Ce bine ar fi daca…
In 1987, s-a intamplat un eveniment neobisnuit de dramatic, care a tinut America cu sufletul la gura timp de 56 h. O fetita dragalasa de numai un an si opt luni, jucandu-se prin curtea casei, a cazut intr-un put adanc de circa 30 m. Tragedia s-a intamplat intr-un oras din Texas unde existau zeci de astfel de puturi, avand probabil legatura cu extractia de petrol.
Parintii – tineri casatoriti – au alertat imediat politia si, in scurt timp, au sosit la fatza locului echipaje ale politiei, pompierilor si ambulantei. Jessica – caci asa se numea fetita – cazuse printr-un orificiu destul de ingust si, in caderea ei, se oprise la circa 6-7 m de la suprafata. Pericolul era ca fetita, miscandu-se, sa cada pana in fundul putului unde, fiind apa, nu ar mai fi avut nicio sansa de supravietuire.
Echipele sosite la locul accidentului s-au vazut total neputincioase. Orificiul putului era prea ingust pentru ca cineva sa coboare prin el pentru a o salva pe Jessica. Atunci s-a facut urmatorul plan: sa fie sapat un put paralel, apoi un tunel transversal prin care sa se ajunga la fetita si sa fie salvata. Se spera ca in cateva ore, cu ajutorul unor utilaje moderne, Jessica sa fie scoasa la suprafata.
Insa lucrurile nu au decurs conform asteptarilor. Sub un strat gros de pamant s-a dat de stanca, iar temperatura din putul in care se afla fetita scadea continuu, punandu-i viata in pericol. Imediat s-au luat masuri ca in put sa fie mentinuta o temperatura potrivita, insa forarea celui de-al doilea put si a tunelului transversal a durat nu 5-6 h, cat era prevazut, ci 56 h.
Oamenii, desi extenuati, au lucrat zi si noapte. Radio-ul si televiziunea transmiteau stiri in direct si intreaga America urmarea cu sufletul la gura ce se intampla. Dupa 56 h de eforturi extenuante, Jessica a fost salvata. Ceea ce a impresionat lumea intreaga a fost spiritul in care s-a lucrat la salvarea Jessicai.
Afland de tragedie, oameni de diferite profesii, inventatori si posesori de utilaje speciale, s-au deplasat in micul oras texan pentru a-si oferi ajutorul dezinteresat. S-a muncit pana la epuizare, iar oamenii erau o inima si un suflet. In final, au reusit. Dupa salvarea Jessicai, nimeni nu si-a atribuit vreun merit, nimeni nu a profitat facandu-si publicitate.
Ma intreb: De ce oare oamenii nu sunt mereu atat de altruisti ? In cele 56 h de munca extenuanta a atator oameni pentru a salva un singur suflet, oare cati alti oameni nu au fost secerati de razboaie, acte teroriste sau crime pe alte meridiane ale pamantului ?
Ce minunata ar fi lumea noastra daca s-ar manifesta mereu acelasi spirit de sacrificiu, aceeasi iubire dezinteresata fatza de aproapele nostru ! Din nefericire, spune poetul:
„Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele,
bune – rele
Şi-nchisori si libertate
Şi a putea, şi nu se poate
Şi noroi şi stele”
( Poezia „Pamantul deocamdata” de Adrian Paunescu )
Pe pamant traim si clipe sublime ca acelea pe care le-am evocat, dar traim si clipe de durere si groaza, din ce in ce mai multe si din ce in ce mai intense. Pe pamant avem si sclipiri de dragoste, dar si multa , din ce in ce mai multa ura. Avem si clipe de liniste si pace, dar si mai mult avem zile si ani de tulburare si violenta.
Spre ce ne indreptam ca omenire ? Care va fi spiritul dominant al omului de maine ? Ce ne spune Biblia in aceasta privinta ?
Ura – anticamera violentei
Capitolul 24 din Matei zugraveste un tablou al zilelor sfarsitului. Acest tablou este doar schitat, detaliile urmand sa le intelegm la timpul potrivit. Cu toate acestea, pot fi observate cateva elemente care ies in evidenta.
In versetul 10 ni se spune ca oamenii se vor ura unii pe altii. O ura generalizata si fara granite, care, tradusa in fapte, nu poate duce decat la violenta sub toate formele ei. Versetul 9 ne vorbeste despre o ura speciala, indreptata impotriva unei anumite categorii de oameni: cei ce doresc sa-L urmeze si sa-I slujeasca lui Dumnezeu. Tradusa in fapte, aceasta ura duce intr-o singura directie: persecutie religioasa.
Iar in versetul 12, Mantuitorul pune degetul direct pe rana, aducand lumina asupra cauzelor decaderii morale: pierderea dragostei fatza de Dumnezeu si aproapele. Si pentru ca inima omeneasca, asemenea oricarui spatiu fizic, nu suporta vidul, acolo unde dispare dragostea, apare inevitabil opusul ei: ura.
Iata de ce, intr-un alt tablou al timpului sfarsitului, zugravit de data aceasta de apostolul Pavel in 2 Timotei 3,1-5, el afirma ca in „zilele din urma vor fi vremuri grele” ( vers.1 ). Vremurile vor fi grele nu atat datorita dezastrelor naturale tot mai dese si mai nimicitoare, nici datorita foametei sau crizelor economice, ci datorita decaderii morale. Adica datorita naturii omului pe care latinii au surprins-o atat de plastic in dictonul : ”Homo homini lupus” ( „Omul este un lup intre oameni” ).
Daca oamenii ar manifesta caractere nobile si altruiste, oricat de grele ar fi conditiile de viata in vremea sfarsitului, viata ar arata cu totul altfel, iar greutatile ei ar fi suportate infinit mai usor. Viata ar fi atat de diferita de cea pe care o traim astazi, incat unora li s-ar parea ca sunt in Paradis.
Da, prin egoismul si rautatea noastra, prin lipsa empatiei si ura ce o purtam unii altora, facem ca acesti ultimi ani ai istoriei pamantului nostru sa fie atat de intunecati si lipsiti de orizont.
Terorismul – o plaga a sfarsitului
Cine nu a auzit de IRA ( Armata Republicana Irlandeza, infiintata in 1919 ) si OLP ( Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, infiintata in 1964 ) ? Cine nu a auzit de ETA ( organizatie terorista spaniola care militeaza pentru independenta Tarii Bascilor ), miscarile neonaziste sau Al Qaeda – spaima democratiilor occidentale ?
Toate aceste grupari isi urmaresc telurile folosind o singura cale: teroarea. Cele mai multe dintre ele au aparut dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, atingand pe zi ce trece zone ale pamantului considerate alta data foarte sigure.
Insa atunci cand, pe 20 martie 1995, o bomba cu gaz toxic a explodat intr-o statie de metrou din Tokyo, ucigand 12 oameni si ranind peste 5 000, Japonia, considerata pana atunci cea mai sigura tara din lume din punct de vedere al atentatelor teroriste, a devenit la fel de vulnerabila ca oricare alta tara din lume. Actorii ? Membrii sectei Aoum care-si propun pe aceasta cale sa declanseze cel de-al treilea razboi mondial.
Ce sa mai spunem despre SUA, cea de-a doua tara considerata foarte sigura din acest punct de vedere ? Dupa atentatele de la 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene de la World Trade Center, nimic nu mai este ca inainte.
Automobile capcana, scrisori si colete capcana, deturnari de aviane sau vase de croaziera, acte teroriste sinucigase ( kamikaze ), bombe plasate in locuri publice, acestea sunt doar cateva fatete ale monstrului cu mai multe capete care raspandeste zilnic groaza printre pamanteni.
Oare cum va arata lumea de maine in privinta aceasta ? Se va gasi o solutie la problema terorismului ? Iata ce are de spus Biblia in aceasta privinta:
1) „Vor fi semne in soare, in luna si in stele. Si pe pamant va fi stramtorare printre neamuri care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului marii si al valurilor. Oamenii isi vor da sufletul de groaza in asteptarea lucrurilor care se vor intampla pe pamant, caci puterile cerurilor vor fi clatinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere si cu slava mare.” ( Luca 21, 25-27 ).
Pasajul citat mai sus este partial simbolic. Sa nu creada cineva ca Mantuitorul deplange doar soarta locuitorilor de pe tarmurile marilor si oceanelor, in timp ce locuitorii din alte zone ale pamantului vor fi scutiti de suferinte ! In limbaj profetic, „marea” simbolizeaza lumea, multimea popoarelor ( vezi Apocalipsa 17,15 ). Cand „marea” este linistita, aceasta inseamna pace. Cand, dimpotriva, ea este agitata, aceasta inseamna violenta in toate formele ei: conflicte, rascoale, revolutii, razboaie.
Efectele „marii” infuriate si ale „valurilor” ei care urla sunt in mod inevitabil groaza, o groaza generalizata,o adevarata psihoza. Domnul Christos nu ne lasa sa intelegem ca ar exista vreun timp in care „urletele” marii vor inceta. Dimpotriva, imediat dupa ce ne prezinta acest tablou sumbru al societatii omenesti, El vorbeste despre revenirea Sa in slava, singurul eveniment care va putea rezolva problemele profunde cu care se confrunta omenirea secolului al XXI-lea.
2) „Ce s-a intamplat in zilele lui Noe, se va intampla la fel si in zilele Fiului omului” ( Luca 17, 26 ).
Mantuitorul face o paralela intre starea de lucruri din societatea omeneasca din zilele potopului si cea din perioada imediat premergatoare revenirii Sale. Cum descrie Biblia vremea lui Noe si starea de lucruri din societatea omeneasca antediluviana ? Ne ajuta cartea Genezei:
„Pamantul era stricat inaintea lui Dumnezeu, pamantul era plin de silnicie” (Geneza 6,11 ). Asadar, nota dominanta a acelor vremuri indepartate era „silnicia” – violenta. Cand aceasta a ajuns la o culme peste care Dumnezeu nu a putut trece, sfarsitul civilizatiei antediluviene s-a produs. La fel va fi si inainte de revenirea Domnului Christos: cand violenta va ajunge la o cota primejdioasa, Creatorul tuturor lucrurilor va aduce sfarsitul acestei lumi violente , in care simplul fapt de a trai devine, pe zi ce trece, cel mai periculos lucru. De ce ? Pentru ca cei care traiesc sunt in pericol sa moara oricand…
Violenta noastra cea de toate zilele
Astazi violenta a devenit un mod de viata. Se obisnuiesc cu ea chiar si bebelusii maltratati de parintii lor doar pentru ca plang prea mult; se obisnuesc cu ea si pruncii care urmaresc desene animate, copiii care se joaca pe calculator sau adolescentii care vizioneaza filme horror. Violenta este pretutindeni si pluteste in aerul pe care-l respiram.
Violenta a atins asemenea cote in marile orase ale lumii incat un membru al pazei civile din Los Angeles declara: „Nu se mai poate trai intr-o asemenea nebunie; oamenii stau inchisi in casa in timp ce hotii si criminalii se plimba pe strazi.”
Aceeasi apreciere o face si scriitorul Petre Popovici in cartea sa „Evanghelia pentru ziua de azi”. El remarca faptul ca, in trecut, hotii si criminalii erau dupa gratii, in timp ce oamenii cumsecade se plimbau linistiti pe strazi. Astazi este invers: oamenii cumsecade se afla dupa gratii si zavoare, pentru a fi la adapost, in timp ce hotii si criminalii se plimba linistiti pe strazi.
Violenta poate fi intalnita astazi pe arenele sportive, acolo unde fair-play-ul era alta data lege. Se bat jucatorii intre ei, se bat suporterii intre ei, se bar jucatorii cu suporterii, se bar supoterii cu fortele de ordine. Un adevarat razboi… Gruparile de „hooligans” ( de la care provine termenul „huligan” ) fac ravagii pe stadioane, dar si in afara lor.
Ce sa mai spunem de violenta de pe micile sau marile ecrane ? Unii o considera inofensiva, chiar benefica, argumentand ca e bine sa vedem pana unde duce raul, ca sa ne putem feri de el. Insa este oare bine sa gustam si noi din fructul oprit al pomului cunostintei binelui si raului ? Nu este suficienta experienta trista a primilor nostri parinti ? Spunea un cugetator, mai in gluma, mai in serios: „De ce sa repetam greselile inaintasilor nostri cand sunt atatea greseli noi de facut” ?
Un studiu facut de dr. Leonard Eron de la Yale University cu privire la violenta de pe ecrane l-a condus la o concluzie tulburatoare: violentele comise intre 1980-1990 au fost urmarea filmelor vizionate in anii ’60, pe cand delicventii erau copii. Daca este adevarat ce ne spune Porunca a II-a cu privire la pedepsirea pacatelor pana la a treia si a patra generatie urmatoare ( si Biblia nu minte ! ), atunci inseamna ca violenta pe care o vad copiii nostri astazi pe ecranele televizoarelor sau computerelor va face viata imposibila peste doua sau trei decenii. Oare cum va arata lumea de maine daca cei ce o vor forma sunt hraniti astazi cu atata violenta ?
Un studiu facut in SUA arata ca un copil american vede circa 13 000 de scene violente in intervalul de varsta de la 5 la 14 ani. Oare societatea omeneasca nu va culege furtuna daca astazi ea seamana vant ?
Cu ocazia potopului, Dumnezeu a privit spre pamant si a constatat cu durere ca e plin de violenta. Si a venit potopul care i-a pierdut pe toti. Dar astazi, oare ce vede Creatorul privind spre frumoasa dar violenta planeta albastra ? Intr-un singur an ( 2012 ) si intr-o singura tara ( SUA ) s-au produs circa 1,2 milioane de acte violente. Oare cum arata tabloul complet al lumii noastre in ochii atotvazatori ai lui Dumnezeu ?
„Sa schimbati lumea, domnule !”
In fatza unei universitati din Occident demonstreaza o multime de studenti. De cateva ore, mai multe masini ale politiei strajuiesc intrarea in cladirea universitatii. Politisti inarmati inainteaza, incercand sa rupa randurile manifestantilor. Explodeaza bombe lacrimogene, pretutindeni e fum si toata lumea striga sufocata de manie.
Studentii se regrupeaza si confruntarea reincepe. In mijlocul confruntarilor, o tanara studenta cade si ramane intinsa la pamant, parca lipsita de viata. Un om care asista la manifestatie se apropie, se apleaca spre tanara si o intreaba:
– „Ce pot sa fac pentru dumneavoastra, domnisoara ?”
Tanara isi intoarce usor fatza insangerata spre necunoscut, spunandu-i:
– „Sa schimbati lumea, domnule !”
Da, se simte din ce in ce mai imperios nevoia ca lumea sa fie schimbata. Dar cum ? In cursul istoriei sale intunecate, prea multi au incercat sa schimbe lumea: unii prin dictatura, altii prin democratie; unii prin capitalism, altii prin comunism; unii prin religie, altii prin ateism. Rezultatul il vedem cu totii: o lume imbatranita de pacat, cu fatza zbarcita de groaza, fara orizont si, pe zi ce trece, fara viitor. O lume care se indreapta spre ultima ei criza.
Si totusi, exista ceva care poate schimba cu adevarat lumea: Evanghelia lui Christos – vestea cea buna a salvarii din pacat, din acest carusel al raului in care ne invartim deja de atatea milenii. Dumnezeu promite ca va face ceea ce guvernele lumii, geniile, oamenii politici si fetzele bisericesti nu vor putea realiza niciodata: un cer nou si un pamant nou in care va locui neprihanirea.
„Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou, pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era. Si eu am vazut coborandu-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfanta, noul Ierusalim, gatita ca o mirerasa impodobita pentru barbatul ei.
Si am auzit un glas tare care iesea din scaunul de domnie si zicea: „Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii ! El va locui cu ei si ei vor fi poporul Lui si Dumnezeu Insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut… Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui si el va fi fiul Meu.” ( Apocalipsa 21, 1-4.7 )
Se povesteste ca un vas se lupta cu o furtuna teribila in mijlocul marii. Desi afara valurile urlau amenintator, inauntru o fetita se juca linistita cu papusa ei. Cineva a intrebat-o: „Nu ti-e frica deloc de furtuna ?” Fetita a raspuns calm: „Nu, pentru ca taticu e la carma.”
Orice s-ar intampla pe pamant in zilele care vor urma, ne face atat de bine sa stim ca la carma istoriei se afla Tatal nostru ceresc. E adevarat: in viata aceasta nu ne este promisa o viata comoda si lipsita de incercari si suferinte. In realitate, nu suntem decat niste „straini si calatori” aflati „in cautarea unei patrii mai bune” ( Evrei 11, 13.14 ). Adevaratii credinciosi au simtit intotdeauna ca lumea aceasta nu e patria lor.
In ciuda a tot ceea ce vedem astazi pe pamant, exista totusi viitor. Dar nu un viitor al pacatului, ci al neprihanirii. Va fi el si al meu ? Va fi el si al tau ?
Lori Balogh