv: “La dreapta Tatalui”. Dar cum numeste Biblia acel loc de la dreapta lui Dumnezeu in care Mantuitorul oficiaza aceasta lucrare pentru om ?

Iata de ce cred in existenta unui Sanctuar ceresc, iar motivele care stau la baza acestei credinte ( o credinta nepopulara in mediile crestine ) sunt urmatoarele:

1) In derularea Planului de Mantuire nu exista rupturi si discontinuitati. Daca prin jertfa Domnului Christos rolul sanctuarului pamantesc s-a incheiat, altceva asemanator trebuia sa-i ia locul, acest “altceva” fiind mult mai maret si desavarsit, pe masura Celui care urma sa oficieze lucrarea de mijlocire in el.

     Scriindu-le credinciosilor evrei despre lucrarea preotilor din templul pamantesc, apostolul Pavel afirma ca “ei fac o slujba care este chipul si umbra lucrurilor ceresti” ( Evrei 8,5 ). Asadar, tot ce se intampla in sanctuarul pamantesc ( tabernacolul din pustie sau templul de mai tarziu ) era o oglindire a unei realitati ceresti infinit mai mareata. Ca sa intareasca afirmatia lui, Pavel reaminteste porunca data de Dumnezeu lui Moise: “Vezi, sa faci totul dupa chipul care ti s-a aratat pe munte” ( Exodul 25,40; Evrei 8,5 up. ).

Mai mult decat atat, acelasi apostol, scriindu-le credinciosilor din Colose, afirma ca toate preceptele si randuielile din Vechiul Testament legate de anumite sarbatori , de mancaruri si bauturi, precum si de sabatele ceremoniale erau “umbra lucrurilor viitoare” ( Coloseni 2,17 ).

Daca tot ceea ce se intampla in sanctuarul pamantesc era o “umbra” a unor lucruri viitoare, ceresti, care sunt acele realitati prezente la care face referire apostolul ? Este evident ca “umbra” si realitatea trebuie sa fie de aceeasi natura. Un om nu poate lasa o umbra de copac si nici invers. Un om lasa in urma sa o umbra tot de om.

Daca sanctuarul pamantesc cu tot ce se petrecea in el reprezenta o “umbra” a unei realitati viitoare, ceresti, atunci realitatea trebuie sa fie de aceeasi natura, insa mult mai mareata si mai plina de slava. Si aceasta realitate mai plina de slava decat sanctuarul pamanetsc nu poate fi alta decat Sanctuarul ceresc.

2) Apostolul Pavel dedica un spatiu insemnat in Epistola sa catre Evrei lucrarii de mijlocire a Domnului Christos, inceputa dupa inaltarea Sa la cer. El afirma ca “punctul cel mai insemnat al celor spuse este ca avem un Mare Preot care S-a asezat la dreapta scaunului de domnie al maririi, in ceruri” ( Evrei 8,1 ).

Dar cum se numeste acest loc, numit de Pavel:“la dreapta scaunului de domnie al maririi” ? Tot el identifica acest loc: “ca slujitor al Locului prea sfant si al adevaratului cort ( templu, sanctuar ) care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul” ( Evrei 8, 2 ). Despre acest “Loc prea sfant” si “cort ridicat nu de om, ci de Domnul”, apostolul Pavel aminteste de mai multe ori in aceeasi epistola.

Despre acest “cort” ceresc el spune ca , atata vreme cat statea in picioare “cortul” dintai,   ( tabernacolul, templul pamantesc), deci pana la jertfa de pe Golgota, drumul nu era deschis spre el ( Evrei 9,8 ). Asadar, jertfa Mantuitorului a fost cea care a deschis drumul spre inaugurarea oficiala a Sanctuarului ceresc, in care El Isi continua lucrarea de mijlocire in favoarea omului pacatos.

Despre acest Sanctuar ceresc, acelasi apostol afirma ca, dupa inaltarea Sa, Mantuitorul “a intrat odata pentru totdeauna in Locul prea sfant, nu cu sange de tapi si de vitei, ci cu Insusi sangele Sau, dupa ce a capatat o rascumparare vesnica” ( Evrei 9,12 ). Un studiu amanuntit al capitolelor 8, 9 si 10 al Epistolei catre Evrei ne va ajuta sa intelegem ca, dupa inaltarea Sa, Mantuitorul a intrat intr-un Locas ceresc special destinat lucrarii Sale de mijlocire. Si acest Locas  nu poate fi altul decat Sanctuarul ceresc.

3) Sanctuarul ceresc apare si in mult contestata profetie a lui Daniel din cap. 8 cu privire la “cornul cel mic”. Fara sa intram in detaliile acestei profetii ( vezi explicatia profetiilor lui Daniel ), pentru subiectul care ne intereseaza acum este relevant faptul ca Biblia vorbeste despre un Sfant Locas care va fi curatit in contextul unor evenimente tarzii din istoria crestinismului. Faptul ca acest “Sfant Locas” este cel ceresc si nu un eventual templu pamantesc, reiese din descrierea lucrarii facute de cornul cel mic: “S-a inaltat pana la ostirea cerurilor”, “s-a inaltat pana la capetenia ostirii, i-a smuls jetfa necurmata si i-a surpat locul locasului sau cel sfant” ( Daniel 8, 10.11 ).

In contextul profetiei lui Daniel, “cornul cel mic” reprezinta acea putere politico-religioasa care a incercat ( si a si reusit in mare masura ) sa-I smulga Marelui nostru Preot, Iisus Christos, prerogativele Sale de singur Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni. Pretentia unor preoti pamantesti de a ierta pacatele si de a se pozitiona ca mijlocitori in locul “singurului Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Iisus Christos” ( 1 Timotei 2,5 ) nu reprezinta decat o incercare de a-I smulge Domnului nostru jertfa Sa, singura care poate aduce ispasire, si de a surpa Templul ceresc in care Acesta Isi desfasoara lucrarea.

Profetia biblica din Daniel 8,14, care ne trimite tarziu in istorie, prin derularea unei lungi perioade de timp ( cele 2300 de zile si nopti profetice= 2300 de ani reali ), ne vorbeste despre un Sfant Locas care urma sa fie curatit la finalul acestei perioade. De la distrugerea templului din Ierusalim, in anul 70 d.Chr., de catre armatele romane conduse de generalul Titus, un astfel de Locas nu a mai existat pe pamant. Contextul profetic ne trimite insa la realitatea cereasca, la Sfantul Locas ceresc, Templul in care Domnul Christos Isi desfasoara lucrarea de mijlocire dupa inaltarea Sa la cer.

4) Probabil ca cel mai puternic argument in favoarea existentei unui Sanctuar ceresc prezent il ofera cartea Apocalipsei, scrisa spre sfarsitul primului secol crestin, la o data in care templul pamantesc nu mai exista.

In profetia celor sapte trambite ( cap. 8, 9 si 11,15 ) , care ne prezinta o serie de evenimente din istoria lumii din perioada crestina, apare dintr-o data , descris chiar cu unele detalii ale sale, Templul ceresc:

“Si Templul lui Dumnezeu, care este in cer, a fost deschis: si s-a vazut chivotul legamantului Sau, in Templul Sau” ( Apocalipsa 11,19 ).

Aceasta aparitie neasteptata a Templului ceresc, continand originalul Legii sfinte a lui Dumnezeu ( Decalogul ), in contextul trambitei a saptea, care anunta sfarsitul istoriei pacatului si inceputul Imparatiei vesnice a lui Dumnezeu ( Apocalipsa 11,15 ) ar trebui sa le dea de gandit tuturor celor care contesta existenta unui Sanctuar ceresc.

Pasajul biblic este cat se poate de clar si nu permite interpretari distorsionate. Daca credem ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, trebuie sa acceptam si acest adevar: exista un Sanctuar ceresc in care Domnul Christos mijloceste in favoarea omenirii.

Ca sa pot nega acest adevar, ar trebui sa rup cateva pagini din Biblie… Lucru pe care nu-l voi face niciodata…

Lori Balogh