“Du-te cu puterea pe care o ai !”
Ati auzit vreodata pe cineva spunand cu hotarare ca nu va intra in apa pana ce nu va invata sa inoate ? Dar pe cineva spunand ca nu va urca la volanul unei masini pana nu va invata sa conduca ?
Ne face sa zambim, nu-i asa ? Cum va invata cineva sa inoate daca nu va intra in apa si cum va invata cineva sa conduca o masina, daca nu va urca niciodata la volan ? Totusi, in unele domenii ale vietii chiar asa procedam, fara sa ne dam seama de absurdul atitudinii noastre.
Chemarea la misiune a Bisericii lui Christos este o chemare universala, adresata tuturor veacurilor, tuturor crestinilor de pe toate continentele, celor bogati si saraci, barbatilor si femeilor, copiilor, adolescentilor, tinerilor, adultilor si batranilor”
“Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului” ( Matei 28, 19.20 ).
Dar cati crestini nu se ascund dupa deget, argumentand: “Nu ma voi duce sa lucrez pentru oameni pana ce nu voi invata sa lucrez cu ei” ? Observati absurdul ? Cum poate invata cineva sa pescuiasca suflete pentru Christos daca nu-si ia cu el “undita” si nu merge niciodata la “balta” ?
Ca sa-si argumenteze pozitia, acesti crestini invoca tot felul de scuze: “Eu nu am darul vorbirii”, “eu nu sunt la fel de sociabil ca altii”, “eu sunt prea timid”, “eu nu am curaj sa deschid o discutie”, “eu nu sunt inca stapan pe Cuvantul lui Dumnezeu” si multe altele.
Rezultatul ? Astfel de oameni raman timorati, complexati si cu un permanent simt de vinovatie pentru ca ei nu pot face ceea ce fac alti crestini activi si entuziasti. Ca sa-si linisteasca cugetele, ei se agata de speranta ca in viitor, candva, vor primi si ei, in mod miraculos, acea putere si inzestrare necesare pentru a-si implini datoria fatza de chemarea lui Dumnezeu.
De fapt, care e voia lui Dumnezeu in astfel de situatii ? Are El ceva sa ne ofere in lucrarea Sa, chiar daca cei mai multi dintre noi nu avem inzestrari deosebite ? Va invit sa privim cu atentie la trei exemple biblice in care vom gasi raspunsul la aceste intrebari.
1) Ghedeon
“Apoi a venit Ingerul Domnului si s-a asezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul sau, batea graul in teasc ca sa-l ascunda de Madian. Ingerul Domnului i s-a aratat si i-a zis: “Domnul este cu tine, viteazule !”
Ghedeon I-a zis: “Rogu-te, domnul meu, daca Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au intamplat toate aceste lucruri ? Si unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc parintii nostri cand spun: “Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt ?” Acum Domnul ne paraseste si ne da in mainile lui Madian.”
Domnul S-a uitat la el si a zis: “Du-te cu puterea aceasta pe care o ai si izbaveste pe Israel din mana lui Madian; oare nu te trimit Eu?” Ghedeon i-a zis: “Rogu-te, domnul meu, cu ce sa izbavesc pe Israel ? Iata ca familia mea este cea mai saraca din Manase si eu sunt cel mai mic din casa tatalui meu.” Domnul i-a zis: “Eu voi fi cu tine si vei bate pe Madian ca pe un singur om.” ( Judecatorii 6,11- 13 )
Pasajul ne vorbeste despre un moment din istoria zbuciumata a poporului Israel. Datorita necredinciosiei poporului fatza de Dumnezeu, Cel care il eliberase din crunta robie egipteana, El a ingaduit ca poporul sa fie smerit sub mana unuia sau altuia din vrajmasii care se aflau dincolo de granite. De data aceasta, Madian era poporul care-i oprima pe israeliti.
Raportul biblic ne spune ca “mana lui Madian a fost puternica impotriva lui Israel” ( Judecatorii 6,2 ) timp de sapte ani. Opresiunea a fost atat de crunta incat copiii lui Israel erau nevoiti sa fuga in “vagaunile muntilor, in pesteri si pe stanci intarite”. Invaziile repetate ale madianitilor lasau in urma lor doar ruine, foamete si disperare.
Ca sa supravietuiasca, copiii lui Israel erau nevoiti sa-si ascunda putinele roade ale campului, care altfel ar fi fost jefuite fara mila. Intr-un astfel de context are loc dialogul dintre Ingerul Domnului si Ghedeon, un israelit complexat, deprimat si resemnat cu situatia in care se afla.
Probabil ca ne-am fi asteptat ca acest dialog sa aiba un alt continut, nu-i asa ? Ne-am fi asteptat ca Dumnezeu, in momentul in care-i face chemarea de a elibera poporul de sub jugul madianitilor, sa-i promita o putere deosebita, iesita din comun. Ne-am fi asteptat ca si lui Ghedeon Dumnezeu sa-i promita, asa cum a facut in cazul ca lui Moise, ca va face minuni nemaiauzite prin mainile lui si ca Madian va cunoaste puterea bratului Sau.
In mod paradoxal, Dumnezeu nu-i promite asa ceva, ci ii porunceste simplu: “Du-te cu puterea aceasta pe care o ai … Eu voi fi cu tine” ( Judecatorii 6,14.16 ). Iata ca Dumnezeu nu-i cere lui Ghedeon lucruri imposibile. Ii cere doar un singur lucru: sa-si foloseasca puterea pe care o avea, iar capacitatile cu care fusese inzestrat sa le puna in mainile lui Dumnezeu.
2) Samgar
Cartea Judecatorii ne prezinta un alt exemplu incurajator in acest sens: cazul lui Samgar, unul dintre judecatorii lui Israel prin care Dumnezeu Si-a izbavit poporul de mana filistenilor. Raportul biblic este foarte scurt: “Dupa el a urmat Samgar, fiul lui Anat. El a ucis sase sute de oameni dintre filisteni cu un otig de plug. Si el a fost un izbavitor al lui Israel” ( Judecatorii 3,31 ).
Nu stim nimic despre acest conducator al poporului din acele vremuri tulburi, cu exceptia celor cateva informatii din acest verset. Este demn de observat un amanunt: Cu ce a ucis Samgar cei sase sute de filisteni ? Cu o sulita ca cea a lui Goliat ? Cu o sabie din otel de Toledo ? Sau cu un arc si o tolba de sageti ?
Nicidecum, ci cu un simplu otig de plug. Probabil ca Samgar era atat de sarac, incat nu-si permitea sa cumpere o sabie. Singurul lucru pe care-l avea era plugul, iar atunci cand a primit chemarea din partea lui Dumnezeu de a fi unealta prin care urma sa fie eliberat poporul Sau, el nu a ezitat sa foloseasca ceea ce avea la indemana. El nu s-a bazat pe ceea ce au altii, nici nu a asteptat ca Dumnezeu sa faca minuni, facand sa cada sabii din cer pentru el si pentru poporul care-l urma.
Increzandu-se in Dumnezeu, a folosit mijloacele pe care le avea, puterea si capacitatile cu care era inzestrat, iar Dumnezeu a binecuvantat increderea sa. Samgar a intrat in istoria sfanta ca un izbavitor al unui intreg popor, folosindu-se de un simplu otig de plug.
3) Moise
Prima parte a capitolului 4 din Exodul reda dialogul dintre Dumnezeu si Moise cu ocazia chemarii acestuia de a elibera poporul evreu din crunta robie egipteana. Este o chemare unica in istoria lumii, caci nu mai gasim ceva asemanator pe paginile ei.
Sa observam un amanunt demn de toata atentia: Cand a fost chemat Moise sa indeplineasca aceasta lucrare extraordinara ? Cand era in Egipt, in mijlocul palatelor lui faraon ? Cand era puternic si influent si cand avea la dispozitie armata egipteana si bogatia tarii ? Nicidecum ! Moise a primit chemarea pe cand era un simplu pastor sarac, atat de sarac incat nu avea nici macar propria sa turma de oi.
“Domnul i-a zis: “Ce ai in mana ?” El a raspuns: “Un toiag” ( Exodul 4,2 ). Apoi urmeaza porunca Domnului: “Ia in mana toiagul acesta cu care vei face semnele” ( Exodul 4,17 ).
Dupa numeroase ezitari si incercari de a scapa de raspundere, in final Moise cedeaza si se supune vointei divine, intrand in cea mai agitata si plina de sacrificii, dar si plina de satisfactii perioada a vietii sale. Cu un simplu toiag de pastor, Moise devine eliberatorul unui popor de peste doua milioane de suflete din cea mai crunta robie – robia egipteana.
Toiagul acesta de pastor a devenit insa “toiagul lui Dumnezeu” ( Exodul 4,20 ), ca simbol al unei autoritati infinit mai mari decat a faraonului egiptean cu toate sceptrele lui de aur.
Concluzii
Toate cele trei exemple biblice ne vorbesc despre inceputuri slabe, modeste si nepromitatoare. Toate ne vorbesc despre mijloace si inzestrari modeste ale celor chemati de Dumnezeu sa indeplineasca o anumita lucrare. Insa in toate aceste cazuri, Dumnezeu a binecuvantat aceste putine si modeste mijloace, facand ca biruinta sa fie rasunatoare.
Poate ca nici noi nu avem posibilitati si inzestrari iesite din comun. Dar cu siguranta ca in viata fiecaruia exista cate un “toiag” modest de pastor sau cate un “otig de plug” care, daca sunt puse in slujba lui Dumnezeu, El le va binecuvanta.
Nimeni nu trebuie sa se descurajeze pentru ca e lipsit de daruri sau inzestrari deosebite. Poate ca multi din cei care au astfel de capacitati le ascund in “tarana” existentei lor, asemenea robului necredincios din Pilda talantilor. In lucrarea lui Dumnezeu trebuie sa folosim ceea ce avem: putin sau mult. Dumnezeu nu conditioneaza reusita unei lucrari de inzestrarile deosebite ale oamenilor, ci de credinciosia lor in lucrurile mici.
Domnul Christos ne-a chemat sa fim pescari de oameni, punandu la dispozitia Lui puterea pe care o avem fiecare. Unii vor pescui cu “undite” sofisticate, altii cu “undite” simple. Insa uneori, “unditele” simple prind mai mult peste decat cele complicate. Reusita pescuirii de oameni nu depinde nici de priceperea pescarilor, nici de uneltele pe care le au, ci de Stapanul “iazului” in care se afla pestii. Si daca Dumnezeu este cu noi, cine ne poate sta impotriva?
Lori Balogh
