Marea surpriză

Marea surpriză

Apocalipsa este la ea acasă

Dacă cu câteva decenii în urmă cineva ar fi vorbit despre sfârșitul lumii, el ar fi fost privit ca un alarmist care deranjează liniștea confraților săi, un ciudat care trebuie marginalizat și eliminat dintr-o societate care privea cu optimism în viitor. Astăzi lucrurile s-au schimbat radical. Apocalipsa e la ea acasă. Pe toate canalele mass-media ni se prezintă tot felul de scenarii, care mai de care mai înfricoșătoare, cu privire la un posibil sfârșit al istoriei lumii.

Clubul de la Roma, alcătuit din savanți preocupați de viitorul omenirii, prezintă periodic tot felul de scenarii posibile ale sfârșitului lumii. Folosind calculatoare deosebit de performante, în care sunt introduse date actualizate despre tendințele contemporane, acești savanți lansează omenirii unele dintre cele mai grave avertismente: Dacă nu se iau măsuri urgente, omenirea se va îndrepta spre un dezastru iminent.

Pe de altă parte, politicienii și militarii vorbesc tot mai mult de noi forme ale războiului (climatic, economic, biologic, psihologic, etc.), mult mai distrugătoare decât războaiele obișnuite care folosesc armament convențional.

Observând tendințele în ceea ce privește dinamica scoarței terestre, geologii și seismologii ne avertizează că într-un viitor apropiat planeta ar putea fi zguduită de un mare cutremur de pământ („The Big One”), care ar transforma orașul Los Angeles într-un morman de ruine, lăsând în urmă zeci de mii de morți.

Economiștii, la rândul lor, vorbesc despre o criză economică mondială, ale cărei începuturi deja le trăim cu toții, o criză în urma căreia milioane de oameni vor rămâne fără locuri de muncă.

La rândul lor, astronomii sondează cerul din apropierea planetei noastre, temându-se de o ciocnire iminentă cu un asteroid care ar duce la dispariția vieții pe pământ. Este doar o problemă de timp ca acest dezastru să se producă – afirmă ei.

Iubitorii de science-fiction au și ei varianta lor cu privire la un posibil dezastru mondial: o invazie a extratereștrilor – ipoteză intens promovată de cineaștii de la Holywood. Și lista poate continua… Cu siguranță că viitorul apropiat ne va aduce noi „surprize” neplăcute în acest sens.

Marea surpriză

Este instructiv să cunoaștem ce cred oamenii despre lumea de mâine. Sau, mai bine zis, despre sfârșitul ei. Însă mai important decât să cunoaștem toate scenariile pe care și le imaginează unii sau alții, mai mult sau mai puțin avizați, este să aflăm ce ne descoperă Dumnezeu în Cuvântul Său în această privință.

Dintre numeroasele pasaje biblice care vorbesc despre timpul sfârșitului, l-am ales pe cel din 1 Tesaloniceni 5:1‑3. Motivul? Pentru că apostolul Pavel, vorbind în contextul evenimentelor care vor preceda revenirea în glorie a Domnului Christos, introduce un element important: surpriza.

„Cât despre vremi și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. Când vor zice: „Pace și liniște!” atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare” (1 Tesaloniceni 5:1‑3).

Faptul că apostolul Pavel se referă la sfârșitul lumii și revenirea Domnului Christos este evident. La fel de evident este și elementul surpriză care va însoți acest eveniment. Pavel folosește trei sintagme care accentuează acest element surpriză care va marca atât revenirea Domnului Iisus, cât și sfârșitul lumii noastre: „ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea”, „o prăpădenie neașteptată” și „ca durerile nașterii peste femeia însărcinată.”

Așadar, Biblia ne învață că sfârșitul lumii noastre nu va veni prin ceva la care se așteaptă oamenii (războaie mondiale, dezastre cosmice, invazii ale extratereștrilor, poluare, încălzire globală etc.), ci printr-un eveniment care-i va surprinde pe toți (mai puțin pe cei care iau în serios Cuvântul lui Dumnezeu): „o prăpădenie (nenorocire n.n.) neașteptată”.

Ideea de surpriză apare și în alte profeții biblice referitoare la timpul sfârșitului: „Despre ziua aceea și despre ceasul acela nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” – ne asigură Însuși Mântuitorul (Matei 24:36). Apoi, El exemplifică asemănând timpul sfârșitului cu perioada Potopului, când oamenii civilizației antediluviene „n-au știut nimic până când a venit Potopul și i-a luat pe toți” (vers. 39).

Probabil că oamenii din vremea lui Noe se așteptau la multe nenorociri. La mai mult de un mileniu și jumătate de la Creație și de la căderea omului, blestemul păcatului își întinsese tentaculele în toate domeniile vieții, atrăgând asupra rasei umane diferite pericole. Poate că și ei se așteptau la războaie, la foamete, la dezastre naturale sau cosmice. Însă la un singur lucru nu se așteptau: la un Potop universal. Deși Noe i-a avertizat cu privire la acest sfârșit al civilizației timp de decenii.

Acei oamenii îl priveau pe Noe ca pe un om care și-a pierdut mințile, un bătrân sclerozat de care își băteau joc, văzând cum își cheltuie întreaga avere pentru a construi uriașa corabie pe uscat, în mijlocul dealurilor înverzite și departe de mare. Ce a fost Potopul pentru întreaga civilizație antediluviană, în ciuda avertismentelor date de Dumnezeu? O „prăpădenie neașteptată”, o surpriză uriașă, dar fatală.

Mergând pe aceeași idee, evanghelistul Luca adaugă exemplul civilizației din valea Iordanului, vorbind de atitudinea locuitorilor cetăților Sodoma și Gomora din vremea lui Lot. „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar în ziua când a ieșit Lot din Sodoma a plouat foc și pucioasă din cer și i-a pierdut pe toți. Tot așa va fi și în ziua când Se va arăta Fiul omului” (Luca 17:28‑30).

Probabil că și locuitorii cetăților prospere din mănoasa vale a Iordanului se așteptau la unele nenorociri: războaie, inundații (locuiau în valea unui râu), cutremure, și altele pe care nu le știm. Însă nimeni nu s-a așteptat ca sfârșitul acestor cetăți bogate să vină ca un trăsnet, pe neașteptate. Deși prezența și cuvintele lui Lot îi avertizaseră despre iminența judecăților lui Dumnezeu, „prăpădenia” a fost neașteptată. A fost o mare surpriză… neplăcută și fatală.

„O prăpădenie neașteptată”

Lumea noastră se îndreaptă spre o criză fără precedent. Mulți oameni lucizi observă acest lucru și trag un semnal de alarmă. Dar cine ia seama la ele? În cartea sa „Șocul viitorului”, scriitorul Alvin Toffler aseamănă omenirea cu un tren care se îndreaptă cu mare viteză spre o destinație necunoscută. Însă ceea ce este cel mai grav – adaugă el -, este faptul că acarii sunt demoni.

Pasajul din 1 Tesaloniceni 5:1‑3 ne vorbește despre „o prăpădenie neașteptată” care va aduce sfârșitul acestei lumi, urmată de instaurarea Împărăției lui Dumnezeu. Ce poate să însemne această sintagmă? Un nou război mondial în care se vor folosi arme nucleare? Sau un cataclism cosmic? Sau un dezastru ecologic cauzat de poluare și încălzirea globală? La astfel de scenarii deja se gândesc mulți oameni de câteva decenii. Atunci ce poate însemna „prăpădenia neașteptată”?

Cu câteva decenii în urmă, la Radio Europa Liberă exista o emisiune intitulată „Lumea creștină”. Motto-ul ei era o afirmație aparținând scriitorului și omului politic francez Andre Malraux: „Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc.”

Nu știm în ce măsură Andre Malraux a cunoscut profețiile biblice, însă afirmația sa corespunde celor descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu despre timpul din imediata apropiere a revenirii Domnului Christos. El a intuit mersul istoriei, arătând că omenirea se îndreaptă spre o Nouă Ordine Mondială, la baza căreia se va află dictatura religioasă.

Parafrazând cuvintele lui Malraux în lumina profețiilor biblice apocaliptice, am putea spune: „Secolul al XXI-lea va fi la început religios, apoi nu va fi deloc.” Se așteaptă oare omenirea la o astfel de nenorocire? Cine se așteaptă în era drepturilor omului și a democrațiilor de tip occidental să se ajungă la o dictatură mondială? Și încă una religioasă? De ce această surpriză generală? Iată câteva motive:

1) Secularismul. Omenirea devine din ce în ce tot mai preocupată de valorile materiale ale vieții, neglijându-le pe cele spirituale. Fenomenul secularismului este o realitate recunoscută de lumea creștină, iar statisticile arată că doar aproximativ 10% dintre creștini mai frecventează biserica, manifestând preocupări spirituale. Însuși Mântuitorul, privind la timpul din imediata apropiere a revenirii Sale, se întreba profetic: „Dar când va veni Fiul omului, va mai găsi El credință pe pământ?” (Luca 18:8).

2) Mișcarea drepturilor omului. Problema drepturilor omului este un subiect aflat mereu pe agenda politicienilor lumii. Se semnează tratate, dar se duc și războaie în numele lor. Iată de ce oamenii nu-și pot imagina că va veni un timp în care, în numele religiei, va fi călcat în picioare unul dintre drepturile fundamentale ale omului: dreptul la libertatea de conștiință.

3) Planurile și manevrele secrete ale bisericii oficiale. Deși pe față se vorbește despre dreptul fiecărui om de a se închina lui Dumnezeu conform propriei conștiințe, în ascuns se fac planuri pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale, în care omenirea va fi condusă de un guvern mondial, având aceleași legi și aceeași religie. Nimeni nu bănuiește ce aspirații se ascund în spatele zidurilor impunătoare ale catedralelor lumii.

Deși la Conciliul Vatican II (11 octombrie 1962 – 8 decembrie 1965) a fost recunoscut dreptul oricărui om la libertate de conștiință, în realitate planurile merg în sensul anulării acestei libertăți. Malachi Martin, un fost preot iezuit foarte popular în America, scrie în cartea sa „Keys of dis Blood” („Cheile acestui sânge”) că o guvernare mondială este iminentă și că papalitatea așteaptă să conducă această Nouă Ordine Mondială.

Ce se va întâmpla cu cei care vor refuza, în numele libertății de conștiință, să se supună dictaturii religioase? Nu este greu de prevăzut: persecuția. Exact așa cum s-a întâmplat în întunecatul Ev Mediu, când biserica oficială a controlat toate pârghiile societății și când milioane de oameni au devenit victime ale prigoanei.

Însă este posibil ca un lider creștin cu atâta charismă și blândețe în comportament, ca cea a papei Ioan Paul al II-lea sau a papei Francisc I, să declanșeze un val de persecuție împotriva unor frați creștini care au alte convingeri decât cele ale bisericii oficiale, decât cele ale majorității?

Istoria ne arată că nu doar tiranii, nu doar oamenii profund răi i-au persecutat pe cei mai buni decât ei. Persecuțiile religioase au pornit adesea de la oameni devotați cauzei lui Dumnezeu, oameni care au avut intenții bune față de societate, oameni care au dorit cu orice preț să-i facă și pe alții să creadă la fel ca ei, să gândească la fel ca ei și să se închine la fel ca ei.

Dacă privim în istoria papalității, vom observa că multe evenimente majore din cuprinsul ei au fost neașteptate, surprinzându-i pe oameni. Cine se aștepta ca inima creștinismului oficial să apară tocmai în Roma, centrul persecuțiilor împotriva creștinilor din primele trei secole? Cine se aștepta ca episcopul Romei, devenit papă prin decretul lui Iustinian al Bizanțului, să devină atât de puternic încât să conducă destinele întregii Europe pentru o perioadă de mai bine de o mie de ani?

După ce a ajuns în culmea puterii politice și religioase în timpul Evului Mediu, cine se aștepta ca papalitatea să primească o lovitură mortală tocmai din partea Franței, considerată fiica cea mare a Romei (Revoluția Franceză)? În 1798, generalul Berthier, din ordinul lui Napoleon Bonaparte, l-a arestat pe papa Pius al VI-lea, l-a dus la Avignon, în Franța, unde papa a și murit în scurt timp. Statul papal a fost desființat, iar domeniile lui au fost confiscate. Cine se aștepta la o asemenea lovitură mortală?

Cine se aștepta ca după lovitura de moarte dată papalității, dintr-un stat desființat și un papă închis și mort în prizonierat, Vaticanul să renască, devenind astăzi o putere mondială? De aceea, evenimentele viitoare vor fi la fel de surprinzătoare, găsind lumea nepregătită.

Biblia ne oferă un exemplu edificator cu privire la faptul că oameni devotați lui Dumnezeu, crezând că fac o slujbă pentru El, ajung să calce drepturile semenilor lor și să-i persecute. Apostolul Pavel este cel mai bun exemplu în acest sens. Iată ce mărturisește el cu privire la atitudinea sa greșită din trecut, înainte de a se întâlni cu Domnul Christos: „Am prigonit până la moarte această Cale, am legat și am pus în temniță bărbați și femei. Marele preot și tot soborul îmi sunt martori. Am luat chiar și scrisori de la ei către frații din Damasc unde m-am dus să aduc legați la Ierusalim pe cei ce se aflau acolo ca să fie pedepsiți” (Fapte 22:4,5).

Însuși Mântuitorul ne avertizează că „va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că va aduce o slujbă lui Dumnezeu” (Ioan 16:2). Dar este posibil ca omenirea să revină la anii întunecatului Ev Mediu? Este posibil ca rugurile persecuției să fie din nou aprinse într-un veac în care se bate atâta monedă pe drepturile omului și pe libertatea de conștiință?

Profețiile biblice escatologice ne arată că acest lucru nu numai că va fi posibil, dar el va fi o realitate în zilele care vor precede sfârșitul acestei lumi. Adresându-se Bisericii Sale, Mântuitorul ne avertizează: „Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni… Au să vă dea afară din sinagogi, ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Și se vor purta astfel cu voi pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V-am spus aceste lucruri pentru ca atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceți aminte că vi le-am spus” (Ioan 15:20; 16:2‑4).

Profeția din Apocalipsa cap. 13 descrie pe larg acest climat de dictatură religioasă care va exista pe pământ înainte ca Dumnezeu să pună capăt istoriei lumii. Cele două fiare: cea care se ridică din mare și cea care apare din pământ vor colabora strâns în ultima parte a istoriei pentru a impune tuturor locuitorilor pământului un sistem de închinare străin de voința lui Dumnezeu. Cei ce se vor opune dictaturii religioase vor fi persecutați, unii suportând chiar moartea de martir.

„I s-a dat putere (fiarei din pământ n.n.) să dea suflare icoanei fiarei (fiara din mare n.n.) ca icoana fiarei să vorbească și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei” (Apocalipsa 13:15).

Poate observa cineva în acest verset profetic vreo urmă de toleranță religioasă? Se vorbește aici despre drepturile fundamentale ale omului? Se mai ține seama de dreptul fiecărei ființe umane de a se închina lui Dumnezeu potrivit propriei conștiințe? Când „icoana fiarei” va începe să „vorbească”, aceasta înseamnă emiterea de legi. Iar legile acestea vor constrânge libertățile omului, în mod deosebit libertatea de conștiință.

Ce așteaptă oamenii de la viitor?

„Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc”? Potrivit Scripturii, întâi va fi religios, apoi el nu va mai fi deloc. De ce? Pentru că după ce se vor derula ultimele scene ale luptei dintre bine și rău – scene care stau să se împlinească din clipa în clipă -, va veni veșnicia. „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie” – spunea Mântuitorul (Luca 21:25‑28).

În ciuda marii strâmtorări care stă înaintea întregii omeniri (vezi Daniel 12:1), Dumnezeu nu vrea ca noi să ne speriem. El nu are nevoie de oameni speriați sau îngroziți în Împărăția Sa, ci de oameni cuprinși de bucuria mântuirii, bucuria că în curând această dramă a păcatului, suferinței și morții se va încheia pentru totdeauna.

Este adevărat, copiii lui Dumnezeu, devotați Lui și Legii Sale, vor avea de suferit în acest ultim act al dramei păcatului. Dar când nu au suferit ei în istoria acestei lumi? Și oare Domnul lor nu a suferit cel mai mult dintre ei?

Copiii lui Dumnezeu își vor pierde probabil casele, avuțiile, locurile de muncă în această ultima zvâcnire de ură a vrăjmașului. Dar ce contează? Pe ei îi așteaptă comorile cerești pe care „ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit” (1 Corinteni 2:9).

Copiii lui Dumnezeu vor fi probabil lipsiți de libertate, vor fi arestați, bătuți, închiși și batjocoriți. Dar ce contează? În curând, Domnul lor le va aduce eliberarea veșnică. Copiii lui Dumnezeu vor suferi probabil moartea de martir pentru convingerile lor și pentru loialitatea lor față de Legea lui Dumnezeu. Dar ce contează? Viața lor este ascunsă cu Christos în Dumnezeu. Și viața lor va fi atât de lungă cât viața Domnului lor, cât viața Dumnezeului pe care L-au slujit, o viață îmbelșugată și plină de împliniri.

Orologiul istoriei ne arată că trăim ultimele clipe ale dramei păcatului. Uitându-ne la piatra kilometrică la care ne aflăm, pe ea găsim scris: „Încă puțină, foarte puțină vreme și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi” (Evrei 10:37).

Revenirea Mântuitorului va fi surpriza cea mare. Atât pentru lumea secularizată, cât și pentru creștinii cu numele. Însă ea va fi o surpriză și pentru adevărații așteptători ai Împărăției lui Dumnezeu. Însă pentru primii, ea va fi o surpriză neplăcută, în timp ce pentru ultimii ea va fi cea mai plăcută surpriză de care au avut parte vreodată. Pentru tine, ce fel de surpriză va fi?

Lori Balogh