Deuteronom 5,2‑4: „Nu cu părinții noștri a încheiat Domnul legământul acesta.”
„Domnul Dumnezeul nostru a încheiat cu noi un legământ la Horeb. Nu cu părinții noștri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, care suntem toți vii astăzi aici. Domnul v-a vorbit față în față pe munte, din mijlocul focului.”
Din cuvintele lui Moise, rostite înainte de intrarea poporului Israel în Canaan, unii comentatori au tras concluzia că Cele Zece Porunci nu au fost cunoscute înainte de darea Legii în formă scrisă pe Sinai.
Biblia însă ne oferă o mulțime de argumente în favoarea ideii că Legea Morală a existat și a fost cunoscută de om înainte ca ea să fie dată sub forma Decalogului pe Sinai. Începând din Eden, această Lege a fost transmisă din generație în generație pe cale orală, timp de aproximativ 2500 de ani, până când Dumnezeu a dat-o poporului Israel sub forma Celor Zece Porunci. Iată câteva argumente în acest sens:
1) Existența noțiunii de păcat. Biblia vorbește despre păcat în multe ocazii, atunci când relatează despre evenimente petrecute înainte de darea Legii pe Sinai. Acest fapt dovedește că Legea Morală era cunoscută, chiar dacă nu în formă scrisă de mai târziu. Iată câteva exemple:
– Cain, primul criminal din istorie, a fost avertizat de Dumnezeu: „Păcatul pândește la ușă, dar tu să-l stăpânești” (vezi Geneza 4,7).
– Cartea Genezei vorbește despre „păcatul Sodomei” (vezi Geneza 18,10).
– Iosif, în Egipt, îi răspunde soției lui Potifar, stăpânul său: „Cum aș putea să fac un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (vezi Geneza 39,9).
– Relatând despre Lot și familia sa, Biblia vorbește despre „păcatul fetelor lui Lot” (vezi Geneza 19,30‑38).
– Regele păgân Abimelec îl mustră pe Avraam: „Ce ai făcut? Și cu ce am păcătuit împotriva ta de ai făcut să vină peste mine și peste împărăția mea un păcat atât de mare?” (vezi Geneza 20, 9).
Conform versetului din 1 Ioan 3,4, păcatul înseamnă călcarea Legii: „Oricine face păcat face și fărădelege. Și păcatul este fărădelege.” Concluzia este evidentă: existența noțiunii de păcat dovedește că Legea Morală era cunoscută de cei care au trăit înainte de darea Legii pe Sinai.
2) Existența noțiunii de neprihănire. Prezența acestei noțiuni în relatările dinainte de Sinai ridică o întrebare justificată: În raport cu care standard moral, un om care a trăit înainte de Sinai putea fi considerat neprihănit sau nu? Este evident că acest standard nu putea fi altul decât Legea Morală, singurul standard al neprihănirii. Exemple:
– Stă scris despre Enoh că „a umblat cu Dumnezeu” (vezi Geneza 5,24). Umblarea cu Dumnezeu este sinonimă cu neprihănirea.
– Despre Noe stă scris că „era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui” (vezi Geneza 6,9).
– Despre Avraam stă scris că „a crezut pe Domnul și Domnul i-a socotit lucrul acesta că neprihănire” (Geneza 15,6).
3) Existența noțiunilor de rău și răutate. Când se spune despre o persoană că este rea, aprecierea trebuie făcută în raport cu un standard moral, o Lege Morală. Exemple:
– La Potop, Dumnezeu „a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (vezi Geneza 6,5).
– Cu ocazia distrugerii Sodomei, în mijlocirea lui Avraam apar expresiile „cel rău” și „cel bun”: „Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, așa ca cel bun să aibă aceeași soartă cu cel rău, departe de Tine așa ceva” (Geneza 18,25)
– Lot îi imploră pe concetățenii săi din Sodoma: „Fraților, nu faceți o asemenea răutate” (vezi Geneza 19,5).
4) Existența noțiunii de nelegiuire. Nelegiuirea este sinonimă cu fărădelegea – călcarea Legii lui Dumnezeu, iar prezența acestei noțiuni în relatările dinainte de Sinai dovedește că Legea era cunoscută. Exemple:
– Îngerii care s-au dus la Sodoma pentru ca să-l salveze pe Lot îi spun acestuia: „ca să nu pieri și tu în nelegiuirea cetății” (vezi Geneza 19,15).
– Dumnezeu îi vorbește lui Avraam de „nelegiuirea amoriților” care nu ajunsese încă la culme pe vremea aceea (vezi Geneza 15,16).
5) Noțiunile de poruncă, orânduire și lege. Exemple:
– Cu ocazia căderii manei, Dumnezeu îi mustră pe israeliți: „Până când aveți de gând să nu păziți legile și poruncile Mele?” (vezi Exodul 16,28). Trebuie precizat că evenimentul căderii manei s-a petrecut înainte de darea Legii pe Sinai, și totuși Domnul amintește de „legi și porunci”.
– Cu ocazia vizitei lui Ietro, socrul lui Moise, acesta din urmă îi relatează despre lucrarea sa: „Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei și fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu și legile Lui” (vezi Exodul 18,16). Din nou e vorba de un fapt petrecut înainte de darea Legii pe Șinai.
6) Existența expresiei „calea Domnului”. Această expresie este sinonimă cu Legea Domnului și se regăsește în aprecierea pe care Dumnezeu o face lui Avraam: „Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit” (Geneza 18,19).
7) Existența noțiunilor de drept și dreptate. Exemple:
– Geneza 18,19: „făcând ce este drept și bine”
8) Existența noțiunii de judecată. Aceasta nu ar avea sens și nici nu ar fi corectă în lipsa unei Legi Morale care să fie cunoscută de oamenii care au trăit înainte de Sinai. Avraam recunoștea dreptatea lui Dumnezeu când se întreba retoric: „Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” (Geneza 18,25).
9) Existența pedepselor divine. Dacă Legea Morală n-ar fi fost cunoscută înainte de Sinai, oamenii n-ar fi trebuit judecați, căci Dumnezeu „nu ține seama de vremile de neștiință” (vezi Fapte 17,30). Totuși, potopul biblic și pedepsirea cetăților Sodoma și Gomora sunt dovezi că judecata lui Dumnezeu s-a făcut pe baza unei Legi Morale care fusese călcată în aceste cazuri (vezi Geneza 6,5; 18,20; 19,15).
10) Un argument logic legat de judecata finală: Dacă Legea Morală nu ar fi existat înainte de Sinai, iar apoi ar fi fost desființată la Golgota, aceasta ar însemna că la judecata finală Dumnezeu ar trebui să-i judece pe oameni după trei criterii diferite: pe cei care au trăit înainte de Sinai ar trebui să-i judece fără Lege, pe israeliți, după Legea dată pe Sinai, iar pe creștini, după o altă Lege: legea iubirii. Faptul acesta ar arunca o umbră asupra caracterului divin, punând serios la îndoială dreptatea Sa în judecată.
Un studiu atent al Genezei și Exodului demonstrează că Legea a fost bine cunoscută de oameni înainte de darea ei pe Sinai. Oamenii înțelegeau că acțiunile condamnate de Decalog erau vinovate. Avraam a mințit în Egipt și în Gherar, Iacov l-a înșelat pe Esau și Isaac, locuitorii Sodomei pofteau ce nu se cuvenea, gestul fetelor lui Lot era înregistrat în Biblie drept păcat, etc.
De ce a variat forma Legii? Pentru că s-au schimbat condițiile. În Eden nu era nevoie de o astfel de Lege Morală în forma ei explicită, în condițiile unei Creații desăvârșite și a lipsei păcatului. De exemplu, ce rost ar fi avut porunca „Să nu ucizi!” în Eden, atunci când omul nu căzuse în păcat și prin natura sa neprihănită nu cunoștea răul? În Eden, Legea era prezentă în esența ei ca Lege a iubirii.
După căderea omului, după ce răul a pătruns în om și s-a înmulțit pe pământ, s-a simțit nevoia unei forme scrise și explicite a aceleiași Legi a iubirii, dată sub forma Celor Zece Porunci.
În versetele citate din Deuteronomul, Moise a intenționat să le întipărească în minte israeliților întâlnirea lui Dumnezeu cu ei la muntele Sinai. Spunându-le: „Domnul v-a vorbit față în față”, Moise le-a arătat acestora ca ei au avut o experiență care le-a lipsit părinților lor. Strămoșii lor erau morți și ei n-au văzut nici muntele fumegând și n-au auzit nici glasul maiestuos al lui Dumnezeu pronunțând Legea. De aceea adaugă Moise: „Nu cu părinții noștri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, care suntem toți vii astăzi aici.”
Aceasta nu înseamnă ca părinții lor nu erau familiarizați cu cerințele legământului, ci doar că ei nu au avut termenii legământului sub forma scrisă. Este clar faptul că părinții lor au primit făgăduința în legământul veșnic, dar nu față în față ca la Sinai.
Dovada că legământul a fost făcut cunoscut părinților celor care au părăsit Egiptul se găsește în 1 Cronici 16,15‑17: „Aduceți-vă aminte totdeauna de legământul Său, de făgăduințele Lui făcute pentru o mie de neamuri de oameni, de legământul pe care l-a făcut cu Avraam și de jurământul pe care l-am făcut lui Isaac. El l-a făcut o lege pentru Iacov, un legământ veșnic pentru Israel.”
Să reținem: legământul a fost descoperit lui Avraam, Isaac și Iacov, ca „o lege” cu mult timp înainte de a fi scrisă pe piatră la Sinai. Acordul dintre Dumnezeu și „părinții” poporului evreu a fost de natură personală. La Sinai, pentru prima dată în istorie, Dumnezeu a intrat în legământ cu un popor întreg. El urma să fie Împăratul lor, iar ei poporul Lui.
Lori Balogh
