Rugaciuni intelepte
“Sfarsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti dar si vegheati in vederea rugaciunii” ( 1 Petru 4,7 )
Intr-unul din Psalmii fiilor lui Core, intalnim indemnul: “Cantati o cantare inteleapta” ( Psalmul 47,7 ). Oare numai cantarile noastre trebuie sa fie intelepte ? Cuvintele, purtarea, atitudinea, mentalitatea si deciziile noastre nu trebuie sa fie si ele intelepte ? Desigur ! De fapt, cantarea este o rugaciune pe note, ceea ce face ca indemnul apostolului Petru sa se extinda asupra intregii vieti de rugaciune a unui credincios.
In aparenta, indemnul lui Petru se adreseaza doar celor ce vor avea privilegiul sa traiasca in imediata apropiere a revenirii Mantuitorului. In realitate insa, indemnul a fost valabil pentru toate generatiile de crestini care au trait pe pamant. El este valabil si pentru crestinii de azi si va fi valabil si pentru cei de maine, chiar daca, prin absurd, Mantuitorul ar intarzia sa revina pentru inca o mie de ani. De ce ? Pentru simplul motiv ca viata noastra e “scurta si plina de necazuri” ( Iov 14,1 ), iar noi nu suntem altceva decat “un abur care se arata putintel si apoi piere” ( Iacov 4,14 ).
Pentru cel ce-si incheie viata vremelnica pe acest pamant, “sfarsitul tuturor lucrurilor” a venit, indiferent daca si cat va mai continua istoria acestui pamant. Daca asa stau lucrurile cu viata noastra, nu ar trebui sa fim intelepti in gestionarea ei ?
Desigur ! Dar cum sa fii intelept intr-o lume nebuna ? Cum sa inoti contra curentului cand toti ceilalti se lasa purtati de valurile spiritului lumii acesteia spre o destinatie necunoscuta ? De fapt, ce este intelepciunea ?
Unii o confunda cu desteptaciunea ( inteligenta ). E o mare greseala. Lumea e plina de oameni destepti, dar lipsiti de intelepciune. Oare savantul care a proiectat prima bomba atomica nu a fost inteligent ? Cu siguranta, insa el nu a fost si intelept. Oare cati atei inteligenti nu exista in lume ? Dar sunt ei si intelepti ?
Biblia este foarte categorica in aceasta privinta: “Nebunul zice in inima lui: “Nu este Dumnezeu” ( Psalmul 14,1 ). Asadar, intelepciunea nu inseamna nici inteligenta, nici desteptaciune, nici memorie buna, nici o minte burdusita de informatii, ci acea capacitate morala de a deosebi binele de rau si de a alege binele.
Daca aceasta este adevaratul sens al intelepciunii, atunci inseamna ca ea poate fi intalnita si la taranul simplu de la coarnele plugului, nu doar la academicieni, si la un copil, nu doar la varstnicii cu parul carunt, si la oamenii simpli de pe strada, nu doar in curtile de judecata, in parlamente sau guverne.
Ceea ce face apostolul Petru este sa lege ideea de intelepciune de practica rugaciunii, un lucru in general greu de acceptat in societatea din ce in ce mai secularizata in care traim. Chiar si unii crestini care nu au inteles inca intelepciunea rugaciunii accepta cu greu ideea ca trebuie sa creasca si in aceasta privinta.
Din fericire, ucenicii nu s-au numarat printre acestia. Vazandu-l pe Domnul lor cum se ruga si cat de eficiente erau rugaciunile Lui, ei si-au dat seama ca le lipseste ceva. Se rugasera intotdeauna ca niste buni iudei ce erau, insa acum simteau ca rugaciunile lor erau departe de calitatea si eficienta rugaciunilor Mantuitorului. Simteau ca le lipseste o anumita intelepciune a rugaciunii. De aici si rugamintea adresata lui Iisus: “Doamne, invata-ne sa ne rugam” ( Luca 11, 1).
Cu alte cuvinte: “Doamne, noi n-am ajuns inca intelepti in relatia nostra cu Tatal. Comuniunea cu El inca lasa de dorit si avem nevoie sa crestem. Intelepteste-ne Tu si invata-ne sa inaltam rugaciuni intelepte.”
Un crestin intelept se va ruga Tatalui de asa maniera incat Acesta sa-l asculte cu placere. El va sti cum sa-si prezinte cererile, va sti cat timp sa se roage, va sti cand e timpul cel mai potrivit pentru rugaciune si, de asemenea, el va sti ce conditii trebuie sa indeplineasca in viata lui pentru ca cerul sa-i indeplineasca cererile.
E bine sa cunoastem aceste conditii nu doar pentru cultura noastra generala, ci mai ales pentru a le aplica in viata de zi cu zi. Multe din rugaciunile noastre nu sunt ascultate ( implinite ), iar noi simtim lucrul acesta chiar in momentul in care rostim rugaciunea. Duhul Sfant ne mustra chiar in acele clipe tocmai pentru ca nu respectam niste conditii elementare.
Inseamna ca Dumnezeu este prea intransigent cu copiii Sai ? Nicidecum ! Camera Sa de audienta, spre deosebire de audientele la oamenii cu greutate ai lumii, este permanent deschisa si celui mai umil membru al familiei omenesti. Insa, daca vom cugeta mai adanc la fiecare din aceste conditii, vom constata ca ele sunt cat se poate de logice si de bun simt si ca noi insine le pretindem in relatiile interumane, in mod deosebit in relatia dintre un parinte si copiii sai.
Iata, pe scurt, cele noua conditii pe care trebuie sa le indeplineasca o rugaciune pentru a fi inteleapta:
1) Dorinta – simtul nevoii de a te ruga
Este aceasta o problema legata de intelepciune ? Nevoia si dorinta de a ne ruga nu apare doar acasa, in linistea caminului, unde poti inchide usa dupa tine si poti sa-ti reversi sufletul inaintea lui Dumnezeu. Ea poate aparea oriunde si oricand: pe strada, la scoala, la locul de munca, in calatorie, in vacanta, in orele de insomnie sau chiar in timpul discutiilor cu alti oameni.
Cand simti nevoia sa te rogi, atunci sufletul se deschide ca o carte inaintea cerului, iar sufletul e pregatit sa primeasca, dupa caz, fie un sfat, fie un indemn, fie o mustrare sau o incurajare din partea lui Dumnezeu.
Dar ce se intampla daca nu simti nevoia si nici dorinta sa te rogi ? Trebuie sa recunoastem ca astfel de momente apar si in viata celor mai devotati crestini. Insa, tocmai in astfel de momente se vede intelepciunea: cand nu simti nevoia sa te rogi, intelepciunea iti spune ca tocmai atunci ai cea mai mare nevoie de rugaciune. Inseamna ca esti in pericol, ca firea pamanteasca nu e rastignita si ca ea isi manifesta opozitia fatza de orice incercare a omului de a se apropia de Dumnezeu.
Daca Biblia spune ca “inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea” ( Ieremia 17,9 ), putem lasa oare acest inalt privilegiu al rugaciunii pe seama unei inimi capricioase ? Ne hranim corpul chiar daca nu avem momentan pofta de mancare si luam medicamentele prescrise de medic chiar daca sunt amare. De ce atunci nu am fi cel putin la fel de intelepti in privinta rugaciunii, rugandu-ne chiar daca nu simtim dorinta si nevoia pentru aceasta ?
Cat de placut trebuie sa-I fie Tatalui ceresc atunci cand, impotriva toanelor si capriciilor firii noastre pamantesti, impotriva propriilor noastre inimi inselatoare, ne agatam de El !
Tatal copilului demonizat, care nu putuse sa fie vindecat de ucenici, se ruga: “Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele !“ ( Marcu 9,24 ) O rugaciune asemanatoare trebuie sa inaltam ori de cate ori nu avem “chef” sa intram in legatura cu cerul: “Doresc, Doamne ! Ajuta lipsei mele de dorinta !”
“Cereti si vi se va da“ – ne indeamna Mantuitorul ( Matei 7, 7 ). Aici e un imperativ. Cereti si atunci cand nu simtiti nevoia de a va ruga, cereti de la Dumnezeu sa va puna in inima aceasta nevoie si dorinta. In aceasta consta intelepciunea rugaciunii.
2) Ascultarea de vointa lui Dumnezeu
“Daca cineva isi intoarce urechea ca sa n-asculte Legea, chiar si rugaciunea lui este o scarba” ( Proverbe 28,9 )
“Nu, mana Domnului nu este prea scurta ca sa mantuiasca, nici urechea Lui prea tare ca sa auda, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund Fatza Lui si-L impiedica sa v-asculte” ( Isaia 59,1.2 )
Aceasta conditie nu presupune ca cel ce se roaga sa devina mai intai desavarsit si abia apoi ii va fi ascultata rugaciunea. Aici e vorba de atitudinea pe care o avem fatza de pacat. Un singur pacat tolerat in viata noastra, un singur pacat ascuns pe care-l iubim Il impiedica pe Dumnezeu sa ne asculte.
Insa atunci cand declaram razboi pe viata si pe moarte oricarui pacat cunoscut, oricarei slabiciuni morale si oricarui defect de caracter, increzandu-ne in puterea harului lui Christos, chiar daca uneori inca suntem biruiti, faptul ca nu renuntam la lupta Il face pe Tatal nostru ceresc sa priveasca cu placere asupra noastra. Aceasta este intelepciunea rugaciunii…
3) Umilinta
Pentru unii aceasta conditie este absurda, menita sa-l injoseasca pe om. Un om intelept va intelege insa ca atunci cand Dumnezeu ne cere sa fim umili, El ne cere, de fapt, sa ne apreciem pe noi insine asa cum suntem in realitate, coborandu-ne de pe picioroangele arogantei si ale inaltarii de sine.
Umilinta pe care Dumnezeu o cere de la oameni este cu totul diferita de cea pe care a trait-o Mantuitorul. El S-a coborat de pe un tron de slava pentru a Se naste intr-o iesle. El, Izvorul vietii, Si-a dat viata pe o cruce de lemn pentru niste creaturi ingrate ca noi. El a renuntat de bunavoie la slava si adorarea ingerilor, pentru a indura batjocurile si ironiile unor nelegiuiti.
Umilinta Domnului Iisus a fost o coborare adanca, de la cea mai inalta pozitie din Univers – acea de Fiu de Dumnezeu – pana la cea mai de jos treapta: un crucificat batjocorit si dispretuit de oameni.
Dumnezeu nu ne cere acelasi lucru atunci cand ne cere sa fim umili. De fapt, cand El ne cere acest lucru, El doreste sa coboram de la inaltimea parerilor noastre despre noi insine la parerea Lui despre noi. Altfel spus: Dumnezeu ne cere sa fim obiectivi intr-o lume in care pacatul este insotit pretutindeni de subiectivism.
Este umilinta o problema de intelepciune ? Desigur ! Pentru a fi obiectiv cu tine insuti si a-ti recunoaste limitele, pentru a sti cine esti in realitate si cum esti vazut de ochii cerului, ai nevoie de intelepciune. De intelepciunea rugaciunii…
4) Credinta
Biblia ne invata ca “fara credinta este cu neputinta sa fim placuti lui Dumnezeu. Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta” ( Evrei 11,6 ).
Unii confunda adevarata credinta cu incumetarea, pretinzandu-I lui Dumnezeu sa le implineasca cererile exact in maniera dorita de ei. Insa nu acesta este genul de credinta pe care-l doreste Dumnezeu de la om. Credinta inseamna in primul rand incredere in Dumnezeu – incredere ca El va alege, in dragostea si atotstiinta Sa, solutia cea mai buna la problemele noastre. A-I pretinde lui Dumnezeu sa raspunda cererilor noastre exact dupa dorinta noastra, nu inseamna credinta, ci incumetare. Si mai inseamna ceva: lipsa de intelepciune in rugaciune.
Credinta inteleapta este acea convingere launtrica, profunda si linistita ca Domnul ne-a preluat poverile si ca El le va rezolva la timpul potrivit si in modul cel mai bun cu putinta pentru noi. Tatal nostru ceresc este prea intelept pentru a gresi si prea bun ca sa retina vreun lucru care ar fi spre fericirea noastra.
El ne va da acele lucruri pe care noi insine le-am dori si le-am cere, daca am avea aceeasi perspectiva ca a Lui. Credinta adevarata nu are ochelari de cai, ci ea are un orizont larg, oferindu-I lui Dumnezeu posibilitatea sa lucreze dupa cum stie El ca este mai bine. Aceasta este intelepciunea rugaciunii.
5) Asteptarea
Probabil ca, dintre toate lucrurile pe care le are de facut un crestin in relatia lui cu Dumnezeu, cel mai greu este sa astepte linistit raspunsul la rugaciunile sale. De multe ori, dupa ce ne-am rugat pentru rezolvarea unei anumite probleme, intram intr-o serie de incurcaturi cauzate de dorinta noastra de a-L ajuta pe Dumnezeu sa-Si implineasca fagaduintele.
Cazul lui Avraam, care a dorit sa-L ajute de Dumnezeu in implinirea fagaduintei Lui este emblematic. Si ce a rezultat din acest gest ? S-a nascut Ismael, cel care apare in istoria lumii nu ca un fiu al fagaduintei, ci ca “un magar salbatic printre oameni; mana lui va fi impotriva tuturor oamenilor si mana tuturor oamenilor va fi impotriva lui” ( Geneza 16, 12 ). Un “magar salbatic” care creeaza probleme si astazi unei lumi intregi…
Intr-adevar, dupa ce am prezentat lui Dumnezeu problemele noastre, avem nevoie de intelepciune ca sa stim ce avem de facut si ce nu. Avem nevoie de intelepciune ca sa putem discerne intre indemnurile Duhului Sfant si cele ale firii pamantesti. Aceasta este intelepciunea rugaciunii…
6) Un spirit iertator
“Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre.” ( Matei 6,12.14.15 ).
Si aici este o problema de intelepciune. Cel ce Ii pretinde lui Dumnezeu sa-i asculte rugaciunea fara ca el sa asculte rugamintile marturisite sau nemarturisite ale aproapelui de a-l ierta, dovedeste lipsa de intelepciune in cele spirituale. Iar Tatal ceresc, oricat ar fi de bun, nu poate trece peste spiritul neiertator al unui om.
Intelepciunea nu are de-a fac e cu rautatea, ci cu bunatatea. “Fiti intelepti ca serpii si fara rautate , ca porumbeii” – ne indeamna Mantuitorul ( Matei 10, 16 ).
Daca cineva se indoieste de acest lucru, sa faca un experiment: sa se roage pentru iertarea propriilor pacate, in timp ce refuza sa-si ierte aproapele care i-a gresit. Rezultatul ? Un simtamant ciudat ca propriile noastre cuvintele suna a gol si se lovesc de tavan, iar in locul pacii pe care o aduce impacarea cu Dumnezeu, sufletul este apasat de o mare povara. O rugaciune inteleapta presupune o atitudine corecta si intelegatoare fatza de semeni, nu doar fatza de Dumnezeu.
7) Staruinta in rugaciune
“Staruiti in rugaciune” ( Romani 12,12 ).
“Staruiti in rugaciune, vegheati in ea cu multumiri” ( Coloseni 4,2 )
“Rugati-va neincetat” ( 1 Tesaloniceni 5,17 )
De obicei, aceasta conditie a ascultarii rugaciunilor noastre este inteleasa unilateral: sa staruim cu privire la o anumita cerere, asemenea vaduvei din Pilda judecatorului nedrept ( Luca 18,1-8 ). Insa staruinta in rugaciune nu se refera doar la acest aspect, care poate deveni chiar daunator.
Staruinta in rugaciune trebuie sa fie inteleapta. Apostolul Pavel s-a rugat de trei ori ca sa-i fie luat “tepusul din carne” ( 2 Corinteni 12,8 ), dar s-a oprit cu cererea lui atunci cand a inteles ca voia lui Dumnezeu era alta.
Un crestin care se roaga intelept nu va starui la infinit asupra unei cereri. Este oare intelept sa te rogi la infinit pentru iertarea unor pacate vechi, despre care ai primit deja asigurarea iertarii ? O astfel de staruinta nu este in realitate necredinta in puterea jertfei Domnului Christos si in mijlocirea Lui pentru omul pacatos ?
Intelepciunea rugaciunii ne va arata cat timp sa staruim intr-o cerere oarecare si cand sa ne oprim. De ce nu e bine sa insistam prea mult in unele cereri la adresa lui Dumnezeu ? Pentru a nu repeta experienta lui Balaam care l-a dus la pierzare.
Psalmistul ne asigura ca Dumnezeu “implineste dorintele celor ce se tem de El” ( Psalmul 145, 19 ). Dar daca aceste dorinte nu sunt sfinte si nu aduc binecuvantare ? Staruinta in rugaciune nu inseamna sa ceri la infinit ceva in rugaciune, ci inseamna sa ai o viata continua de rugaciune.
Dupa ce Saul a fost lepadat de Dumnezeu, Samuel a continuat sa se roage si sa planga pentru el. Insa Dumnezeu i-a aratat ca trebuie sa se opreasca cu cererea lui: “Domnul a zis lui Samuel: “Cand vei inceta sa plangi pe Saul, pentru ca l-am lepadat ca sa nu mai domneasca peste Israel ?” ( 1 Samuel 15, 35; 16,1 ).
Rugaciunea trebuie sa curga linistit in viata unui credincios intelept, aducand mereu viata si prospetime. Unii oameni se roaga doar atunci cand au necazuri, reducand rugaciunea la un simplu serviciu de urgente sau la un magazin cu produse farmaceutice. In bunatatea Sa, Dumnezeu ii asculta si pe acestia, insa cu cat mai placuti Ii sunt acei copii care se roaga continuu, chiar daca nu au probleme in viata si totul decurge normal ! Aceasta este intelepciunea rugaciunii…
8) Activitatea
Crestinul care doar se roaga, fara sa lucreze, sau va inceta sa se mai roage, sau va deveni un formalist. In raportul Creatiunii sta scris ca Dumnezeu a sadit o gradina in Eden, l-a asezat pe om in aceasta gradina, apoi i-a poruncit “sa o lucreze si sa o pazeasca” ( Geneza 2, 8.15 ). Daca Creatorul nu ar fi dorit altceva de la Adam si Eva decat ca ei sa se roage, nu le-ar fi dat o astfel de insarcinare.
Lipsa de activitate, atat in cele fizice, cat mai ales in cele spirituale, atrage dupa sine lipsa unor subiecte pentru care sa ne rugam. Astfel, se pierde nevoia de rugaciune, ea stingandu-se treptat sau, in cazul in care rugaciunea nu dispare cu totul din viata unui om, ea devine formala si egoista. De aceea, lucrarea pentru semenii nostri este legata si ea de intelepciunea rugaciunii…
9) Recunostinta
Este recunostinta o problema de intelepciune a rugaciunii ? Se pare ca da. Apostolul Pavel confirma acest lucru, referindu-se la o anumita categorie de oameni: “Fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu si nu I-au multumit… si inima lor fara pricepere s-a intunecat” ( Romani 1, 21 ).
Din cei zece leprosi vindecati de Mantuitorul, doar unul s-a intors sa-I multumeasca ( Luca 17, 11-18 ). Presupunand ca ei s-ar fi imbolnavit din nou si ar fi apelat la Domnul, i-ar fi vindecat si a doua oara, in ciuda lipsei lor de recunoastinta ?
Probabil ca da… Dar a treia, a patra sau a zecea oara ? Nu stim cat ar fi rabdat Iisus lipsa lor de recunoastinta, insa la un moment dat ei trebuiau sa primeasca aceasta lectie: lipsa de recunostinta este lipsa de caracter, iar cei lipsiti de caracter nu sunt placuti lui Dumnezeu. Iata de ce intelepciunea rugaciunii este legata atat de mult de spiritul de recunostinta al omului.
Concluzii
Vi se par grele aceste conditii ale ascultarii rugaciunilor noastre ? Dumnezeu nu ne cere lucruri absurde. Noi insine le pretindem copiilor nostri atunci cand vin sa ne ceara ceva. Nu-i asa ca si noi, ca parinti, dorim ca ei sa fie recunoscatori, sa aiba incredere in noi, sa faca ceea ce le spunem noi, sa fie modesti, sa fie staruitori in atingerea unor tinte, sa fie buni si toleranti cu cei din jur, sa nu persiste intr-un lucru rau, daca au gresit ? …
Conditiile pe care le cere Dumnezeu nu sunt nici grele, nici lipsite de logica. El locuieste intr-o lume a valorilor absolute; noi – intr-o lume a valorilor relative. De aceea, pentru a ne inalta pana la El, avem de indeplinit cateva conditii minimale. Insa ele trebuie indeplinite intelept. Aceasta este intelepciunea rugaciunii…
Lori Balogh
