„Semne in soare, luna si stele”

„Semne in soare, luna si stele”

„Indata dupa acele zile de necaz, soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate” ( Matei 24, 29 )

     Dezordine cosmica ?

     Sintagma „dezordine cosmica” ni se pare ciudata. Si asta pentru ca ne-am obisnuit cu ideea ca atat in microcosmos ( lumea atomilor si moleculelor ), cat si in macrocosmos  ( universul  in totalitatea lui, cu galaxiile si metagalaxiile lui ), totul se conduce dupa niste legi fixe, precise si neschimbabile, lasate de Creator. In lipsa acestor legi, totul s-ar transforma intr-un haos imens: un univers fara forme, fara culori si fara viata.

Si totusi, expresia „dezordine cosmica” ascunde un adevar caracteristic zilelor din urma. Cunoastem cu totii discutiile interminabile legate de incalzirea globala si pericolul in care se afla intreaga biodiversitate terestra din aceasta cauza. Cei mai multi oameni cu raspundere din lume leaga incalzirea globala de poluarea atmosferica, propunand masuri urgente pentru stoparea ei.

Insa exista si alte voci care ii contrazic pe primii, afirmand ca adevaratele cauze trebuie cautate nu in poluare, ci in activitatea solara. Soarele, spun acestia, are un comportament ciudat in ultima vreme si de la el ne putem astepta la surprize mari. Ceva nu mai merge normal in steaua noastra, iar problemele cu care ne luptam datorita incalzirii globale se datoreaza soarelui nostru.

Pentru cei familiarizati cu cuvantul Scripturii, aceasta nu reprezinta o noutate. In capitolul 24 al Evangheliei lui Matei, printre alte semne care prevestesc asa-numitul „timp al sfarsitului”, gasim doua versete care se refera in mod deosebit  la o anumita dezordine si tulburare a legilor naturii. Fenomenul urmeaza sa creasca progresiv in intensitate, pe masura ce ne apropiem de cel mai maret eveniment al istoriei: revenirea in glorie a Domnului Christos.

„Pe alocurea vor fi cutremure de pamant” ( Matei 24, 7 up. )

„Indata dupa acele zile de necaz, soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate” ( Matei 24, 29 )

Va invit sa ne indreptam pentru cateva clipe privirile spre cer si spre pamant, nu in calitate de astronomi si geologi, ci doar ca simpli crestini care au dorinta sincera de a discerne modul in care aceste semne se implinesc astazi.

 

Semne in soare

Este important sa retinem faptul ca Mantuitorul plaseaza semnele cosmice amintite in contextul timpului sfarsitului. Sintagma: „indata dupa acele zile de necaz” ( vers. 29 ) are o dubla aplicare istorica. O prima aplicare se refera la indelunga perioada de domnie a fiarei din Apocalipsa 13: cele 42 de luni sau 1260 de zile profetice, care corespund celor 1260 de ani de stapanire a puterii papale in Europa ( 538-1798 ).

Indata dupa incheierea acestei perioade – un timp de persecutie crunta, suferita de adevaratii copii ai lui Dumnezeu – urmau sa se intample aceste fenomene neobisnuite, atragand atentia lumii ca a intrat in asa-numitul „timp al sfarsitului”, premergator revenirii Domnului Christos.

Cea de-a doua aplicare a sintagmei: „indata dupa acele de necaz” se refera la marea stramtorare finala, profetizata in Daniel 12, 1. De fapt, asa cum am amintit deja, aceste fenomene cosmice trebuiau sa marcheze inceputul timpului sfarsitului, urmand ca ele sa cresca in intensitate spre finalul acestui timp.

Primul eveniment amintit in Evanghelia lui Matei, dar si in profetiile paralele din Isaia 13,10, si Apocalipsa 6,12, este intunecarea soarelui. Trebuie precizat faptul ca eclipse totale si partiale de soare au avut loc in toate timpurile, intrand in viata oamenilor fara sa mai produca teama sau semne de intrebare.

Insa fenomenul astronomic, inca neexplicat stiintific, care a avut loc in 19 mai 1780 pe continentul american si repetat in 1783 pe cel european, a trezit profund constiintele oamenilor. El le-a indreptat atentia spre Cuvantul lui Dumnezeu in care erau prezise cu mii de ani inainte aceste fenomene.

Cu circa 2700 de ani in urma, profetul Isaia scrisese: „Caci stelele cerurilor si Orionul nu vor mai straluci; soarele se va intuneca la rasaritul lui si luna nu va mai lumina” ( Isaia 13,10 ). Iar batranul apostol Ioan – vizionarul de insula Patmos – scria cu doua milenii in urma: „Soarele s-a facut negru ca un sac de par, luna s-a facut toata ca sangele” ( Apocalipsa 6,12 ).

Pentru a ne introduce in atmosfera neobisnuitului eveniment si pentru a intelege mai bine interventia clara a Creatorului in desfasurarea lui, este preferabil sa apelam la cateva publicatii ale vremii care l-au descris pe larg. Astfel, un dictionar de limba engleza, editia 1869, scria pe marginea intunecarii soarelui din 1780:

„Ziua intunecata din 19 mai 1780 a fost numita astfel din cauza unei intunecimi curioase. Timp de cateva ore a fost imposibil sa se citeasca la lumina zilei literele obisnuite de tipar. Pasarile, cantand cantecele lor de seara, se ascundeau si stateau linistite. Pasarile de curte isi cautau culcusurile, vitele intrau in grajduri, iar in case se aprindeau lumanari. Intunericul a inceput sa se lase pe la ora zece si a tinut pana la miezul noptii urmatoare, variind in intensitate si durata dupa diferite localitati. Adevarata cauza a acestui fenomen este necunoscuta.”

Un ziar din Boston, din 29 mai 1780, scria:

     „Aproximativ pe la ora 11, s-a facut un intuneric care ne-a atras atentia si ne-a determinat sa facem observatii. Dupa o ora, fiind intr-o camera cu trei ferestre deschise, nu puteam citi literele cele mai mari de tipar. Pe la ora 13 a pierit si ultima pata de lumina, intunericul ajungand la gradul cel mai mare. La ora 14 am luat masa. Aveam ferestrele deschise, iar pe masa erau doua lumanari aprinse.”

Celebrul astronom Herschel scria pe marginea acestui eveniment ca „ziua intunecoasa din 1780 a fost una din cele mai minunate fenomene ale naturii, dar pe care stiinta nu le poate explica.”

Intr-adevar, fenomenul astronomic la care ne referim nu isi gaseste o explicatie logica, stiintifica. Pozitia planetelor si a Lunii fatza de Soare in acea zi memorabila inlatura orice presupunere potrivit careia ar fi fost vorba doar de o eclipsa totala de soare.

Asa cum consemna un ziar al vremii, fenomenul isi gaseste singura explicatie in interventia directa a lui Dumnezeu in natura, avertizand lumea de atunci si de acum cu privire la inceputul ultimei perioade din istoria pacatului: timpul sfarsitului.

Daca intunecarea soarelui din anii 1780 si 1783 a marcat inceputul timpului sfarsitului, fenomenele solare care se produc astazi sub ochii ingrijorati ai savantilor par sa atraga atentia ca ceva neobisnuit urmeaza sa se intample in curand. Incepand cu anul 1956, Soarele i-a pus in alerta pe astronomi si savanti.

In februarie 1981, au avut loc niste explozii solare gigantice care au dereglat mai multe aparate ale observatoarelor astronomice. Pete negre, uriase, fiecare dintre ele mai mare decat globul pamantesc, puteau fi observate pe suprafata incandescenta a soarelui, bantuita de furtuni a caror intensitate nu a fost niciodata egalata pana acum.

In luna septembrie a aceluiasi an, o noua explozie solara a fost inregistrata de observatoarele astronomice. Radiatiile cosmice emise atunci au intrerupt pentru un timp toate emisiunile radio de pe glob , explozia echivaland cu cea a unui miliard de bombe nucleare. O statistica arata ca, incepand cu 1946, activitatea Soarelui depaseste limitele normale, multi savanti asteptandu-se  in viitorul apropiat la aparitia unor fenomene solare mult mai intense.

Sa ne reamintim ca una din cele sapte plagi ( plaga a patra ), ce se vor revarsa pe pamant dupa incheierea timpului de har, va lovi Soarele care va incepe sa dogoreasca cu putere, ceea ce inseamna o crestere peste limitele normale a activitatii lui. Oare faptele si evenimentele la care ne-am referit pana acum nu reprezinta doar un preludiu la ceea ce urmeaza ?

 

     „Stelele vor cadea din cer”

Caderile de meteoriti ( sau asa cum sunt cunoscute in limbajul cotidian: „caderile de stele” ) l-au fascinat intotdeauna pe om, trezind in el un sentiment ciudat, un amestec de teama, respect si uimire. Privelistea  cerului, devenit un imens foc de artificii pe fondul intunecat al noptii, nu poate fi stearsa din memorie, caci in fatza unei astfel de imagini omul devine dintr-o data constient de micimea sa si de faptul ca in acest univers el nu este decat un simplu fir de praf.

Istoria a consemnat multe fenomene astronomice de felul acesta. Insa, ceea ce istoria nu ne-a transmis este o intrebare, nascuta poate din teama pe care omul a simtit-o ori de cate ori puterile cerurilor pareau sa se clatine: Oare acesta este sfarsitul lumii ?

Una din profetiile privitoare la timpul sfarsitului ne spune ca „indata dupa acele zile de necaz…stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate” ( Matei 24,29 ). Aceasta inseamna ca, dupa incetarea „zilelor de necaz” ( persecutiile din timpul Evului Mediu ) si inainte de revenirea in glorie a Domnului Christos, urma sa existe o perioada de timp deosebita, care trebuia sa fie identificata prin niste trasaturi caracteristice timpului sfarsitului.

Ceea ce face din caderile de stele ( meteoriti ) un semn de distinctie al timpului sfarsitului nu este simpla prezenta sporadica a acestui fenomen astronomic grandios, caci caderi de stele au avut loc in toate timpurile. Ceea ce este caracteristic pentru aceasta ultima perioada de timp a istoriei este inmultirea fara precedent a acestor fenomene.

O scurta privire statistica in trecut ne arata ca pana in secolul al XV-lea, caderile de stele erau doar una sau doua pe secol. Apoi, pana spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, ele au incetat brusc, pentru ca sa reapara dupa anul 1780 cu o frecventa deosebita, adica exact in perioada prevazuta de profetie: „dupa acele zile de necaz”, in amurgul Evului Mediu. Numai in decursul secolului al XIX-lea, au putut fi observate peste patruzeci de asemenea fenomene astrale, dintre care cea mai remarcabila este caderea de stele din 13 noiembrie 1833.

Publicatiile vremii ne-au transmis cateva amanunte interesante cu privire la acest eveniment care, desi sunt subiective, privite in ansamblu, ele ne ofera o imagine clara a ceea ce poate insemna o cadere de stele ( meteoriti ). Iata ce putem citi in „Geografia cereasca” a unui autor american:

„Cea mai sublima cadere de stele pe care istoria o consemneaza in analele ei a putut fi contemplata in SUA in noaptea de 13 noiembrie 1833. Nu poate fi precizata intinderea exacta a acestui fenomen extraordinar, dar el a fost vizibil de pe o parte considerabila a suprafetei pamantului. Prima impresie a fost aceea a unui foc de artificii grandios, acoperind intreaga bolta a cerului cu miliarde de bulgari de foc… Cerul intreg parea in miscare, sugerand  multor oameni grandoarea scenei descrise in Apocalipsa cu ocazia ruperii pecetii a sasea: „Si stelele au cazut din cer pe pamant cum cad smochinele verzi din pom cand e scuturat de un vant puternic” ( Apocalipsa 6,13 ). ( 1 )

Insa fenomenul astronomic observat in 1833 nu a fost unicul de acest fel. Am amintit ca numai in secolul al XIX-lea au avut loc peste patruzeci de asemenea manifestari iesite din comun. Dupa 33 de ani, in 1866, el s-a repetat cu aceeasi grandoare de cealalta parte a globului pamantesc. Daca in 1866 caderea de stele a fost cu greu observabila in SUA, ea s-a daruit cu generozitate privirilor uimite  si ingrijorate ale locuitorilor din Africa de Nord, Siria, Turcia, intreg continentul european, Mexic si America de Sud. Pretutindeni caderea de stele din 1866 a luat aceeasi infatisare grandioasa si impunatoare ca cea din anul 1833.

„Meteorii pareau ca pornesc cu totii dintr-un punct situat aproape de steaua Ganinia din Constelatia Leului si erau aruncati din partea de Nord-Vest. Se ridicau maiestos pentru a se sfarma in bucati, ca apoi sa se stinga indata ce atingeau pamantul sau oceanul. Fiecare in parte avea o culoare distincta  a curcubeului: rosu, portocaliu, galben, albastru, idigo, alb, verde-smaragd, verde deschis. S-ar fi putut zice ca se vede o aureola boreala de o splendoare minunata.” ( 2 )

„Jumatate din orasul Londra a observat acest joc ceresc de artificii. Regina Victoria s-a desteptat din somn pentru a contempla ore intregi firmamentul in flacari. Fara sa-si dea seama ca reproduce prezicerea evanghelistului Ioan, un corespondent al ziarului „Times” scria: „Au fost momente in care se parea ca un vant puternic ar fi smuls stelele batrane, le-ar fi rupt legaturile si le-ar fi aruncat prin spatiu”. ( 3 )

„Stelele vor cadea din cer”- anunta profetia biblica. Fara sa minimalizam importanta acestor semne implinite in trecutul apropiat si de care Dumnezeu S-a folosit pentru a atrage atentia omenirii asupra intrarii in ceea ce Biblia numeste „timpul sfarsitului” , suntem convinsi ca astfel de fenomene vor fi din nou observate, probabil la o scara mult mai mare si mai grandioasa, inaintea ultimei „clatinari” a puterilor cerului, ca un preludiu al revenirii glorioase a Domnului Christos.

 

Pamantul se clatina

Printre semnele cele mai caracteristice ale timpului sfarsitului se numara si cutremurele de pamant ( seismele ). Totusi, ele par sa nu fie luate in seama de omul secolului al XXI-lea . Ne-am obisnuit cu stirile care anunta un nou cutremur de pamant intr-o zona sau alta a globului in asa masura incat ele intra aproape in normalitatea vietii.

La prima vedere, cuvintele Mantuitorului: „Pe alocurea vor fi cutremure de pamant” ( Matei 24,7 ) nu ne transmit nimic deosebit, caci astfel de fenomene au avut loc in toate timpurile si in toate zonele pamantului. Totusi, sa nu ne grabim sa tragem concluzii inainte de a rasfoi niste statistici relativ recente cu privire la incidenta seismelor.

O statistica publicata de Asociatia Britanica pentru Progresul Stiintei ne arata ca, pe masura ce secolele se scurg, numarul cutremurelor creste tot mai mult. Iata un scurt rezumat in care au fost retinute doar seismele care au provocat pierderi de vieti omenesti:

– In primele sase secole ale erei crestine, au avut loc cate 15 cutremure de pamant pe secol

– Intre secolul al VII-lea si al XII-lea, media lor a crescut la 50 pe secol

– In secolul al XVI-lea, numarul lor a crescut la 253, pentru ca in secolul al XVIII-lea sa se inregistreze 640 de zguduiri ale scoartei terestre

– In secolul al XIX-lea, au fost nu mai putin de 2119 cutremure de pamant, iar in secolul al XX-lea, doar in primii 30 de ani s-au produs circa 2000 de seisme, adica incomparabil mai mult decat in primii 1200 de ani ai erei noastre.

In ceea ce priveste numarul victimelor omenesti, doar intre anii 1900 si 1960 si-au pierdut viata din cauza seismelor circa 340 000 de oameni.

Multa vreme s-a crezut ca exista regiuni geografice predispuse la astfel de fenomene ale naturii, in timp ce altele sunt ferite de ele. Cand pamantul Insulelor Ionice a tremurat din adancurile sale in anul 1953, distrugand case si provocand pierderi de vieti omenesti, europenii occidentali erau foarte linistiti la gandul ca se aflau destul de departe de acea zona seismica fierbinte. Insa in anul urmator, 1954, o mare parte din Europa a fost si ea zguduita, punandu-i in alerta pe geofizicieni. Evenimentul a fost suficient pentru a demonstra lumii ca seismele nu sunt niste fenomene locale, ci ele au un caracter global.

Daca am amintit aceste date statistice sumare, nu am facut-o de dragul senzationalului sau a imbogatirii cunostintelor noastre generale. Dincolo de informatie trebuie sa deslusim glasul lui Dumnezeu care ne avertizeaza cu toata dragostea unui Tata ceresc: „Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui” ( Apocalipsa 22, 12 ).

     Nevoia unei noi Creatii

In fatza unei universitati, o multime de studenti demonstreaza. De cateva ore, mai multe masini ale politiei strajuiesc intrarea in universitate. Inarmati, politistii avanseaza in multimea infuriata, rupand randurile. Explodeaza bombe lacrimogene si pretutindeni e fum dens. Studentii se regrupeaza si confruntarea reincepe. O tanara studenta cade pe asfalt si ramane intinsa la pamant, parand a fi lipsita de viata. Un om care asista la manifestatie se apropie, se apleaca spre ea si o intreaba:

– „Ce pot sa fac pentru dumneavoastra, domnisoara ?”

Tanara isi intoarce usor fatza insangerata si-i raspunde necunoscutului:

     – „Sa schimbati lumea, domnule !”

Sa schimbam lumea ? Dar cine ar putea face acest lucru ? Prea multi au incercat sa o schimbe, dar fara niciun rezultat. Si totusi, Cineva a schimbat-o, dand un alt sens vietii si daruind omenirii o alta scara a valorilor. In doar trei ani si jumatate, Iisus Christos a rasturnat din temelie conceptia omenirii cu privire la viata, punand in locul resemnarii speranta, in locul necredintei credinta si in locul slabiciunii omenesti puterea divina.

Aceasta schimbare a lumii a inceput atunci, acum doua milenii, dar ea continua si astazi, cu fiecare dintre noi, manifestandu-se ori de cate ori un suflet este rupt de vraja pacatului si se intoarce la Dumnezeu. E minunata aceasta schimbare a lumii, a tuturor acelora care accepta harul mantuitor al lui Dumnezeu. Dar ce vor face acesti oameni schimbati pe un pamant imbatranit, care tremura din toate incheieturile sale, in mijlocul unui cer ale carui temelii au inceput sa se clatine ?

Pamantul a imbatranit dupa numai cateva milenii de istorie a pacatului. Cerurile ( cele din apropierea planetei noastre ) de asemenea . Desi lenta, aceasta imbatranire este reala, grabita de energiile uriase pe care omul nu mai reuseste sa le controleze. Inspirat de Duhul lui Dumnezeu, psalmistul David scria acum aproape trei milenii:

„Tu ai intemeiat in vechime pamantul si cerurile sunt lucrarea mainilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei ramanea, toate se vor invechi ca o haina; le vei schimba ca pe un vesmant si se vor schimba. Tu ramai acelasi si anii Tai nu se vor sfarsi” ( Psalmul 102, 25-27 )

Mai mult sau mai putin constient de acest adevar, omul modern cauta solutii. „Daca pamantul „imbatraneste” si daca cerul de deasupra da semne de oboseala, haideti sa cautam alta planeta pentru omenirea de maine”, propun unii ganditori avangardisti. Aceasta este solutia omului, dar care este oare solutia lui Dumnezeu ?

O gasim repetata ca un refren pe paginile Sfintelor Scripturi:

„Caci iata, Eu fac ceruri noi si un pamant nou, asa ca nimeni nu-si va mai aduce aminte de lucrurile trecute si nimanui nu-i vor mai veni in minte” ( Isaia 66,17 )

„Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou, pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era… Cel ce sedea pe scaunul de domnie a zis: „Iata, Eu fac toate lucrurile noi. Si a adugat: „Scrie, fiindca aceste lucruri sunt vrednice de crezut si adevarate” ( Apocalipsa 21, 1.5 )
„Sa schimbati lumea, domnule !” … Aceasta este dorinta unei omeniri din ce in ce mai constienta ca pamantul pe care umblam si cerurile sub care traim au inceput sa se invecheasca. Este mai mult decat o dorinta, este o necesitate.

Vestea cea buna a Evangheliei, care ne vorbeste de reintoarcerea Mantuitorului pe pamant, nu in calitate doar de Fiu al omului, ci si in aceea de Fiu al lui Dumnezeu, cuprinde si aceasta fagaduinta minunata: „Iata, Eu fac ceruri noi si un pamant nou.” Un cer nou si un pamant nou nascute din cenusa cerului si pamantului de acum si in care va domni neprihanirea. Un cer nou si un pamant nou recreate de un Dumnezeu al iubirii pentru copiii Sai rascumparati din aceasta „vale a umbrei mortii”, pentru tine si pentru mine, pentru toti aceia care tanjesc dupa clipa revederii Mantuitorului nostru, Cel care ne-a intins bratul salvarii, bratul mantuirii.

Un cer nou si un pamant nou are nevoie cu siguranta de oameni noi. Vom fi si noi dintre ei ?

Lori Balogh

 

 

 

 

Referinte:

( 1 ) „Timpul nostru in lumina profetiilor” de W. A. Spicer

( 2 ) Ibidem

( 3 ) Ibidem