Este Sabatul zilei a șaptea o „umbră a lucrurilor viitoare?”

Este Sabatul zilei a șaptea o „umbră a lucrurilor viitoare?” 

Pasajul biblic din Coloseni 2,16.17 a fost întotdeauna folosit de antisabatarieni ca fiind un argument împotriva obligativității creștinilor de a respecta Sabatul săptămânal:

„Nimeni dar să nu vă judece cu privire la o mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Christos.”

Parafrazând aceste două versete în lumina interpretării generale care li se dă, ele ar suna astfel: „Nimeni nu are dreptul să vă judece pe voi dacă mai respectați sau nu vechile legi cu privire la mâncăruri, sărbători sau sabate. Ele sunt doar „umbre”. Noi umblăm acum nu după „umbre”, ci după realități.” Oare aceasta a intenționat să ne transmită apostolul Pavel în cele două versete?

O primă idee care se desprinde din pasajul citat este legată de judecata omenească. „Nimeni să nu vă judece” este un apel la renunțarea tendinței de a ne judeca semenii în legătură cu probleme de conștiință. Pentru astfel de probleme există un singur judecător: Dumnezeu, singurul care cunoaște motivele ascunse ale inimii (vezi Psalmul 139,1‑6.23.24).

Noi, oamenii, ar trebui să renunțăm de a-i judeca pe semenii noștri, cel puțin din acest motiv: nu le putem cunoaște inima. De aceea, Domnul Christos ne îndemnă: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura” (Matei 7,1.2). Iar apostolul Pavel le scrie corintenilor că „omul duhovnicesc, el însuși nu poate fi judecat de nimeni” (1 Corinteni 2,15).

Așadar, dacă un om este convins în ființa lui lăuntrică de faptul că trebuie să țină anumite sărbători care țin de legea mozaică, e liber să o facă. Dacă el este convins că trebuie să respecte anumite reguli cu privire la mâncare și băutură, e liber să o facă. Dacă el este convins că trebuie să țină sabatele ceremoniale sau Sabatul zilei a șaptea, e liber să o facă. Oamenii nu au dreptul să intervină și să judece în problemele de conștiința ale semenilor lor. Doar Dumnezeu are acest drept.

Din acest punct de vedere este inexplicabilă și lipsită de orice fundament biblic ura și prigoana îndreptată de unii „creștini” împotriva altor creștini pe baza deosebirilor în ce privește modul în care au înțeles să se închine lui Dumnezeu.

În altă ordine de idei, este important să înțelegem la care legi face referire Pavel în enumerarea din pasajul din Coloseni 2,16.17. Este vorba de legile ceremoniale sau de Legea morală? Întrebarea este justificată datorită prezenței termenului „sabat” în această enumerare. Or știm că sabatele serbate de poporul evreu, conform reglementărilor din Pentateuh, erau de două feluri: sabate ceremoniale (șapte la număr, enumerate în Leviticul cap. 23) și Sabatele săptămânale (Sabatul zilei a șaptea, la care face referire Porunca a patra a Decalogului în Exodul 20,8‑11).

Antisabatarienii afirmă ca pasajul din Coloseni 2,16.17 se referă la Sabatul săptămânal, concluzia lor fiind evidenta: Sabatul zilei a șaptea nu mai trebuie ținut, fiind desființat prin jertfa lui Christos care „a șters zapisul cu poruncile Lui care stătea împotriva noastră și ne era protivnic, pironindu-l pe cruce” (Coloseni 2,14). Numai că toate argumentele lingvistice, precum și contextul imediat și general al Scripturii, dovedesc faptul că aici nu e vorba de Legea morală, ci de cea ceremonială.

Mulți comentatori au identificat „zapisul cu poruncile Lui care stătea împotriva noastră” cu cartea scrisă de Moise în care erau cuprinse toate prevederile legii ceremoniale. La baza acestei identificări se află pasajul din Deuteronomul care spune: „După ce a isprăvit Moise în totul de scris într-o carte cuvintele legii acesteia, a dat următoarea poruncă leviților care duceau chivotul legământului Domnului: „Luați cartea aceasta a legii și puneți-o lângă chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta” (Deuteronomul 31,24‑26).

Așadar, este vorba de o „carte a legii” așezată lângă chivotul Legii și care stătea „împotriva noastră” (a celor care călcau reglementările ei). Pasajul din Deuteronomul vorbește despre două legi: una morală, scrisă de Dumnezeu Însuși pe cele două table de piatră și așezată în interiorul chivotului, și una ceremonială, scrisă de Moise într-o carte care a fost așezată lângă chivot.

Cele două legi cuprind reglementări cu privire la două feluri de sabate: cel săptămânal (Sabatul zilei a șaptea), care face obiectul Poruncii a patra din Decalog și sabatele ceremoniale, reglementate de legea mozaică.

Termenul „Sabat” („Shabbat” în ebraică și „sabbaton” în greacă) apare de 180 de ori în Biblie. În circa 85% dintre cazuri, termenul se referă la Sabatul săptămânal și doar în 15% din cazuri el se referă la sabatele ceremoniale anuale (Paștele, Rusaliile, Anul Nou, Ziua Ispășirii și Sărbătoarea Corturilor – vezi Leviticul cap. 23).

Enumerarea pe care o face apostolul Pavel în Coloseni 2,16.17 este o referire evidentă la prevederile legii mozaice, nu la Legea morală (Decalog). De aceea, consecvența ne obligă să interpretăm expresia „o zi de sabat” din această enumerare ca referindu-se nu la Sabatele săptămânale, ci la cele anuale, ceremoniale.

Dacă acceptăm că sabatele la care face referire Pavel în Coloseni 2,16.17 sunt cele ceremoniale, se ridică întrebarea: în ce sens sunt ele „o umbră a lucrurilor viitoare”? Răspunsul se află în semnificația pe care o aveau marile sărbători anuale evreiești. O parte dintre ele simbolizau evenimente legate de prima venire a Domnului Christos (Paștele, snopul primelor roade, Rusaliile), în timp ce altele priveau în viitor, spre finalul Planului de Mântuire (Ziua Ispășirii, Anul Nou, Sărbătoarea Corturilor). Din acest punct de vedere, sabatele ceremoniale reprezentau o adevărată „umbră”, fiind niște simboluri sau tipuri ale unor anti-tipuri sau realități ce aparțin viitorului.

Dacă sabatele ceremoniale sunt „umbre” ale unor realități viitoare, Sabatul săptămânal poate fi considerat și el o astfel de „umbră”? Răspunsul poate fi și „Da” și „Nu”. Da, deoarece dacă Sabatul este sărbătorit în spiritul lui adevărat, conform planului și intenției Creatorului, atunci el poate fi o pregustare („umbră”) a odihnei mântuirii pe care o vor experimenta cei mântuiți, după cum este scris:

„Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nedându-te la flecarii, atunci te vei putea desfăta în Domnul și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 58,13.14).

În sensul acesta, este de dorit ca Sabatul zilei a șaptea să fie „o umbră a lucrurilor viitoare”. Pe de altă parte, răspunsul la întrebarea de mai sus poate fi și „Nu”. Sabatul zilei a șaptea nu este „o umbră a lucrurilor viitoare”, ci un memorial al lucrurilor trecute: Memorialul Creației. Un memorial privește întotdeauna înapoi, nu înainte.

După cum ziua de naștere a unei persoane nu poate fi schimbată, fiind un memorial al unui eveniment aparținând trecutului, la fel nici Sabatul zilei a șaptea nu poate fi desființat, el reamintindu-ne permanent de actul unic și irepetabil al Creației, de originea noastră și a vieții pe pământ, de Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului.

Lori Balogh