Distrugerea Ierusalimului – un model al sfarsitului lumii

Distrugerea Ierusalimului – un model al sfarsitului lumii

 

     Socul viitorului

Ce asteapta oamenii de la viitor ? Multe, foarte multe lucruri… In ciuda unor pericole iminente care ameninta viitorul planetei noastre si insasi existenta vietii, desi se aud din ce in ce mai multe  glasuri care avertizeaza lumea cu privire la aceste pericole, lumea merge inainte fara sa-i pese.

Asemenea faimosului Titanic, care inainta pe apele reci ale Atlanticului fara sa vrea sa stie de pericolul ciocnirii cu un ghetar, lumea pare a fi imbarcata, asa cum afirma Alvin Toffler in „Socul viitorului”, intr-un tren de mare viteza care se indreapta spre o destinatie necunoscuta.

Desi ecologistii si savantii avertizeaza cu privire la pericolul pierderii biodiversitatii si distrugerii mediului prin poluarea industriala si transporturi, industriasii si transportatorii isi vad mai departe de afaceri. Desi cursa inarmarilor atinge de la an la an noi culmi, ajungandu-se in situatia in care planeta noastra ar putea fi distrusa de cateva ori datorita cantitatilor uriase de arme stocate, inarmarea merge inainte in ciuda tratatelor incheiate.

Desi populatia globului creste intr-un ritm ingrijorator ( mai ales in zonele sarace ale pamantului ) fatza de posibilitatile de hrana pe care le avem, desi mai mult de jumatate din populatia lumii  se culca in fiecare seara flamanda, nu se ia nicio masura serioasa pentru inlaturarea foametei cronice din multe parti ale lumii.

Conducatorii lumii noastre in deriva, orbiti de propriile interese meschine, sunt surzi la avertismentele care se aud in „megafoanele” care trag semnalul de alarma. Asemenea capitanului Smith, care ducea Titanicul de alta data spre o pieire sigura, cei care au in mana carma lumii noastre ne indeamna sa fim linistiti: Omenirea are un viitor luminos… Orbitor de luminos…

 

     Alti ochi, alta perspectiva

Biblia ne invata sa privim lumea de azi si cea de maine cu alti ochi: de sus, din perspectiva cerului. Si ce vedem din noua perspectiva ? Vedem ca lumea de maine va fi confruntata cu vremuri deosebit de grele, cu o criza mondiala ( „stramtorare” ) fara precedent, la care omenirea nu va avea solutii. Singura rezolvare a crizei finale va fi doar revenirea in slava a Domnului Christos care va pune capat definitiv istoriei intunecate a pacatului.

Biblia ne vorbeste despre acest timp de criza atat prin revelatii directe, in texte cu caracter profetic ( vezi Daniel 12,1; Matei cap. 24; Luca 17, 22-37; 21,25-36; 1 Tesaloniceni 5, 1-3; 2 Timotei 3, 1-5; Apocalipsa 13, 11-18, etc. ), cat si prin modele si machete istorice. Ceea ce s-a intamplat in mic, la scara redusa, intr-un anumit moment istoric si intr-o anumita locatie, se va repeta la scara mondiala in timpul crizei finale.

Unul din modelele marii stramtorari finale poate fi regasit in distrugerea Ierusalimului, eveniment profetizat in Scripturi cu mult timp inainte ca el sa se consume in anul 70 d.Chr. Ceea ce s-a intamplat in mic in perioada premergatoare distrugerii Ierusalimului, se va repeta la scara mondiala in criza care se afla in fatza noastra.

Aceleasi cauze care au adus nenorocirea de acum aproape doua milenii, aceleasi principii de lucru folosite de Dumnezeu, aceleasi metode ale puterilor intunericului care au actionat atunci vor actiona si in viitor, insa la scara mult mai mare. „Ce a fost, va mai fi si ce s-a facut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare” – spunea eclesiastul ( Eclesiastul 1, 9 ).

Asocierea intre distrugerea Ierusalimului si sfarsitul lumii a fost facuta chiar de Domnul Iisus Insusi. El a vazut in capitala Regatului iudeu un simbol al lumii impietrite de la sfarsitul timpului care va suporta judecatile lui Dumnezeu. Cu circa 40 de ani mai inainte ca profetia sa se implineasca literal, Mantuitorul a vorbit despre acest tragic eveniment. Insa El nu a facut lucrul acesta cu placere si satisfactie, ci cu lacrimi in ochi…

 

     Imprejurarile

Era in primavara anului 30 d.Chr., cu cateva zile inainte de marea sarbatoare a Pastelor. O mare multime de iudei din Palestina, dar si din tarile din jur, se indreapta spre Ierusalim pentru marea sarbatoare. Mantuitorul se indreapta si El spre sfanta cetate impreuna cu ucenicii Sai. Este ultimul Sau drum, caci, dupa numai cateva zile, urma sa fie arestat, condamnat si executat de autoritatea romana.

La intrarea in Ierusalim, Domnul este intampinat si insotit de un alai triumfal. Multimi de oameni striga de bucurie si rostesc osanale in cinstea Celui pe care-L numeau Imparatul lui Israel. Ramuri de palmier sunt fluturate si mii de glasuri isi manifesta bucuria la sosirea Celui pe care-L asteptau ca izbavitor al poporului.

Atmosfera este minunata si inaltatoare. Ajungand aproape de cetate, de pe creasta Muntelui Maslinilor, Iisus priveste Ierusalimul care se desfasura inaintea Lui in toata frumusetea si maretia. In mijlocul gradinilor si viilor in terase, se inaltau palatele impresionante si fortaretele masive ale capitalei lui Israel.

Se ved cladirile marete ale templului care reflecta razele apusului de soare, dand cetatii un aer fermecator. Marmura zidurilor albe, aurul portii, ornamentele acoperisului, toate creeaza in lumina soarelui care apune o frumusete de nedescris. In mandria sa, Ierusalimul pare sa spuna: „Sed ca imparateasa si nu vad nicio nenorocire.”

Ciudat insa, in fatza scenei de o frumusete rapitoare, in fatza bucuriei generale a alaiului care-L insotea, rostind osanale si unduind ramuri de palmier in maini, Mantuitorul este coplesit de o durere neasteptata, sfasietoare si tainica. Iisus plange…

     „Cand S-a apropiat de cetate si a vazut-o, Iisus a plans pentru ea si a zis: „Daca ai fi cunoscut si tu, macar in aceasta zi, lucrurile care puteau sa-ti dea pacea ! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tai. Vor veni zile peste tine cand vrajmasii tai te vor inconjura cu santuri, te vor impresura si te vor strange din toate partile. Te vor face una cu pamantul, pe tine si pe copiii tai din mijlocul tau; si nu vor lasa in tine piatra pe piatra, pentru ca n-ai cunoscut vremea cand ai fost cercetata” ( Luca 19, 41-44 ).

Cu patru decenii inainte, cu ochii sai profetici, Iisus vede marea stramtorare prin care aveau sa treaca locuitorii Ierusalimului, care erau atat de siguri de favoarea si ocrotirea lui Dumnezeu. Este demna de retinut expresia „te vor strange din toate partile”, caci ea ne vorbeste despre o criza fara egal care ii astepta pe locuitorii cetatii.

Dupa intrarea triumfala in Ierusalim, urmeaza cateva zile dense in care Mantuitorul predica Evanghelia tuturor celor care doresc sa o asculte. Cu doua zile inainte de Paste, dupa ce demasca ipocrizia liderilor religiosi, Iisus iese pentru ultima data din templu, indreptandu-Se spre Muntele Maslinilor.

Din nou priveste spre cetate cu turnurile, zidurile si palatele ei, din nou priveste spre templu in toata splendoarea lui. Ucenicii sunt extaziati: „Invatatorule, uita-Te ce pietre si ce zidiri !” Insa urmeaza una din cele mai socante replici ale Mantuitorului din intreaga Sa activitate pamanteasca: „Nu va ramanea aici piatra pe piatra” ( Marcu 13, 1.2 ).

La intrebarea ucenicilor cu privire la timpul in care se vor intampla cele prezise, Domnul Iisus le da un raspuns amplu, care face subiectul capitolului 24 din Evanghelia lui Matei. Studiind cu atentie raspunsul Domnului, observam un lucru care ne-ar putea contraria la o citire fugara: Iisus amesteca evenimentele legate de distrugerea Ierusalimului cu cele legate de sfarsitul lumii. De ce acest amestec ? Din cel putin doua motive:

1) Pentru ca in mintea ucenicilor aceste doua evenimente distincte nu erau separate. Sa observam intrebarea lor: „Spune-ne cand se vor intampla aceste lucruri ( distrugerea templului ) si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia ( sfarsitul lumii )” ( Matei 24,3 )

Ucenicii nu puteau concepe ideea ca Ierusalimul ar putea fi distrus inainte de sfarsitul lumii. In prejudecata lor, ei vedeau cele doua evenimente contopite. In mila Sa pentru ei si pentru ca ucenicii nu erau pregatiti sa suporte tot adevarul cu privire la viitor, Domnul a acoperit partial viitorul, prezentand evenimentele si semnele insotitoare ca fiind una.

Daca ucenicii ar fi inteles intregul adevar, cu siguranta ca ar fi fost coplesiti de descurajare. Si aceasta cu atat mai mult cu cat peste doar doua zile ei urmau sa treaca prin cea mai teribila criza a vietii lor: rastignirea Domnului lor.

2) Al doilea motiv pentru care Domnul Iisus nu a separat cele doua evenimente consta in faptul ca profetia Sa avea o dubla semnificatie: distrugerea Ierusalimului era un model al distrugerii finale a lumii, o prefigurare a crizei ce va precede revenirea Sa.

La doar o zi dupa predica de pe Muntele Maslinilor, Domnul este arestat, condamnat si executat. Insa moartea nu-L poate tine captiv pe Cel ce este Izvorul vietii si, dupa inviere, Mantuitorul petrece inca patruzeci de zile cu ucenicii Sai, dupa care Se desparte de ei, inaltandu-Se la cer.

 

Vine ziua judecatii !

Timp de patruzeci de ani, Dumnezeu a amanat judecatile Sale asupra cetatii sfinte si asupra poporului Sau care-L lepadase pe Mesia. Lucrarea apostolilor si a primilor crestini a fost inca o sansa acordata unui popor impietrit. Insa indelunga rabdare a lui Dumnezeu fatza de iudei nu i-a facut decat sa-i intareasca in impietrirea inimii lor.

In momentul in care acestia si-au indreptat ura lor fatza de Christos spre urmasii Sai, Dumnezeu Si-a retras harul si ocrotirea Sa, lasandu-i Diavolului si ingerilor sai mana libera. Iudeii urmau sa cada sub stapanirea acelui domn pe care si l-au ales. Urmarea ?

Violenta a devenit in Ierusalim un mod de viata. Bande de criminali jefuiau si omorau victimele nefericite, pentru ca apoi sa se jefuiasca si sa se omoare intre ele. Nici chiar in templu nu mai exista siguranta vietii, caci oameni nelegiuiti nu se sfiau sa ucida cu sange rece, sanctuarul fiind manjit cu sangele celor ucisi.

Impotriva crestinilor s-a pornit o prigoana violenta, acestia ajungand sa fie mai urati decat stapanitorii romani. Conducatorii cetatii au mituit profeti mincinosi pentru ca acestia sa sigure poporul ca Ierusalimul, fiind cetatea aleasa de Dumnezeu, nu va cadea in mainile romanilor, caci El o va ocroti. Acest lucru se intampla chiar atunci cand armatele romane asediau cetatea.

In cartea Sa „Istoria iudeilor”, Milman aminteste de numeroase semne si minuni care prevesteau apropierea distrugerii Ierusalimului:

– In miez de noapte, o lumina stranie, supranaturala, stralucea deasupra templului si altarului.

– Pe cerul apusului se aratau care cu razboinici pregatindu-se de lupta.

– Preotii care slujeau noaptea in templu  erau ingroziti de zgomote misterioase; pamantul se cutremura si mii de glasuri se auzeau spunand: „Sa fugim de aici !”

– Poarta de rasarit, atat de grea incat era nevoie de mai multi barbati puternici pentru a o urni din loc, s-a deschis in miez de noapte fara nicio explicatie.

– Timp de sapte ani, un barbat misterios a colindat strazile Ierusalimului, anuntand nenorocirile care aveau sa vina peste cetate. Intemnitat si biciuit, el nu a scos niciun vaiet, spunad doar: „Nenorocire, nenorocire pentru Ierusalim ! Nenorocire, nenorocire pentru locuitorii lui !”

Ziua judecatii

In evenimentele tragice ale distrugerii Ierusalimului n-a pierit niciun crestin. Mantuitorul ii avertizase pe ucenici: „Cand veti vedea Ierusalimul inconjurat de osti, sa stiti atunci ca pustiirea lui este aproape” ( Luca 21,20 ).

Dar cum sa fuga crestinii dintr-o cetate asediata ? Dincolo de ziduri erau romanii, iar in cetate se aflau iudeii care, daca ar fi parasit cetatea, i-ar fi acuzat de inalta tradare. Insa Dumnezeu a condus imprejurarile in asa fel incat toti crestinii aflati in Ierusalim sa scape cu viata.

Pe cand generalul roman Cestius asedia cetatea, tocmai in momentul in care iudeii se aflau pe punctul de a se preda, ceva inexplicabil s-a intamplat: romanii s-au retras pe neasteptate, in aparenta fara niciun motiv, renuntand la sediu. Vazand acest lucru, iudeii au iesit din Ierusalim, atacand armatele romane in retragere. Aceasta a fost ocazia unica pentru crestini de a parasi Ierusalimul. Ei au fugit in cetatea Perea, dincolo de Iordan, intr-un loc sigur.

Insa romanii nu renunta la cucerirea cetatii sfinte. In anul 70 d.Chr., sub conducerea lui Titus, romanii sunt de data aceasta hotarati sa cucereasca si sa distruga Ierusalimul, razbunand atacul iudeilor asupra armatelor lui Cestius.

Titus gaseste Ierusalimul in sarbatoare. Mii de iudei din toate partile erau adunati pentru a sarbatori Pastele. Titus incepe asediul si, odata cu el, incep si nenorocirile. Foametea devine teribila. Rezervele de hrana se impuntineaza pe zi ce trece, astfel incat o masura de grau ajunge sa coste un talant.

Impinsi de o foame cronica, oamenii ajung sa manance curelele incaltamintelor si scuturilor. Cei care risca sa iasa din cetate pentru a aduna plante salbatice, fie sunt prinsi de romani si rastigniti, fie sunt jefuiti cand se reintorc in cetate. Istoria spune ca pe o raza de circa douazeci de kilometri in jurul Ierusalimului nu se mai putea gasi niciun copac datorita crucilor inaltate pentru iudeii fugari.

Conducatorii iudei incep sa-i schingiuie pe locuitorii loviti de foame pentru a scoate la lumina ultimele resturi de hrana ascunse. La toate aceste nenorociri se adauga si cumplita ciuma de care cad secerati mii de locuitori ai cetatii.

Dar poate cel mai teribil lucru care se petrece in cetatea asediata este disparitia sentimentelor umane naturale: sotii isi jefuiesc sotiile, iar sotiile isi jefuiesc copiii. Cei din urma smulg hrana de la gura parintilor bolnavi si batrani, in timp ce unii parinti ajung sa-si ucida proprii copii pentru a se hrani cu carnea lor.

Zilnic, zeci si sute de iudei prinsi de romani sunt rastigniti de-a lungul Vaii lui Iosafat, iar crucile sunt atat de numeroase incat cu greu se mai putea trece printre ele. Blestemul rostit de conducatorii iudei inaintea scaunului lui Pilat se implineste acum cu cea mai mare exactitate: „Sangele Lui sa cada asupra noastra si asupra copiilor nostri” ( Matei 27,25 ).

Apoi urmeaza scenele de groaza ale cuceririi si distrugerii cetatii. Titus doreste sa crute templul si da ordin soldatilor sai in acest sens. Insa ura romanilor fatza de iudei este asa de mare incat templul in care se adapostisera iudeii nu mai poate fi salvat. Torte aprinse sunt aruncate in interiorul acestuia, iar templul este cuprins de flacari.

Aurul se topeste si curge printre pietrele cladirii, iar soldatii, lacomi dupa prada, scot piatra dupa piatra pentru a recupera metalul pretios. Astfel, profetia Mantuitorului se implineste cu exactitate: „Adevarat va spun ca nu va ramanea aici piatra pe piatra care sa nu fie daramata” ( Matei 24,2 ).

Scenele sunt teribile: strigate de groaza, vaiete amestecate cu trosnetul grinzilor care se prabusesc si cu strigatele cuceritorilor. Pretutindeni se pot vedea flacari, sange, ruine si cadavre. In asediul Ierusalimului pier circa un milion de iudei, in timp ce putinii supravietuitori sunt luati sclavi, fie pentru a fi aruncati la fiare in arenele romane, fie pentru a fi imprastiati in tot imperiul ca niste oameni fara patrie.

Tragedia prin care au trecut iudeii cu ocazia distrugerii Ierusalimului a fost atat o pedeapsa din partea lui Dumnezeu pentru ceea ce au facut acestia cu Mesia si urmasii Sai, dar si o consecinta fireasca a propriei lor alegeri. Au semanat vant si au cules furtuna. Au semnat razvratire impotriva lui Dumnezeu, L-au lepadat pe Mantuitorul lumii, i-au prigonit pe crestini, dar au cules distrugere, ruine, exil, moarte si rusine.

 

Distrugerea Ierusalimului – un simbol al sfarsitului lumii

In ciuda grozaviilor petrecute in anul 70 d.Chr. cu ocazia cuceririi Ierusalimului, acest eveniment este doar o umbra palida in comparatie cu stramtorarea prin care va trece lumea iniante de revenirea in slava a Domnului Christos.

Sa retinem cateva principii dupa care a actionat Dumnezeu in cazul distrugerii Ierusalimului pentru a sti cum va actiona El si in finalul istoriei lumii:

     1) Dumnezeu ii avertizeaza din timp pe oameni cu privire la planurile si intentiile Sale, astfel incat oamenii sa nu fie surprinsi nepregatiti. Caci este scris: „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fara sa-Si descopere taina Sa slujitorilor Sai proroci” ( Amos 3,7 ).

     2) Dumnezeu acorda oamenilor un timp de har si de indreptare pentru ca acestia sa-si clarifice pozitia fatza de Dumnezeu si adevarul Sau. Am vazut ca profetia a fost rostita de Domnul Iisus in anul 30 d.Chr., iar implinirea ei a avut loc in anul 70 d.Chr. Deci 40 de ani de har si de indelunga rabdare din partea lui Dumnezeu…

„Dar daca cel rau se intoarce de la toate pacatele pe care le-a savarsit  si pazeste toate legile Mele si face ce este drept si placut, va trai negresit, nu va muri. Toate faradelegile pe care le-a facut i se vor uita. El va trai din pricina neprihanirii in care a trait” ( Ezechiel 18, 21.22 )

     3) Dumnezeu Isi salveaza copiii credinciosi in ceasul crizei. E recunoscut faptul ca, in ciuda asediului dur, nici macar un singur crestin nu a pierit in timpul cuceririi si distrugerii Ierusalimului.

     4) Cand tot ce se poate salva este pus la adapost, Dumnezeu Isi retrage ocrotirea Sa, lasand fortele raului sa actioneze liber. Acest lucru declanseaza criza.

Aprofundand stramtorarea prin care au trecut iudeii cu ocazia distrugerii Ierusalimului, am incercat sa intrezarim cate ceva din ceea ce va insemna marea criza finala care va cuprinde intreaga omenire.

Istoria ne demonstreaza ca, in vremuri de criza, oamenii pot face lucruri pe care nu le-ar face in conditii normale de viata. Un astfel de exemplu ni-l ofera Olga Lengyel, o supravietuitoare a lagarelor naziste, in cartea sa „Cuptoarele lui Hitler”.

Era in primavara anului 1944. Din gara orasului Cluj porneste o garnitura de tren de marfa, destinat transportului de animale, catre o destinatie necunoscuta. Intr-unul din vagoane, 96 de evrei de vitza aleasa din Cluj stau inghesuiti fara apa, fara hrana si fara cele mai elementare conditii de viata. Ii asteapta opt zile de calvar, opt zile de calatorie in conditii inimaginabile.

La inceput, oamenii sunt manierati si grijulii unii cu altii. Erau doar intelectuali… Dar pe masura ce timpul trece si nevoile de baza ale existentei nu le sunt satisfacute, oamenii incep sa-si piarda rabdarea. La inceput apar mici incidente, pentru ca apoi patimile omenesti sa fie date pe fatza fara nicio retinere.

Un martor ocular spunea: „Ne-am pierdut cu totii chiar si cea mai mica idee de comportament uman… iar vagonul s-a transformat intr-un infern.”

Ajunsi in lagar, patimile josnice ale naturii umane ies tot mai mult la iveala. Acelasi autor consemneaza: „Femei care fusesera mame oneste de familie, inainte incapabile sa fure un ac, acum devenisera imorale fara nici cea mai mica remuscare. Cineva trebuia sa aiba o forta morala extraordinara ca sa vietuiasca deasupra prapastiei naziste si sa nu se afunde in ea. Totusi, am cunoscut si detinuti care au ramas credinciosi demnitatii lor umane chiar pana la sfarsitul vietii lor. Nazistii au reusit sa-i ruineze fizic, dar n-au avut putere sa-i degradeze sub aspect moral… In Birkenau, numai fiintele umane inzestrate cu o morala exceptionala puteau ramane demne si bune.”

Ziua despre care ne avertizeaza cartea Apocalipsei este aproape: „A venit ziua cea mare a maniei Lui si cine poate sta in picioare ?” ( Apocalipsa 6,17 ). Va trece cineva cu bine de ultima criza a lumii ? E cineva speriat ca el nu va putea rezista ?

Dumnezeu nu doreste ca fiii Sai sa fie nelinistiti. El nu vrea in Imparatia slavei Sale niste oameni speriati, ci oameni care se incred pe deplin in El, fie ca afara e soare, fie ca e furtuna. Biblia ne asigura ca in criza finala a lumii vor fi supravietuitori care-L vor onora pe Dumnezeu in cele mai grele momente  ale istoriei luptei dintre bine si rau.

„Apoi m-am uitat si iata ca Mielul statea pe Muntele Sionului; si impreuna cu El stateau             144 000 care aveau scris pe frunte Numele Sau si Numele Tatalui Sau. Si am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; si glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce canta cu alauta si cantau din alautele lor.

     Cantau o cantare noua inaintea scaunului de domnie, inaintea celor patru fapturi vii si inaintea batranilor. Si nimeni nu putea sa invete cantarea afara de cei 144 000 care fusesera rascumparati de pe pamant. Ei nu s-au intinat cu femei, caci sunt verguri si urmeaza pe Miel oriunde merge El. Au fost rascumparati dintre oameni ca cel dintai rod pentru Dumnezeu si pentru Miel. In gura lor nu s-a gasit minciuna , caci sunt fara vina inaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu” ( Apocalipsa 14, 1-5 ).

Cei care astazi cladesc un caracter curat printr-o comuniune stransa cu Mantuitorul si lasandu-se sfintiti de Duhul lui Dumnezeu nu au de ce sa se teama. Pentru ei „nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura nu vor fi in stare” sa-i desparta de „dragostea lui Dumnezeu care este in Iisus Christos, Domnul nostru” ( Romani 8, 38.39 ).

Este cineva descurajat si speriat de apropierea crizei finale ? Psalmul 91 a fost scris special pentru cei care vor trebui sa treaca prin acele clipe dramatice. Cititi-l in liniste si incredeti-va in promisiunile lui Dumnezeu !

In curand, Dumnezeu va spune Bisericii Sale credincioase: „Va ajunge de cand ocoliti muntele acesta. Intoarceti-va spre miazanoapte” ( Deuteronomul 2, 3 ). Va mai fi o lupta, o ultima lupta, dupa care, daca vom fi credinciosi si rabdatori, vom intra in Canaanul ceresc pentru a fi vesnic langa Domnul nostru.

Pentru aceasta minunata perspectiva, oare nu merita sa sacrificam orice ? Eu cred ca da ! De aceea, „vegheati dar in tot timpul si rugati-va ca sa aveti putere sa scapati de toate lucrurile acestea care se vor intampla si sa stati in picioare inaintea Fiului omului” ( Luca 21, 36 ).

Lori Balogh