„Du-te cu puterea pe care o ai!”
Ați auzit vreodată pe cineva spunând cu hotărâre că nu va intra în apă până ce nu va învăța să înoate? Dar pe cineva spunând că nu va urca la volanul unei mașini până nu va învăța să conducă?
Ne face să zâmbim, nu-i așa? Cum va învăța cineva să înoate dacă nu va intra în apă și cum va învăța cineva să conducă o mașină, dacă nu va urca niciodată la volan? Totuși, în unele domenii ale vieții chiar așa procedăm, fără să ne dăm seama de absurdul atitudinii noastre.
Chemarea la misiune a Bisericii lui Christos este o chemare universală, adresată tuturor veacurilor, tuturor creștinilor de pe toate continentele, celor bogați și săraci, bărbaților și femeilor, copiilor, adolescenților, tinerilor, adulților și bătrânilor. „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei 28:19,20).
Dar câți creștini nu se ascund după deget, argumentând: „Nu mă voi duce să lucrez pentru oameni până ce nu voi învăța să lucrez cu ei”? Observați absurdul? Cum poate învăța cineva să pescuiască suflete pentru Christos dacă nu-și ia cu el „undița” și nu merge niciodată la „baltă”?
Ca să-și argumenteze poziția, acești creștini invocă tot felul de scuze: „Eu nu am darul vorbirii”, „eu nu sunt la fel de sociabil că alții”, „eu sunt prea timid”, „eu nu am curaj să deschid o discuție”, „eu nu sunt încă stăpân pe Cuvântul lui Dumnezeu” și multe altele.
Rezultatul? Astfel de oameni rămân timorați, complexați și cu un permanent simt de vinovăție, pentru că ei nu pot face ceea ce fac alți creștini activi și entuziaști. Ca să-și liniștească cugetele, ei se agață de speranța că în viitor, cândva, vor primi și ei, în mod miraculos, acea putere și înzestrare necesare pentru a-și împlini datoria față de chemarea lui Dumnezeu.
De fapt, care e voia lui Dumnezeu în astfel de situații? Are El ceva să ne ofere în lucrarea Sa, chiar dacă cei mai mulți dintre noi nu avem înzestrări deosebite? Vă invit să privim cu atenție la trei exemple biblice în care vom găsi răspunsul la aceste întrebări.
1) Ghedeon
„Apoi a venit Îngerul Domnului și s-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâul în teasc ca să-l ascundă de Madian. Îngerul Domnului i s-a arătat și i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!” Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinții noștri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăsește și ne dă în mâinile lui Madian.” Domnul S-a uitat la el și a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și izbăvește pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?” Ghedeon i-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase și eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine și vei bate pe Madian ca pe un singur om.” (Judecătorii 6:11- 13).
Pasajul vorbește despre un moment din istoria zbuciumată a poporului Israel. Din cauza necredincioșiei poporului față de Dumnezeu, Cel care îl eliberase din cruntă robie egipteană, El a îngăduit ca poporul să fie smerit sub mâna unuia sau altuia dintre vrăjmașii care se aflau dincolo de granițe. De data aceasta, Madian era poporul care-i oprima pe israeliți.
Raportul biblic spune că „mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel” (Judecătorii 6:2) timp de șapte ani. Opresiunea a fost atât de cruntă încât copiii lui Israel erau nevoiți să fugă în „văgăunile munților, în peșteri și pe stânci întărite”. Invaziile repetate ale madianiților lăsau în urma lor doar ruine, foamete și disperare.
Ca să supraviețuiască, copiii lui Israel erau nevoiți să-și ascundă puținele roade ale câmpului, care altfel ar fi fost jefuite fără milă. Într-un astfel de context are loc dialogul dintre Îngerul Domnului și Ghedeon – un israelit complexat, deprimat și resemnat cu situația în care se afla.
Probabil că ne-am fi așteptat ca acest dialog să aibă un alt conținut, nu-i așa? Ne-am fi așteptat ca Dumnezeu, în momentul în care-i face chemarea de a elibera poporul de sub jugul madianiților, să-i promită o putere deosebită, ieșită din comun. Ne-am fi așteptat ca și lui Ghedeon Dumnezeu să-i promită, așa cum a făcut în cazul că lui Moise, că va face minuni nemaiauzite prin mâinile lui și că Madian va cunoaște puterea brațului Său.
În mod paradoxal, Dumnezeu nu-i promite așa ceva, ci îi poruncește simplu: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai … Eu voi fi cu tine” (Judecătorii 6:14,16). Iată că Dumnezeu nu-i cere lui Ghedeon lucruri imposibile. Îi cere doar un singur lucru: să-și folosească puterea pe care o avea, iar capacitățile cu care fusese înzestrat să le pună în mâinile lui Dumnezeu.
2) Șamgar
Cartea Judecătorii prezintă un alt exemplu încurajator în acest sens: cazul lui Șamgar, unul dintre judecătorii lui Israel prin care Dumnezeu Și-a izbăvit poporul de mâna filistenilor. Raportul biblic este foarte scurt: „După el a urmat Șamgar, fiul lui Anat. El a ucis șase sute de oameni dintre filisteni cu un otig de plug. Și el a fost un izbăvitor al lui Israel” (Judecătorii 3:31).
Nu știm nimic despre acest conducător al poporului din acele vremuri tulburi, cu excepția celor câteva informații din acest verset. Este demn de observat un amănunt: Cu ce a ucis Șamgar cei șase sute de filisteni? Cu o suliță ca cea a lui Goliat? Cu o sabie din oțel de Toledo? Sau cu un arc și o tolbă de săgeți?
Nicidecum, ci cu un simplu otig de plug. Probabil că Șamgar era atât de sărac, încât nu-și permitea să cumpere o sabie. Singurul lucru pe care-l avea era plugul, iar atunci când a primit chemarea din partea lui Dumnezeu de a fi unealta prin care urma să fie eliberat poporul Său, el nu a ezitat să folosească ceea ce avea la îndemână. El nu s-a bazat pe ceea ce au alții, nici nu a așteptat ca Dumnezeu să facă minuni, făcând să cadă săbii din cer pentru el și pentru poporul care-l urma.
Încrezându-se în Dumnezeu, a folosit mijloacele pe care le avea, puterea și capacitățile cu care era înzestrat, iar Dumnezeu a binecuvântat încrederea sa. Șamgar a intrat în istoria sfântă ca un izbăvitor al unui întreg popor, folosindu-se de un simplu otig de plug.
3) Moise
Prima parte a capitolului 4 din Exodul reda dialogul dintre Dumnezeu și Moise, cu ocazia chemării acestuia de a elibera poporul evreu din crunta robie egipteană. Este o chemare unică în istoria lumii, căci nu mai găsim ceva asemănător pe paginile ei.
Să observăm un amănunt demn de toată atenția: Când a fost chemat Moise să îndeplinească această lucrare extraordinară? Când era în Egipt, în mijlocul palatelor lui faraon? Când era puternic și influent și când avea la dispoziție armata egipteană și bogăția țării? Nicidecum! Moise a primit chemarea pe când era un simplu păstor sărac, atât de sărac încât nu avea nici măcar propria sa turmă de oi.
„Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag” (Exodul 4:2). Apoi urmează porunca Domnului: „Ia în mână toiagul acesta cu care vei face semnele” (Exodul 4:17).
După numeroase ezitări și încercări de a scăpa de răspundere, în final Moise cedează și se supune voinței divine, intrând în cea mai agitată și plină de sacrificii, dar și plină de satisfacții perioadă a vieții sale.
Cu un simplu toiag de păstor, Moise devine eliberatorul unui popor de peste două milioane de suflete din cea mai cruntă robie – robia egipteană. Toiagul acesta de păstor a devenit însă „toiagul lui Dumnezeu” (vezi Exodul 4:20), ca simbol al unei autorități infinit mai mari decât a faraonului egiptean cu toate sceptrele lui de aur.
Concluzii
Toate cele trei exemple biblice vorbesc despre începuturi slabe, modeste și nepromițătoare. Toate vorbesc despre mijloace și înzestrări modeste ale celor chemați de Dumnezeu să îndeplinească o anumită lucrare. Însă în toate aceste cazuri, Dumnezeu a binecuvântat aceste puține și modeste mijloace, făcând ca biruința să fie răsunătoare.
Poate că nici noi nu avem posibilități și înzestrări ieșite din comun. Dar cu siguranță că în viața fiecăruia există câte un „toiag” modest de păstor sau câte un „otig de plug” care, dacă sunt puse în slujba lui Dumnezeu, El le va binecuvânta.
Nimeni nu trebuie să se descurajeze pentru că e lipsit de daruri sau înzestrări deosebite. Poate că mulți dintre cei care au astfel de capacități le ascund în „țărâna” existenței lor, asemenea robului necredincios din Pilda talanților. În lucrarea lui Dumnezeu trebuie să folosim ceea ce avem: puțin sau mult. Dumnezeu nu condiționează reușita unei lucrări de înzestrările deosebite ale oamenilor, ci de credincioșia lor în lucrurile mici.
Domnul Christos ne-a chemat să fim pescari de oameni, punând la dispoziția Lui puterea pe care o avem fiecare. Unii vor pescui cu „undițe” sofisticate, alții cu „undițe” simple. Însă uneori, „undițele” simple prind mai mult pește decât cele complicate. Reușita pescuirii de oameni nu depinde nici de priceperea pescarilor, nici de uneltele pe care le au, ci de Stăpânul „iazului” în care se află peștii. Și dacă Dumnezeu este cu noi, cine ne poate sta împotrivă?
Lori Balogh
