Ce spune Biblia despre… avort
La prima vedere, am putea spune că Biblia nu are nimic de spus în privința avortului, deoarece acest termen nu se regăsește pe paginile ei. Însă, ca și în alte situații, unele dintre adevărurile Bibliei sunt implicite, nu explicite. Și aceasta fără ca valoarea lor să fie diminuată.
Într-adevăr, Biblia nu vorbește despre avort, însă ea are multe de spus despre ucidere. Porunca a șasea: „Să nu ucizi!” (Exodul 20:13), prin formularea ei laconică și concentrată, include toate formele de ucidere a unei ființe umane de către o altă ființă umană: prin acte violente, prin indiferență și neimplicare, prin cuvinte sau tăcere, prin mânie și resentimente.
Cei care recurg la avort încearcă să-și anestezieze conștiința argumentând că fetusul nu este încă o ființă umană. Această mentalitate este însă cu totul greșită în lumina descoperirilor științei medicale. Iată, pe scurt, prin ce transformări trece și ce trăiri are fetusul în pântecele mamei în cele nouă luni de sarcină:
„La 8 săptămâni bebele deja are trăsături diferite de cele ale altor copii de aceeași vârstă. Acum se formează trăsăturile pe care le va avea întreaga viață. Tot acum se formează și amprentele, trăsături unice și nerepetabile în întreaga istorie a umanității.
La 9 săptămâni bebele învață să doarmă și să se trezească. El chiar își va suge degetul și se va scărpina.
La 10 săptămâni bebele începe să se distreze sărind în burtică, la fel ca pe o trambulină.
La 11 săptămâni deja are ochi și nas. Așa că începe să caște și să își folosească degetele formate tot în această perioadă pentru a se scărpina.
La 12 săptămâni, dacă tușiți aveți mari șanse să îl treziți pe bebe. Este posibil să vă dați seama dacă este fată sau băiat. Dar mai ales acum se observa primele zâmbete. Poate că are legătură cu faptul că tot acum învață să se răsucească și să lovească cu pumnul.
La 13 săptămâni veți ști sexul copilului. Și coardele vocale sunt aproape formate, gata să fie folosite la primul contact cu aerul.
La 17 săptămâni deja bebele este un atlet: înoată. Ba chiar și se încruntă.
La 20 de săptămâni bebele începe să comunice cu mama. De exemplu, un zgomot puternic de afară îl poate face pe bebe să vă lovească.
La 25 de săptămâni, dacă bebele își mângâie capul va da peste părul său în creștere.
La 28 de săptămâni bebele începe să se pregătească de naștere. Își face curaj petrecând o grămadă de timp sugându-și degetul.
La 32 de săptămâni clipește des. Și cască la fel de mult. S-o fi plictisit deja?
La 34 de săptămâni nu prea mai are spațiu. Așa că se distrează cum poate, scoțând limba. Ca și comportament și aspect este aproape identic cu cel care va fi la naștere. Nu îi mai rămâne decât să ia marea decizie, aceea de a ieși din pântecele confortabil ca să vadă ce este și dincolo de el, cât de mare este lumea.” (Sursa: vimeo.com)
Știind toate aceste lucruri, mai putem lua decizia de a pune capăt unei vieți nenăscute?
Biblia ne învață ca ființa umană are viață și personalitate chiar înainte de nașterea ei. Oamenii au valoare și identitate înainte de ziua în care deschid pentru prima dată ochii spre lumea noastră.
Lui Ieremia, chemat în slujba de profet încă din tinerețe, Dumnezeu îi spune: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte și te făcusem proroc al neamurilor” (Ieremia 1:5).
Cei care sunt ispitiți de Diavol să curme viețile încă nenăscute, fie că este vorba de părinți, fie că în discuție sunt cadre medicale sau moașe de ocazie, ar trebui să citească și să recitească cu mare atenție Psalmul 139. Acest Psalm al lui David ne arată că Dumnezeu lucrează în viața unei ființe chiar din perioada în care ea se află în pântecele mamei sale.
„Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna dintre ele” (Psalmul 139:13‑16).
Avortul este o crimă, iar Biblia spune clar că în Împărăția lui Dumnezeu ucigașii nu au intrare: „Cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinători la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apocalipsa 21:8).
Dacă cineva a comis acest păcat și-l regretă, nu trebuie să dispere. Harul lui Dumnezeu este suficient de mare ca să ne ofere iertare tuturor celor ce ne întoarcem spre El cu părere de rău și umilință. Pe crucea de pe Golgota a curs suficient sânge ispășitor „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16).
Lori Balogh
Foarte frumos articol, sensibil.