Luca 16,19-31: Pilda bogatului nemilostiv

Luca 16,19-31: Pilda bogatului nemilostiv

     Daca parabola ar vorbi despre o situatie reala cu privire la cei morti, ea ar veni in contradictie flagranta cu alte pasaje biblice care invata ca:

– Mortii sunt intr-o stare inconstienta ( Eclesiastul 9, 5.6.10 )

– Judecata lui Dumnezeu va avea loc la sfarsitul timpului de har, nu la moarte ( Matei 25, 31-41 )

– Pedeapsa celor nelegiuiti consta in distrugere vesnica, nu in chinuri vesnice  ( Maleahi 3, 1-3 )

Daca pilda aceasta ar trebui inteleasa literal, am intampina probleme majore de intelegere: Pot conversa oamenii aflati rai cu cei din iad ? Pot cei din rai sa-i vada arzand pe cei din iad si totusi sa fie fericiti, stiind ca intre ei se pot afla unii dintre cei dragi ? Cat de mare este sanul lui Avraam incat in el incap toti cei mantuiti ? Au sufletele ochi, degete si limba, asa cum le descrie pilda ? Daca asa ar sta lucrurile, cerul ar fi un loc ingrozitor, iar fericirea celor mantuiti ar fi umbrita de vederea suferintelor iadului.

De ce a folosit Mantuitorul aceasta imagine in pilda bogatului nemilostiv ? Evreii aveau o poveste foarte populara in care moartea era descrisa ca o trecere prin valea intunericului, iar mantuirea ca un refugiu in sanul lui Avraam.

Iosif Flavius a fost un scriitor si istoric evreu contemporan cu apostolul Pavel. Iata cateva idei desprinse din „Discursul lui Iosefus catre greci cu privire la Hades”, un fragment din „Operele lui Iosif Flavius”, p. 1902:

– Hades este un loc subpamantean, cu intuneric vesnic, in care sunt pastrate sufletele. Ingerii pazesc aceste suflete si le dau pedepse dupa purtarea fiecaruia.

– In aceasta regiune se afla un lac de foc nestins pastrat pentru ziua in care Dumnezeu ii va judeca  pe cei nedrepti

– Cei drepti si cei nedrepti sunt tinuti in Hades pana la judecata finala, insa nu in acelasi loc. Cei drepti locuiesc intr-un loc al luminii, spre dreapta, unde se bucura. Locul acesta este vremelnic si se cheama „sanul lui Avraam”, pana la primirea odihnei vesnice in ceruri.

– Cei nedrepti sunt dusi spre stanga de ingerii pusi sa-i pedepseasca. Unii stau chiar la marginea lacului de foc, in asteptarea zilei pedepsei, respirand aburul fierbinte.

– Intre cei drepti si cei nedrepti exista un abis mare astfel ca niciunul dintre cei drepti care ar avea mila sa nu poata trece spre locul in care se afla nelegiuitii, si nici invers.

In aceasta poveste populara care circula pe vremea Mantuitorului si de care S-a folosit pentru Pilda bogatului nemilostiv exista 31 de neadevaruri contrazise de Scripturi.

In timpul exilului babilonian, apoi in timpul dominatiei persane, teoria nemuririi sufletului a influentat mult teologia iudaica. Rabinii care vorbeau despre lumea viitoare isi imaginau gradina Edenului aproape de Gheena. Prin urmare cei mantuiti si cei pierduti puteau sa se vada reciproc. Acestea erau conceptiile timpului, iar Domnul Christos s-a folosit de ele pentru a scoate in evidenta cateva adevaruri:

1) Bogatia castigata cu lacomie nu este un semn al binecuvantarii lui Dumnezeu

2) Prapastia uriasa dintre rai si iad arata ca nu exista o a doua sansa de mantuire dupa moarte. Destinul vesnic al omului este hotarat in aceasta viata.

3) Cuvantul lui Dumnezeu este suficient pentru a ne invata cele necesare mantuirii. Nicio minune, nici chiar invierea din morti nu ar avea o putere mai mare de convingere decat Cuvantul lui Dumnezeu.

Pildele nu sunt surse de doctrina biblica. Ele au un alt rol: sa ne transmita invataturi necesare pregatirii noastre pentru cer. Pilda semanatorului nu este o lectie de agricultura, iar Pilda aluatului nu ne da lectii de brutarie. Nici in Pilda bogatului nemilostiv nu ni se dau lectii de doctrina despre starea omului in moarte.

Revista catolica „Orbis Catholicus” a consacrat un studiu elaborat asupra acestei probleme in numarul sau din 11 aprilie 1956 ( vol. 7, p. 333 ):

„Niciodata Iisus nu ne vorbeste despre ceea ce fac sau ceea ce au devenit cei morti in asteptarea invierii. Parabola bogatului si a saracului Lazar nu trebuie sa ne induca in eroare, deoarece ea este o parabola in primul rand si, in al doilea rand, ea foloseste imaginea traditionala a literaturii. Nu se poate spera sa gasim in ea ceva precis asupra starii celor morti disparuti.”

Lori Balogh